Pagini

luni, 22 iunie 2015

SECRETE BINE PASTRATE: ASTRA TR - 3 B




Programul Aurora este cel mai secretizat program aerospațial existent. El creează şi dezvoltă nave cu o capacitate de zbor la niveluri ultraperformante, cu mult peste ceea ce se foloseşte în tehnologia convenţională. Cel mai avansat şi mai exotic vehicul creat în cadrul Programului Aurora este cel numit „TR-3B”, care are numele de cod ASTRA. La construcţia acestui vehicul a fost folosită într-o foarte mare măsură tehnologie obţinută prin inginerie inversă (recuperată de la navele spaţiale extraterestre prăbuşite). Iată câteva dintre caracteristicile acestei nave: are o formă triunghiulară, se poate deplasa atât orizontal cât şi direct vertical, în atmosfera Pământului (cam până la 120 km altitudine) atinge o viteză de 9 Mach (de 9 ori viteza sunetului, aprox. 10.000 km/oră), iar în afara atmosferei Pământului poate atinge şi viteze mult mai mari. În plus, TR-3B își poate schimba reflectivitatea, absorbția radar și culoarea, poate deveni invizibil (folosind tehnologia STEALTH) şi are o autonomie de zbor pentru o perioadă nedeterminată. Aceasta nava funcționează si cu metan lichid și are la bord un dispozitiv antigravitație, o armă ce utilizează pulsiunea electromagnetică (ce poate distruge chiar și radarele) și are capacitatea de a ajunge chiar și pe Lună. Există mii de apariţii ale acestui tip de vehicul care au fost raportate, fotografiate şi filmate pe tot cuprinsul lumii însă, bineînţeles, oficialităţile neagă faptul că ar cunoaşte ceva despre un asemenea vehicul.
ASTRA TR-3B, nava spaţială ultrasecretă care îşi schimbă forma şi care e capabilă de călătorii interstelare
TR-3B (sau Astra) este o navă spaţială secretă  care se află în funcţiune încă din 1994. Ea este alimentată de un reactor nuclear aflat la bord. E complet silenţioasă şi are o formă triunghiulară cu 4 lumini; în fiecare colţ al triunghiului se află câte o lumină, iar una se află şi în centru. TR-3B are o tehnologie avansată de invizibilitate, mult mai eficientă decât faimosul avion      F-117 Stealth. Nava spaţială are un înveliş polimeric care permite să-şi schimbe reflectivitatea şi chiar forma faţă de ochiul uman. Există mai multe videoclipuri pe YouTube care arată această navă spaţială. Desigur, guvernul american îi neagă total existenţa.
TR-3B se poate transforma chiar şi într-o farfurie zburătoare şi de aici rezultă toate relatările martorilor despre prezenţa unor OZN-uri în ceruri. Se pare că această tehnologie este atât de avansată încât omenirea nu ar putea-o crea cu actualele cunoştinţe de tehnologie. A fost cumva această navă spaţială realizată cu ajutorul tehnologiei unui OZN extraterestru căzut pe pământ?
Se spune că TR-3B poate atinge fantastica viteză de 10.000 de kilometri pe oră, atât vertical cât şi orizontal; de fapt, performanţa lui TR-3B este limitată doar de stresul pe care îl pot îndura piloţii umani la o asemenea viteză.





Aeronava TR-3B sau secretul „OZN-urilor triunghiulare”
În ultimii ani, nenumărate persoane au relatat că au văzut obiecte zburătoare de forme ciudate (inclusiv triunghiulare) și având traiectorii spectaculoase. Fără a contesta câtuși de puțin existența OZN-urilor de origine extraterestră, trebuie să facem precizarea că unele dintre asemenea aeronave sunt în realitate deținute și utilizate în cel mai mare secret de guvernul american. Numai prin curajul extraordinar al unor oameni care au lucrat în diferite baze militare secrete, adevărul referitor la aceste aparate de zbor a putut să iasă la iveală, aceasta fiind poate de natură să grăbească viitoarea lor utilizare în cadrul societății civile, în folosul întregii omeniri. Este vorba aici nu doar de utilizarea aeronavelor în sine, ci în primul rând despre tehnologia care stă la baza sistemului lor de propulsie – tehnologie care mai este numită și „tehnologia neagră” și care, aşa cum menționează Steven Greer în lucrarea sa Adevărul ascuns, Informații interzise, este cu circa 10.000 de ani mai avansată decât tehnologia spațială utilizată la scară largă în momentul de față pe glob.
În acest sens, este foarte interesantă relatarea unui specialist american care a lucrat într-o bază militară secretă de pe lângă Groom Lake City cu privire la o tehnologie aviatică de neimaginat pentru publicul larg, pe care o dețin deja americanii. Întrucât această relatare, care inițial a fost publicată online.

„Un prieten mi-a spus la un moment dat că nu va uita niciodată imaginea aeronavei TR-3B din baza Papoose, care arată exact ca una extraterestră. Neagră ca smoala, de formă triunghiulară, TR-3B a fost rareori menționată (iar aceasta doar în șoaptă) în Groom Lake, unde el a lucrat. La un moment dat, aeronava a zburat peste pista Groom Lake într-o tăcere deplină și, ca prin farmec, ea s-a oprit brusc deasupra zonei S-4. Ea a plutit în tăcere în aceeași poziție timp de aproximativ 10 minute, după care s-a lăsat lin pe asfaltul pistei. Uneori, o coroană strălucitoare de culoare albastru-argintiu înconjura circumferința masivă a TR-3B. Modelul operațional este de aproximativ 183 de metri lungime.

Aparatul de zbor TR-3B mai are și numele de cod ASTRA. Primul zbor operațional de recunoaștere tactică a avut loc la începutul anilor ’90. Platforma nucleară triunghiulară a aeronavei a fost realizată în cel mai mare secret în cadrul Programului AURORA, ea fiind finanțată cu bani din „bugetul negru” (au fost investiți în acest proiect cel puțin 3 miliarde de dolari). „Aurora” este și acum cel mai secretizat program aerospațial american iar TR-3B este cel mai „exotic” vehicul care a fost creat în cadrul Programului Aurora, care este finanțat și coordonat de către NSA (Agenția Națională de Securitate), NRO (Oficiul Național de Recunoaștere) și CIA (Agenția Centrală de Informații). Funcţionalitatea navei triunghiulare TR-3B nu este deloc o ficțiune, ea a fost construită cu o tehnologie ce era deja disponibilă pe la jumătatea anilor ’80. Așadar, nu orice OZN reperat este neapărat de origine extraterestră.
Materialul cu care este acoperită pe exterior aeronava TR-3B este un polimer reactiv la semnalele electrice de tip radar, care își poate schimba reflectivitatea, absorbția radar și culoarea. Acest polimer, atunci când este folosit în combinație cu anumite sisteme electronice interne ale lui TR-3B, îi pot da vehiculului un asemenea aspect astfel încât să arate pe ecranul radarului precum o navă de mici dimensiuni sau un cilindru zburător. Un inel circular, umplut cu plasmă de accelerație, care poartă numele de Întrerupătorul Câmpului Magnetic (Magnetic Field Disruptor - MFD), înconjoară compartimentul rotativ al echipajului și depăseşte orice tehnologie actuală cunoscută. Laboratoarele Sandia și Livermore au dezvoltat această tehnologie secretă, iar guvernul [american] va face totul ca să o protejeze. Plasma generată de aducerea mercurului la 250.000 de atmosfere și la o temperatură de -123 grade Celsius, dacă este accelerată la 50.000 de rotații/min, devine o plasmă supraconductoare, rezultatul final al acestui proces fiind anularea gravitației (levitația). Mai exact, prin generarea acestui câmp magnetic rotitor, este neutralizat efectul atracției gravitaționale asupra navei într-o proporție de 89 %. Altfel spus, greutatea acceleratorului circular, precum și toată greutatea din accelerator – capsula echipajului, avionica (aparatura și dispozitivele de navigație și funcționare), combustibilii, sistemele de mediu ale echipajului și reactorul nuclear etc. – sunt reduse cu 89%. Aceasta face ca vehiculul să fie extrem de ușor și să aibă capacitatea de a depăși cu mult performanțele și posibilitățile de manevră ale oricăror aeronave construite până acum (exceptând desigur OZN-urile).


Aeronava TR-3B evoluează la mare altitudine, într-un mod nedetectabil (folosind tehnologia STEALTH), oferind astfel o platformă de recunoaștere cu timp de zbor nedeterminat. Odată ce ajunge (cu o mare viteză) la acea altitudine, nu-i mai trebuie decât foarte puțină forță de propulsie pentru a-și menține altitudinea. În plus, îmi amintesc că la baza secretă din Groom Lake existau zvonuri legate de un element nou, care ar acționa ca un catalizator pentru plasmă. Având greutatea redusă cu 89%, vehiculul se poate deplasa cu o viteză de 9 Mach [de 9 ori viteza sunetului: aprox. 10.000 km/oră], atât pe verticală, cât și pe orizontală. Sursele mele spun că performanța este îngrădită doar de limitările biologice ale piloților – care sunt multe, având în vedere faptul că forța gravitațională este redusă cu 89%.
Propulsia aeronavei TR-3B este asigurată de 3 propulsoare multimod, ce sunt montate în fiecare colț din partea de jos a platformei triunghiulare. TR-3B se deplasează cu o viteză de până la 9 Mach (Mach este o unitate de măsură folosită în aerodinamică pentru a exprima viteza unui corp care se deplasează într-un fluid: proiectil, avion, rachetă etc. Viteza Mach 1 este egală cu viteza sunetului în fluidul respectiv; în condiții standard Mach 1 este egal cu 1224 km/h (sau 340 m/s)) până urcă la altitudinea de 120.000 de metri (120 Km), apoi Dumnezeu știe cât de repede se poate deplasa. Cele 3 motoare de rachetă multimod care sunt montate sub fiecare colț al platformei folosesc hidrogen sau metan și oxigen pentru propulsie.
Într-un sistem rachetă care folosește hidrogen și oxigen lichid, 85% din propulsie o asigură oxigenul. Motorul nuclear de rachetă  folosește un propulsor termic pe bază de hidrogen lichid și oxigen pentru putere suplimentară. Reactorul încălzește hidrogenul lichid și injectează oxigen lichid prin duze supersonice, astfel încât hidrogenul combustionează în același timp cu oxigenul lichid. Sistemul de propulsie multimod poate opera în atmosferă cu propulsia oferită de reactorul nuclear, în atmosfera superioară cu propulsia pe bază de hidrogen, iar pe orbita circumterestră cu propulsie combinată (hidrogen/oxigen).
Ceea ce trebuie să ave
ți în vedere este că cele 3 motoare de rachetă propulsează de fapt doar 11% din masa aeronavei Top Secret TR-3B. Motoarele sunt construite de compania Rockwell. Prin urmare, atunci când sunt consemnate apariții de OZN-uri triunghiulare, aceasta nu înseamnă neapărat că ele sunt de origine extraterestră, putând fi vorba și de aparate de zbor ultrasecrete, de genul TR-3B.
Agenția Națională de Securitate (NSA), Oficiul Național de Recunoaștere (NRO), CIA și Forța Aeriană a Statelor Unite (USAF) au creat intenționat o anumită ambiguitate legată de numele acestor aeronave: ele au creat TR-3, care a fost modificat în TR-3A, TR3-B, plus alte 2, 3 sau 4 sufixe care desemnează însă în realitate aeronave complet diferite. Astfel, modelul TR3-B este la fel de diferit față de TR3-A cum este de pildă banana față de struguri. Unele dintre acestea sunt proiectate pentru a avea echipaj uman, altele sunt concepute să funcționeze fără pilot.”
Jurnaliștii independenți care dezvăluie, cu mult curaj, toate aceste informații secrete nutresc speranța că apariția acestora pe tot mai multe canale mediatice va ajuta considerabil la „trezirea” în masă a oamenilor față de aceste realități oculte și vor conduce astfel la utilizarea lor pentru binele întregii omeniri. Pe de altă parte, divulgarea în presă a acestor informații va împiedica și va demonta complet diferitele manipulări despre o eventuală invazie extraterestră sau alte zvonuri similare, care sunt făcute cu scopul de a escamota „operațiunile negre” ale „elitei” satanice a așa-numiților „iluminați”.







Tehnologia extraterestră şi secretele guvernamentale (II)

Aceste proiecte guvernamentale ultra-secrete (black projects) sunt uimitor de avansate din punct de vedere tehnologic. Ele au ajuns cunoscute publicului doar prin anumite dezvăluri colaterale. Iată câteva dintre aceste  „black projects” care au fost sau se află încă în derulare :
– Experimentul Philadelphia (inițial dezvoltat pentru obținerea invizibilității optice și pe radar a navelor US Navy, pe principiul descoperit de către Tesla de creare a unui puternic câmp electromagnetic care să distorsioneze continuumul spațio-temporal terestru);
– Proiectul Montauk/Phoenix I, II și III (cu ajutorul tehnologiei electronice, în Montauk, Long Island, SUA, se perfecționează călătoria în timp);
– Proiectul Pegasus (experimente de teleportare a obiectelor și a ființelor umane în spațiu și timp, pe baza cărora s-au construit bazele secrete de pe Lună și Marte);
– Proiectul Looking Glass (dezvoltarea tehnologiei capabile să „privească” în viitor la mai multe „scenarii” virtual posibile);
– Proiectul Aquarius;
– Proiectul Aurora;
– Proiectul Solar Warden (programul flotei navelor spațiale interstelare ale guvernului „ascuns”);
Experimentul Philadelphia a fost demarat de Marina Americană în anul 1931 în scopul obținerii invizibilității navelor maritime față de radare. Acest proiect a fost condus inițial, din martie 1932 până în 1943, de către genialul Nikola Tesla, care însă nu a dorit să mai continue datorită comportamentului lipsit de scrupule al conducerii militare. La coordonarea proiectului a venit atunci dr. John von Neumann, cel care ulterior avea să devină părintele calculatorului electronic modern. Au fost realizate mai multe cercetări şi teste pe o navă de război, numită Eldrige. Apoi, în cadrul testului principal, din 12 august 1943, nava Eldrige a devenit invizibilă pentru radar, iar dupa cca. 1 minut s-a produs o străfulgerare și nava a dispărut din port, după care a apărut la 400 mile distanță, pentru 15 minute, în docul Norfolk, după care a dispărut și de acolo, rămânand în hiperspațiu. După aproape patru ore ea a reapărut în portul Philadelphia, însă cei care au văzut-o au înțeles imediat că se produsese un dezastru. Unii dintre membrii echipajului au apărut cu părți ale corpului amestecate cu oțelul pereților și al punților, alții apăreau și dispăreau intermitent, iar alții păreau să ardă, fără însă a se combustiona.
În timpul dispariției navei, doi dintre oamenii de știință îmbarcați (frații Duncan și Edward Cameron), care erau fizicieni însărcinați cu pornirea și oprirea generatoarelor au sărit peste bord. Dar, surpriză: nu au căzut în apa portului Philadelphia ci pe iarba bazei militare Montauk din Long Islands. Apariția lor era așteptată de către poliția militară, au fost introduși într‑un complex subteran unde i-a întâmpinat nimeni altul decât dr. Von Newman, care era cu 40 de ani mai în vârstă, și i-a anunțat că se află în anul 1983. Von Newman le-a explicat celor doi că fuseseră absorbiți în hiperspațiu prin intermediul câmpurilor create de echipamentele generate de o mașină a timpului aflată în baza Montauk și care a interferat cu câmpurile generate de experimentul din Philadelphia. Ceea ce se petrecuse era că aceste două experimente asupra timpului s-au cuplat unul cu cealălalt și au creat o gaură în hiperspațiu care a aspirat nava Eldrige. Von Newman le-a spus că s-a creat o bulă în hiperspațiu care crește într-un mod foarte periculos și de aceea este stringent necesar să fie trimiși înapoi în timp pe nava Eldrige și să distrugă generatoarele, ceea ce frații Cameron au și făcut. Însă, după îndeplinirea acestei sarcini, Duncan a sărit din nou peste bord ajungând în anul 1983. Prin tehnologia realizată în cadrul Proiectului Montauk se creează veritabile scurtături între oricare două puncte din spațiu-timp prin așa-numita metodă a „găurii albe și a găurii negre”.
În cartea sa „Experimentul Philadelphia şi alte conspiraţii OZN”, precum şi în mai multe interviuri pe care le-a acordat, unul dintre oamenii de ştiinţă care au participat la acest experiment, dr. Alfred Bielek, aduce o serie de detalii uimitoare despre aceste evenimente. El relatează că în anul 1931, Nikola Tesla i-a oferit posibilitatea preşedintelui de atunci al SUA, Theodore Roosevelt, să comunice cu două grupări extraterestre prin intermediul unei aparaturi speciale proiectate chiar de către Tesla. Primul grup cu care Roosevelt a luat legătura au fost Pleiadienii, care şi-au oferit ajutorul, dar numai în condiţiile în care oamenii ar fi renuţat la proiectele războinice. Al doilea grup a fost cel intitulat „Kumorash Kun”, sau prescurtat „grupul K”, care spre deosebire de primul grup, s-a oferit să furnizeze guvernului SUA un ajutor ce includea şi anumite proiecte militare. Roosevelt s-a hotărât atunci să colaboreze cu cel de-al doilea grup. Se pare că ulterior, în urma acestei colaborări, s-a ajuns în cele din urmă să fie influenţate anumite decizii şi proiecte guvernamentale. Printr-o astfel de influenţă a fost luată decizia ca pe data de 12 august 1943 să fie realizat proiectul strict secret ce avea să rămână cunoscut ca „Experimentul Philadelphia”.
Implicaţiile proiectului erau cu mult mai mari decât simpla obţinere a invizibilității, totul fiind de fapt dirijat din umbră de către extratereştrii din „grupul K”. Dezvăluirile lui Al Bielek arată că de fapt Proiectul Philadelphia a fost menit din start, prin influenţa exercitată de către aceşti extratereştri, să fie conexat prin anumite legături spaţio-temporale cu o secvenţă desfăşurată în viitorul de atunci, al datei de 12 august 1983, mai exact cu anumite operaţiuni ce se desfăşurau în cadrul aşa‑numitului „Proiect Phoenix”. Al Bielek afirmă că există mai multe mărturii foarte concludente care susţin faptul că acest proiect, Phoenix, a fost operaţional între anii 1975 şi 1983 şi el a reprezentat un fel de etapă superioară a Proiectului Philadelphia având drept scop dezvoltarea tehnologiei necesare călătoriilor în timp. Tehnologia folosită s-a bazat pe efectul pe care dr. Carl Sagan îl numea „găuri de vierme în hiperspaţiu”, iar proiectul realizării călătoriilor în timp a fost încununat de succes. Mai multe persoane au fost trimise atât în viitor cât şi în trecut şi au fost realizate chiar şi înregistrări video. Însuşi Al Bielek relatează faptul că într-o astfel de experienţă a reuşit să aducă o revistă Life din anul 1983 în anul 1943. Călătorii în timp erau aduşi de multe ori înapoi chiar cu o milisecundă înainte de momentul plecării, iar memoria le era de obicei ştearsă. Informaţii detaliate despre aceste aspecte puteţi citi în cărţile seriei „Proiectul Montauk”, scrise de Preston Nichols şi Peter Moon. 
 Ulterior a fost înţeles faptul că motivul pentru care aceşti „K” au avut interesul să facă această conexiune între Proiectul Philadelphia şi Proiectul Phoenix a fost acela de a crea o „fisură” în continuumul spaţiu-timp, cu o durată de 40 de ani, pentru a permite intrarea în zona Pământului a unor nave spaţiale ce veneau dintr-o altă dimensiune şi care aparţineau extratereştrilor din rasa „micii cenuşii”. Datele de 12 august din 1943 şi 1983 nu au fost alese întâmplător, ci pentru că ele corespundeau cu anumite condiţii energetice cu totul particulare ale bioritmului Pământului, fără de care întreaga operaţiune nu putea fi realizată. „Micii cenuşii” au reuşit astfel să se infiltreze în număr mare în zona planetei noastre şi – aşa cum menţionam anterior – câteva dintre navele lor este foarte probabil că au fost doborâte de armata americană, situaţie ce are legătură cu celebrele prăbuşiri ale unor OZN, raportate între anii 1947 – 1948. Al Bielek relatează că în anul 1953, următorul preşedinte al SUA, Dwight Eisenhower, chiar a avut o întâlnire guvernamentală strict secretă cu „micii cenuşii”, întâlnire la care a fost stabilit un acord comun de non-interferenţă şi în care s-a stabilt că extratereştrii vor oferi SUA tehnologie foarte avansată şi în schimb li se va permite să realizeze câteva experimente genetice pe animale şi chiar pe oameni, precum şi accesul în 75 de baze subterane care urmau să fie construite în colaborare umano-extraterestră. Construcţiile bazelor situate la mare adâncime (DUB – Deep Underground Bases) au început în anul 1959 şi foarte mulţi cenuşii s-au adăpostit acolo. Acordul de non-interferenţă nu a ţinut însă mult timp pentru că în câţiva ani a devenit evident faptul că extratereştrii au început să nu îl mai respecte.
Proiectul Pegasus a continuat descoperirile legate de aparatul numit „cronovizor”, ce a fost inventat 

în anii `50 ai secolului  trecut de către o echipă de 12 oameni de ştiinţă reunită în jurul unui călugăr italian, Pellegrino Ernetti, care era totodată un savant genial, specialist în fizică cuantică. Din această echipă au mai făcut parte Enrico Fermi (laureat al premiului Nobel), precum şi Wernher von Braun (părintele programului spaţial al SUA). Cronovizorul, pe care Vaticanul a urmărit să îl menţină în cel mai mare secret, este un dispozitiv care captează prin rezonanţă frecvenţele armonice superioare remanente ale oricărui eveniment care a avut loc în trecut. Aceste armonice nu dispar complet niciodată, ci rămân  într-o dimensiune superioară a realităţii (cunoscută ca „akasha tattva” în ştiinţa ezoterică orientală), ca un fel de „ecou”. Aceste frecvenţe sunt convertite printr-o aparatură specială putându-se astfel reconstitui imaginile şi sunetele oricărui eveniment care a avut loc chiar şi cu sute sau mii de ani în urmă. Cercetările legate de cronovizor au fost continuate de oamenii de ştiinţă de la DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), care au adăugat noi descoperiri ce au derivat în primul rând din tehnologia extraterestră obţinută prin inginerie inversă. A fost astfel obţinută o tehnologie capabilă să creeze vortexuri (tuneluri) în continuumul spaţiu-timp, prin care sunt posibile nu doar vizualizarea unor evenimente din trecut, ci şi din viitor şi chiar teleportarea fizică în acele coordonate. Această tehnologie a fost dezvoltată printre altele şi ca o eventuală posibilitate de salvare a „elitelor” în cazul unei catastrofe care ar putea afecta planeta noastră. În acest scop au fost pregătite deja  – ca alternativă – baze secrete pe planeta Marte, aşa cum am menţionat anterior. Unul dintre cei care au făcut dezvăluiri importante despre acest proiect în cadrul mai multor emisiuni televizate din Statele Unite, Canada şi Mexic este avocatul american Andrew D. Basiago, care a fost implicat în proiectul Pegasus între anii 1968 – 1972.
Proiectul Looking Glass. Conform informaţiilor paralele şi convergente prezentate de dr. Dan Burisch, Bob Lazar şi David Wilcock, acest proiect (PLG) se desfăşoară în baza subterană uriaşă (ce are mai multe niveluri) cunoscută ca „Aria S 4”, situată la 12 mile în sudul bazei „Aria 51”. Scopul acestui proiect este pe de o parte acela de a observa chiar şi cele mai fine distorsiuni temporale (chiar şi de ordinul milisecundelor) din trecut, iar pe de altă parte acela de a perfecţiona o tehnologie capabilă să „privească” în viitor la mai multe „scenarii” virtual posibile pentru a putea fi aleasă în momentul prezent linia temporală cea mai favorabilă pentru versiunea pe care cei aflaţi la putere o doresc. Dispozitivul folosit în acest scop se bazează pe crearea unor câmpuri energetice foarte intense prin intermediul rotaţiei unor inele metalice foarte mari, precum şi pe radiaţia generată de un element care în tabelul periodic al lui Mendeleev are numărul 115, dar care nu se găseşte în mod natural pe Pământ. Acest element este de provenienţă extraterestră, poate produce antimaterie şi este folosit şi la sistemele de propulsie ale navelor extraterestre. Proiectul Looking Glass urmăreşte de asemenea să studieze efectul pe care îl produce crearea artificială a unei unde gravitaţionale asupra timpului. Îl putem urmări în continuare pe Bob Lazar descriind câteva elemente din acest proiect :
Proiectul Aquarius studiază orice aspect legat de Entităţile Biologice Extraterestre şi de interacţiunea acestora cu oamenii. Proiectul Aquarius a compilat de asemenea, foarte amănunţit, toate înregistrările despre istoria omenirii şi vizitele extraterestre începând cu tăbliţele sumeriene, inscripţiile egiptene şi toate celelalte texte antice, până la informaţiile obţinute în timpurile moderne.

Flota stelară Solar Warden. Pe 13 aprilie 2009, Arhiva Națională de Administrare a SUA a pus la dispoziția publicului, conform  Freedom of Information Act, aproape 250.000 de pagini de documente din timpul administrației Reagan, inclusiv din jurnalul său personal. În finalul acestuia, președintele scria, la data de 11 iunie 1985, despre existența unui program spațial clasificat, care poate transporta și găzdui sute de astronauți. Jurnalul său evidențiază faptul că a primit mai multe sesiuni de informare cu privire la acest subiect. Indicii importante pot rezulta din registrele lansate ale lui Reagan despre Flota Comandamentului Strategic. Aceste dezvăluiri sunt susţinute şi de informaţiile care au apărut în presă despre hacker-ul scoţian Gary McKinnon, care a reuşit să spargă de pe laptopul său baza de date a NASA şi a Pentagonului, găsind o serie de informaţii copleşitoare despre colaborarea guvernului american cu extratereştrii şi despre tehnologia extrem de avansată care este ascunsă faţă de public. McKinnon a declarat în fața judecătorilor și a presei că a găsit dovezi ale tehnologiilor de origine extraterestră, a existenței energiei capabile să stopeze procesul de încălzire globală, ale dispozitivelor antigravitaționale și, peste toate, a existenței unei adevarate flote stelare, capabile să străbată distanțe uriașe prin spațiul cosmic.

Aceste realizări tehnologice nu sunt nici măcar bănuite de către marea masă a populaţiei. În cartea sa, „Adevărul ascuns – Informații interzise”, Steven Greer spunea că „tehnologia neagră” preluată din surse extraterestre de către „elita” Noii Ordini Mondiale este cu aproximativ 10.000 de ani înaintea tehnologiei utilizate în civilizația noastră „la vedere”. Dr. Greer afirmă că guvernul din umbră al Noii Ordini Mondiale are la dispoziţie peste 30 de dispozitive ultra-performante capabile să opereze cu aşa-numita „free energy” (energie liberă), majoritatea acestor dispozitive aflându-se în bazele subterane de mare adâncime (DUB).
Conducătorii din umbră au tehnologia capabilă să scoată cu uşurinţă lumea din întunericul ignoranţei, dar au ales să nu o facă. Cunoscând aceste lucruri ajungem să recunoaştem că senatorul american Brian Larry avea foarte multă dreptate atunci când spunea cu umorul său caracteristic: „Adevărul vă va face liberi. Dar mai întâi o să vă enerveze.”
Dincolo de aceasta, pentru a putea aprecia cam ce nivel de realizare tehnologică posedă civilizaţiile extraterestre avansate, este de remarcat faptul că în ultima perioadă au fost observate în spaţiu, chiar prin echipamentele NASA, uriaşe obiecte neidentificate care aveau în mod evident un comportament inteligent. Astfel, pe data de 24 aprilie 2012, satelitul NASA destinat studierii permanente a activităţii solare, cunoscut sub numele de SOHO (Solar & Heliospheric Observatory) a realizat fotografii şi filmări – care sunt încă accesibile pe internet – ale unui gigantic obiect prezent în apropierea Soarelui, având un aspect clar de navă spaţială, de la care pleacă o extensie imensă. În imaginea alăturată se poate observa respectivul obiect uriaş în detalii mărite.
De asemenea, pe data de 1 august 2012, în imediata apropiere a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a fost înregistrată prezenţa unui gigantic OZN. Aceste filmări sau fotografii sunt postate conform legii în mod public pe Internet de către oficialii NASA. Trebuie să menţionăm însă faptul semnificativ că de multe ori au fost semnalate cazuri când aceste postări sunt „ajustate” astfel încât o serie întreagă de detalii – care probabil scăpaseră cenzurii iniţiale – nu mai pot fi remarcate. Există de asemenea şi cazuri în care anumite filmări sau fotografii care stârniseră un foarte mare interes prin aspectele uluitoare pe care le evidenţiau, au fost şterse pur şi simplu de pe Internet, accesul public nemaifiind posibil.
O altă înregistrare NASA uimitoare, ce a fost prezentată şi în serialul de televiziune Weird or What? în SUA, pune clar în evidenţă obiecte stranii de mărimea planetei Pământ care se deplasează în apropierea Soarelui, realizând în mod clar anumite unghiuri de mişcare ce denotă un comportament inteligent, neputând fi confundate cu fenomene naturale gen asteroizi sau comete ori cu particule de praf sau de gheaţă. Uneori aceste obiecte plonjează pur şi simplu în masa Soarelui, rezultând ulterior uriaşe jerbe de plasmă. 
Cunoscutul astrofizician Nassim Haramein a explicat pe baza cercetărilor sale privind singularităţile spaţio-temporale care se creează în interiorul stelelor, că din perspectiva studiilor pe care le-a realizat este cât se poate de plauzibil ca acele obiecte să fie de fapt uriaşe nave extraterestre intergalactice extrem de avansate, care folosesc Soarele nostru ca pe o poartă stelară prin care pot ieşi apoi oriunde în altă parte în Univers. Nassim Haramein susţine că aceste concluzii ar putea fi într-o foarte strânsă legătură cu unele aspecte menţionate în foarte multe texte ale tradiţiilor antice, cum că vizitatorii din spaţiu veneau din stele şi erau adoratori ai Soarelui, fiind chiar denumiţi – aşa cum am mai menţionat anterior în această lucrare – „Fii ai Soarelui”.
Elementele descrise de Nassim Haramein sunt confirmate în totalitate de informaţiile obţinute pe cale telepatică de către renumitul medium american Wesley Batman, informaţii publicate în cartea sa „Dragoni şi care de foc zburătoare”. În această carte este descris nivelul tehnologic al civilizaţiei extraterestre din sistemul solar al stelei Sirius, civilizaţie care se pare că a jucat un rol important în destinul civilizaţiei umane. Conform acestor informaţii, siriusienii călătoresc cu nave-mamă ce transportă fiecare sute de nave mai mici, precum şi mii de fiinţe extraterestre. Asemenea nave-mamă se deplasează prin declanşarea unor câmpuri foarte puternice de energie, care sunt de natură să modifice structura spaţio-temporală ce înconjoară nava respectivă. Ele au fost construite pe mai multe niveluri şi au un diametru cuprins între 650 şi 900 de km, structurile lor gigantice putând fi asamblate doar în spaţiul cosmic. Aceste nave galactice utilizează pentru deplasare mai multe tipuri de sisteme de propulsie. Sistemul principal este un sistem de comandă mentală care este practic un veritabil rezonator ce acordează perfect două realităţi spaţio-temporale diferite, utilizând pentru aceasta anumite sisteme antigravitaţionale care transformă materia în antimaterie, iar mai apoi se realizează un salt hiperspaţial prin porţile interdimensionale aflate chiar în centrul unor stele, dar într-o octava diferită a dimensiunilor paralele spaţio-temporale.
 Chiar dacă asemenea realizări par a fi de domeniul literaturii ştiinţifico-fantastice, studiile fizicii cuantice şi ale astrofizicii întrevăd astăzi din ce în ce mai mult faptul că aceste modalităţi chiar sunt posibile.
 Un alt aspect recent constatat, care ne poate ajuta să înţelegem cam la ce nivel de realizare tehnologică se pare că au ajuns unele civilizaţii extraterestre extrem de avansate, este acela că rapoartele observaţiilor astronomice au pus în mod clar în evidenţă anumite structuri stelare gigantice despre care astrofizicieni renumiţi constată că cel mai probabil au o natură artificială. Mai exact, au fost remarcate şi fotografiate legături extrem de stranii între mai multe galaxii, ca un fel de „poduri intergalactice”. Unele dintre acestea sunt realizate în linie perfect dreaptă, iar altele în trasee curbe, care prezintă simetrii inexplicabile. Întrucât este binecunoscut faptul că Universul se află într-o mişcare de expansiune, iar în plus galaxiile se şi rotesc fiecare individual în jurul propriului nucleu central, este foarte dificil de explicat cum s-ar fi putut forma şi menţine asemenea structuri cosmice într-un mod natural. Constatând, în cadrul unui studiu competent, că aceste aspecte sfidează logica fenomenelor cunoscute de astrofizică, savantul rus A. Vorobev declara: „Studiind aceste grupe de galaxii care interacţionează, de exemplu galaxiile VV-33 şi VV-34, rămânem uimiţi de dispunerea inteligentă în spaţiu a cordoanelor de legătură”.
  Ulterior acestei declaraţii a savantului rus au fost fotografiate prin telescop două cordoane luminoase şi mai impresionante, fiind formate din stele gigantice, de foarte mari dimensiuni. Aceste cordoane se întind pe o uriaşă distanţă de 300.000 de ani-lumină!!! Anunţând tulburătoarea descoperire în cadrul unui congres ştiinţific, astronomul american Roger Lynds (de la Observatorul Naţional „Kit Peak” din Arizona SUA) a menţionat că aceste asocieri stelare stranii sunt „cele mai mari structuri observate vreodată în Univers”. Totodată, el a precizat că „gradul de perfecţiune geometrică a arcuirii acestora este incredibil”. În plus, ţinând cont că respectivul „pod de stele” se află la aproximativ 5 miliarde de ani lumină de noi, înseamnă că ceea ce vedem noi astăzi este imaginea a ceea ce exista acolo acum 5 miliarde de ani. De aici deducem că dacă – şi cel mai probabil aşa este – acestea sunt structuri artificiale, atunci civilizaţiile care au reuşit să creeze aşa ceva au faţă de noi un avans tehnologic pe care nici măcar nu ni-l putem imagina…
Căutând acum să înţelegem natura fiinţelor extraterestre care ne vizitează, din informaţiile dezvăluite de dr. Steven Greer, aflăm că navele extraterestre sunt construite prin asamblarea şi manevrarea matricei energetice astrale pentru a construi tiparul navei la acel nivel subtil, care apoi apare ca o formă perfect modelată în molecule fizice materiale. Este vorba despre o ultra-nano-tehnologie, care face ca nava să se poată manifesta atât în plan fizic, cât şi în dimensiunile paralele eterică şi astrală. O astfel de navă este în aşa mod structurată încât este infuzată cu conştiinţă şi inteligenţă, putând spune că este de fapt o biomaşină dotată cu o inteligenţă artificială capabilă de autointegrare şi chiar „autovindecare” în situaţiile în care este avariată.
Tehnologia extraterestră este în realitate trans-dimensională, iar esenţa acesteia este CONŞTIINŢA, ce acţionează direct prin intermediul gândurilor coerente, la fel cum laserul nu este doar o simplă lumină, ci este o lumină coerentă.
De aceea, pentru a interfera cu civilizațiile extraterestre benefice avansate şi cu tehnologiile lor, nu are rost să folosim radiotelescoape, antene cu microunde sau alte tehnologii umane curente. Ceea ce trebuie folosit în primul rând este GÂNDUL. În limbajul mecanicii cuantice, aşa cum arăta de exemplu laureatul Premiului Nobel, Erwin Schrodinger, conştiinţa este o singularitate, adică un substrat care conţine totul şi care transpare în mod identic în absolut tot ceea ce există. Oamenii îşi cunosc încă mult prea puţin potenţialul de care dispun. Conştiinţa trezită şi dinamizată este cea mai mare forţă din Univers. Iar această trezire a conştiinţei se realizează în mod firesc prin punerea în stare de coerenţă cu Legile Divine ale Armoniei Universale, care într-o formă sau alta a constituit dintotdeauna scopul tuturor căilor spirituale autentice care au existat pe Pământ.
Este important să fim conştienţi că dacă reuşim să intrăm în starea de conştiinţă a gândurilor coerente, începem să fim în coerenţă cu Universul însuşi şi experimentăm minunata stare de conştiinţă a Unităţii, cunoscută de altfel în tradiţiile spirituale ca samadhi sau nirvana. După ce atingem această stare … aproape totul devine posibil. În mod potenţial, fiinţa umană deţine capacitatea de a realiza prin intermediul conştiinţei sale tot ceea ce realizează orice tehnologie terestră sau extraterestră: levitaţie, proiecţii în timp, teleportare, influenţarea la orice distanţă a evenimentelor, absolut totul ne stă la dispoziţie dacă ştim cum să accesăm şi să trezim aceste capacităţi inerente ale conştiinţei. Exact acesta este însă lucrul pe care „elita” întunecată a dorit întotdeauna să îl împiedice. Şi exact acesta este mesajul pe care civilizaţiile extraterestre benefice ni-l transmit.


Este necesar ca oamenii să fie educaţi în sensul că, dintr-un anumit punct de vedere, la nivel de conştiinţă noi nu suntem separaţi de civilizaţiile extraterestre şi că este necesar să ne orientăm pe calea Binelui. Aceste civilizaţii extraterestre benefice pot şi doresc să ne ajute în direcţia aceasta. Conştiinţele noastre sunt de fapt unite prin substratul Conştiinţei Cosmice. Dacă înțelegem aceasta, înţelegem de fapt sursa Compasiunii Universale, de care vorbesc toate tradiţiile spirituale. Iar dacă nu înţelegem aceasta, atunci nu putem avea nivelul unor civilizaţii care se pot deplasa cu viteze mai mari decât viteza luminii, prin dimensiunile eterice şi astrale. Acesta este marele salt de conştiinţă în faţa căruia omenirea se află în acest moment.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca aveti ceva de spus, exprimati-va aici: