Pagini

luni, 10 iunie 2013

INTERNETUL SI IMPREVIZIBILELE SALE EVOLUTII


Sunt date pe care poate că le ştiaţi din surse diverse, dar niciodată adunate aşa cum le veţi găsi mai jos. Sunt cât se poate de "actuale".  Am pus ghilimelele pentru că "actual" în internet are valoare doar în secunda în care ai apăsat ENTER.
Documentaţia este din această lună şi a fost realizată în "interes de serviciu".


Istoria Internetului a început la  2 septembrie 1969, cu ARPANET , acronimele de la The Advanced Research Projects Agency Network – o reţea creată de către Departamentul Apărării al Statelor Unite, pentru cercetări în domeniul reţelisticii.
Deşi în acel stadiu nu semăna deloc cu Internetul pe care îl cunoaştem azi, ARPANET a fost deschisă utilizatorilor civili în anii 1970, primii dintre aceştia fiind cercetătorii din marile universităţi din SUA. Conexiunile internaţionale au început în 1972, însă Internetul era doar un mijloc de comunicare între calculatoare şi de cercetare în reţelistică, lipsind World-Wide-Web-ul şi poşta electronică de astăzi.
Serviciile folosite în zilele noastre pe Internet au apărut însă pe la mijlocul anilor 1980, conceptul de nume de domeniu (nume.com) fiind introdus  abia în  anul 1984.
Partea Internetului familiară majorităţii utilizatorilor, este domeniul World-Wide-Web (prescurtat WWW sau simplu Web, cu echivalentul românesc de Reţea), inventat în 1989. În termeni mai simpli, Web-ul este o reţea de calculatoare interconectate în Internet, care oferă posibilitatea utilizatorului unui calculator să acceseze informaţia stocată pe un altul, prin intermediul serviciilor de conexiune furnizate de această reţea globală
Interfaţa grafică a permis în 1993 şi utilizatorilor începători să se conecteze de acasă la Internet prin intermediul modem-urilor, până atunci singurele calculatoare conectate fiind cele ale universităţilor şi marilor companii.
Dacă avem îm vedere faptul că la data de 30 iunie 2012, erau înregistraţi 2.405.518.376 de utilizatori ai Internetului, ceea ce reprezintă peste 30% din totalul populaţiei globului, iar creşterea numărului de utilizatori la nivel global nu dă semne de încetinire,este cert că în luna iunie 2013, numărul acestora a trecut de 2,5 miliarde de persoane. Internetul în forma sa prezentă nu mai reprezintă doar un mijloc de a căuta rapid informaţii sau de a transfera fişiere la distanţă, ci a devenit o proprie lume virtuală în care oamenii trăiesc, socializează, se pun la curent cu ştirile şi fac comerţ.




Reţelele de socializare sunt un instrument de marketing folosit atât de companiile mari cât şi de cele care au o cifră de afaceri nesemnificativă. În ceea ce priveşte topul preferinţelor, pe primul loc se situează Facebook (92%), apoi Twitter (82%), LinkedIn (73%) si blogul de companie sau Pinterest.  Desi blogul de companie a fost printre primele forme de interacţiune şi de dialog cu clienţii, acesta a pierdut din popularitate, în faţa dinamicii şi a numărului mare de utilizatori,  astfel că doar 61% dintre companii mai folosesc blogul ca mijloc de comunicare. Însă, pentru a obţine o comunicare online eficientă, la fel de importante ramân site-ul de companie şi e-newsletterul.

Odată cu dezvoltarea exponenţială din ultimii ani a Internetului, utilizatorii săi s-au diversificat, adaptându-se la diferitele forme de informaţii apărute în spaţiul virtual sau adaptând informaţiile virtuale la propriul lor stil de viaţă. Astfel putem spune că există diferite tipuri de utilizatori, diferenţiaţi prin orientarea pe care o au pe Internet, scopul cu care accesează internetul şi activitatea depusă.
Există utilizatori care ştiu exact ce caută pe Internet, având o bază de site-uri deja formată, pe care le vizitează periodic pentru a afla noutăţi (de exemplu site-urile de presă online, cele cu o anumită tematică etc).
 Unii utilizatori sunt interesaţi doar să-şi verifice e-mailul, petrecând doar câteva minute online pe o sesiune; alţii însă petrec ore întregi pe forum-uri şi reţele sociale pentru a comunica online cu rude, prieteni, sau necunoscuţi. O însemnată parte a internauţilor intră pe retea doar pentru a căuta o informaţie anume în motoarele de căutare (de exemplu informaţii despre un produs). 


Folosim chat-ul o bună parte din timpul activităţilor alocate pentru lucrul în mediul virtual. Comunicând online câştigăm timp liber pentru că putem face asta de oriunde în lume fără a ne deplasa fizic la un loc de întâlnire.
Comunicarea online facilitează de asemenea socializarea, închegarea şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie prin intermediul reţelelor sociale sau prin email-uri.
De asemenea,  pot fi contactaţi oameni din toate colţurile  lumii, de la care se pot  invăţa lucruri noi despre cultura acestora, lucruri despre care, în lipsa acestor mijloace de comunicare, nu s-ar fi putut afla niciodată, nimic. În acelaşi timp, comunicarea online oferă acea libertate de care ai nevoie pentru a alege cu cine vrei să comunici precum şi  subiectele care se vor a fi abordate pe parcursul comunicării. Orice deviaţie de la subiectul conversaţiei, se rezolvă uşor prin abandonarea “subiectului” contactat.

Internetul consumă 2-3% din energia electrică la nivel mondial, iar procentul se află într-o creştere vertiginoasă.  Hiperactiv şi aflat într-o expansiune fără limite, Internetul antrenează în vârtejul dinamicii sale fără precedent, un număr colosal de computere şi servere care sunt alimentate şi răcite, ca să nu intre în colaps, printr-un consum energetic impresionant.
Pentru a ne face o imagine asupra acestor imense consumuri energetice, ar fi interesant de ştiut  spre exemplu, că Facebook, a construit în Oregon două impresionante centre de baze de date care sunt alimentate cu energia provenită de la o centrală termoelectrică (pe cărbuni!), care  consumă cât echivalentul a 80.000 de case americane, ceea ce a determinat declanşarea unor  mişcări de protest în rândurile ecologiştilor de la Greeapeace şi nu numai.
Apple, la rândul său,  se pregăteşte să dechidă in Carolina de Nord, un centru cu o  suprafaţă de 4,6 hectare,   pentru a cărui funcţionare, sunt necesari peste 100 de megawati.
 Google în schimb, deţine un centru de date construit într-o veche tipografie din anii ‘50, în Finlanda, care are  un impact ambiental extrem de scăzut şi e răcit cu apă de mare.
Google a anunţat oficial intenţia  de a reduce cu 30% emisia de CO2, iar Yahoo se orientează în aceeaşi direcţie, următorul său centru de date fiind alimentat cu energia produsă de apele Cascadei Niagara”.

Dintre cei peste 2,5 miliarde de utilizatori de internet la nivel global, 1,1 mld. provin din  Asia (565 de milioane din China!), 520 mil. din Europa, 275 mil. dinn America de Nord, 167 mil. din Africa).
La sfîrşitul anului 2012 erau înregistrate 634 de milioane de site-uri web şi  create 51 de milioane de site-uri.
Pe reţelele de socializare, puteau comunica: 1 miliard de utilizatori pe Facebook (număr atins în octombrie 2012). 53% dintre utilizatorii reţelei Facebook sunt bărbaţi iar vârsta medie a tuturor utilizatorilor acestei reţele, (care acţionează butonul “like” de aproximativ 2,7 miliarde de ori într-o singură zi!),  este de 40,5 ani.
24,3% dintre cele mai dezvoltate 10.000 de site-uri din lume au integrare Facebook (butoane, câmp de comentarii etc)
Aproape toţi utilizatorii de internet au cont e-mail, iar   zilnic navighează în reţea 2,2 miliarde de utilizatori. Aceştia trimit 144 de miliarde de e-mailuri pe zi dintre care 99 de miliarde  sunt spam.
 Cu 425 de milioane de conturi Gmail este cel mai folosit client de e-mail din lume.
Dintre browserele web, Google Chrome este folosit de 33% dintre abonaţi; Internet Explorer, de 32%;  Firefox , de 25%; Safari 7%; Opera 1%; Altele 1%
În anul 2012 pe Google s-au înregistrat 1,2 mii de miliarde de căutări !!!!, dar o treime dintre  americani foloseşte alt motor de căutare.
În ceea ce priveşte comunicarea pe reţeaua internet prin intermediul  telefoanelor mobile, este de remarcat faptul că  există deja peste 1,3 miliarde de smartphone-uri la nivel global, care, raportate la cele 6,7 miliarde de abonamente de telefonie mobilă, reprezintă aproape 20%. Poate că tocmai de aceea  aproximativ 13% din traficul global de internet este realizat de pe telefoane mobile.
Din sfera mijloacelor video, YouTube a ajuns la miliard de vizualizări – număr atins în premieră de clipul „Gangnam Style”şi tot pe YouTube, 8 milioane de oameni au urmărit simultan transmisia în direct a saltului cu paraşuta executată din spaţiu de către Felix Baumgartner.
Pe Facebook se  încarcă lunar 7,3 milioane de GB de imagini fotografice, iar zilnic se adaugă cca. 300 de milioane de poze. În septembrie 2012, Instagram înregistrase 5 miliarde de fotografii încărcate, ceea ce  ar însemna 58 de fotografii pe secundă.




2 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Sarut mana, Theodorica! Probabil ai vrut sa vezi daca raspund. Cam greu acum, dar dupa vacanta intru in normal.

      Ștergere

Daca aveti ceva de spus, exprimati-va aici: