Pagini

luni, 30 mai 2011

marți, 10 mai 2011

Consecintele luptei cu rautatea si prostia. (1)



Dupa aprobarea participarii la sustinerea examenului de admitere in Academia Militara am inceput sa ma pregatesc asa cum credeam eu ca ar fi mai bine, astfel incat, la momentul oportun sa fiu in masura sa reusesc. Si timp aveam suficient, aproape un an de zile. Asa se face ca, prin luna februarie, cu aproximativ doua luni inaintea probelor, cu mici exceptii pe segmentul tactic, puteam da batalia finala. Pe la jumatatea lunii sunt instiintat ca trebuie sa ma prezint in garnizoana in care imi incepusem cariera de ofiter, pentru a participa la o convocare de pregatire a candidatilor care urmau sa sustina concursul de admitere. M-am bucurat mult, in primul rand pentru ca imi revedeam colegii si fostii şefi si colaboratori, dar si pentru ca unitatea gazda cum i-am spus anterior, avea niste sali de specialitate model, dar si niste lectori foarte buni. De fostele iubite nu vorbesc. Abia ma casatorisem de cateva luni.  Precizez ca era un ger teribil in acea iarna atat in Bucuresti,  dar mai ales in acea garnizoana pozitionata aproape de munti. Am ajuns acolo, intr-o dimineata de luni. Esalonul care organiza convocarea trimisese un colonel pe post de caporal sa ne invete, cum se invata! Cred ca erau – 20 ° C, cand ne-a adunat pe platou sa ne spuna  despre rolul sau in toata povestea pregatirii. Putea sa faca asta intr-o sala unde era un pic mai cald, 0 ° C ! Nu mint, ingheta apa din pahar în clase. În sfarsit, prima zi a trecut cum a trecut. Orgoliul din mine ma zgandarea continuu. Nu ma impacam cu ideea ca am venit sa invat, si primesc în schimb, lectii de sex moral.  În plus, ne facuse si un program comun, care nu avea nicio logica. Daca ar fi fost sa-l urmez ar fi insemnat sa asist la niste prelegeri invatate deja.
Dupa amiaza, la o intalnire cu baietii contracandidati, le solicit sa ne aliem si sa-i raportam colonelului ca, pentru interesul nostru  ar fi bine sa ne lase sa ne facem singuri programul, in functie de lacunele fiecaruia. N-am reusit sa-i conving. Le era teama .
Marti dimineata ma deplasez in sala ordonata. Cu mantaua pe mine evident. La ora 8 punct intra colonelul. Si incepe distractia. Cutare, nu esti incheiat la sireturi, cutare ai un nasture desfacut la manta, cutare n-ai pantofii facuti, cutare si cutare de ce vorbiti intre voi, de ce purtati manusi si toate tampeniile de genul acesta . Cand au venit lectorii sa –si sustina prelegerile, am profitat ca individul plecase si le-am spus ca ma gasesc la sala tactica unde am eu interesul sa ma documentez. Dupa pranz, vine colonelul intr-unul din dormitoare unde ne adunasem sa mai discutam intre noi. Incepe iar cu observatii cretine si nu mai rezist. Îi spun ca n-am venit acolo sa-si bata joc de mine, ca functia mea, ca nivel de responsabilitate, este mai importanta decat a lui si ca, in conditiile date, voi parasi cursul, pentru ca nu ma ajuta cu nimic. Reactia a fost una specifica mentalitatii. S-o vedem si p-asta! Un singur coleg a indraznit sa ma sustina doar asa, evaziv. Ceilalti se bucurau, dar taceau.
Miercuri dimineata ma duc la cabinetul medical. Medicului,  un locotenent-colonel apreciat de toata lumea pentru profesionalismul sau, ii explic cinstit despre nemultumirile mele si ca vreau sa-mi dea o scutire  medicala de trei zile, cu trimitere la Bucuresti , la Centrul de Medicina Aeronautica si Spatiala (CMAS).
Imi intelege situatia si-mi spune ca, pentru a nu avea si el probleme cu   tov. colonel trebuie sa ma trimita la policlinica oraseneasca si sa obtin  un diagnostic. Rezolv problema, cu un buchet de flori si o ciocolata, ma intorc cu diagnosticul, si obtin scutirea si trimiterea la Bucuresti.
Ma prezint la commandant (recunosc ca ma aprecia foarte mult, la fel ca toate cadrele din unitatea respectiva ) sa-mi semneze ordinul de serviciu. Îmi iau la revedere de la el si plec. Nu apucasem sa-i spun adevaratul motiv al plecarii mele.  Nici nu m-a intrebat. I-o fi spus medicul.
La iesirea din unitate, ghinion. Ma intalnesc cu colonelul. Se holba la mine de parca eram extraterestru. Cum ai plecat, cine ti-a dat voie fara aprobarea mea, intoarce-te urgent ca vei avea mari necazuri. Nu mai stiu ce i-am raspuns exact, dar cred ca ceva, un fel de “sâc”, ai vazut-o si pe asta! Ce scandal le-a facut, medicului si comandantului mi-au spus colegii cand ne-am intalnit la examen.  Joi dimineata ma duc la CMAS de unde  obtin o internare ambulatorie, de 10 zile, comunic la unitate datele  sa fiu trecut in OZU, ma duc acasa si ma apuc de invatat in continuare.
 Stateam linistit printre carţi si hărţi (de exercitiu), cand, luni dimineaţa,  pe la 10.30, primesc un telefon de la un coleg, prin care îmi  spune că trebuie să mă prezint de urgenţă la tov. general colonel. Seful meu era plecat din ţară  atunci. Intuiesc despre ce este voba dar, despre dramatismul celor ce vor urma n-aveam cum să-mi imaginez. Iau un taxi şi ajung la unitate pe la 11.00.  Împreuna cu seful cadrelor, care ma astepta, intram in biroul generalului. Nu m-a lăsat să scot un cuvânt. M-a beştelit de nu m-am vazut.Îl certa pe seful cadrelor ca de ce am ajuns in acea unitate. Tov. general, îngăimam eu, a nu ştiu câta oară, permiteţi-mi să raportez. Nu-ţi permit nimic! Şi-i ordonă colonelului cadrist, ca in 24 de ore sa dispar din acea unitate! Îi spune şi la ce unitate să mă trimită. Mai încerc ceva în apărare şi mă aleg cu un “marş afară, să-ţi iei gândul de la academie”!
Căzuse cerul peste mine! Doar ministrul mă mai putea salva. Sau poate, un adjunct de ministru?
Ştiu doar atât, ca l-am rugat pe colonel să mai aştepte o zi, înainte de a emite ordinul de mutare.
Subestimasem grav, capacităţile distructive ale colonelului, şi începusem deja  sa suport consecintele.
Va urma…

duminică, 8 mai 2011

Prima functie, prima alarma, primul soc!




Va spuneam in prima mea postarea despre parasutism, ca am ales la repartitie o garnizoana oarecare din tara. Pentru aceeasi garnizoana, optase si un coleg de-al meu, seful promotiei noastre. Asa ca, in seara ce precedea  prezentarea  la unitate, ne-am intalnit sa stabilim strategia pe care urma s-o abordam. Dimineata, ca la regulament, cu tinuta nou-nouta calcata la dunga,  usor incorsetati de centura cu diagonala, cu cismele  lustruite oglinda, ne prezentam  “comandantului unitatii”. Am pus ghilimelele pentru ca, in realitate, unitatea noastra era de fapt o companie cu numar si stampila separate, dar gazduita de alta unitate al carei comandant, un colonel, era si comandantul acelei garnizoane. Dupa prezentarea la comandantul unitatii gazda, si un oarecare timp de familiarizare, ne preia comandantul companiei, un locotenent major, minoritar maghiar, om  dintr-o bucata, bun meserias, (aveam sa constat mai tarziu), casatorit, avea doi copii, la casa lui, ce mai. Ne spune despre ce este vorba, fara prea multe detalii, precizandu-ne ca gradul functiei lui este de maior iar cel al functiei  noastre, de capitan. Apoi nominalizeaza plutoanele pe care le vom comanda.
Habar nu aveam cu ce se mananca o astfel de sarcina, intr-o astfel de unitate. In anii de stagiu din scoala militara exersasem ceva comanda si eram pregatit sa conduc (asa credeam eu) orice pluton. Colegului meu ii repartizeaza un pluton cu misiuni cunoscute deja din scoala, cu o mana de oameni si fara batai de cap. Trei subofiteri in subordine, 4 gradati si cativa soldati. Mie  imi spune ca voi prelua plutonul… si-mi zice o denumire de care nu mai auzisem niciodata, printre toate denumirile de plutoane, intalnite prin scoala militara. Insira componenta: 6 grupe; 42 militari, intre care 5 subofiteri si 12 gradati; 16 autovehicule, printre care 4 autocamioane! Sunt sigur ca militarii care citesc aceste randuri, vor fi si ei surprinsi. Cred ca eram  comandantul celui mai complex pluton existent in armata Romaniei la acea data! Si din punct de vedere al componentei, dar si din cel al misiunilor pe care le avea de executat. Uluiala mea era totala. Eram speriat pur si simplu. Intelegeam 20-30 de militari, dar 42?  In fine, comandantul de companie  aduna unitatea, ne prezinta militarilor si ne ordona sa trecem la luarea in primire. Eu stiam ca aceasta operatiune este una dintre cele mai serioase din viata unui militar. Auzisem de ofiteri care au platit scump superficialitatea in astfel de cazuri. Asa ca mi-am adunat subofiterii si cei doi gradati aflati pe functie de subofiteri si le-am ordonat sa-mi prezinte actele de predare-primire pentru tehnica si materialele pe care le aveau in dotare. Mi le aduc, verific semnaturile, ii mai intreb daca le  recunosc si daca au vreo problema. Unii imi  raporteaza mici lipsuri, dar nu esentiale si ca le vor completa in scurt timp. Soferii camioanelor erau angajati civili. Si ei imi comunica faptul ca sunt in regula si ca acestea sunt in stare operativa. In aceasta circumstanta, activitatea in sine s-a redus la minimum posibil.  La sfarsitul programului, comandantul unitatii gazda ne da pe mana  unui coleg, cu un an mai mare decat noi, spunandu-i sa ne arate apartamentul in care vom locui.  Ajunsi acolo ni-l prezinta, oarecum deranjat, ca pana sa venim noi locuise singur. Doua camere, nedecomandate. In sufragerie doua paturi de cazarma echipate ca la soldati,  si nimic altceva. Dormitorul si l-a adjudecat, normal, era un pic mai dotat. Avea o masa si un scaun. Ca sa ajunga aici trebuia sa treaca prin sufragerie. Era mai bine pentru toti sa venim cat mai tarziu “acasa”. Cred ca in puscariile de astazi, conditiile sunt mult mai bune. Noroc ca petreceam atat de putin timp pe acolo!
Unitatea aceasta de tip companie, era una operativa, adica un fel de gata de lupta permanent. Atunci nu intelegeam ce inseamna asta dar, cand la nici doua saptamani de la prezentare, “incasam” prima alarma cu iesire in raion, la ora 02.30 a.m., cu un pluton pe care nici nu apucasem sa-l stapanesc,  mai ca-mi venea sa-mi iau campii. Il invidiam pe locatarul dormitorului ca nu trebuia sa se deranjeze, el fiind incadrat la unitatea gazda. Ne prezentam la comandant , ni se comunica o situatie tactica oarecare , un ordin scurt de mars si gata! Cei de la esalon cu ochii pe noi. Ce te-ai fi asteptat sa vezi de la doi tineri locotenenti absolventi care inca nu se dezmeticisera? Noroc cu subofiterii si militarii in termen ca pentru ei era ceva obisnuit. Adun si eu plutonul, balmajesc ceva despre situatia tactica improvizez un ordin de mars in care ordinea de incolonare mi-o transmitea un subofiter, care o stia de la sine dupa atatea iesiri.
Ajungem in raion. Baietii mei stiau perfect ce trebuiau sa faca. Desfasoara autospecialele, intind corturile amenajeaza locasuri, masuri de siguranta, mascare, tot. Dar esalonul cunostea asta. Tinta eram noi, cei doi locotenenti. Si vine un colonel, ma pune sa scot din mapa (nici nu mai stiu daca o vazusem pana atunci) o tabela . Transmite codificat la baza, imi zice, ca ai ajuns in raion si ca esti gata de indeplinirea misiunii. Ma uitam la el, ma uitam la tabela, auzisem de ea doar asa, in treacat. O foloseau ofiterii de serviciu pe unitate dar noi nu apucasem sa executam acest serviciu. Dau din umeri a neputinta, comandantul de companie imi tot facea semne dar eu ii  recunosc colonelului curios, ca nu stiu, si argumentez cumva ca e si normal daca ne raportam la timpul de cand am sosit in unitate. Il cheama pe colegul meu, acelasi rezultat.  Ni se dau apoi niste situatii mai pamantene, pe care le-am rezolvat prompt. Ora plecarii era cam 03.30. Ajunsesem in raion pe la 05.00. Deja se facuse 11.00 si militarii erau si obositi si morti de foame. Noroc cu bucataria rulanta ca isi facuse treaba astfel ca toata lumea, si-a pregatit gamelele, si a trecut la rand, la marmite. Inapoi in unitate, am ajuns seara, iar “acasa”,  noaptea. Colegul nostru, dormea. L-am lasat dormind, l-am gasit dormind!
Pana acum, compania, primise numai foarte bine la toate alarmele de acest fel . Acum ca venisem noi, calificativul a fost doar bine. De atunci, nu de gura comadantului, ca stia ca vina-i apartine, mi-am facut temele perfect si n-am mai fost surprins niciodata, la nicio alarma, indiferent de functia indeplinita.
Desi in aceasta unitate am fost incadrat efectiv, cam 20 de luni, am “servit” in aceasta perioada cam 6 alarme de felul celei descrise, doua tabere de istructie de cate o luna si doua prezentari de exercitii in poligon, pentru delegatii militare ale Tratatului de la Varsovia.
Diferenta pana la plecarea definitiva din acea garnizoana, a insemnat cursul, o convocare de o luna la parasutari, in anul urmator absolviri cursului,  cantonament pentru  si participare cu lotul esalonului, la spartachiada militara de iarna si comanda unui pluton de militari TR .
 Cei doi colegi de apartament, au ramas in acea garnizoana.   Din pacate, nu s-au bucurat de gradul de colonel. In acea unitate atunci, doar 3 functii erau corespunzatoare acelui grad si s-au pensionat cu gradul de lt. colonel, ceea ce nu-i putin, pentru ca, atunci cand m-am mai  intalnit cu ei dupa trecerea in rezerva, s-au declarat multumiti.
Despre, locul, rolul si misiunile reale ale acestei companii cu rang de unitate, aveam sa stiu cu adevarat abia la Academie  cand am invatat despre Rezerva General Strategica.                                  

Acel curs despre care v-am spus cate ceva, mi-a schimbat destinul, in sensul ca, la aproape doi ani si jumatate de la absolvire, am fost numit pe o functie  corespunzatoare gradului de locotenent –colonel, intr-o alta garnizoana din tara. Cand mi s-a citit ordinul de numire, am remarcat o rumoare in randul asistentei, atunci cand s-a pronuntat gradul functiei. Justificat cumva. Ca sa fac fata acelei functii, am  muncit si am invatat pe rupte. Si chiar daca functia presupunea ca titularul sa fie absolvent al Academiei Militare, m-am dus la un vecin de garnizoana absolvent al acestei institutii  si l-am rugat doar sa ma lase sa-i  vad  documentele si sa-mi precizeze bibliografia. Dupa 3 luni, nu aveam secrete. Ca “recompense”, noul commandant mi-a mai pasat prin cumul doua functii din lipsa de titulari , plus pe  cele de ofiter cu cercetarea penala,  si  sef al Comenduirii de Garnizoana.
Din perspectiva ultimei functii, am repartizat fiecarui militar numit in unitate, cel putin un apartament cu 2 camere, chiar daca solicitantul era burlac. Sa ma pomeneasca, pentru ca stiti ce criza de locuinte era in armata in acea vreme! Cred ca unii dintre ei mai locuiesc si acum acolo.
Pentru ca seriozitatea in munca a impus respect si apreciere din partea sefilor mei, dupa 3 ani si doua luni, am fost chemat de esalon  la  Bucuresti  si numit pe o functie superioara. Acum nu mai conta experienta. Studiile academice, imi erau absolut necesare. In cateva luni,  burlac fiind inca
m-am hotarat sa inaintez un raport prin care ceream sa mi se aprobe sustinerea examenului de admitere in Academia Militara. Si cu toate ca, de regula, burlacii nu prea treceau proba, mie mi s-a aprobat.  In viitoarea postare, am sa va relatez un caz incredibil pe care mi l-a provocat un colonel, pe timpul unei convocari de pregatire,  pentru sustinerea acestui examen. Ma mir ca n-am ajuns la balamuc! O sa “vedeti” si o sa va minunati!
Ca sa va puteti imagina “nivelul” functiei,  va spun doar ca, seful meu direct era general de brigada, iar  seful  sefului meu, era general locotenent si se subordona direct ministrului apararii nationale.
S-auzim numai de bine!

marți, 3 mai 2011

Medicamente care ne omoara?!



DE CITIT NEAPARAT, DAR SI DE VERIFICAT, CACI PREA SE ''LEAGA'' UNELE ZVONURI CARE NE INDICA DREPT TINTE SIGURE ALE UNEI EXTERMINARI PUSE LA CALE IN ''MARILE LABORATOARE"  ALE BINEFACERILOR GLOBALIZARII. DACA NU SUNTEM DE-A DREPTUL CHIORI SI NU NE UITAM CEVA MAI ATENT IN JURUL NOSTRU, CHIAR NE MERITAM SOARTA, CREZAND CA NOUA NU NI SE VA INTAMPLA NIMIC RAU!
Romania este, si la capitolul medicamente, un "sat fara caini", un maidan pe care vin si se joaca cu sanatatea  si  viata "prostimii" sute si sute de fabricanti de medicamente, de medici si farmacisti! Bani sa iasa... si ies fara numar! Oameni buni, daca de voi nu va intereseaza... macar copiilor vostri  le puteti salva viata!
Incepem acum o serie de dezvaluiri socante, unele incredibile, referitoare la medicamentele romanilor, unele dintre acestea fiind doar ale romanilor pentru ca lumea normala, tarile civilizate... le-au interzis ca sa nu mai moara oamenii!!! Primul pe lista este..."medicamentul saracului" sau celebrul Algocalmin. Piata algocalminului din Romania este estimata la peste 11 milioane de dolari anual. Pretul mic l-a transformat in calmantul nr. 1 pentru romani. Un adevarat "medicament al saracului", spun medicii. Licenta pentru denumirea de "algocalmin" este detinuta de fosta fabrica de
medicamente SICOMED. In anul 2005 cehii de la Zentiva au preluat licenta si astfel, doar datorita algocalminului le-au crescut vanzarile cu peste... 1.000 de procente.  Potrivit surselor medicale, dintre toate medicamentele fabricate de compania de medicamente Zentiva, calmantul pe baza de
metamizol  aduce, de departe, cele mai substantiale profituri. Din aceasta piata, au reusit sa prinda felii importante si alte companii farmaceutice care produc algocalmin, dar sub o alta denumire. Algocalminul se mai numeste si algozone, si este produs de Ozone Romania . Agentia Europeana de Evaluare a Produselor Medicale, de recomandarile careia suntem obligati sa tinem cont,
nu a restrictionat folosirea algocalminului. Cu toate acestea, majoritatea tarilor europene l-au interzis de mai multi ani. Studiile au demostrat ca metamizolul din algocalmin poate provoca o boala fatala, numita agranulocitoza, o boala... mortala care debuteaza ca o infectie supraacuta.
Boala distruge celulele din maduva osoasa, altfel spus ... tratarea durerilor de cap cu algocalmin duce la distrugerea sangelui.
Mai periculoase decat algocalminul, sustin medicii, sunt calmantele de durere care folosesc in componenta, alaturi de metamizol o a doua substanta activa. De departe, Piafenul (metamizol si antispastic) este cel mai riscant de administrat. Altul este Benalgin, un calmant pe baza de matamizol si  cofeina. Ambele se vand la liber in farmaciile romanesti, fara niciun fel de restrictii. Primii care au interzis metamizolul au fost americanii, inca din 1977. Din aceeasi perioada dateaza si decizia statului sudez de interzicere a calmantului. Azi substanta din care se face"calmantul saracului" din
Romania este interzisa in Danemarca, Belgia - unde trecuta la rubrica otravuri - Germania, Spania - din 1989, Olanda - incepand cu 1990, Grecia sau Irlanda. Am luat doar exemple din Europa si Statele Unite!
Pe lista analgezicelor considerate nocive de occidentali, dar care se folosesc frecvent in Romania, se mai regasesc Dipyrone, Novalgin, etc., medicamente care au la baza substanta denumita noramidopirina metansulfonat si fenilbutazona, Butazolidine, Rheopirin R, Reumopiryrine etc., care au la baza fenilbutazona. In plus, pe piata romaneasca se gasesc si combinatii ce contin Scobutil Compus sau aminofenazona - Aminofenazona L, Lizadon.
Piroxicamul si Aulinul sunt si ele pe lista neagra a Agentiei Europene a Medicamentului.
Medicamentul care ucide...Va vine a crede? Iata despre cine este vorba :
Aulinul este un alt medicament care poate ucide si totusi este vandut la liber in farmaciile romanesti. Mai grav, Aulinul este vandut si in formele sale pentru copii (pediatrice) cu toate ca riscul este si mai mare. Aulinul este interzis in tari precum Spania, Marea Britanie, Finlanda, Turcia, SUA, Australia sau Japonia, deoarece s-a constat ca provoca frecvent ...insuficienta hepatica mortala!!!
 Aulinul este recomandat pentru tratamentul durerii si inflamatiei asociate osteoartritelor, entorselor si luxatiilor, durerilor menstruale. Aulin se numara printre cele mai cautate si utilizate medicamente in Romania, datorita efectelor sale calmante imediate. Putini insa stiu ca substanta activa continuta de Aulin, denumita nimesulid, poate fi... mortala. Acum poate intelegeti mai bine de ce am corelat de la bun inceput Codex Alimentarius de... industria farmaceutica de pe planeta! Poate asa vedeti mai clar de ce miliardarii Americii si ai Europei - nu toti, ca sa nu mergem cu prostii la tribunal sau sa ne calce masina mai repede – de ce aceste "forte ale banului si raului" vor inlocuirea usturoiului, a mentei si a ceaiului de tei cu... produsele minunate si clar... vindecatoare ale  concernelor farmaceutice!
Agentia Europeana de Evaluare a Produselor Medicale a interzis administrarea Aulinului copiilor sub 12 ani. De asemenea, Comisia Europeana a Medicamentului a reluat, spre analiza, nimesulidul, in vederea retragerii sale de pe teritoriul intregii Uniuni Europene. Aulinul a fost restrictionat chiar si in tara producatoare, Irlanda. Consiliul Irlandez pentru Siguranta Medicamentelor a atras atentia asupra pericolului pe care il prezinta.  In Romania ... este la mare pret pentru ca sanatatea sau chiar viata copiilor nostri... nu e la pret european. Daca tot vrem depopularea planetei, moartea pentru sute de milioane de oameni... de ce sa nu punem accent pe romani?
Din cauza efectelor secundare grave o serie de medicamente au fost retrase de pe piaţă în unele ţări. Cu toate acestea ele continuă să fie comercializate în... România!  Suntem un vast laborator cu 20 de milioane de cobai, un loc in care se fac bani, multi bani, pe sanatatea si chiar viata..."prostimii" Europei! "Prostimea", adica ce a ajuns poporul roman in ultimii 21 de ani, este doar... o bună piaţă de desfacere pentru multe medicamente criminale interzise în alte state. Vreti exemple? Vreti sa ne salvam macar copiii daca pentru multi dintre noi este prea tarziu? Luati hartie si ceva de scris:
Sprayul pentru astm Isoproterenol, comercializat sub numele de Isuprel, a ucis în anii '60 în jur de 3500 de pacienţi. Cu toate acestea el se comercializează în continuare în ţara noastră şi este prescris în diverse afecţiuni ale inimii. Ce medici, ce interese, ce bani sunt in joc?
  - Medicamentul Stilbestrola fost dovedit ca producând tumori uterine şi    mamare la femei şi a fost scos de pe piaţă în unele ţări europene. În    România este produs şi comercializat de patru companii farmaceutice. Oare    medicii care prescriu astfel de "leacuri vindecatoare" sunt prosti, sunt rai    sau sunt doar... platiti bine? 
   - În 1970 au fost scoase de pe piaţă tranchilizantele Pronap şi Plaxin    pentru că produceau moartea nou -născuţilor.   
-Thyreotom forte, un medicament pentru suplimentarea aportului de    hormoni tiroidieni la pacienţi cu hipotiroidie a fost scos de pe piaţă în    Germania în 2005. Pentru ca la romani merge perfect ceea ce este interzis la    nemti... medicamentul este în continuare prescris de medicii nostri şi se    găseşte în farmacii.   
-În 1984 ziarul Daily-Mail a scris clar că medicamentul împotriva    acneei, Roacutan, medicament care se prescrie şi în prezent, a condus la    malformaţii foarte grave ale nou-nascutilor.  Peste 50% dintre mamele care,    in timpul sarcinii, au luat Roacutan, au nascut copii malformati!
 Roacutan    este prescris în continuare de... doctorii români. 
   - Zelmac, medicament impotriva afectiunilor digestive, care se vinde in    Romania la ora actuala, produs de compania Novartis, a fost scos de pe piata    in Germania, in aprilie 2007, desi nici macar nu fusese aprobat inca, fiind    folosit ilegal de catre doctori in scopul testarii lui pentru industria
   farmaceutica. 
   - Ketotifen,un medicament pentru tratamentul de lunga durata in astmul    bronsic alergic sau cu componenta alergica, bronsita alergica si tulburari    astmatice a fost scos in 2006 de pe piata in Germania , din cauza efectelor    secundare grave la nivelul globului ocular si al rinichilor. In Romania se    gaseste in farmacii. 
   - Terfenadin, antialergic, a fost scos de pe piata in mai multe tari    europene. In Romania se gaseste sub denumirea de Histadin, un sirop folosit    in tratamentul simptomelor multor afectiuni alergice si in prevenirea si    tratamentul reactiilor alergice la transfuzia de sange. 
   - Methotrexat,de asemenea impotriva leucemiei, a produs tumori si a dus    la anemie grava si ruperea intestinelor. In Romania este comercializat si    prescris in reducerea dureriilor si a tumefactiilor articulare.  
- Mitothan,un alt medicament impotriva leucemiei, duce la moartea    rinichilor secundari. La noi se gaseste sub numele de Lysodren si este    utilizat pentru tratamentul cancerului stratului exterior al glandei    suprarenale. 
   - Antibioticul Isoniazid duce la moartea ficatului. Acesta este    comercializat in Romania .
Sunt foarte putini din pacate cei care au curajul, inconstienta sau posibilitatea sa spuna lucrurilor pe nume. "Afacerea" medicamentelor care "ucid lent" este una de succes: sute si sute de miliarde de dolari sau euro in fiecare an!!! Cu ceva timp in urma Dr. Scott Reuben, angajat al companiei  farmaceutice Pfizer - cea care produce de exemplu "minunatia" Viagra a declanşat cel mai mare scandal de falsificare din istoria medicinei, recunoscând că, timp de 13 ani avea sarcina de a falsifica rezultatele studiilor şi cercetărilor, pentru ca produsele farmaceutice ale companei să aibă un succes mai mare pe piaţă. În calitate de colaborator al biroului de presă de la compania Pfizer , el a publicat cu duzina în reviste medicale de specialitate articole fără niciun dram de adevăr.



luni, 2 mai 2011

NIHIL SINE DEO!



  Raspund la o postare de pe un blog, din 29.04. intitulata „Credinta sau Religie”.
    Sa precizez pentru inceput ca respect toate optiunile religioase ale oricarei persoane, nu-i  condamn pe atei,  si  sustin libertatea de constiinta, indiferent de sistemul de valori la care se raporteaza individul, daca prin aceasta raportare, nu incalca sau nu ingradeste, drepturile individuale . Sustine acest lucru un „ateu convins „ candva, care, la expresia cunoscuta „ cu Dumnezeu inainte si cu dracu-n fata lui” adaugase o  alta blasfemie, „eu in fata dracului”.
Acum nu numai ca nu mai sunt ateu (se schimba lumea Tigrii2), dar cred cu tarie in Dumnezeu si-n puterea Lui, dar si in ingerii pe care acesta ni-i trimite pe pamant, sa ne ocroteasca.  Am sa va spun cu o alta ocazie, cum am fost salvati eu si familia mea, de la o mare nenorocire,  de catre acesti ingeri.
Si-acum , despre convingerile religioase ale lui Eminescu, iata ce scrie in „Scisoarea I”
'La-nceput pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,/ Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă/ Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…/ Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns./ Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?/ N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă...'
In urma cercetărilor sale multidisciplinare, Eminescu ajunge la concluzia că nu toate tainele lumii pot fi dezlegate prin ştiinţele pozitive. De aceea notează pe foaia unui manuscris: 'Există un secret - Dumnezeul lumii, mecanica Universului'.
Redau mai jos, opinia studentului  Albert Einstein.

“Dumnezeu vs. stiinta”
Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filosofie…
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare:
- Esti crestin, nu-i asa, fiule?
- Da, dle, spune studentul
- Deci crezi in Dumnezeu?
 - Cu siguranta
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
- Da
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o  problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
- Da, dle. As incerca.
- Deci esti bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. - Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai…, da, spune studentul
 - Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare
- Nu
- De unde vine Satana?
Studentul ezita.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da
Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
- Da
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
- Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau.
- L-ai vazut vreodata pe Isus?
- Nu, dle. Nu L-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.
Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
- Dle profesor, exista caldura?
- Da
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.
- Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE  sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
- Gresite?
-Poti explica in ce fel?
- Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?  
- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti  la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?
Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:
- Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina?
Profesorul s-a asezat.