Pagini

duminică, 17 iulie 2011

CERTAŢI-VĂ CU SOŢIA (SOŢUL) ! AŞA, PUTEŢI TRĂI MAI MULT.







Dacă vreţi să aveţi o viaţă conjugală îndelungată şi sănătoasă, certaţi-vă: acesta este sfatul dat de oamenii de stiinta,  care au constatat că în cadrul unui cuplu cine îşi reţine furia are o viaţă scurtă, respectiv, riscă să moară mai repede decât cel care se descarcă întotdeauna. Este o concluzie la care  acestia au ajuns după ce au studiat 192 de cupluri timp de 17 ani, împărţindu-le în patru categorii. O categorie este aceea în care ambii parteneri îşi exprimă furia, apoi două în care ori soţul ori soţia îşi manifestă furia, în timp ce celălalt o suprimă, şi a patra cea în care ambii soţi îşi stăpânesc mânia şi continuă să rumege… Acolo unde ambii soţi îşi suprimă mânia când celălalt îl atacă pe nedrept, probabilitatea de a muri mai devreme este dublă faţă de celelalte tipuri de cupluri.
 ”Când partenerii se reunesc – explică Ernest Harburg, coordonatorul studiului – una dintre principalele sarcini este aceea de a se împăca în legătură cu motivul care a provocat conflictul. În general nimănui nu i se spune cum să o facă. Principala problemă este aşadar modul în care poate fi rezolvat conflictul”. Dacă nu se face, supărarea şi mânia sunt îngropate sub un munte de ranchiună, continuând să fie resimţite faţă de celălalt partener, dar fără ca problema să fie rezolvată. Într-adevăr, în studiu se observă că dintre cele 192 de cupluri studiate, în cazul a 26 de cupluri în care ambii soţi îşi înfrânau mânia, au murit 13. În 27 la sută din cazuri a murit unul dintre soţi, iar în 23 la sută ambii soţi. În restul de trei grupuri, alcătuite din 166 de cupluri, s-au înregistrat 41 de decese: 6 la sută cu decesul ambilor soţi şi 19 la sută cu unul dintre cei doi. Prin urmare, este mult mai bine să te descarci şi să răspunzi, dacă te consideri victima unui atac nedrept şi nemeritat. Important este să nu se ajungă la cazuri limită.
...SA INCEAPA CEARTA!
 Nevastă-mea stătea lânga mine pe canapea, în timp ce eu schimbam canalele.
M-a întrebat: "Ce mai e pe televizor?"
I-am răspuns: "Praf"...
...şi atunci a început cearta!
-----------------------------------------
 Nevastă-mea tot încerca să-mi sugereze ce-şi doreşte pentru urmatoarea aniversare.
 Mi-a spus: "vreau ceva strălucitor, ce ajunge de la 0 la 100 în trei secunde."
I-am dăruit un cântar...
 ...şi atunci a început cearta!
----------------------------------------
 Când am ajuns aseară acasă, nevastă-mea mi-a cerut să o duc într-un loc scump.
Am dus-o la o benzinărie...
 ...şi atunci a început cearta!
-----------------------------------------
 Când m-am pensionat, m-am dus la Oficiul de Asistenţă
 Socială să mă înregistrez.
Tipa din spatele biroului mi-a cerut buletinul, să-mi verifice vârsta. Îl uitasem acasă.
I-am cerut scuze, i-am spus că mă duc acasă să-l iau şi mă întorc.
A fost foarte drăguţă: "Nu vă mai deranjaţi, descheiaţi-vă la cămaşă."
Părul cărunt de pe pieptul meu a convins-o şi mi-a înregistrat solicitarea.
Încântat de solicitudinea ei, când am
 ajuns acasă i-am povestit nevesti-mii.
Ea a spus: "Trebuia să-ţi scoţi şi pantalonii, poate primeai şi ajutor pentru dizabilităţi"...
 ...şi atunci a început cearta!
-----------------------------------------
 Stăteam alături de nevastă-mea la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului şi mă tot uitam la o tipă bine, dar complet  turtă, ce-şi legăna nostalgic între două degete paharul, singură la o masă de alaturi.
Nevastă-mea m-a întrebat: "O cunoşti?"
"Sigur", am oftat, "e prima mea prietenă din liceu. Am înţeles că s-a apucat de băut imediat după ce ne-am despărţit şi de-atunci n-a mai fost trează."
"Dumnezeule!" a spus nevastă-mea. "Cine s-ar fi gândit că o persoană poate sărbători atâta timp?"...
 ...şi atunci a început cearta!
-----------------------------------------
 Am scos-o pe nevastă-mea la un restaurant.
S-a întâmplat ca ospătarul să ia mai întâi comanda mea.
"Un cotlet mare de vită, în sânge, pe grătar."
 M-a întrebat: "Nu vă pasă de vaca nebună?"
"Nu.", am răspuns. "Poate comanda şi singură"...
 ...şi atunci a început cearta!
-----------------------------------------
 Nevastă-mea stătea goală şi se privea în oglinda din dormitor.
Nu se prea bucura de ce vedea şi mi-a spus:
"Mă simt oribil! Atât de grasă şi de bătrână! Am nevoie de un compliment!"
I-am răspuns: "Vederea ţi-a rămas perfectă"...
 ...şi atunci a început cearta!
-----------------------------------------
 Nevastă-mea s-a dus la supermarket.
Am rugat-o să ia şi-un bax de Tuborg, de 18 lei.
A cumpărat în schimb o cutie de L'Oreal DermaGenese de 24 de lei.
I-am spus că berea ar fi ajutat să arate mai bine în noaptea aia decât crema...
 ...şi atunci a început cearta!
-----------------------------------------
 Nevastă-mea m-a întrebat dacă rochia îi face fundul mare.
I-am spus că nu aşa de mare ca rochia de ieri...
 ...şi atunci a început cearta!
-----------------------------------------
 Sâmbăta dimineaţa m-am strecurat uşor din aşternut, mi-am făcut pachetul şi am coborât pe tăcute în garaj.
Am legat barca la cârlig şi am început să dau cu spatele.
Abia când am
 ieşit cu totul din garaj am realizat ca ploua cu galeata şi vântul bătea cu 100 km/h.
Am deschis radioul şi am aflat că vremea avea să fie la fel toata ziua.
Am tras înapoi în garaj şi, tiptil, m-am dus înapoi în dormitor.
M-am strecurat la loc lângă nevastă-mea şi i-am şoptit: "E o vreme groaznică afară." 
Pe jumatate înca adormită, ea a răspuns:
"Îţi poţi imagina că
 prostul de bărbatu-meu s-a dus la pescuit pe aşa o vreme?"...
 ...şi atunci a început cearta!
-----------------------------------------
 Am întrebat-o pe nevastă-mea unde ar vrea să mergem pentru aniversarea căsătoriei noastre.
Mi s-a încălzit inima când am văzut-o
 topindu-se de bucurie.
"Undeva unde n-am mai fost de mult timp..." a spus ea, nehotărâtă.
Aşa că i-am sugerat: "Ce părere ai de bucătărie?"...
 ...şi atunci a început cearta!
-----------------------------------------
 Urmăream în pat, lâingă nevastă-mea, "Vrei să fii miliardar?"
M-am întors către ea şi am întrebat-o tandru: "Vrei să facem dragoste?"
"Nu", mi-a răspuns ea.
"Ăsta e răspunsul tău final?", am întrebat-o.
De data asta nici nu m-a privit când mi-a răspuns că da.
Aşa că am spus: "Atunci aş vrea să sun o
 prietenă"...
 ...şi atunci a început cearta!
Apropo: cand te-ai certat ultima dată cu soţia, (soţul, prietena, prietenul, amanta, amantul etc) şi de ce? Dacă nu este secret.

9 comentarii:

  1. Woody Aleen-Eu și soția mea am trăit douăzeci de ani fericiți.
    Apoi ne-am întâlnit unul pe altul..

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant, chiar fain.
    @ INCERTITUDINI
    Ceea ce scriu mai departe este interzis, deci te rog sa pui mainile la ochi. Cu degetele stranse. Multumesc.

    Un tip ( nu fost militar ) vine acasa dupa o absenta de doua luni. Isi ia sotia in brate, o ridica, o saruta, o ridica si mai sus, isi pune barbia intre sanii ei si spune ..
    - Vreau sa facem dragoste. Toti hormonii mei s/au salbaticit, sunt ca niste cai...
    Ea entuziasmata si plina de candoare ii raspunde...
    - Da, dar vreau sa aud de la tine doar doua cuvinte magice...
    El plin de ardoare spuse...
    - Stai capra !

    RăspundețiȘtergere
  3. Micutzule@ Daca nu era fost, sa intelegem ca era actual? S-or fi certat pe chestia asta?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu stiu, probabil ori era vames , ori era jandar.

    RăspundețiȘtergere
  5. TOP GUN
    Precis,ca nu era nici fost, nici actual, era base travestit ca numa' lui ii place cearta,ii place sa-i intarate pe toti,pana la loc comanda ! Domule vis,sigur nu-i un vis,sigur traim mai mult? Ma pregatesc sa-mi scot permis de port arma,sa-mi iau o beretta de 9 mm ,sa nu ratez ,sa n-o traumatizez pe consoarta si gata am rezolvat dilema ,a,neaparat cu amortizor sa nu ma trezesc ca vor si vecinii sa puna in practica,chestia asta!!!! HA,HA HA!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Micutzule@ Dupa cum au pazit trenul focoaselor, precis era unul dintre jandari. Imi mplace cum suna. Asa zicea si bietul tata, jandar.

    RăspundețiȘtergere
  7. TOP GUN@ Prima data pe la mine? Daca da, fii bine venit! Daca nu, la fel. Ma cam lasa memoria de la un timp.
    Am precizat in finalul postarii: "important este sa nu se ajunga la cazuri limita".
    S-auzim numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. TOP GUN
    Da sunt prima data asa in vizita,multumesc de gazduire,stilul meu e mai umoristic,mai traznit nitel.........!!!!
    Da,DOAMNE AJUTA SI O ZI EXCEPTIONALA TUTUROR!!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. TOP GUN@ Sa fie intr-un ceas bun! Stilul ti-l cunosc de pe la Mehedinti. La mine, glumele sunt la ele acasa. Asa ca, te mai astept.

    RăspundețiȘtergere

Daca aveti ceva de spus, exprimati-va aici: