O vacanta neplanificata

E rece rau!

Dupa o vacanta aproape ratata, la mare (din cauza unor accidentari succesive - intai eu apoi sotia -  la primul metatarsian, dar si a apei, extrem de rece pentru sfarsitul lui iunie si inceputul lui iulie) am hotarat sa mergem undeva, intr-un loc in care sa recuperam orele de inot pierdute pe litoral. Ne-am uitat pe oferte si am ales un strand cu apa sarata tocmai la Praid, judetul Harghita, definit in reclame ca fiind strandul al carui bazin are cea mai mare suprafata din tara cel putin, daca nu din Europa de Est, dar si una dintre cele mai mari concentratii de sare pe litru.

Strandul Praid

Si, alegandu-ne o pensiune convenabila, stiti voi obsesia mea, calitate/pret, am plecat in zori spre destinatie, pe un traseu care sa includa neaparat localitati pe care nu le mai vazusem pana acum, Odorheiul Secuiesc, spre exemplu. Pana la Rupea, drumul a fost ok.   Dupa Rupea insa, au fost unele portiuni care mi-au “rupt” masina, insa, pana la urma, dupa vreo 5 ore si jumatate am ajuns la Praid. Localitatea arata mai bine in realitate fata de reclame si este asezata la confluenta dintre raurile Tarnava Mica si Corund, in depresiunea cu acelasi nume, la o altitudine ce variaza intre 400 si 580 metri. Pensiunea la care ne-am cazat se numeste Bogada (nu ma intrebati ce inseamna in maghiara,  ca nu stiu) si este administrata de un cuplu de etnici maghiari, Barna si Margit Gall, in jur de 40 de ani, proprietari dar si locatari ai pensiunii, impreuna cu cei doi copii ai lor.

Gradina pensiunii Bogada

Cele 7 camere oferite spre inchiriere erau ocupate, iar turistii cazati erau toti de nationalitate romana, asa ca gazdele noastre vorbeau perfect limba romana, chiar daca se distingea un usor accent specific.

Am incercat sa identific la ei vreo urma de deranj fata de faptul ca turistii sunt romani. Singura lor preocupare era sa-i faca sa se simta cat mai bine, si sa fie respectate orele de liniste ori “regulamentul “ intern.  In orice caz, in cele sapte zile petrecute la ei  ne-am simtit foarte bine, mai ales ca plecam dimineata devreme si ne intorceam seara, chiar daca nu ramaneam la strand mai mult de 5/6 ore pe zi. Insa in privinta inotului “de compensare” am ramas total dezamagit. Strandul se deschide la ora 10. Noi am ajuns in prima zi, dupa cazare, in jurul orei 11. 30. La casa de bilete era scris ca nu mai sunt sezlonguri libere, dar mie nu-mi venea sa cred. Si am intrat sperand  la posibilitatea de a ne aseza macar pe prosoape. Am gasit un spatiu in care am putut desfasura doar o jumatate dintr-un prosop, dupa care am intrat in apa. Iar in apa eram ca sardelele. Cam jumatate de metru patrat de persoana. Cum sa inoti in aceste conditii? In plus, riscai sa-i stropesti pe ceilalti cu sare in ochi, ceea ce ar fi fost un dezastru. Am patit-o si stiu cum este. Vazand ce rapid dispar sezlongurile dupa deschiderea strandului, am decis ca a doua zi sa mergem mai devreme. Am ajuns la noua si un sfert, dar coada era deja formata. Erau cca o suta de persoane in fata, dar am “prins” sezlonguri. Strandul are intr-adevar dotari de ultima generatie insa prea multi turisti fata de capacitatea de administrare si intretinere. In ritmul acesta, capacitatea de degradare poate creste proportional cu numarul turistilor “ in plus”.

Lacul Ursu

A treia zi, pentru ca era cam innorat, am mers la Sovata, la lacul Ursu, pentru ca stiam ca apa lacului, datorita fenomenului de heliotermie, este cu 4 - 5 grade mai calda fata de cea din strandul Praid. De la 10 la 13 am inotat in voie aici, nefiind niciun fel de aglomeratie. Si cum de la 13 la 15, lacul trebuie sa fie “eliberat”, ne-am eliberat si noi  plecand intr-o hoinareala prin imprejurimile lacului si prin statiune. Dupa alte doua zile petrecute la strand, timp in care am remarcat un tanar si  amabil profesor de informatica pe post de barman in perioada vacantei (doar un nume i-am retinut, Szilard) am mers din nou la Sovata, de data aceasta pentru o plimbare cu mocanita,

Cu mocanita la Sovata

 pe traseul Sovata – Campul Cetatii, iar la intoarcere, am vizitat minunata rezervatie naturala “muntele de sare” de la Praid, pe care v-o recomand sa n-o ratati daca treceti prin zona.

Muntele de sare de la Praid

De la Praid, trebuia sa ne deplasam catre o alta destinatie, si anume manastirea Prislop, din judetul Hunedoara, mai exact pentru un pelerinaj la mormantul parintelui Arsenie Boca, aflat in incinta manastirii. Traseul spre acest obiectiv a fost desemnat tot dupa criteriile stiute. Adica sa trecem prin localitati prin care nu am mai fost. Si de la Balauseri catre Tarnaveni, pana la intrarea in judetul Alba, drumul a fost foarte prost. Nu vi-l recomand. In judetul Alba insa, exceptand o portiune in reparatii la iesirea din Blaj catreTeius, drumurile judetene si nationale au fost foarte bune. Includ aici traseul Teius- Alba Iulia- Vintu de Jos- Sebes, apoi E 68, in judetul Hunedoara, pana la Simeria, si de la Simeria, E 79, spre Hateg si Petrosani. Pentru ca ne propusesem sa mergem intr-o zi mai linistita din punct de vedere al numarului de pelerini, ne-am cazat o zi la un hotel din localitatea Batiz.

Hotel Batiz

  Chiar Batiz se numeste si este singurul dintre Simeria si Calan. Daca ar fi sa-I dau o nota acestui hotel, raportat la calitate pret, i-as da fara ezitare nota 10. Preturi de 2 stele si dotari de 4. Mi-a placut, sincer. De la Batiz am mers catre Hateg, apoi prin Hateg catre  Silvasu de Jos si Sivasu de Sus, pana la manastirea Prislop.  Am remarcat pe traseu numarul mare al florariilor , inclusiv in cele doua sate lucru ce m-a mirat oarecum. Noi cumparasem florile pentru Parinte din Praid, iar in zona ofertele erau din belsug.  Dupa  aproximativ o ora de asteptat la rand, si alte cateva secunde de reculegere si rugaciune in fata mormantului,  am vizitat si “pestera” sfantului Ioan de la Prislop aflata la 100 de metri mai sus, loc in care ajungi doar daca ai vointa si tenacitate.

Biserica manastirii Prislop

Nu este periculos, dar nici facil accesul spre grota. Si cum in ziua respectiva se anuntase cod rosu de ploi in zona montana a judetelor Gorj si Valcea, dupa pomelnic si cumparaturile corespunzatoare locatiei, am plecat catre Petrosani, apoi pe DN 7A, spre Obarsia Lotrului, Vidra, Voineasa,  Brezoi, si  E 81, spre Cozia. Pe acest drum mai fusesem cu cca 7 ani in urma. Atunci era acceptabil. Mici portiuni cu denivelari dar  fara probleme deosebite. Credeam ca in cei 7 ani trecuti drumul  o sa fie “ca-n palma”. Mare eroare! Daca as fi stiut, ma intorceam prin Simeria, Sibiu si apoi spre Ramnicu –Valcea. Dar n-am stiut si m-am aventurat intr-un fel de off road care mi-a pus la grea incercare atat masina, dar si priceperea mea in ale soferiei . Au fost zeci de km pe care nu am depasit viteza de 10 km la ora! Si furtuna a fost in spatele nostru, sinistra.  Pe la Vidra ne-a ajuns  cu grindina sa-mi sparga parbrizul, iar dupa Voineasa, ca sa fie tacamul complet, am prins si o blocare de 45 de minute cauzata de o viitura care a “mancat” soseaua. Ma mir ca erau utilaje in zona pentru o astfel de vreme, dar am trecut pana la urma.

Muntii Lotrului

Am auzit ca la cateva minute dupa ce am plecat noi, o alta viitura a blocat circulatia pe acel drum mai bine de 24 de ore. Am avut sansa, ce mai! Dupa doua zile la apa termala de la Cozia, si dupa reintalnirea cu prietenii nostri Vali si Daniela, de la pensiunea Ewelin, am plecat cu teama spre casa din cauza unor coduri rosii de inundatii anuntate in Valcea si Arges. Si de data aceasta am avut noroc, pentru ca, exceptand  o portiune inaccesibila  din drumul din Calimanesti spre Ramnicu-Valcea, ocolind pe centura, pe malul stang al Oltului, pana la iesirea  spre Seaca. De aici totul a fost perfect pana la Bucuresti, unde am ajuns exact dupa doua ore.  Cam acestea au fost cele doua vacante ale mele din aceasta vara, cu peripetii mai multe ca niciodata, cu o masina pe care-mi vine s-o iau in brate, dupa cei aproape 2000 de km parcursi intr-o luna.

Strandul Oltul, Cozia

 Incerc sa postez cel putin cate o poza,  din fiecare loc vizitat.
 S-auzim numai de bine!