ÎN ZADAR NI SE ÎMPUȘCĂ EROII! Pacea de la Buftea, 1918

Generalul Prezan devenit mareșal (1930)
27.01 1861 -  27.08 1948 

„ Niciodată, niciodată nu ne-am închipuit că ni-i așa de dragă țara aceasta a strămoșilor noștri. Cu amărăciune și cu durere o iubim. Suntem ai ei ca brazii codrilor și ca florile dumbrăvilor. Suntem legați cu morții trecutului prin crudele suferinți ale altor veacuri. Și o iubim în amărăciunile de azi cu o pasiune mai tare decât moartea”

„ România” , an I, nr. 91/ 5 mai 1917

Pacea rușinoasă de la Buftea, o umilință tratată  prin ocuparea Budapestei și realizarea visului milenar al nostru, al românilor, acela de a ne reuni teritoriile lăsate moștenire de către  strămoșii noștri, traco-geto-daci. 

Trupe române la Mărășești, 1917

După strălucitele victorii ale Armatei Române din vara anului 1917, acțiunile militare ofensive ale Puterilor Centrale la est de Carpați au fost oprite, astfel că, visul feldmareșalului Von Mackensen s-a spulberat. El declarase la declanșarea operațiunilor trupelor germano - austro-ungare în Moldova că, în două săptămâni, acestea vor defila prin Iași. Pentru o înțelegere mai exactă a dispozitivului trebuie precizat că frontul  român, al cărui comandament suprem fusese încredințat regelui Ferdinand I, includea totalitatea forțelor române și ruse dislocate din Bucovina, până la Marea Neagră. Mai exact, acesta începea de lângă Vatra Dornei, unde făcea joncțiune cu cel rus, și continua, spre sud, linia aproximativă a graniței vechi a României, Bicaz, Ghimeș, Oituz, Mărășești, valea Șusiței, valea Putnei,până la Movileni, de unde urma Siretul până la vărsarea în Dunăre, cu un cap de pod la Nămoloasa, apoi Dunărea maritimă (brațul Sf. Gheorghe), până la mare. 

\apel al Armatei Române adresat românilor
transilvăneni  la declanșarea operațiunilor de eliberare a
Ardealului, vara și toamna anului 1916.

În aceste condiţii, frontul a rămas relativ stabil, între beligeranţi stabilindu-se o pace de conjunctură, încălcată din când în când, de tiruri de mitraliere, mici incursiuni şi bombardamente sporadice de artilerie. Aceasta era situația Armatei Române în toamna anului 1917, când revoluția bolșevică a lui Lenin, sprijinită puternic financiar de guvernul german,  a determinat o schimbare radicală a atitudinii armatelor ruse din compunerea frontului de la est de Carpați, generalul Șcerbacev, care era și comandantul  adjunct al Regelui Ferdinand pe acest front, nereușind  să stăpânească debandada din rândul armatelor sale, ai căror soldați fuseseră „ contaminați ” de comunism.

De aceea, în mod special după ce Lenin îl însărcinase pe Trotzki să demareze tratativele de pace la Brest – Litovsk (20 noiembrie/3 decembrie 1917), Șcebacev îi informează pe rege și pe primul –ministru Ion I. C. Brătianu, că a fost nevoit să-i ceară feldmareșalului Mackensen încetarea oricărei stări de război între armata rusă și armatele Puterilor Centrale. Rămase singure pe un front aproape imposibil de acoperit, fără muniție, echipament corespunzător iernii, cu rațiile de alimente în pericol de a se epuiza din cauza  jafului practicat de către trupelor ruse, dezertoare, asupra depozitelor strategice ale armatei aflate pe teritoriul Basarabiei și Ukrainei, în special din Odesa, trupele române, a căror comandă îi fusese provizoriu încredințată de către rege generalului Prezan,  se repliază pentru a acoperi o parte dintre aliniamentele părăsite de ruși, aștepțând Hotărârea Consiliului de Coroană în legătură cu acțiunile ulterioare ale armatei. În data de 21 noiembrie/ 4 decembrie 1917, Consiliul de Coroană, în condițiile în care România și armata sa rămăseseră fără niciun sprijin politico – militar extern, hotărăște începerea negocierilor pentru încheierea unui armistițiu, negocieri începute la Tecuci pe 23 noiembrie/6 decembrie 1917, și finalizate la Focșani, trei zile mai târziu. Colac peste pupăză, guvernul bolșevic proaspăt înstalat la Petrograd, acuză guvernul român că sprijină acțiunile contrarevoluționare avertizându-l că „... puterea sovietică nu va pregeta să ia cele mai aspre măsuri împotriva trădătorilor contrarevoluționari români aliați cu Kaledin, Șcerbacev și Radei, indiferent de posturile pe care le ocupă ei în ierarhia românească”

În același timp, la Petrograd, Kiev și Odesa personalul diplomatic roman din ambasade și consulate este arestat sau expulzat. La Odesa au fost sechestrate bunurile românești aflate în rezerva strategică, adică tot parcul de automobile, depozitele de muniții și arme, și s-au oprit 18 vagoane cu armament și muniții care se deplasau spre Iași (ianuarie 1918). În situația aceasta, reprezentanții Antantei pe lângă Guvernul din exil al României instalat la Iași, transmit solicitarea ca trupele române să reînceapă ostilitățile, însă Brătianu, după o analiză lucidă a situației, în condițiile lipsei oricărui ajutor material din partea aliaților, a unei stări cumplite de foamete  care cuprinsese toată Europa, a insuficienței echipamentelor și munițiilor necesare pentru o campanie de lungă durată, a negocierilor de pace între Rusia bolșevică și Ukraina cu Puterile Centrale, le comunică imposibilitatea României  de a face față unor forțe superioare care ar fi putut distruge țara, atăt cât mai rămăsese din ea.

„Germanii vor arunca cu certitudine asupra noastră diviziile necesare pentru a ne distruge și atunci ce va rămâne? O Românie anemică, fără drepturi, fără guvern favorabil Antantei, în mâinile germanofililor rămași la București. Nu văd decât o soluție și anume, de a intra în negocieri cu Germania și de a le face să dureze cât mai mult timp posibil.”

Speculând conjuctura favorabilă scoaterii României din război, guvernele de la Berlin și Viena au trimis guvernului român, la 5 februarie 1918, o notă ultimativă prin care amenințau că vor declanșa atacuri armate nimicitoare, dacă nu se vor deschide imediat convorbiri diplomatice de pace. În urma acestui act ultimativ, Brătianu demisionează din funcția de președinte al Consiliului de Miniștri în data de 8 februarie 1918, în favoarea unui guvern condus de generalul Averescu, tocmai pentru a tergiversa discuțiile de pace. Între 18 și 24 februarie 1918, la Buftea, s-au purtat convorbiri preparatorii între guvernul român și reprezentanții Puterilor Centrale, aceștia situându-se pe poziții de dictat, amenințându-l pe Marghiloman (desemnat de rege să poarte aceste „tratative”) că în cazul esuării negocierilor „ Cunoaștem forțele și cantitatea munițiilor dv. Va fi o campanie de 6 săptămâni și atunci va fi cu totul altceva; pentru rege, sfârșitul.”

Finalizate până la 5 martie 1918 la Buftea, preliminariile au fost semnate în cele din urmă la București în data de 7 mai 1918 de către Marghiloman, din partea României, respectiv R. Von Kuhlmann, Germania; St. Burian, Austro-Ungaria; V. Radoslavov, Bugaria și Ahmet Nesim bei, Turcia.

Textul tratatului avea 31 de articole și conținea condiții drastice ce duceau la mutilarea teritoriului României, și subordonarea sa totală dpdv economic și politic față de țările Puterilor Centrale.

În urma acestui act de umilință națională, printre altele, România trebuia să retrocedeze Dobrogea de sud (zisă "Cadrilater") și să cedeze o parte a Dobrogei de nord (la sud de linia Rasova-Agigea) Bulgariei, care reanexase deja "Cadrilaterul" în decembrie 1916 ; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea României, urma să fie controlat și ocupat de Germania și Bulgaria până la un tratat ulterior definitiv;

Armata trebuia demobilizată și adusă la efectivele de pace, astfel că, după demobilizare, să mai dispună de 5 corpuri de armată incluzând 15 divizii de infanterie și două divizii de cavalerie, cu un total de circa 120000 de militari;

România urma să cedeze Austro - Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați;

România concesiona pe 30 de ani Germaniei toate exploatările petroliere.

Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România.Tratatul a fost ratificat în cele din urmă de Parlamentul României (la 15/28 iunie 1918 de Camera Deputaților, iar la 21 iunie/4 iulie1918 de către Senat, dar nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I, dispozițiile sale au intrat în vigoare șase luni, timp în care Marele Stat Major a pus la cale un plan secret pentru pregătirea armatei în vederea reluării acțiunilor  militare în cooperare cu Aliații.  Când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor,după capitularea Bulgariei (29 septembrie 1918), începând cu luna  octombrie 1918, semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, care demisionează  pe 24 oct./6 nov. 1918, generalul Constantin Coandă preluând presedinția Consiliului de Miniștri.

Mizând  pe spijinul Armatei de Dunăre constituită în Balcani, compusă din Divizia 30 infanterie franceză,  Divizia 16 infanterie, colonială  și Divizia 26 britanică și aflată sub conducerea generalului francez Henri Mathias Berthelot trupele române primesc ordinul de mobilizare iar în data de 27 oct. / 9 nov. 1918 intră în luptă pentru eliberarea Munteniei, Olteniei și  și Dobrogei, precum și pentru dezrobirea Ardealului. În această zi, regele Ferdinand comunica președintelui Franței, Raymond Poincare că „România reia lupta pentru triumful cauzei naționale”.

Uniforme ale generalilor români în WWI

Prin Înaltul decret Nr. 3179 din 27oct. /9 nov. 1918, începând cu 28. Oct./ 10 nov. 1918 întreaga armată trece pe picior de război trupele de ocupație primind un ultimatum de evacuare în termen de 24 de ore.Totodată, regele adresează un ordin de zi către ostași prin care îi chema să reia armele pentru înfăptuirea „ visului nostru de ațâtea veacuri: unirea tuturor românilor pentru care în anii 1916 – 1917 ați luptat cu ațâta vitejie. Sufletele celor căzuți pe câmpul de onoare vă binecuvântează pentru această ultimă sforțare; privirile credincioșilor noștri aliați sunt îndreptate cu dragoste și încredere spre țara noastră și fiii ei, camarazii voștri de arme din biruitoarele  armate franceze și engleze, care vin în ajutorul nostru, cunosc vitejia voastră de la Oituz Mărăști și Mărășești; arătați-le că timpul de așteptare n-a putut să slăbească brațul ostașului român. Frații voștri din Bucovina și din Ardeal vă cheamă pentru ultima această luptă, ca  prin avântul vostru să le aduceți eliberarea din jugul străin. Biruința e a noastră și viitorul va asigura întregului neam românesc viața pașnică și fericită. Înainte deci cu vitejia strămoșească”!

( Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General  dosar nr. 1968)

Ce a urmat se știe.  Destrămarea Imperiului austro-ungar, și apariția statelor naționale, izgonirea trupelor ungare dincolo de teritoriul național, eliberarea Budapestei din mâinile comuniștilor lui Bela Kun, (august 1919), eliberarea Dobrogei și Cadrilaterului.

Înfăptuirea MARII UNIRI NAȚIONALE de la 1 Decembrie 1918 a avut darul de a „pansa” rănile sufletești ale unui popor chinuit de separări teritoriale nefirești și care încă-și mai plănge eroii căzuți cu sutele de mii, pe cămpurile de bătălie de acum o sută de ani, la Bilbor, Ghimeș,  Brețcu, Târgu Secuiesc, Bixad, Toplița, Gheorgheni, Miercurea Ciuc,  Lunca Bradului, Praid, Odorhei, Vlăhița, Ditrău, Bran, Zărnești, Râșnov, Ghimbav, Codlea, Arcuș, Vâlcele,  Feldioara, Racoș, Rupea, Cisnădie, Lupeni, Vulcan, Petroșani, Orlat, Orșova, Turtucaia, Silistra, Bazargic, Arabagi, Flămânda, Topraisar, Medgidia, Cernavodă, Măcin, Sibiu, Porumbacu, Câineni, Făgăraș, Brașov, Valea Râșnoavei, Predeal, Sinaia  Bran, Bratocea, Gura Siriului, Moeciu de Jos, Rucăr, Dragoslavele, Mateiaș, Câmpulung. Oituz, Bumbești. Schela, Frâncești, Dobrița, Surduc, (bătălia de la Jiu), Filiași, Deleni, Robănești (aici a căzut la datorie și sergentul voluntar Gheorghe Donici, veteran al Războiului de Independență, în vârstă de 67 de ani!), Roșiorii de Vede, Giurgiu, Prunaru, Bălăria, Stâlpu, Bulbucata, Gorneni Bănești, Epurești, (bătălia Argeș-Neajlov), Albești, Tomșani, Loloiasca, Râmnicu-Sărat, Cașin, Mărăști, Răcoasa, Soveja, Măgura Cașin, Valea Sării, Zboina Neagră. Mărășești, Doaga, Străjescu, Bizighești, Varnița, Csap, Munkacs,  Szolnok, Tokay, Csongrad, Czegled.

Notă: localitățile în care Armata Română a desfășurat acțiuni (ofensive, contraofensive sau de apărare) sunt menționate, pe cât posibil, în ordinea cronologică, începând cu  intrarea României în război, 16 august 1916, până la ocuparea Budapestei, 3/4 august, 1919.

 

România, 1918 - 1940