OCHII TĂI!

În august, 2011, publicam aici un material în legătură cu grija față de ochi. După mai bine de patru ani de atunci, iată ce mi s-a întâmplat:

Pe la sfârșitul lunii octombrie , printr-un concurs de împrejurări, am folosit o singură dată câte două picături pentru ochi, pe care i  le  recomandase o farmacistă soției în scopul tratării unei presupuse conjuctivite. Nu vă grăbiți să spuneți că am luat-o razna. Este foarte importantă această precizare, pentru povestea care va urma.

Prin luna noiembrie am solicitat aprobarea unui rector, pentru a asista la niște cursuri  în cadrul unei anumite facultăți din universitatea respectivă. Priveam din amfiteatru la tablă și vedeam fără nicio problemă. Apoi, uitându-mă peste niște cursuri și manuale aparținând unor studenți vecini, constat că vedeam fără să am nevoie de ochelari. Efectiv, atunci nu realizam că nu mai am nevoie de ochelari. Credeam că e un scris cu dimensiuni peste cele normale, spre exemplu un times news roman,  de 16.  Timpul trecea și nă surprindeam scriind  sau citind la calculator cu ochelarii în etui. Tot nu-mi dădeam seama că nu mai am nevoie de ochelari. Ca să vă faceți o idee despre fenomenul minune, vă spun că aveam dioptrii de + 3,5 la ochiul drept, (cataractă depistată în urmă cu 15 ani și neoperat) și de + 1,5 la ochiul stâng (operat de cataractă acum 8 ani). Spre exemplu, acum scriu cu font calibri (body) de 11, fără nicio problemă, desigur fără ochelari! Totuși, când mi-am dat seama că ocelarii îmi sunt de prisos? La începutul lui ianuarie a.c. , mă uitam la un avizier al unei facultăți și studiam programul sesiunii de examene din primul semestru. Distanța dntre ochi și  tabelele respective era de cca. 1, 5 m. Cu toate acestea, distingeam clar  disciplinele, locul, ora și data prevăzute pentru examene.  Nu realizam că sunt fără ochelari până în momentul în care o studentă, văzându-mi probabil părul alb, a exclamat; ”cum, vedeți fără ochelari?” Atunci mi s-au conexat toate întâmplările anterioare legate de revenirea văzului meu în limitele normale. M-am pipăit pur și simplu pe nas să văd dacă chiar nu am ochelari! Si știți care este culmea? La faza respectivă a asistat un martor care nu poate fi contestat, soția mea! Înțelegând abia atunci că nu mai am nevoie de ochelari, la cumpărăturile obișnuite am încercat să văd acele inscripționări minuscule de pe majoritatea ambalajelor produselor alimentare, acelea în care se scriu de regulă ingredientele suspecte.  Ei, dacă până să-mi revină vederea nu le vedeam nici cu ochelari, acum, fără ochelari , le-am văzut perfect, fapt ce mi-a confirmat că mi-au dispărut total problemele de vedere. Să nu-mi cereți să vă spun denumirea picăturilor respective, pentru că doar bănuiesc, dar nu sunt sigur că datorită lor mi s-a întâmplat ceea  ce v-am povestit mai sus. Acelora dintre voi care purtați ochelari de vedere, vă urez să aveți parte de experiențe asemănătoare, astfel încât să nu mai fiți obligați să-i folosiți.  Să auzim numai de bine!