Pagini

joi, 19 iulie 2012

CARIERA POLITICĂ NEVEROSIMILĂ A ELENEI BĂSESCU, ÎNCĂ UN MOTIV SERIOS SĂ-L DEMITEM PE “SUSPENDAT "





Trebuie să recunosc că n-am votat cu Băsescu, nici când a candidat pentru primăria Capitalei, nici la cele doua alegeri la care a candidat pentru funcţia de preşedinte al României.  Am însă un mare necaz. Acest individ a reuşit să mă păcălească în 2007, cînd am votat împotriva suspendării lui. Nu mi-a trebuit mult timp să mă căiesc. Doar câteva luni. Prin februarie 2008, fata lu’ tata, mezina Elena, stagiar pe atunci  la Parlamentul European!!!????, şi angajată la “LUXTEN”,  unde era  plătită cu 7000 de lei lunar pentru un program de 4 ore, - (pentru “a sta în faţa calculatorului patru ore pe zi şi a introduce date cu ajutorul unui soft de contabilitate” declara ea la o emisiune TV),-  se trezeşte că vrea să candideze la şefia organizaţiei de tineret a PDL, pentru funcţia de secretar general. Dacă  Monica Iacob Ridzi nu avea contracandidat pentru postul de preşedinte al organizaţiei respective, EBA în schimb, avea doi concurenţi: pe Bogdan Boza, de la sectorul  1, si Călin Petrus, de la Dolj.  A fost simulată o campanie electorală în care Boza ( arestat acum în dosarul Boldea) a avut curajul de a o ataca dur  pe EBA  spunând că gestul său de a candida împotriva acesteia reprezintă un vot de blam adresat înscăunărilor dinastice  Pentru acest afront adus odraslei prezidenţiale, Boza a fost imediat pus la punct de conducerea partidului care, în frunte cu Emil Boc i-a cerut imperativ să n-o mai atace pe succesuri” . În lupta politică intervine şi Răzvan Murgeanu, care îi cere lui Boza să-şi retragă candidatura, iar şeful  OT- PDL  Bucureşti, Ştefan Pirpiliu, îl acuză că este  „o unealtă a duşmanilor PDL”, şi le propune membrilor organizaţiilor de tineret din ţară   s-o voteze pe agramată. Sulfina Barbu, pe atunci preşedinte al organizaţiei de femei PDL intră şi ea în horă declarându-şi susţinerea pentru cele două candidate, prea de sus protejate. Şi uite aşa "Poți să ai şi eşecuri, poți să ai şi succesuri. Pot să fie oameni care nu vor să vorbesc cu tine" , ajunge-n fruntea tinerilor discipoli ai  lu’ tac-su’.
Aşteptam reacţia „seniorilor” din partid. Credeam că vor găsi o cale s-o determine pe  "Mă consider şi eu intelectuală. Am terminat o facultate, am terminat un masterat, voi face şi eu un doctorat „ (!!!!)  să se răzgândească, pentru a evita penibilul.  „Intelectualii„ băsişti, Liiceanu, Pleşu, Patapievich(!),  Cărtărescu şi mulţi alţii, n-au scos o vorbă când au văzut această nemernicie. Niciunul, dar absolut niciunul dintre aceşti obedienţi ai băsescului n-a fost în stare să-i spună lu’ ” ăl bătrân” că mezina lui are un handicap intelectual accentuat şi că ar trebui trimisă la şcoală, nu în politică.  În naivitatea mea, am crezut că  „şeful statului”, ştiind cel mai bine ce-i poate pielea  celei care susţinea că „Poate că nu sunt o intelectuală, dar am unele calităţi care mă recomandă mai mult decât pe doamna Alina Mungiu, eu ştiu să fac politică în partid”  să-i ceară să aştepte expirarea mandatului prezidenţial înainte de a încerca intrarea în marea politică. Ţi-ai găsit! Nu numai că nu a împiedicat-o să se implice în politica la vârf din PDL, ci chiar a încurajat-o spunându-le criticilor de circumstanţă, (din opoziţie fireşte) că nu e aşa de proastă precum pare. Şi pentru că, nu-i aşa, succesurile se ţineau scai de "toate fetele sunt atrase de politica externă",  fata cu nume de număr de  maşină s-a gândit că trebuie să urce în ierarhia politică, concurând-o cu un tupeu de neimaginat pe Alina Mungiu-Pippidi, la candidaturile din partea PDL pentru alegerile europarlamentare din 2009. Acum se întinsese prea mult coarda! Aşa că „greii” au mârâit un pic de la distanţă la „ stăpân” care atât a aşteptat. Ştiind că oricum n-avea şanse să devină europarlamentar pe lista propusă,  „preacinstitul”  o retrage prin demisie din PDL şi-i „aranjează „ candidatura ca „independent”, dând totodată dispoziţii filialelor PDL din ţară să-i obţină numărul de voturi necesar pentru a fi aleasă ca deputat în Parlamentul European. Şi ce s-a întâmplat, e deja istorie, Alina Mungiu a ratat firesc alegerile respective, iar EBA şi suspendatu’ au dovedit că într-un regim corupt până la cel mai înalt nivel, democraţia nu mai poate face NIMIC! Din păcate!  De atunci, scârba mea faţă de PDL şi faţă de Băsescu a atins apogeul!  Sunt convins că, în disperarea prilejuită de o dorită şi foarte posibilă demitere a tartorului tartorilor, acesta,  şi  cei care-l mai susţin  încă, vor încerca  tot soiul de  manevre, pentru a-l ajuta să rămână la Cotroceni.  Dacă va fi demis, vor urla ca disperaţii către UE, SUE, SUA, soare, lună, stele ş.a,  că li s-a furat ţara, c-a murit democraţia în România, Hitler, Stalin, Ceauşescu, Iliescu, comuniştii, bla, bla, bla!  Haideţi să ne oferim această plăcere a demiterii suspendatului!  Să-l dăm pe mâna justiţiei ca să-l judece cu aceeaşi balanţă folosită pentru judecarea lui  Adrian Năstase.
Să aflăm, astfel, multe din nefăcutele „alesului” ţinute la secret din ordinul său. Să aflăm, spre exemplu, ce mai e cu dosarul "Flota", cu renovarea vilelor de protocol din Primăverii, casa din Mihăileanu, afacerea Popoviciu- Ioana Băsescu,  pe  unde a ascuns Ungureanu  listele cu alegătorii români care au votat  la Paris într-o veselie, la prezidenţialele din 2009. Să aflăm, de asemenea, cu cine au votat la aceleaşi alegeri miile de cetăţeni din Republica Moldova cu domiciliul într-un apartament.  Şi să mai aflăm multe alte şmecherii ale găştii nebune din jurul lui Sarsailă. Pentru asta, trebuie să mergem la vot, căt mai mulţi! Pentru asta trebuie să punem ştampila în căsuţa DA . Să facem din ziua referendumului, 29 iulie, o altă zi a eliberării! Cea a eliberării  de sub tirania şi mârlănia băsescului.
Să-i  excludem pe TICĂLOŞIdin orice funcţie eligibilă,  indiferent de spectrul politic declarat !
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
JOS BĂSESCU!

15 comentarii:

  1. Da,asa voi vota la referendum!Pe mine ma intristeaza faptul ca am perdut acesti 8(opt) ani in care se puteau face foarte multe in tara.Chiar daca toata lumea este in asa numita "criza",aici pe plaiurile carpatine, se putea dezvolta agricultura si o parte din industria praduita de hotii care ne-au pacalit, sa le dam votul si totul ar fi mers mult mai bine.O seara linistita!

    RăspundețiȘtergere
  2. Guvernarea Basescu..,va fi istorie!Dar a fost cea mai mizerabila guvernare din anii "89" si pina acum.Sigur..., ca acum sunt cu totii disperati si vor cauta orice manevre murdare ca sa prosteasca poporul.Ma rog Puterii Divine sa ajute pe toti romanii, sa inteleaga,sau sa nu uite ce au indurat in toti acesti ani! JOS BASESCU si CLICA PD-L de la toate nivelurile din administratia ROMANIEI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sărut mâna, Maria! Ai dreptate! Aşa că, să-i alungăm pe impostori şi pe "şeful" lor, prin cel mai democratic mod, VOTUL. Vox Populi, Vox Dei!

      Ștergere
  3. De dimineata, de cand am citit pe indelete ceea ce ai scris, ma tot mananca degetele sa scriu si eu cate ceva.Am rezistat .. stoic tentatiei pana acum, la ceas de seara, cand soarele isi arunca ultimele raze spre gradina mea superba, coltul meu de rai, locul unde uit de probleme, de greutati, de rautati, de pizma, de invidie, de gelozie.Locul unde ma purific.Dumnezeu mi-a oferit acest dar pentru a ma bucura de el, pentru a ma ferici, pentru a-mi implini un vis.Unul din multele..
    Dar sa revenim la cele cotidiene..
    In 2004, cu sinceritate spun,n-am participat la vot ca..votant.Am participat intr-un alt mod, indeplinindu-mi niste sarcini de serviciu.Oricum,n-as fi votat PDL.Dar nici PSD.Am ales calea de mijloc si mi-am propus sa respect decizia majoritatii.Si am facut-o.Insa in 2007, ascultand un comentariu patetic al unui ziarist...colonel in rezerva, cam tuciuriu, am muscat-o- scuze - si am votat la referendum.Puneam in balanta, atunci, si starea materiala, si succesele copiilor , si reusitele profesionale, si, in concluzie,am spus, daaa, traim bine.Si l-am votat.
    Si a venit 2009. SI L-AM CREZUT.In plus, din Ardeal fiind, vedeam pe fiecare stalp, pe fiecare gard. pe fiecare casa.. afise in lb. maghiara cu ..VOTATI GEOANA.Mi s-a facut asa, o lehamite de debulanistul asta.. incat am votat ..basescu.Doar nu era sa votez impotriva unui roman, cot la cot cu ungurii, eu, eu care am parinti cu pensii de refugiati..NU, categoric NU.Ce naiba, in mine curge sange pur !
    Si a venit 2010....cand am devenit NESIMTIT, adica pensionar nesimtit, adica asistat social, adica un paduche.Asta devenisem!Portocaliul era stapan pe imparatie!Noi, muritorii de rand, eram doar..ciumpalaci sau viermi.Ceee oameni, cine dracu va credeti?!Nu, niste biete taratoare care cersesc maruntis pentru a-si hrani copiii,pentru a-si plati facturile,pentru a trai azi, si nu se stie ..maine.Asta am devenit.
    Hai ca nu ma mai intind..v-am povestit doar,cu adanca sinceritate,trairile mele din anii de aur ai dictaturii portocalii.Sa va fie de invatatura!Votati cum va dicteaza constiinta, cum va dicteaza sufletul.Eu, mai presus de cele materiale,am mandrie,am orgoliu,am onoare,am demnitate! Si voi vota categoric, categoric DA!DA!Da!Sper ca Dumnezeu sa fie roman in 29 iulie! Un roman adevarat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut ano', oriunde te-ai afla!
      Iata, pentru cine ar mai avea dubii în legătură cu votul împotriva băsescului la referendum,( adică DA) o excelentă pledoarie menită să spulbere îndoielile celor care încă nu s-au hotărât de ce, şi pentu ce să voteze.
      Mi-a plăcut stilul real-convingător al argumentaţiei. Te mai aştept sa comentezi pe la mine. Felicitări!

      Ștergere
  4. Pretene Victor!Imi permit sa-ti spun asa din moment ce avem trairi virtuale simultane, nu ?! Deci, pretene Victor, ideea acestui coment mi-a venit dupa ce un amic mi-a spus ca el nu mai gaseste pe nimeni care sa recunoasca faptul ca l-a votat pe base in 2009, intrebandu-se unde sunt cei ..cinci milioane!?Uite, aici suntem, aici sunt votantii dumneavoastra... - ca sa folosesc celebrele vorbe ale suspendatului.In primul rand este de datoria noastra, a celor 5 mil, sa reparam raul facut romanilor si Romaniei.
    Asta e, pretene!Nu ma intind mai mult, o zi frumoasa acolo!Aici ploua! Na, ca iar l-am citat...ptiu,ptiu, piei drace!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa traiesti, prietene anonim! La voi ploua si la noi e o caldura, de te baga-n casa. Ghici cine e avantajat? Te gandesti si tu la Bacovia...si la faptul ca mai e fix o saptamana pana-l trimitem pe mare pe matroz.

      Ștergere
  5. Marinarul musai trebuie debarcat. Altminteri, corabia se scufunda...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salutare,bilyon! Din fericire, acesta este trendul. Spre debarcare! Faptul ca nu mai poate fura ca la prezidenţiale, îl scoate din minţi pe "ales". A "scăpat porumbelul" afirmând că prin softul STS "se pot fura 2-3 milioane de voturi"! De unde ştie asta? Sper că vom afla în curând.

      Ștergere
  6. Zâmbind, cu ţuguiate buze,
    Chiar de încurci pluralu-ades,
    Lumea-ţi găseşte mii de scuze,
    Când faci succesuri, din succes

    Şi îţi acceptă mulţi şi toana
    De europarlamentar,
    De a vedea marihuana
    Expusă-n orice galantar.

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut, Iliuta! E elocventa tolba, aşa cum ai personalizat-o acum!
    Că "lumea" îi găseşte scuze eu înţeleg, că n-am de-ales.
    Dar "'telectualii" lui "tătucu'", de ce-o susţin pe "interes"?
    Vor ca s-o-ndrume pe "succesuri" în teza ei de doctorat
    Pe care sigur o va scrie, cu mintea cea făr' de "păcat"!?
    Învăţăturile-i sunt sursa. Nu vă gândiţi la plagiat!
    Si-n plus, bomboana pe colivă, a terminat(?!) un masterat...!

    RăspundețiȘtergere
  8. in romania, cine poate parte isi face. avem un presedinte cu fica europarlamentara, avem un premier cu sotie europarlamentara, avem un adormit pe post de interimar cu sotie europarlamentara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DA, Marius, dar mai bine un adormit decat un ametit de atata bautura si putere. In rest, dupa ce scapam de TARTOR mai vedem. Tu stai cumintel acasa, ca avem noi grija!

      Ștergere

Daca aveti ceva de spus, exprimati-va aici: