Pagini

marți, 16 august 2011

UN NONAGENAR ÎN BLOGOSFERĂ! OVIDIU CREANGĂ BASARABEANUL

Un " trofeu"obtinut la varsta de 84 de ani!


Are 90 de ani împliniţi. Iniţial, am crezut ca postează din Basarabia. Apoi, citesc un comunicat al românilor din diaspora proveniţi din România, Basarabia, Bucovina, ţinutul Herţa si Transnistria, în care apare ca membru în Consiliul Forumului Românilor de Pretutindeni.  La poziţia nr. 5 îl găsim pe    „ Bunelul” . Creangă Ovidiu, Toronto, Canada.
“Am nouăzeci de ani, şi l-am rugat pe Cel de Sus să mă ajute să ating suta, pentru că mai am multe lucruri de împlinit. În primul rând, să aduc România Mică (Basarabia mea) la România Mare”.
Domnul Creangă  este si  generos. El acordă anual burse pentru cei mai buni elevi ai unor licee din Republica Moldova. Nu-i  lipseşte umorul.  Iată dovada:
“M-am scremut, m-am opintit,
 90 i-am împlinit.
 Şi în pas de defilare
 Merg spre sută, frăţioare!”
“Dracu-a zis: “Eu am mâncare.
 Hai veniţi! Am masă mare!
 Hai veniţi! La voi e groaznic!
 Şi ne-am dus la Dracu-n praznic!”
“Spiritul vioi mă ţine în formă. Trebuie să acceptăm şi bătrâneţea, asta ca fiind unica modalitate de a trăi cât mai mult. 90 de ani e o cifră, nu e jucărie… Eu am ieşit din perioada de garanţie. Dar nu sunt bătrân, sunt doar născut mai devreme”.
Datele  despre simpaticul nostru nonagenar au fost retinute din  comunicatul de presa ce a urmat  „Săptămânii Internaţionale de Cultură”,  care s-a desfăşurat între 11 şi 16 iulie 2011 la Câmpul Românesc (Ontario, Canada), în care, reprezentanţii comunităţilor româneşti, sosiţi de pe tot continentul american, au dezbătut subiecte importante ale spiritualităţii româneşti, ale exilului românesc, ale legăturilor cu România, cu românii din Ţară şi din lume, dar şi din "jurnalul " care însoţeşte acest comunicat.
Comunicatul  şi jurnalul sunt  semnate de domnul academician  Nicolae DABIJA, căruia ţin să-i mulţumesc pe această cale. În aceeaşi măsură, „bunelului” Ovidiu Creangă – Basarabeanul.
 Postez mai jos, conţinutul integral al acestor documente, pe care vă invit sa le parcurgeţi, căci sigur, veţi afla lucruri interesante.
S-auzim numai de bine!





Comunicat de presă

 În cadrul Săptămânii Internaţionale de Cultură, care s-a desfăşurat între 11 şi 16 iulie 2011 la Câmpul Românesc (Ontario, Canada), reprezentanţii comunităţilor româneşti, sosiţi de pe tot continentul american, au dezbătut subiecte importante ale spiritualităţii româneşti, ale exilului românesc, ale legăturilor cu România, cu românii din Ţară şi din lume.
 S-a accentuat în mod imperios necesitatea solidarităţii românilor din diaspora, a creării unui cadru de coordonare a acţiunilor asociaţiilor româneşti, a reactivării unor comunităţi anterior importante, a actualizării legăturilor dintre acestea şi crearea unui centru de consolidare şi orchestrare a activităţilor comune ale asociaţiilor româneşti.
 “Avem valori comune, sărbători comune, dureri comune, rădăcini comune, doruri comune, s-a vorbit în cadrul dezbaterilor cu acest subiect. E important să ne ştim împreună, românii din întreaga lume, chiar aflându-ne departe unii de alţii. Fiind împreună cu fraţii şi consângenii lor din diaspora, românii din România, Basarabia, Bucovina, ţinutul Herţa, Transnistria îşi sporesc şansele lor pentru dreptate şi libertate”.
 Pornind de la cele expuse mai sus, participanţii la manifestările Săptămânii Internaţionale de Cultură de la Câmpul Românesc au decis să creeze Forul Românilor de Pretutindeni – Romanian Universal Forum, asociaţie nonguvernamentală cu un Comitet de Conducere din care fac parte importante personalităţi ale comunităţilor româneşti. La o primă şedinţă a Comitetului de Conducere a noii asociaţii mondiale româneşti, preşedinte al Forului Românilor de Pretutindeni, cu sediul la Câmpul Românesc (Ontario, Canada), a fost ales dl Nicolae Dabija, iar dnii Liviu Cananău şi Iacob Cazacu-Istrati – vicepreşedinţi.
 15 iulie 2011, Câmpul Românesc, Canada
 ROMANIAN UNIVERSAL FORUM
 Consiliul Forului Românilor de Pretutindeni

 1. Dabija Nicolae, Chisinau, RM
 2. Cananau Liviu, Kitchener, Canada
 3. Cazacu-Istrati Iacob, Toronto, Canada
 4. Carlan Florin, New York, SUA
 5. Creanga Ovidiu, Toronto, Canada
 6. Gherghina JOHN, Toronto, Canada
 7. Popa Niculae, Florida, SUA
 8. Popescu Mircea, Washington, SUA
 9. Popescu Dumitru, Toronto, Canada
 10. Ioniţă Romulus, Astoria, SUA
 11. Ichim Dumitru , Kitchener, Canada
 12. Goţia Alexandru, New York, SUA
 13. Rachitan Dumitru, Toronto, Canada
 14. Melenciuc Octavian, Toronto, Canada
 15.Sandu Sindile, Kitchener, Canada
 16. Davis Sanda, Burlington, Canada
 17. Popovici Lia, Toronto, Canada
 18. Filip George, Montreal, Canada-
 19. Sasu Aurel, Cluj, Romania
 20. Alexandru Mursa, Canada
 21. Capatina Victor, Toronto, Canada
 22. Revencu Alexandru, Toronto, Canada
 23. Şerban Valeriu, Edmonton, Canada
 24. Cioata Doru, Toronto,Canada
 25. Vasiliev Ilie, Qwebek, Canada
 26. Balasu Ceorge, Hamilton, Canada
 27. Mihaela Moisin, Toronto,Canada
 28. Florin Sandulescu, Toronto, Canada
 29. Vasiliu George, Montreal, Canada
 30. Costache Marian, Montreal, Canada
 31. Panzaru Mircea,
 32. Paun Virgil, Targoviste, Romania 

 În Canada, la Câmpul Românesc

 (Jurnal) 

La Câmpul Românesc, o localitate din provincia Ontario, Canada, Săptămâna Culturală din acest an s-a desfăşurat între 11 şi 16 iulie.
 Câmpul Românesc este o mică Românie.
 Aici mai bine de 45 de ani românii de pe întreg continentul american continuă să se întâlnească în fiecare vară.
 Cei mai mulţi dintre ei au fost nevoiţi să emigreze după cel de-al Doilea Război Mondial.
 Dar rândurile lor sunt completate de cei care au ajuns în Lumea Nouă după 1990, mulţi dintre ei fiind tineri.

Contra timpului
 Ajung cu avionul de la Bucureşti la Amsterdam în dimineaţa zilei de 13 iulie. Decolăm din Amsterdam la 13 iulie, ora 11.00, şi aterizăm la Toronto, Canada, la 13 iulie, la ora 10.00.
 Am mers contra timpului, ţinând cont de diferenţa de timp amendată de fusurile orare.
 Avionul Boeing, care e o uriaşă casă zburătoare, e plin cu negri africani (la aeroportul din Toronto aveam să mă conving că sunt cu toţii cetăţeni canadieni). Unul dintre ei seamănă leit cu un consătean de-al meu, Aurel Cotorobai, cu deosebirea că şi-ar fi dat chipul cu vacs. Mă gândesc că soţia lui ar zice acelaşi lucru, crezându-l că vine acasă după ce a descărcat un vagon de cărbuni la gară.
 Ne salutăm în avion ca doi cunoscuţi şi ne zâmbim ca nişte oameni care nu s-au văzut de mai mult timp.
 Sunt întâmpinat la aeroport de o impresionantă delegaţie româno-basarabeană: Lia, Victor şi Sanda Popovici, Iacob Cazacu-Istrati, Tamara şi Oleg Bagrin, Boris şi Ilie Leu Vasilev, ziaristul Alexandru Tomescu, Adriana Todiraşcu, cu drapelele României şi Republicii Moldova, cu pâine şi sare. “Probabil, nici şefii de stat nu sunt întâmpinaţi astfel”, le spun prietenilor mei.

La Ovidiu Creangă
 La “bojdeuca” lui cu trei etaje din centrul oraşului Toronto ne aşteaptă Ovidiu Creangă. “Bunelul” Creangă e cel care acordă anual zeci de burse pentru cei mai buni elevi ai unor licee din Republica Moldova şi Transnistria (tot R. Moldova): “Lucian Blaga” din Tiraspol, “Alexandru cel Bun” din Tighina, Vărzăreşti (strada principală din această localitate poartă numele lui Ovidiu Creangă), Nisporeni ş.a. Bătrânul mi se mărturiseşte: “Am nouăzeci de ani, şi l-am rugat pe Cel de Sus să mă ajute să ating suta, pentru că mai am multe lucruri de împlinit. În primul rând, să aduc România Mică (Basarabia mea) la România Mare”.
 Discut cu “bunelul Creangă”, cum îi zice toată Canada vărzăreşteanului nostru, despre Basarabia de ieri şi de azi.
 “Mi-e dor de Chişinău, oraşul tinereţii mele. Şi de Bălţi, unde mi-am făcut liceul. La Vărzăreşti trăiam la un canton, de multe ori, nopţile, câinii se certau cu lupii la gardul din sârmă ghimpată care-l înconjura”. Tatăl său, Vasile Creangă, era inginer la Direcţia Şosele şi Drumuri. Avea 42 de ani, când a fost omorât în bătaie la Chişinău, în ziua de 28 iunie 1940, de către bande bolşevice. Mama lui, Eleonora Pompilă, l-a crescut de una singură. “Eu am avut o viaţă plină, îmi mai spune Ovidiu Creangă. Am avut parte de toate: şi de zboruri înalte (am făcut inovaţii unice în România, mai şi eram persoana de încredere a Elenei Ceauşescu, pe care am ajutat-o să devină academician), dar şi prăbuşiri (pe timpul comuniştilor era să fiu împuşcat; li se năzărise că aş fi fost legionar). Nu e bine în viaţă să ai doar succese, ele te fleşcăiesc”, afirmă el, ca o concluzie. Ovidiu Creangă e optimist: epigramele sale fac voie bună şi altora.
 Una autocritică?!
 “M-am scremut, m-am opintit,
 90 i-am împlinit.
 Şi în pas de defilare
 Merg spre sută, frăţioare!”
 Consângeanul nostru se află în emigraţie de patru decenii. Casa lui e aici. Dar rădăcinile i-au rămas pe undeva pe la Vărzăreşti, pe la Chişinău, pe la Bucureşti.
 “Dracu-a zis: “Eu am mâncare.
 Hai veniţi! Am masă mare!
 Hai veniţi! La voi e groaznic!
 Şi ne-am dus la Dracu-n praznic!”
 Recită şi râde: “Spiritul vioi mă ţine în formă. Trebuie să acceptăm şi bătrâneţea, asta fiind unica modalitate de a trăi cât mai mult. 90 de ani e o cifră, nu e jucărie… Eu am ieşit din perioada de garanţie. Dar nu sunt bătrân, sunt doar născut mai devreme”.

Canadieni prin adopţie
 Când ajung la Câmpul Românesc, Igor Pădure mă întreabă:
 – Când aţi venit?
 – Ieri, zic. Iar ca să fiu amabil, îi pun aceeaşi întrebare:
 – Dar Dumneavoastră?
 – Acum 8 ani.
 Igor Pădure e chişinăuian, absolvent al Liceului “Gh. Asachi”. E profesor de matematici la un liceu din London (o localitate de lângă Hamilton).
 Un alt român, Bunescu, îmi povesteşte:
 – Eu sunt în ţara asta de 17 ani. În fiecare zi îmi spun: plec mâine! Şi tot aşa, de 17 ani. E greu să vii aici, e greu să pleci.

“Marşul Basarabiei”
 Imnul manifestărilor de la Câmpul Românesc începând cu inaugurarea lor, de acum aproape cinci decenii şi până azi, este “Marşul Basarabiei”.
 Toţi cei prezenţi, oameni de diverse vârste, în sala încăpătoare a Centrului Cultural se ridică în picioare ca să intoneze:
 “Az-noapte la Prut
 Războiu-a-nceput,
 Românii trec dincolo iară,
 Să ia înapoi
 Prin arme şi scut
 Moşia pierdută astă-vară…”
 Unii dintre cei prezenţi – bătrânul George Bălaşu ş.a. – îl cântă cu lacrimi în ochi.
 Pentru prima dată în cadrul manifestărilor de aici are loc “Ziua Basarabiei”.

Omagiu exilului românesc
 În cuvântul meu de salut, după ce am mulţumit organizatorilor pentru invitaţie, am menţionat printre altele:
 “…În 1976, când a ajuns la Chişinău, Nichita Stănescu a spus: “Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea ca să ajung de Acasă Acasă”.
 La fel şi eu: am făcut cel mai lung drum din viaţa mea ca să ajung din câmpia românească a Basarabiei în Câmpul Românesc al Canadei.
 Am venit aici şi ca să prezint un omagiu exilului românesc.
 Câteodată mă surprind la gândul – când îmi vin în minte nume de români celebri, ca Mircea Eliade, George Emil Palade, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi ş.a. – că în a doua jumătate a secolului XX, când comunismul a tăbărât peste Ţară, adevărata Românie s-a aflat în afara graniţelor ei.
 Cel puţin, conştiinţa acesteia s-a aflat sau în diaspora sau în puşcării…”.
 La masa rotundă “Basarabia ieri, azi şi mâine” participă prof. Paul Leu (Kenmore, Washington), Florin Cârlan, preşedintele Fundaţiei “Grigore Vieru” (New York), Iacob Cazacu-Istrati (Toronto), Lia Popovici, preşedintele Asociaţiei Canada-Moldova (Toronto), părintele Dumitru Ichim (Kitchener), George Filip (Montreal) ş.a.
 Sunt lansate cărţile “Tema pentru acasă”, aparţinând subsemnatului şi “Stalin mi-a furat copilăria” de Boris Leu Vasilev.
 Când îşi prezintă volumul de memorii, Boris Leu Vasilev afirmă: “Am scris-o mai mult cu lacrimi decât cu cerneală”.
 Bătrânul deţinut al lagărelor staliniste a impresionat profund asistenţa prin mărturiile lui despre ce-a însemnat Gulagul pentru basarabeni.
 Mulţi dintre cei prezenţi, trecuţi şi ei prin închisorile comuniste româneşti, ascultând experienţa tristă a basarabeanului nostru, se conving, a câta oară?!, că imaginaţia călăilor nu are limite.

Notiţe fugare
 Citez câteva impresii despre conferinţă:
 George Filip (poet, Montreal): “O astfel de conferinţă n-am auzit în viaţa mea. Am 72 de ani, profesorul Dabija mă cunoaşte, în cartea mea “Ţara din lacrimă” n-am pus hotare între pământurile româneşti”. Poeţii sunt apostoli, primiţi-i ca pe nişte apostoli”.
 Florin Cârlan (New York): “În toată Europa nu există o suferinţă mai mare ca a Dumneavoastră. Ion Iovcev e un bulgar care luptă pentru românism la Tiraspol. Eleonora Cercavschi din Grigoriopol a fost decorată acum doi ani la Washington pentru românism. În 1995 lui Nicolae Dabija i s-a propus să fie ministru al Culturii la Bucureşti. “Nu, a zis poetul, eu trebuie să fiu pe baricade la Chişinău”. Urmează să ne visăm Ţara aşa cum o ştie şi Dumnezeu, trebuie să fim şi realişti, altfel, ne mănâncă iluziile”.
 Alexandru Goţea (New York): “Azi sufletul românesc a renăscut la el Acasă. Basarabia are o misiune: să trezească Ţara”.
 Elena Uils (Washington): “Un bosniac mi-a spus: România e zero fără Republica Moldova. Cele mai frumoase femei din lume sunt moldovencele”.
 Dumitru Răchitan (Hamilton): “Am redescoperit azi Basarabia prin marii ei intelectuali”.
 Grigore Culian (New York): “Ziua de azi mi-aminteşte de o alta. Eram în Piaţa Astoria din New York. Acolo ne-am adunat toţi românii, înainte de Crăciun. Când a prins să cânte Ştefan Hruşcă colinde, brusc a început să ningă. Ca şi cum colindele provocaseră cerurile. La fel, întâlnirile multaşteptate provoacă sentimente inedite”.
 Preot Dumitru Ichim (Kitchener): “Am impresia că adevăraţii români se află în afara României, suferinţa naşte tărie şi luciditate”.
 Ionel Gheorghina (Hamilton): “Câmpul Românesc a avut un scop: dărâmarea comunismului. Acum s-ar cere un alt program. Acesta ar putea fi solidarizarea românilor din toată lumea”.
 Sandu Napa (Montreal): “Să facem un cadou de ziua de naştere a lui Nicolae Dabija şi să unim toate asociaţiile româneşti din Canada”.
 Ovidiu Creangă (Toronto): “Basarabia e mai românească decât restul României”
 Ş.a.
 Între cei prezenţi la manifestările de la Câmpul Românesc sunt mai mult reprezentanţi ai mass-media româneşti din Canada şi SUA: Grigore Culian e directorul publicaţiei “New York Magazin”, Ştefan Străjeri e director la “Curentul Internaţional” (SUA), Puiu Dumitru Popescu e directorul publicaţiei “Observatorul”, care apare la Toronto, Alexandru Tomescu – al publicaţiei “Alternativa”, şi ea din Toronto, preotul Teodor Damian editează revista “Lumină lină” la New York, Felicia Stepan – publicaţia “Ziarul Plus”, care apare la Kitchener, tot la Kitchener părintele Dumitru Ichim tipăreşte revista “Rădăcini”, Ionuţ Dupleac e directorul revistei “Zig-zag român-canadian”, care se vinde la Quebec, George Sava e editorul hebdomadarului “Pagini româneşti” din Montreal.
 Publicaţiile menţionate mai sus întreţin flacăra limbii române, informează românii de pe continentul american (numai în Toronto locuiesc peste 70 000) cu noutăţile din Ţară, încearcă să-i solidarizeze şi să-i facă să nu-şi uite rădăcinile.

Oameni-mărturii
 Majoritatea oamenilor în vârstă care s-au adunat la manifestările de aici au avut de suferit din cauza regimului comunist.
 Alexandru Goţea îmi vorbeşte de faptul că familia sa a adunat 30 de ani de închisoare comunistă: tatăl lui, unchi, mătuşi, verişori ş.a., care au făcut penitenţă în România.
 Doru Cioată, pictor “suprarealist abstract şi impresionist-expresionist”, cum îşi zice dânsul, unul dintre marii artişti ai exilului, îmi spune: “Noi am plâns aici când a murit Vieru”.
 Apoi îmi povesteşte despre părinţii săi care “au divorţat oficial de patru ori şi s-au recăsătorit de cinci ori”. Tatăl meu, după numele său Nicolae Savin, a făcut închisoare numai pentru faptul că după război a dansat cu nişte prieteni “Hora Unirii” la Iaşi. “Voi vreţi unirea Basarabiei cu Ţara”, li s-a imputat. Şi pentru un dans au înfundat, toţi “dansatorii”, puşcăria. Piaţa Unirii din Iaşi devenise pe atunci A Arcului, iar numele lui A.I. Cuza de pe statuie a fost marchelat. Se temeau şi de el. Ca şi de cuvântul “Unire”.
 Liviu Cananău îmi vorbeşte despre tatăl său, Nicolae Cananău.
 Născut în 1919, în România Mare, la Badicul Moldovenesc în Basarabia de Sud (raionul Cahul de azi), în paşaportul şi adeverinţa de naştere ale lui Nicolae Cananău era scris: “Născut în URSS”.
 Care URSS? În 1919 Badicul Moldovenesc se afla în România Mare.
 “Cu această minciună în paşaport tatăl meu a trăit toată viaţa, el ne vorbea de Basarabia ca de raiul pe pământ”.

Capuchihaie la Moscova
 Fac cunoştinţă cu mai mulţi basarabeni deosebiţi la Câmpul Românesc.
 Unul dintre ei se numeşte Alexandru Mursa din Chişinău.
 Părinţii săi fuseseră angajaţi la Ministerul de Comerţ Exterior al U.RSS. Pe tatăl său, Condrea Mursa, profesor la Politehnica noastră, l-am cunoscut. Când soţii Mursa au fost trimişi să lucreze în Madagascar, Alexandru a fost luat de la bunica lui chişinăuiancă şi adus la Moscova, unde a studiat la o şcoală şi a locuit într-un internat al Ministerului de Comerţ Exterior, din clasa a VI-a şi până într-a X-a inclusiv. Era o şcoală specială pentru copiii care aveau părinţi ce lucrau peste hotare. De ce?! Pentru ca maturii să nu rămână “în străinătate”. Erau un fel de ostatici, ca la turci fiii de domni în evul mediu. Cu Alexandru mai studiau fii şi fiice de ambasadori, de angajaţi ai diferitelor ministere care lucrau peste hotare.
 Erau sute de copii, un fel de “capuchihaie” la Moscova.
 Când se întâmplase că rămăsese cineva dintre părinţii acestora în vreo ţară, copiii dispăreau din internat şi nu mai auzea nimeni de ei.

Dor de casă
 Canada e o ţară a tuturor posibilităţilor şi naţionalităţilor.
 Italienii au venit în Canada cu satele, cu străzile, cu clanurile lor: ca să nu le fie dor.
 Şi unii basarabeni fac la fel.
 Tamara Bagrin se află aici cu toată familia. Dar o macină dorul de Acasă. “Acasa mea e Acolo”.
 Oleg Bagrin e medic la Toronto. Copiii lui vorbesc deopotrivă româna şi engleza.
 Îmi povesteşte:
 – Noi, basarabenii, fiind de două sute de ani puşi în situaţia de a ne apăra limba, avem mai multă rezistenţă în faţa canadenizării. Îl întreb pe un român sosit din România: “De ce nu vorbeşti cu copiii româneşte?” “Nu le trebuie româna, îmi răspunde. Vreau să uit cât mai curând de tot ce e România”. Basarabenii sunt mai tenaci. Aici statul, cu grădiniţa, cu şcoala, cu diverse acţiuni pentru elevi, îţi fură copilul. Dacă nu-i acorzi atenţie, ţi-l fac foarte repede străin…”.
 90% dintre români se canadenizează. Doar vreo 10% rămân şi români, sub aspect lingvistic. Mai sunt şi dintre acei care, atunci când îşi aud copiii vorbind româneşte, îi plesnesc cu palma peste gură: “Să nu vă aud!”, crezând că le vor binele. Despre astea îmi povesteşte Dumitru Răchitan, preşedintele Asociaţiei Românilor de la Hamilton.

Confuzii patriotice
 Mi se povesteşte despre Constantin Vişoianu, preşedinte al Comitetului Naţional Român din New York, cel care, ori de câte ori sosea la Câmpul Românesc, le vorbea mereu celor prezenţi despre “…românii de la Nisa pân-la Tisa”, în loc “…de la Nistru pân’la Tisa”.
 Fostul ministru în guvernul României de până la 1944 mutase astfel ţara cu tot cu românii care o înconjoară ceva mai în interiorul continentului.

Capelă Ortodoxă
 La Câmpul Românesc există o capelă din lemn, cu clopotniţă şi un loc pentru meditaţie, “cu un câmp energetic deosebit”, cu opt scaune cioplite din piatră de marele sculptor Nică Petre. Acelaşi sculptor e şi autorul unui basorelief al lui Eminescu de pe teritoriul acestei aşezări româneşti. Alături – un bust al lui Nae Ionescu, şi o troiţă din lemn ridicată în memoria poetului Aron Cotruş, care-l are ca autor pe Victor Cercel. Acesta a venit şi-n acest an la Câmpul Românesc cu dalta în geantă, parcă întrebând organizatorii: “Ce mai e de cioplit pe aici, pe la Dumneavoastră?!”
 Pe teritoriul campusului se află şi o Rotondă a scriitorilor români din exil: Mircea Eliade, Horia Stamatu, George Donev, Horia Vintilă, Vasile Posteucă…
 La Câmpul Românesc există şi o Capelă Ortodoxă. Aceasta îşi are uşile deschise zi şi noapte.
 În zorii zilei de 15 iulie, când ajungem la ea cu Alexandru Goţea, un pui de iepure iese, fără grabă, din chiar altarul acesteia, dispărând în pădurile din preajmă.
 …Se vede, acesta se rugase un pic mai înaintea noastră.
 Apoi, părintele Dumitru Ichim oficiază o utrenie, acompaniate de trilurile a sute de păsări din pădurile care intră în biserică.
 “Domnului să ne rugăm pentru poporul românesc din România, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa. Să piară taberele vrăjmaşilor neamului românesc”, zice preotul, ultima frază fiind una de psalm scris sau nescris încă.
 Ce frumoasă e ziua care începe cu o utrenie, îmi zic după aceea.

La cascada Niagara
 Prietenii de la Câmpul Românesc îmi fac un cadou de ziua mea de naştere: mă duc să-mi arate cascada Niagara.
 Plătim câte 20 de dolari pentru a urca pe un vas care să ne poarte pe râu până la peretele de apă al cascadei. Ca noi sunt mii de persoane sosite din toată lumea, care aşteaptă să ajungă la această minune a naturii.
 Spun prietenilor care ne însoţesc (Florin Cârlan, Alexandru Goţea, Iacob Cazacu): e suficient ca o ţară să aibă o cascadă ca asta, ca venitul naţional să-i fie asigurat.
 Cascada Niagara nu poate fi povestită, ea trebuie văzută.
 Noaptea, lumini curcubeice o împodobesc, umplând-o de frumuseţe şi mister. Aici poemul se aşterne singur pe file…
 Părul tău pe umeri, seara,
 Îţi cădea ca Niagara.
 Păr de oarze şi de grâie,
 Cobora pân-la călcâie.

Urmăream, prin frunza crudă
 cum ieşea din pleata udă
 umărul tău de zăpadă:
 precum luna din cascadă.

Ochii tăi când, sub pleoape,
 căpătau licăr de ape,
 sărea luna ca o iadă
 din cascadă în cascadă…

Lumina e un grai uitat…
 Biserica ortodoxă românească “Sf. Ioan Botezătorul” din Kitchener îl are ca preot pe Dumitru Ichim. Părintele e şi poet, faţă de care literatura română din Ţară are o datorie: să şi-l recupereze ca pe unul dintre poeţii creştini cei mai profunzi.
 “Lumina nu-i lumină,
 ci doar un grai uitat…”
 Biserica se află pe una dintre cele mai înalte coline de pe care se vede ca în palmă tot oraşul.
 De 46 de ani, în Sala Socială, ridicată lângă biserică se desfăşoară Festivalul Folcloric Bănăţean, cu colective invitate din România.
 Biserica mai are o sală încăpătoare “pentru Cenaclul Literar”, două stadioane, unul pentru fotbal şi un altul pentru handbal, şi o şcoală.
 Ctitoria e pictată cu sfinţi români: Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Dumitru din Basarabi, Antim Ivireanul, Teodora de la Sihla, Daniil Sihastrul ş.a.
 În Canada, în fiecare oraş ceva mai mare există şi câte o biserică ortodoxă românească.
 Ca românii să se poată ruga Celui de Sus şi-n limba lor de acasă.

Forul Românilor de Pretutindeni
 În Canada activează vreo cinci asociaţii ale românilor, vreo trei de-ale basarabenilor (conduse de Lia Popovici, Ala Mândâcanu, câteva – de-ale bucovinenilor.
 Şi aşa în toate ţările unde sunt români.
 În cadrul săptămânii Culturale de la Câmpul Românesc s-a discutat mult despre necesitatea creării unui For Mondial al Românilor, care ar aduna şi ar coordona activităţile celorlalte asociaţii. “Putem face mai multe pentru românii din Ţară, pentru Basarabia, Bucovina, Transnistria şi celelalte ţări, unindu-ne”, susţin vorbitorii. “Câmpul Românesc e un loc simbolic pentru toţi românii, el urmează să solidarizeze consângenii noştri din toată lumea”. “Fiind asociaţiile unite, vom fi mulţi, iar fiind mulţi vom fi puternici şi se va ţine cont de poziţiile noastre în diverse probleme”.
 “În Canada, iniţial, apoi şi în alte ţări, Forul să unească asociaţiile românilor, basarabenilor, bucovinenilor pentru acţiuni comune, cele legate de Zile ale Limbii Române, 1 Decembrie, 27 Martie, Mărţişor, Eminescu…”.
 “Să promovăm împreună Limba Română, cultura românească, Istoria României”.
 “Mişcarea românească este la ora actuală mai puternică în afara graniţelor României”.
 Se propune a se crea Forul Românilor de Pretutindeni – România Universal Forum, cu sediul în Canada, la Câmpul Românesc.
 Florin Cârlan din New York crede că acesta trebuie să aibă drept model de activitate Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Despre alegeri
 Un român, Corneliu Chişu, a fost ales recent deputat în Parlamentul Canadei.
 La Toronto, la alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova, au participat 315 votanţi, din ei 10% au votat pentru partidul comuniştilor.
 În srutinul din 2005, Lia şi Victor Popovici, cum în Canada nu exista un centru de votare pentru R. Moldova, s-au deplasat tocmai la Washington, parcurgând cu maşina aproape 6 000 de kilometri, ca să poată vota pentru Parlamentul Republicii Moldova.
 Şi când te gândeşti că unora dintre concetăţenii noştri li-e lene să parcurgă 2-3 metri ca să-şi exprime opţiunea.

Radu Dolgan, bravo!
 La banchetul festiv de închidere a Săptămânii Româneşti, evoluează formaţia “Magic”, interpreta Lia Lungu din New York şi Radu Dolgan, liderul formaţiei chişinăuiene “Noroc”.
 Radu Dolgan consacră concertul “despre o chitară şi un artist” memoriei tatălui său, Mihai Dolgan.
 Basarabeanca Tamara Bagrin, prezentă în sală, cunoaşte pe de rost toate cuvintele cântecelor. Dar, am impresia, şi ceilalţi, peste 200 de români sosiţi la Câmpul Românesc de pe tot continentul american.

O mică Românie
 Timp de aproape o săptămână de zile am avut impresia că am auzit inima României Reîntregite bătând la Câmpul Românesc din Canada.
 Am plecat de la Câmpul Românesc cu convingerea că România înseamnă toţi românii. Inclusiv cei din afara ei.
 Un basarabean care locuieşte în Siberia îmi spunea că, acolo unde sunt 2-3 români, e deja o mică Românie.
 Am găsit “o mică Românie” şi la Câmpul Românesc.
 Nimeni dintre cei care vin de pe tot continentul american ca să se întâlnească an de an în această localitate n-a părăsit Ţara de bunăvoie.
 Dar fiecare îşi poartă dorul cu el.
 Ca pe o povară. Sau ca pe o binecuvântare.
 La serata de rămas-bun, toţi cei prezenţi s-au rugat împreună cu părintele Dumitru:
 – Doamne, ajută Neamul Românesc de pretutindeni, oriunde s-ar afla, ar visa şi ar spera acesta. Fii cu el, acum şi-n vecii vecilor!
 Acad. Nicolae DABIJA
 13-19 iulie 2011,
 Chişinău-Bucureşti-Toronto-Chişinău




14 comentarii:

  1. Lasati-o dracului de unire/unitate ... bla , bla , bla ... vedeti mai bine ce doreste/prooroceste presedintele vostru pentru viitorul (cit mai apropiat) al actualelor tari din Europa...

    RăspundețiȘtergere
  2. //www.adevarul.ro/actualitate/politica/Traian_Basescu_doreste_infiintarea_SUE_Statele_Unite_ale_Europei_0_538146527.html#

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil ca nu vei publica aceste comentarii , ale unui anonim ... dar macar sa stii de ele ...

    //www.romanialibera.ro/actualitate/politica/roberta-anastase-propunerea-lui-basescu-se-suprapune-peste-viziunea-fondatorilor-ue-234696.html

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim@ "Presedintele nostru", a luat-o de mult pe aratura! Asa ca, cine-l mai asculta? Sau cine-l mai baga in seama?
    De ce nu este si presedintele tau? Nici eu nu l-am votat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Scuze pentru "vostru" !

    Cine-l mai asculta ? ... Bucuria populimii maneliste : " Asa e bine . Ce tari , ce granite , ce controale intre tari , ce 'sarcoziade' de trimitere in tara de origine ... Sintem o singura tara , ne stabilim (cit este de furat) la Londra , la Dolhasca , la Roma sau la Cichirlau , fara nici o formalitate , si fara ca nimeni sa ne poata deranja . Traiasca Base , si sa-i ajute Dumnezeu sa-si duca visul la bun sfirsit . Noi sintem cu (ca?) el , si-l sustinem pe el si pe partidnicii lui . "

    Cine-l baga in seama ? ... Oare ultima intilnire dintre urmasii lui Napoleon si Hitler (ale caror visuri au fost de realizare a unei singure stapiniri ... de la Atlantic la Urali ... cel putin) , deci acea intilnire nu cumva , tocmai a "renuntare la suveranitate" miroase ...

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim@ Atunci sa ia ei "populimea manelista" de pe la noi, si sa ne lase sa facem "Romania dodoloata", asa cum era in 1918. Chiar ca al nu stiu cate-lea stat, al SUE. Romanii de peste Prut trebuie ajutati, indiferent de cine face jocurile puterii la Bucuresti, Bruxelles sau Strasbourg.
    S-auzim de bine si sa fie pace!

    RăspundețiȘtergere
  7. "Romanii de peste Prut trebuie ajutati..." ... tare mai seamana asta cu povestioara cu batrinica ajutata sa treaca strada , desi ea avea alte intentii ...

    In '918 , cind cu unirea cu Romania , moldovenii de dincolo de Prut au fost dati la o parte din toate functiile ... de sus , sus , pina la femeile de serviciu de la scolile de 4 clase ... toti erau romani din regat ... Iar , cind Tzapul a spus ca , dupa unire , toate diplomele intelectualitatii 'moldovene' vor fi verificate (spre atestare) de comisii de la Bucuresti ... s-a pierdut si fragilul sprijin pe care , acea categorie , o mai acorda ideii de unitate ... Cine mai bate "tam-tamul" pe ideea unirii ... in afara de niste cetateni 'romanesti' care spera ceva 'fonctii' in cele 4 noi judete ... Dar le va pieri si acestora 'piuitul' daca se va realiza "regionalizarea" ... pentru o singura functie de prefect , nu prea are rost sa te 'strofoci' ...

    Este ceva asemanator cu marea 'emulatie' , de dupa rascolutie , pentru revenirea la organizarea administrativ teritoriala de dinainte de razboi ... 80 si ceva de judete ... 'trai neneaca' ce de functii de ocupat , bineinteles , de catre cei care au luptat pentru 'reinfiintarea judetelor abuziv desfiintate' ...

    RăspundețiȘtergere
  8. "sa ia ei "populimea manelista" ... " .
    Daca-i ia pe toti ... nu stiu ce mai ramine din "Romania dodoloata" ... dar nu asta-i ideea ... Problema este ca "EI" au acceptat , intre ei , 22 de milioane de guri consumatoare pentru produsele lor ; guri pe care le poti face mai flaminde daca le controlezi direct ... daca le scoti (gurile) din ansamblu ... dracu' stie ce le mai da prin cap ... si se apuca sa-si produca singuri cele de trebuinta ... cel mai bine este sa-i tii 'in friu' , in echipa , si sa le IMPUI tu regulile ...

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonimi si big brother@ Azi, chiar nu vreau sa polemizam. Pentru ca plec in vacanta. Dar procedez si eu ca rabinul: si tu ai dreptate, si tu ai dreptate...

    RăspundețiȘtergere
  10. Ica vezi ca se strica crapceanul omului! Fa bine de-l baga-n frigider...

    RăspundețiȘtergere
  11. Da multi frati are Cezar asta, nene!
    L-am aruncat in mare. Poate stie sa inoate si in apa sarata.

    RăspundețiȘtergere
  12. Scrie tare frumos bunelul Creangă. Un articol publicat în Bruxelles-Mission în 2010.
    http://www.bruxellesmission.org/index.php?option=com_content&view=article&id=479:accident-de-circulaie&catid=64:canada&Itemid=77

    RăspundețiȘtergere
  13. Salutare karadeniz! Ai dreptate. Ma gandesc daca nu cumva ar putea intra in "Cartea recordurilor" pentru cel mai varstnic blogger.
    O sa studiez problema.
    Numai bine si sanatate!

    RăspundețiȘtergere

Daca aveti ceva de spus, exprimati-va aici: