Pagini

miercuri, 5 iunie 2019

ÎNĂLȚAREA DOMNULUI, ȘI ZIUA EROILOR NEAMULUI



HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!
GLORIE ETERNĂ ȘI PIOASĂ RECUNOȘTINȚĂ EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC!


În fiecare an, la 40 de zile după Sfintele PAŞTI, odată cu sărbătorirea Înălţării Domnului, se sărbătoresc şi eroii neamului. Ziua Eroilor a fost instituită în România, ca de altfel, în majoritatea ţărilor europene, după Primul Război Mondial.
Statele naţionale aveau să răsplătească jertfa cetăţenilor lor căzuţi pentru afirmarea intereselor şi identităţii lor. La începutul Primului Război Mondial, românii făceau parte din armatele mai multor state: din armata României, cei din Regat, din armata austro – ungară, cei din Ardeal şi Bucovina şi din armata ţaristă, cei din Basarabia. Efectivul armatei Regatului se ridica la 833.600 militari. Istoriografia contemporană estimează numărul militarilor români basarabeni participanţi la Primul Război Mondial în cadrul armatei ţariste, la cifra de 300.000. Chiar dacă cifra este aproximativă, certă este existenţa în cadrul armatei ruse a unor divizii cu un pronunţat caracter naţional românesc. Printre acestea se numărau diviziile 14, 63, 125 şi parţial, 65. Divizia 14 infanterie din CHIŞINĂU era una din cele mai vestite şi bune divizii din cadrul armatei ruse, cu un bogat istoric. Această divizie, în războiul ruso - turc de la 1877 – 1878, a fost prima divizie care a trecut Dunărea la Zimnicea, acoperindu-se de glorie. Ofiţerii români din Basarabia erau prezenţi în toate nivelurile de comandă ale armatei ruse. Unul dintre aceştia, generalul de cavalerie Vantulov (Vântu), era în anturajul intim al ţarului Nicolae. Zece urmaşi ai neamului boieresc Cantacuzino, au participat la Primul Război Mondial în armata imperială rusă. Unul dintre aceştia, generalul Mihai Cantacuzino, a fost şeful artileriei Corpului 23 Armată. În anturajul Marelui Principe Nicolae, comandantul şef al armatei ruse, se evidenţia un alt Mihai Cantacuzino din ramura munteană a acestei familii. Lista generalilor români în armata rusă este lungă, dar nu pot fi uitaţi Vladimir Cantacuzino, Cosma Munteanu, Vladimir Benescu, V. Bodescu, Gh, Cigureanu, Alexandru Muruzzi şi un mare număr de ofiţeri, majoritatea fiind cavaleri ai Ordinului "Sfântul Gheorghe“.

     
Monumentul EROILOR NEAMULUI, cu mormântul ostașului necunoscut
                                          

 De cealaltă parte, în armata austro – ungară, pe teritoriile româneşti, erau dislocate, douăsprezece regimente de infanterie în oraşele: Bistriţa, Caransebeş, Braşov, Satu Mare, Arad, Oradea, Alba Iulia, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş, Orăştie, regimente care erau constituite preponderent din români. În oraşul BISTRIŢA era dispus Regimenrtul 63, având o pondere de 63 % români. Tot în teritoriile româneşti mai funcţionau opt Regimente de honvezi în oraşele: Oradea, Satu Mare, Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov şi Dej. Comanda operaţională era asigurată de cele două Comandamente de Corp de Armată, unul la Sibiu şi celălalt la Timişoara.
 În Bucovina, ca provincie subordonată direct Cancelariei de la Viena, funcţiona Regimentul 41 la Cernăuţi, format preponderent din români.
 În acest imperiu exista o altă filozofie de construcţie a armatei, pusă în evidenţă de forţa statisticii care ne arată că, la nivelul corpului de comandă, ponderea naţionalităţilor era doar de 10%, în timp ce în unităţile luptătoare, ponderea acestora se ridica peste pragul de 50 %. În armata imperiului austro - ungar, la începutul Primului Război Mondial, erau trei generali, cincisprezece colonei şi doisprezece locotenenţi colonei români, în timp ce numărul soldaţilor români încorporaţi se ridica la valoarea de 490.000.
 Iată, aşadar, că în Primul Război Mondial, 883.600 de români luptau în armata Regatului Român, 300.000 de români luptau în armata Rusiei şi 490.000 de români luptau în armata Imperiului austro – ungar. Din angajarea forţelor rezultă că românii din imperiul ţarist au acţionat în Galiţia, românii din Imperiul austro - ungar acţionau tot în Galiţia, deci unii impotriva altora, iar mai târziu, în Transilvania, tot români contra români. Acesta este contextul în care s-a născut APOSTOL BOLOGA. Ceea ce merită a fi pus în evidenţă este faptul că numărul militarilor români care au luptat sub steag străin este sensibil egal cu numărul celor care faceau parte din armata României. Cine ar fi crezut că din această situaţie se va naşte ROMÂNIA MARE ? Nu trebuie să uităm că Armata României a fost, la începutul războiului, prost înzestrată, prost organizată şi condusă de oameni care nu trebuia să ajungă, nici în vise, la nivelulurile de comandă pe care le-au avut, practic erau numiţi pe criterii politice. Politicul a oferit posturi de comandă unor generali care ar fi fost mai buni ca şefi de fanfară decât să stea în fruntea structurilor luptătoare. Politicul s-a trezit că nu are armată numai când mirosea greu a praf de puşcă şi au urmat, în cei doi ani de neutralitate, impostura, demagogia şi improvizaţia. România a ţinut doi ani de zile peste 800.000 de soldaţi cu arma la picior, în timp ce alţi 800.000 de români, soldaţi sub steaguri străine, mureau pentru îmbunătăţirea ponderii pe naţionalităţi şi pentru interesele altor imperii. Pentru România, războiul a început cu sinuciderea Şefului Marelui Stat Major. S-a murit prea mult şi fără rost, din lipsa de viziune asupra mersului istoriei, din lipsa de hotărâre şi din faptul că politicul nu a înţeles că la război ai armata pe care o administrezi în timp de pace. Au murit cei mai tari bărbaţi ai ţării din vina politicienilor noştri de atunci. La fel s-a continuat şi în al Doilea Război Mondial, refuzând să ne batem, la început, acceptând umilinţa din partea lui neica nimeni, un târâie sabia prin istorie, şi apoi tot din greşeli, i-am dus la moarte pe cei care au crescut fără de tată. Au urmat exterminările din închisorile comuniste unde s-a continuat distrugerea a ce a mai rămas din bărbaţii demni ai ţării, că doar aceştia au avut curajul să se opună comunismului ! Iată, aşadar, trei accidente istorice gestionate dezastruos de factorul politic, prin care a fos distrus biologic poporul român şi zestrea genetică a acestuia. Aici trebuie să găsim sursa explicaţiilor pentru dramele de astăzi şi de ieri. Aici trebuie să găsim explicaţii la faptul că noi nu am avut contrarevoluţii, ca ungurii în 1956, sau ca cehoslovacii în 1968. Nu am mai avut cu cine să facem, ce nu au reuşit cele două războaie să distrugă, am distrus noi. Am atins pragul de ameninţare a fibrei poporului. Soldatul român zace sub lespedea uitării, cu ochii aţintiţi la Dumnezeu şi cu baioneta infiptă în gâtul nenumăraţilor lui duşmani, în 1.152 de cimitire militare dispuse în: Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Franţa, Rusia, Georgia, Germania, Grecia, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan şi cine mai ştie pe unde soarta l-a aşezat. Pe sacrificiul soldatului s-a sprijinit integrarea noastră în NATO şi tot pe sângele lui se sprijină integrarea în Uniunea Europeană. La adăpostul lui fugim când ne lovesc dezastrele naturale şi-i cerem ajutorul. El niciodată nu spune că nu poate. Câtă dreptate avea Alfred de Vigny, militar şi el, în lucrarea "Servitute şi grandoare de ostaş", care scria că soldatul este şi victimă şi călău, în acelaşi timp, un ţap ispăşitor pe care naţiunea şi puterea politică
 şi-l aruncă permanent una alteia. După al Doilea Război Mondial, ce a rămas din armata noastră, a fost umilită trimiţând-o în închisori pentru vina de a fi luptat în Răsărit, generalii sunt rămaşi în cimitirele închisorilor, soldaţilor li s-au luat pământul şi dacă s-au împotrivit au fost trimişi la Canal. Ce nu a putut face inamicul, au făcut politicienii români ai acelui timp. Acum politicienii umilesc din nou pe militari, lansând campanii mediatice împotriva lor, prezentându-i opiniei publice ca pe nişte privilegiaţi şi ca o povară pentru stat. Asta da reformă a statului, când statul îşi umileşte armata, justiţia şi diplomaţii ! Ca militar, această zi nu mi-a creat niciodată o stare de confort, îmi aducea şi îmi aduce aminte de toate greşelile de comandament militar care nu au putut reduce sacrificiile umane. Acuma încep să-mi asum şi greşelile de decizie politică şi mărturisesc sincer că nu-i uşor de suportat. Astăzi toată naţiunea trebuie să asculte, să audă şi să înţeleagă strigătul din morminte al soldaţilor. Glasul lor nu este puternic, dar este imposibil să îl inţelegem greşit. În această zi, omagiem eroii, dar trebuie să avem în vedere şi suferinţa mamelor şi soţiilor lor şi să recunoaştem că la baza făuririi României Mari a stat acţiunea, gândirea şi viziunea unei femei şi aceea a fost REGINA MARIA. Ea, cu forţa diplomaţiei a acoperit toate greşelile politicienilor. Politicienii noştri trebuie să inţeleagă că până şi comuniştii, după 20 de ani şi-au revenit din slugărnicie faţă de sovietici şi în 1964 au lansat cunoscuta "Declaraţie de independenţă". Viitorul unui popor se alimentează din trecut. Acest popor nu mai suportă erori în decizia strategică fără a-i fi pusă în pericol existenţa. Pentru a cinsti memoria eroilor noştri trebuie să terminăm pentru totdeauna cu slugărnicia la tot „ciocoiul pribeag adus de vânt". Este nevoie să ne înălţăm, să ne respectăm valorile, să proiectăm idealuri, să terminăm cu plânsetul şi mila si mai ales, fiecare să ne ocupăm corect locul în ierarhia socială.


marți, 21 mai 2019

SFINȚII ÎMPĂRAȚI, CONSTANTIN, ȘI MAMA SA, ELENA



  LA MULTI ANI ACELORA DINTRE VOI CARE ASTAZI VA SARBATORITI ONOMASTICA, CINSTIND NUMELE CONSTANTIN, ELENA, CONSTANTINA ORI DERIVATE ALE ACESTORA! (Constanta, Costache, Costel, Costin, Titi, Ileana, Ilinca, Lili, Lenuta, Lenus, NeliEleonora etc.)
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt doi dintre cei mai iubiţi sfinţi.
Mărturie stau şi numeroasele lăcaşuri ale Bisericii Ortodoxe Române, din ţară şi din străinătate, care poartă hramul Sfinţilor Împăraţi dintre acestea, deosebindu-se catedrala patriarhala din Bucuresti,  închinata Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ctitorie a voievodului Ţării Româneşti, Constantin Șerban Basarab (1654 - 1658), care a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău. Sfântul lăcaş a fost de fapt forma pe care a îmbrăcat-o evlavia domnitorului şi a credincioşilor din oraşul lui Bucur faţă de cei doi sfinţi care au marcat profund istoria creştinismului", a adăugat părintele Ciprian Apetrei.
În anul 2002, la sărbătoarea hramului catedralei, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Cipru i-a dăruit patriarhului Teoctist o raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aduse de la Mănăstirea Kykkos, împreună cu o copie după icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca, care se păstrează în mănăstirea cipriotă.
După aducerea moaştelor, cultul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a înflorit la Catedrala patriarhală. În fiecare an, în ziua prăznuirii lor, racla cu sfintele moaşte este scoasă în procesiune şi aşezată spre închinarea credincioşilor, alături de racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.
Sfântul Constantin cel Mare
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 - 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.
Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "prin acest semn vei învinge". Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creştină, ca semn protector în lupte. Constantin a câştigat bătălia, iar dovadă a credinţei sale în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturiseşte că a câştigat lupta "prin inspiraţie divină".
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine "religie permisă", alături de altele din imperiu. El ia totodată măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve, modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul şi pedepseşte adulterul.
De asemenea, el a atribuit Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici. Încă din anul 317, a început să bată monedă cu monograme creştine.
Împăratul Constantin cel Mare a declarat, în 321, duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, drept zi de odihnă în imperiu, zi în care şi soldaţii asistau la slujbă. Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală - inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult printre care Biserica Sfinţiilor Apostoli.
Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influenţa Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut" (Simbolul credinţei sau Crezul).
Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ( Istanbul) ctitoria sa.
 Sfânta Împărăteasă Elena
Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menţionată de Geoffrey of Monmouth, spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britanici şi Roma. Constantius Chlorus a divorţat de ea, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.
Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, precum şi alte 18 lăcaşuri de cult. De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a murit la Roma, în anul 327.
 În ziua de 21 mai, în calendarul popular este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi, păsările îşi învaţă puii să zboare.
În această zi, era interzis să se muncească iar, prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări.
Ziua de Constandinu Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.
Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

luni, 20 mai 2019

Creierul, minune a creației divine!


 Tatyana Chernigovskaya este doctor în biologie și filologie, șefă a Laboratorului de Studii Cognitive al Universității de Stat din St. Petersburg. Prelegerile sale sunt foarte utile și interesante, întrucât se referă la creierul uman, conștient, inconștient, psihic, inteligență artificială și gândire. De aceea, în cadrul acestora, studenții au putut auzi niște afirmații de-a dreptul senzaționale despre tainele și surprizele creierului. Iată câteva dintre ele, care sunt greu de crezut.



1. Creierul este un lucru atât de măreț și tainic, pe care noi îndrăznim să-l numim „creierul nostru”. Deși nu avem absolut niciun motiv să spunem așa: cine și cui aparține este ceva discutabil.

2. Creierul ia o decizie cu 30 de secunde înainte ca omul să conștientizeze această decizie. Pentru activitatea creierului, 30 de secunde înseamnă foarte mult. Deci cine într-un final decide: omul sau creierul?

3. Încă un gând destul de înfricoșător – cine de fapt este stăpânul casei? Din toate astea: genomul, tipul psihosomatic, receptorii ș.a. Aș vrea să aflu cine e acea ființă care ia deciziile? Despre subconștient în general nimeni nimic nu știe, mai bine să încheiem subiectul.

4. Trebuie să avem o atitudine mai serioasă față de creier, deoarece el nu ne minte niciodată. Să luăm ca exemplu halucinațiile. Este imposibil să-l convingi, pe omul care le vede, că ele nu există. Pentru el, halucinațiile sunt la fel de reale ca pentru mine acest pahar de apă de pe masă. Creierul îl păcălește oferindu-i informația senzorială că halucinația este reală. Atunci ce motive avem noi să credem că ceea ce se întâmplă acum este real și nu e o întreagă halucinație?

5. Orice te-ar măcina în interior, trebuie să împărtășești cuiva. Pentru asta există preoți, prieteni și psihoterapeuți. O așchie, dacă n-o scoți la timp, provoacă infecție.

6. Oamenii trebuie să muncească cu capul, asta salvează creierul. Cu cât mai mult creierul este implicat, cu atât mai bine el se păstrează.

7. O descoperire nu poate fi programată. Doar că există o precizare fundamentală: ea vine la mințile pregătite. De exemplu, tabelul lui Mendeleev nu l-a visat bucătăreasa lui. El a lucrat mult la el, creierul a continuat să gândească până ideea i-a venit în somn.

8. Mulți consideră că, de exemplu, un bucătar este mai puțin inteligent decât un dirijor. Deși nu este așa: un bucătar genial e cu mult mai presus decât toți dirijorii, vă spun asta ca o gurmandă. Să compari aceste două profesii este ca și cum ai compara ceva acru cu ceva pătrat – întrebarea nu este corectă. Fiecare este bun la locul lui.

9. Eu întotdeauna îi sperii pe toți, că în timpul apropiat intelectul artificial se va simți ca o individualitate. Până atunci el va avea planurile, motivele, scopurile sale și, credeți-mă, noi n-o să fim capabili să le înțelegem.

10.  Faptul că creierul se află în craniul nostru, nu ne dă dreptul să-l numim „al meu”. El este în mod incomparabil mult mai puternic decât tine.

11. Pentru existența geniilor noi plătim un preț enorm. Dereglările nervoase și psihice ies pe primul loc în lume printre alte boli, ele încep să întreacă după cantitate, numărul maladiilor oncologice și cardiovasculare.

12. Noi ne naștem cu un computer foarte puternic în cap. Doar că trebuie să mai instalăm niște programe în el.

13. Creierul nu este o simplă rețea neurală, el este o rețea de rețele din rețele. În creier sunt 5,5 petabyte de informații, ceea ce constituie 3 milioane de ore de video, pe care le poți vizualiza continuu timp de 3 sute de ani.

14. Creierul nu trăiește ca și capul profesorului Dowell – pe farfurie. El are corp – urechi, mâini, picioare, piele, de aceea el simte gustul rujului, ține minte ce înseamnă să ai mâncărimi la picior. Corpul este o parte indispensabilă a sa. Computerul nu are un astfel de corp.

15. Capacitatea de a obține o educație de calitate poate deveni un privilegiu pentru elită, accesibilă doar celor inițiați. Să ne amintim de romanul „Numele trandafirului” de Umberto Eco în care se propune ca în Bibliotecă să fie primiți doar cei care pot și sunt gata să asiste la lecții complicate. Va avea loc delimitarea celor care pot citi literatură dificilă de cei care citesc titluri în internet. Și această diferențiere va fi.

luni, 6 mai 2019

Distrugerea României, „Pas cu pas”!



PAS CU PAS, proiectul de distrugere a României

Motto: Cugetaţi, cugetaţi, cugetaţi…
PRELIMINARII LA DISPARIŢIA UNEI NAŢIUNI.
SEZONUL I – România şi românii.
8 EPISOADE:
1. Extincţia populaţiei. Emigrare masivă, forţată de slăbirea rapidă şi dramatică a economiei naţionale şi de existenţa unei săracii care plasează România pe locul doi în Europa, cu 40% din totalul populaţiei aflat sub pragul de subzistenţă – numărul românilor plecaţi la muncă în străinătate, numai pe parcursul anului 2009,  a fost de circa 3.000.000 de persoane, urmaţi apoi anual de alte sute de mii -.
Exodul creierelor – medici, ingineri, informaticieni, cercetători, specialişti din toate domeniile -.Natalitate în picaj accentuat– Romania se află în al 26-lea an de declin demografic. Dacă la începutul anului 1990 România avea 23,2 milioane de locuitori, în anul 2015 are o populaţie de sub 20 de milioane. Creşterea ratei sinuciderilor – 8 persoane s-au sinucis pe zi, în 2011, în România, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Sistemul medical în colaps – lipsa fondurilor de la bugetul de stat şi a medicilor etc.
– Practicarea unui sistem de învăţămât total neperformant – dacă în 1930, potrivit recensământului, în România numărul analfabeţilor era de 9,8 milioane de persoane, iar în perioada comunistă, analfabetismul fusese aproape eradicat, în prezent, România a ajuns din nou ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa, cu peste 2 milioane. La bacalaureatul din iunie 2012, la 54 de licee din România niciun elev nu a reușit să promovezpe examenul maturității. În 2013, rata medie de promovabilitate la examenul de bacalaureat a fost de 55,4%.
CONCLUZII: “Ubi bene, ibi patria” (Unde este bine, acolo este patria) – sentinţă formulată de poetul roman Marcus Pacuvius (220-130 î.Hr.), citat de Cicero în Cartea a V-a din “Tusculanae Disputationes”, anul 45 î.Hr. Acest dicton latin, parafrazat sub formula „Ubi panis, ibi patria!„ (Unde este pâine, este patria), a fost declarat deviza emigranţilor de pretutindeni, de scriitorul J.Hector St.John de Crevecoeur, în cartea sa
„Letters from an American farmer”, publicată la Londra, în anul 1782.
2. Neantizarea teritoriului naţional. Vânzarea şi concesionarea de terenuri cetăţenilor străini, în baza unor legi inacceptabil de permisive. – S-a terminat
cu „Nu ne vindem ţara!”-.Jupuirea României prin retrocedări frauduloase de bunuri immobile – case, terenuri/munţi, păduri etc. – chiar şi sate întregi(!) cu bisericile şi cimitirele lor, pădurile defrişate masiv imediat după dobândirea lor în instanţă.
Despăgubiri uriaşe, urmare a unor supraevaluări exagerate – permise de o legislaţie special concepută pentru jaf şi acordate inclusiv cetăţenilor străini, printre care chiar şi moştenitori ai unor hortişti şi criminali de război(!).
CONCLUZII: „Corruptissima republica plurimae leges” (Statul cel mai corupt are şi cele mai multe legi), dicton al istoricul Publius-Cornelius Tacitus (55–115 d.Hr.).
3. Spolierea economiei naţionale. În “strategia “haotică a politicilor
economice româneşti de după ’90, sigura certitudine predictibilă a fost corupţia.
Desfiinţarea industriei – site-ul http://www.ziar15minute.net/2013/04/04/ prezintă o listă, cuprinzând 1256 de mari întreprinderi româneşti, cu peste 1000 de angajaţi pe unitate, unele ajungând la mai mult de 10.000 de salariaţi, care au fost distruse, falimentate sau privatizate fraudulos de către guvernele care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani. Întreaga suprafață a României concesionată străinilor pentru exploatarea tuturor resurselor naturale (petrol, gaze, aur etc.), în condiţii dezavantajoase statului român. Cheltuieli imense din bugetul de stat pentru achiziţii păguboase dictate din exterior – fregate, avioane, armament etc. Un sistem financiar bolnav, cu o economie subterană uriaşă – în anul 2013, reprezenta 40 de
miliarde de euro, cu un mecanism de impozitare fiscală neeficient – în 2010 evaziunea fiscală a fost de 10 mld. Euro – şi având funcţionari corupţi până la cel mai înalt nivel – vezi cazul fostului şef al ANAF Sorin Blejnar -, cu împrumuturi uriaşe la bănci precum FMI şi BM – aflată la zero în 1989, la începutul anului 2010, România avea o datorie externă totală de 80,2 mld. Euro/numai într-un an, 2009, România a împrumutat 17,9 mld. Euro.
CONCLUZII: Românii trăiesc drama unor fenomene economice care parcă fac parte dintr-o nedescoperită încă “Lege a distrugerii accelerate”. Ceea ce s-a construit în România în zeci de ani, dispare în luni, săptămâni şi zile. În 1916, poetul Octavian Goga aprecia în jurnalul personal că, în România, clasa politică era compusă în totalitate din secături. Câţiva ani mai târziu, referindu-se la aceeaşi categorie de persoane, dramaturgul Victor Eftimiu declama: „M-am saturat de lichele, dati-mi o canalie!”.
O explicaţie a dezastrului economic în care a ajuns astăzi România este şi faptul că, printre cei care conduc politic destinele ţării de peste doua decenii, evoluează în exclusivitate secături, lichele şi canalii.
Gaura (neagră) din steag, simbolul, plin de semnificatii (sumbre) al “revoluţiei” din decembrie 1989
http://www.danceyou.info/tag/constitutie
4. Corupţia endemică. Şeful statului (!) – 68 de dosare penale: acuzaţii de
fals, uz de fals, abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, bancrută frauduloasă, delapidare etc.-, prim-miniştri (!), miniştri, funcţionari la toate nivelurile, magistraţi, procurori, politicieni din întreg spectrul politic, parlamentari, baroni locali, “ciocoi” de toate dimensiunile şi culorile sunt cercetaţi sau chiar condamnaţi în afaceri monstruoase de corupţie şi de jefuire a avuţiei naţionale – în decembrie 2014, 32 de şefi de Consilii Judeţene, din totalul de 41, erau anchetaţi sau arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie –. Şi, „cireaşă pe tort”, multe dintre aceste infracţiuni sunt muşamalizate de o justiţie politizată, selectivă, uneori implicată direct în fapte de corupţie de mare gravitate – a se vedea cazul procurorului şef(!) al DIICOT, Alina Bica şi cel al judecătorului la CCR (!), Toni Greblă. În privinţa „dispariţiei” Flotei României (peste 100 de nave comerciale, România pe locul 9 în topul mondial, în 1989), procurorii anticorupţie au decis neînceperea urmăririlor penale (NUP) pentru 7 persoane implicate, pe motiv că o expertiză proprie (!) a DNA a stabilit “un prejudiciu zero”(!), iar pentru fostul preşedinte Traian Băsescu, pe motiv că “faptele nu există”(!).
Ce se poate deduce din aceste hotărâri ale procurorilor DNA? Eventual, ipoteza absurdă că un Triunghi al Brmudelor înghite nave româneşti, astfel că, pe cale de consecinţă, nu există vinovaţi („fapta nu există”) şi nu sunt pagube materiale („prejudiciu 0”).
În mintea procurorilor DNA, singurii „iniţiaţi” ai naţiei, navele sunt undeva în zona ezoterică a portului Constanţa, dar nu le vedem noi, proştii de români. Aşa ceva…?!?!
CONCLUZII: “România este mare, cine fură ăla are!”, „Ţara noastră îi bogată, fură tăţi şi nu să gată!”- ziceri din popor. „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!” – lozincă scandată la demonstraţiile de stradă.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-16996675-
România este percepută drept una dintre cel mai corupte ţări din Europa
http://www.dantomozei.ro/2014/04/1
5. Distrugerea patrimoniului cultural naţional. Furtul la dimensiuni monstruoase, mai ales în perioada vidului legislativ de după 1989 – monede dacice, artefacte, obiecte de artă populară, tablouri, icoane, mobilier religios, bijuterii, elemente și chiar structuri din case populare – vezi şi afacerea GOJDU.
Ministerul Culturii nu are o “Listă a monumentelor istorice” la zi, cu o evidenţă clară asupra fiecărui monument în parte – Aceasta deficienţă gravă, denotă lipsa evidentă de voință a factorilor decizionali, cu efecte devastatoare, în care distrugerile sunt aproape permise -.Restituiri ilegale de bunuri de patrimoniu. Neglijarea intenţionată a promulgăriiunei legislaţii protective pentru patrimoniul cultural naţional – lăsând cale liberă jafulu generalizat-. Fonduri nesemnificative, ca şi inexistente, alocate de la
bugetul de stat – Ministerul Culturii are doar șase angajați ?!?!?! care se ocupă de întregul patrimoniu cultural al României,la care se adaugă specialiştii de la cele câteva filiale din teritoriu. Zeci de şantiere arheologice au fost pur şi simplu abandonate.
CONCLUZII: “Patrimoniul cultural din România este o chestiune de siguranță națională”-citat din interviul acordat de Şerban Sturdza, vicepreşedintele Ordinului Arhitecţilor din România,ziaristului Vlad Ignat şi publicat în ziarul Adevărul (27 martie 2013) şi în revista Historia (aprilie 2013).
Piese, de câte 1-1,5 kg. (!) bucata, turnate din aur provenit de la monede Koson topite au fost vândute în străinătate ca fiind brăţări dacice şi, o parte (13, cântărind 12,633 kg), au fost răscumpărate ulterior, prin acţiuni ale Ministerului Culturii, cu sume exorbitante (6 milioane de Euro). Excrocheria îşi face efectul şi acum!
În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat (!?) Castelul Bran, bun de patrimoniu inestimabil, reginei Maria. E un blestem faptul că în România s-au găsit nemernici prădători de ţară, de-a lungul tuturor timpurilor şi în toate structurile sociale.
La moartea sa, regina nu a lăsat castelul ţării căreia i se cuvenea, ca bun de patrimoniu de neînstrainat şi l-a trecut în testament în proprietatea fiicei sale Ileana. După 1948, Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român, fiind amenajat şi administrat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată cu bani din bugetul statului român, în 1993.
La 18 mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice foarte controversate, castelul este retrocedat. La data de 1 iunie 2009, intră pe deplin în posesia habsburgilor moștenitori: Dominic, Maria Magdalena și Elisabeta, fiind astfel definitiv înstrăinat.
Principalul vinovat al acestei acţiuni incalificabile împotriva patrimoniul cultural al României este fostul ministru al culturii Adrian Iorgulescu, implicat şi în alte afaceri necurate asemănătoare: retrocedarea Castelului Peleş, cazul aşa-ziselor brăţări dacice de aur etc.
Dar, e vinovată şi clasa politică de după 1989, în întregimea ei, pentru elaborarea legislatiei actuale, inadmisibil de permisivă când e vorba de avuţia naţiei.
La 15 ianuarie şi 26 februarie 2007, istoricul Mihai Pelin scria în „Cronica Română”: „Acum, Dominic de Habsburg vrea să vândă ceea ce i s-a oferit în conditii perfect ilegale… Ce ar mai trebui ca lui Adrian Iorgulescu să-i intre în cap că se joaca cu focul?
Actualul guvern îl apară şi-i cântă în strună, dar n-ar fi exclus ca un alt guvern să-i ceară socoteală pentru escrocheriile puse astăzi în operă. Şi chiar dacă nici aşa ceva nu va surveni, omul oricum va rămâne în istorie ca un ministru pe care l-a durut undeva de soarta patrimoniului cultural naţional şi de soarta culturii, în general…
În schimb, în Parlament se vorbeşte despre formarea unei comisii de anchetă, care să cerceteze condiţiile evident suspecte în care a fost cedat unui cetăţean străin un bun remarcabil de patrimoniu cultural şi istoric. Ii dorim succes, deşi ne îngrijorează faptul că această comisie va lucra sub girul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi corupţiei a Camerei Deputaţilor, prin zelul căreia s-au acoperit destule matrapazlâcuri.” Ceea ce, din păcate,
s-a şi întâmplat cu adevărat.
6. Slăbirea Bisericii Ortodoxe Române – Ortodoxia este percepută ca religie naţională în Romania, în primul rând datorită faptului că 86,8% din populație este de această confesiune (conf. recensământului din 2002) –. Scoaterea religiei din şcoli. Acceptarea pe teritoriul României a activităţii tuturor cultelor, sectelor, mişcărilor religioase esoteric – gen Biserica Scientologică -, şi a grupărilor spirituale –gen MISA - “Mişcarea pentru Integrarea Spirituală în Absolut”, iniţiată de Gregorian Bivolaru şi bazată pe practici sexuale neotantrice. Presiuni şi sprijin material din partea unor cercuri oculte din exterior pentru dezvoltarea în România a mişcărilor de emancipare a homosexualilor – având ca efecte directe disoluţia instituţiei familiei şi subminarea moralei creştine. Atacuri sistematice în mass-media –propagarea de informaţii denigratoare – şi în zona creaţiei artistice – filme, piese de teatru, artă plastică – blasfemiatoare: – Piesa de teatru „Evangheliştii” scrisă de Alina Mungiu Pippidi, în 1992, ridiculizează întreaga istorie a mântuirii.
Iisus Hristos este prezentat ca un om fără personalitate, un pretext pentru o mare farsă religioasă, un profet supus manipulării şi apetenţei sexuale. Sfântul Apostol Pavel este în piesă un farsor şi un ucigaş, iar evangheliştii sunt nişte impostori plătiţi să scrie la comandă despre evenimente inexistente.
Pe scenă, secvenţele vulgare sunt numeroase şi culminează cu un act de sex oral(!) între Iisus şi femeia păcătoasă, care în Biblie este prezentată ca o pildă luminoasă de pocăinţă, spălând cu lacrimi picioarele Mântuitorului. Juriul Galei UNITER a desemnat „Evangheliştii” drept „cea mai bună piesă românească” a anului 1992, întrucât ar reprezenta un „proiect de resuscitare(!!??) a dramaturgiei româneşti”. Piesa a fost pusă in scenă la Ateneul Tătăraşi din Iaşi.
– Filmul„După dealuri”, scenariul şi regia de Cristian Mungiu, este inspirat de romanele semnate de Tatiana Niculescu Bran despre cazul din 2005 al unei tinere care a murit la o mănăstire izolată din România, după o exorcizare.
În fapt, este vorba despre acţiunile unui călugăr şi ale câtorva călugăriţe, ale căror fapte psihopatice, prin generalizarea indusă, sunt proiectate explicit asupra imaginii bisericii ortodoxe. Criticul de film Mircea Valeriu Deacă susține că“reperul principal al filmului ar fi icoana bisericească”. Pelicula a avut premiera la 19 mai 2012, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu.
http://roncea.ro/2012/11/21/
CONCLUZII: În Pastorala de Crăciun din 2014, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, a spus: „Credinţa noastră nu este un articol de import. Ea este sufletul cu care s-a născut poporul român. Este temelia vieţii noastre sufleteşti, e centrul ei de greutate, este siguranţa noastră în faţa neprevăzutului nostru istoric. Şi nu avem noi dreptul, şi nicio generaţie nu-l are, de a înstrăina sau profana, după gustul timpului,
acest străvechi şi sfânt patrimoniu naţional al tuturor veacurilor şi generaţiilor româneşti … Or, eliminarea religiei din şcoli este un atentat la fiinţa noastră naţională, la credinţa neamului nostru românesc, este o ofensă a maiestăţii divine”.
7. Discreditarea sentimentului naţional. Ridiculizarea noţiunii de patriotism. Aruncarea în derizoriu a valorilor naţionale. Crearea psihozelor facebookiste – componentă a manipulărilor cu ţinte globaliste -. Intoxicarea tradiţiilor
naţionale şi a folclorului românesc – fenomenul “bălălău”, manelismul -.
CONCLUZII:
A. „Un popor fără tradiţii este un popor fără viitor“ – politicianul Columbian Alberto Lleras Camargo.
B. Din filozofia şi din morala manelistă: „Ban pe ban pe ban, pun ban pe ban / Fac afaceri mari în stil American / Că cel mai mult şi cel mai mult / Un lucru în viaţă mi-a plăcut / Să am euro şi parai / Dar fără să ridic un pai.” (Florin Salam); „Fur la tata bani cu sacu / Şi-i dau toţi să fiu al dracu / Şi când îmi vine mie pe chelie / O ţin din beţie în beţie / Vagabond de meserie… Dacă vrei să-ţi fie bine / Atunci scapă-mă de tine / Dar dacă te joci cu focul /Am să-ţi fac electroşocuri.” (Nicolae Guţă).
“Trimite o felicitare de ziua naţională speciei urbane ce arborează drapelul naţional cu mândrie.” Această felicitare poate fi accesată şi expediată gratis prin bunăvoinţa site-ului:
http://www.ejungla.ro/felicitari/fullsize/1_Decembrie
8. Diabolizarea poporului. Promovarea pe plan mondial a unor imagini deformate în mod grotesc despre români, cu generalizări defăimătoare şi profund umilitoare. Românii, cei mai fioroşi hoţi, tâlhari şi criminali. Holocaustul din România hipertrofiat. Comunismul cel mai nemilos din lume. “Revoluţia” din ’89, cea mai sângeroasă. Dictatorul cel mai odios – Oare cine şi de ce a hotărât executarea acestuia în ziua sfântă a Crăciunului? - Nivelul de inteligenţă al românilor printre cel mai scăzut – Un studiu ştiinţific, publicat în 1940, de prof. C. Rădulescu-Motru, demonstra
că românii aveau la acea dată o inteligenţă normală şi o rapiditate în gândire peste medie. O altă cercetare, realizată în 2010, de profesorul Richard Lynn (Universitatea din Ulster), îi plasează pe români, în ceea ce priveşte coeficientul de inteligenţă al popoarelor europene, pe locul 27 din 29 de ţări. Trădătorii/vânzătorii de ţară cei mai eficienţi. Oportuniştii cei mai jalnici.
CONCLUZII:
1. Dacă este să dăm crezare acestor cercetări privind nivelele de inteligenţă, atunci nu putem decât să constatăm că locul codaş ocupat acum de noi în clasamentul european, mai ales la categoria de alfabetizare ştiinţifică – aproape jumătate dintre români (42%) cred că Soarele se învârte în jurul Pământului, în timp ce 7 procente nu ştiu ce să spună sau nu vor să răspundă –, se datorează unei degradări continue a societăţii româneşti.
2. Ultimele două opinii sunt pe cale de a fi larg acceptate. În primul rând, de cei care cred că ne merităm soarta. Că multe dintre nenorocirile de mai sus, inclusiv pocirea imaginii, ni le facem cu mâna noastră. E drept, uneori, acţionăm şi ca o consecinţă directă a unui semnificativ impuls. “Prietenii” ştiu din partea cui – vine provocarea -, de ce – este declanşată – şi cum – se manifestă.
EPILOG. Tendinţele aproape suicidare ale evoluţiei României, în acest prim sfert de secol 21, vin ca o mănuşă pe mâna tot mai viguroasă a NOII ORDINI MONDIALE – NOVUS ORDO SECLORUM - Vestea bună (good news) – dacă ne încălzeşte cu ceva, eventual că moare şi capra vecinului – este că nu suntem singurii în această situaţie. Vestea proastă (bad news) este că noi suntem în vârful lăncilor şi nu este nici o noutate (no news) că ţintele ce urmează a fi străpunse – „glasul sângelui”, apartenenţa la o rasă, la un popor, la o cultură, la o religie– au o duritate redutabilă, care le-a permis să reziste de la începuturile omenirii până în prezent. Originea etno-culturală este considerată, mai ales în cercurile naţionaliste, ca fiind „ultima linie de rezistenţă împotriva haosului”.
Articolul complet se poate accesa la urmatoarea adresa:
https://archive.org/stream/VasileMaiereanPreliminarii

duminică, 28 aprilie 2019

Hristos a înviat!


Fie ca Dumnezeiasca Lumină coborîtă pe pământ la învierea Lui, să ne călăuzească pașii pe drumul spre mântuire și nemurire!


AMIN!

VA DORESC SA AVETI SARBATORI PASCALE MINUNATE, SI LUMINATE!

duminică, 21 aprilie 2019

Intrarea lui Iisus în Ierusalim (Floriile)



Cu o saptamana inainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat in Ierusalim, pe un  asin inconjurat de cei 12 Apostoli. Multimea, recunoscandu-L ca fiind adevaratul Mamântuitor, L-a intampinat cu ramuri de finic si cantari de bucurie. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi incepe Saptamana Patimilor, in amintirea carora in biserici se oficiaza in fiecare seara Deniile, slujbe prin care credinciosii il petrec pe Hristos pe drumul Crucii, pana la moarte si    înviere. 
LA MULȚI ANI!:

An Anemona, Brânduşa, Bujor, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa,Crăiţa,Crenguţa,Crin, Crina, Crinu, Crinuţa, Crizantema, Dalia, Delia, Floarea, Flora, Florea, Florenţa, Florentin, Florentina, Florica, Florian, Floricel, Florin, Florinel, Florina, Garofiţa, Gentiana, Gherghina,
Iasmin, Iasmina, Iris, Lăcrimioara, Laur, LAURA, Laurenţiu, Laurian, Lauriana, Malina, Margareta, Mărgărit, Micsunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Roza, Rozalia, Sânziana, Sânzian,Trandafir, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorela,Viorica, Zambila, Zambilica.
SĂ TRĂIȚI, CU NUMELE!

vineri, 15 martie 2019

CONFLICTUL DINTRE INDIA ȘI PAKISTAN (II)




CONFLICTUL DINTRE INDIA ȘI PAKISTAN
PRIN PRISMA UNUI POTENȚIAL CONFLICT NUCLEAR
-         Partea a II-a   -
Autor, Col. Ret. Constantin MOISA
Vertical Scroll:      Pakistan’s Nuclear Security in a concise sentence:  “It has more terrorists per square mile than anyplace else on earth, and it has a nuclear weapons programme that is growing faster than anyplace else on earth.”
                                                   Bruce Riedel / Pakistan Natiomal Security / first edition 2010 Pakistan Pakistan’s 
Nuclear Security


               





     Col. Ret. Constantin MOISA a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi în 1976, Academia Militară în 1985, când a devenit licențiat în științe militare, specialitatea chimie militară iar în 1 991 a absolvit cursul post-academic de Protecție ACh. 
   După anul 1995, și-a reorientat activitatea ca ofițer de stat major internațional și către finalul carierei militare către relații internaționale și diplomație militară. 
    A participat la 3 misiuni externe: Info-Ops. Ofițer la Cartierul General ONU din Angola, misiunea UNAVEM III; Ofițer cu Operațiile la Comandamentul NATO SOUTHLANT RHQs și Atasat militar, aero și naval al României în Portugalia.                                                           
   A fost consilier al ministrului adjunct și secretar de stat pentru política de apărare (in foto). A fost primul co-președinte al Comitetului Executiv Româno-American, înființat conform Acordului de Cooperare în Domeniul Apărării dintre cele două țări.
I.                   PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA CONFLICTULUI RECENT INDO-PAKISTANEZ
Conflictul Indo-Pakistanez, declanșat la 14 februarie 2019 prin atacul terorist al organizației Jaish-e-Mohammed cu baze în Pakistan, a implicat atacuri aeriene de răspuns ale Indiei, executate pe teritoriul Pakistanez dar și riposte aeriene ale acestuia din urmă, inclusiv acțiuni ofensive aeriene executate de către armatele celor două state nucleare, care au  provocat temeri serioase privind o posibilă escaladare și chiar o confruntare nucleară.           
De la bun început, trebuie subliniat că este pentru prima dată în cei peste 70 de ani de conflict, când India și Pakistanul angajează acțiuni și lupte aeriene, estímate de experți ca având un grad ridicat de escaladare nucleară.
Pe scurt, un atac terorist cu bombă executat la 14 februarie 2019 în Kashmirul controlat de India, a provocat reacția în lanț. Grupul terorist din Pakistan, Jaish-e-Mohammed, și-a asumat responsabilitatea pentru atacul care a ucis 40 de polițiști indieni, cel mai grav atac petrecut în Kașmir în ultimii zece ani.
Pe 25 februarie 2019, avioane pakistaneze JF-17 Thunder ( un avion de lupta multirol dezvoltat de Pakistan impreuna cu China) s-au ridicat rapid  pentru a intercepta avioanele indiene care intraseră în spațiul aerian pakistanez, zona Kashmir. Generalul pakistanez Asif Ghafoor a afirmat că avioanele indiene și-au lansat loviturile  în apropiere de orașul Balakot și s-au retras rapid.
O zi mai târziu, pe 26 februarie 2019, avioanele indiene au trecut linia de control de la granița Indiei cu Pakistanul și au bombardat ceea ce New Dehli a descris ca fiind o tabără de instruire Jaish-e-Mohammed lângă Balakot.
Mass-media indiană a anunțat că la misiune au participat 12 avioane Mirage 2000  însoțite de un avion de avertizare timpurie EMB-145, un avion realimentare din aer Il-78 și cel puțin o dronă Heron (fabricație israeliană). 
Raidul aerian indian a ucis "un număr foarte mare de teroriști JEM", a afirmat secretarul de d stat pentru afaceri externe al Indiei. Localnici însă, au declarat pentru Reuters, că doar o persoană a fost rănită în atac și nimeni nu a murit.
Lovitura aeriană a fost prima executată după războiul din 1947, când avioane ale Indian Air Force au trecut linia de control din Kasmir și prima lovitură aeriană de când ambele state au devenit puteri nucleare.

Islamabad a amenințat că se răzbună. "Vom răspunde și vă vom surprinde", a declarat un purtător de cuvânt al armatei pakistaneze la o conferință de presă. "Răspunsul va veni într-un moment și la timpul/momentul ales de noi.

În aceeași zi cu atacul de
de
la Balakot, trupele armatei indiene au folosit o rachetă Spyder pentru a doborî o dronă pakistaneză aflată într-o misiune de recunoaștere lângă graniță.
 Pe 27 februarie 2019, avioane F-16 pakistaneze au trecut linia de control pentru a ataca forțele indiene, a afirmat New Delhi.
MiG-21 indiene au interceptat avioanele F-16 pakistaneze și potrivit guvernului indian au doborât unul dintre acestea. Islamabad a susținut că forțele sale au doborât două MiG-21, dar New Delhi susține că a pierdut doar un singur avion.
Guvernul pakistanez a difuzat un videoclip care a prezentat un pilot indian capturat. New Delhi a cerut întoarcerea imediată și sigură a pilotului. India a declarat că "se opune puternic afișării vulgare a Pakistanului".
Teroriștii cu baze în Pakistan, au fost mereu o problemă pentru New Delhi. "India a dat dovadă de reținere în urma atacurilor teroriste recente provenite din Pakistan", a scris Richard Rossow, consilier senior al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington, (n.a. probabil un susținător al părții indiene). Asta deoarece de ex. în septembrie 2016, forțele speciale indiene au atacat o tabără teroristă în Kashmirul ocupat de Pakistan, este drept, raid  executat în urma atacului terorist împotriva bazei militare indiene din Uri; în timp ce această "lovitură chirurgicală" a primit o mare atenție, atacuri similare împotriva lagărelor teroriste din Kashmirul adimnistrat de Pakistan au avut loc anterior, deși la un nivel mai redus dar și fără  să fi existat "provocări".  Lovitura aeriană a Indiei împotriva țintelor din Pakistan din 26  februarie 2019, marchează un răspuns escaladat în câteva moduri. În primul rând, aceasta este prima dată când India a folosit puterea aeriană împotriva Pakistanului, de când cele două țări au început eternul război prin luptele din 1947/1948. Au urmat, tot pentru prima dată și lupte aeriene între aviația de vânătoare a celor două țări, completate bine-nțeles cu eternul schimb de focuri peste linia de demarcație. De subliniat că în cele peste șapte decenii de conflict au avut loc 4 războaie Indo-Pakistaneze (1947, 1965, 1971 și 1999), între acestea fiind adeseori  semnalate tensiuni și acuzații, amenințări și violențe, violări ale spațiuni aerian și maritim, ciocniri și raiduri precum și schimburi de focuri cu armamentul de infanterie și artileria terestră peste linia de control/demarcație stabilită de ONU. Sectoare ale acesteia sunt bine păzie și ilumínate pentru a asigura observarea și securizarea zidului dintre cele două armate.
Acțiunile aeriene devin astfel în mod evident relevante, deoarece forțele aeriene se pot deplasa mult mai repede decât cele terestre - adică, odată ce Pakistanul identifică faptul că un avion indian trece în spațiul său aerian, liderii militari vor trebui să decidă rapid de exemplu, dacă India lansează un atac împotriva unei tabere teroriste lângă graniță sau se îndreaptă spre ținte militare din Pakistan. Și de aici, măsurile de răspuns.
În al doilea rând, și poate cel mai important, acest atac aerian indian a lovit ținte pe teritoriul pakistanez. În schimb, lovitura chirurgicală din 2016 a forțelor indiene a lovit ținte teroriste de pe teritoriul Kashmirului administrat de Pakistan și disputat cu India. Statutul contestat al Kashmirului oferă Pakistanului o mică "frunză de smochin" atunci când planifică un răspuns militar, susținând că acum nu este încă teritoriul integral al națiunii.
"Angajamentele și eforturile diplomatice de detensionare a situației se îndreaptă acum către Pakistan pentru a preveni escaladarea", a scris analistul Alyssa Ayres de la Washington DC, Consiliul pentru Relații Externe.
În schimb, Pakistanul a anunțat în mod oficial o întâlnire de urgență pe data de 27 februarie 2019,  a Autorității Naționale de Comandă, agitând efectiv și se pare că și în mod eficient "sabiile nucleare", pe care acest organism le supraveghează și gestionează. Să nu uităm că Pakistanul nu are o doctrină nucleară oficială și nici o politică "no first use".
Am putea concluziona că Escaladarea Nucleară - cea mai serioasă amenințare și teamă/preocupare în această regiune - va orienta evoluțiile imediate privind strategiile militare și politicile externe, în domeniul necunoscutului și impredictibilului.

II.                ARSENALE COMPARABILE SI EVALUAREA FORȚELOR
 Așa cum anticipam în prima parte, Forțele Armate ale Indiei sunt din punct de vedere numeric și al dotării tehnice, cu mult superioare și mult mai puternice decât Forțele Armate ale Pakistanului, dar atenție, ambele țări dispun de arsenale nucleare comparabile, sensibil egale.

Comparative India versus Pakistan ( 2017 )
Country:
India
Pakistan
Capital:
New Delhi
Islamabad
Population:
1 276 267 000
199 085 847
Area:
3 287 590 km2
796 095 km2
Nuclear weapons:
110–120 warheads
120–130 warheads
Military budget:
55,9 billion $
10,8 billion $
Percent of GDP:
2,5%
2,9%
Active personnel:
2 140 000
653 800
Reserve personnel:
1 155 000
513 000
Available for military:
319 129 420
48 453 305
Tanks:
4 426
2 735
Armoured fighting vehicles:
5 681
3 066
Total artillery:
5 067
3 745
Self-propelled artillery:
290
325
Rocket artillery:
292
134
Total aircraft:
2 216
1 143
Fighter aircraft:
323
186
Multirole aircraf:
329
225
Attack aircraft:
220
90
Helicopters:
725
323
Total naval:
214
231
Aircraftcarriers:
2
0
Destroyers:
11
0
Frigates:
15
9
Corvettes:
24
0
Submarines:
15
5
Aș aprecia că raportul de forțe, cantitativ vorbind, cu mici excepții, este de 2 maxim 3 la 1 în favoarea Indiei, ceea ce ar permite Pakistanului, în teoría militară, ducerea cu succes a operațiilor de apărar. Fară a lua în calcul trecerea la folosirea armelor nucleare.

Potrivit unui raport al Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm din 2018 (SIPRI), Pakistanul are 140-150 de focoase nucleare în comparație cu cele 130-140 focoase nucleare ale Indiei (alte surse indică cifre apropiate și puțin mai mici, dar interesant, diferența este tot de 10 maxim 12 focoase nucleare). Ele sunt comparabile în sensul că ambele țări au capacitatea de a lovi în întregime teritoriile adversarului și de a provoaca pierderi masive de vieți omenești și pagube materiale imense.
De notat că Pakistanul are mai multe reactoare de producție de plutoniu decât India și capacitatea de a produce până la 20 de focoase nucleare, cifră de care se apropie și India în ultimii doi-trei ani.

În privința mijloacelor de transport la țintă, a vectorilor purători, India are o superioritate asigurată de capacitățile sale navale. Astfel, India a  dezvoltat submarinul  cu propulsie nucleară "INS Arihant", înarmat cu  rachete balistice nucleare; primul a devenit operațional în 2016 iar al doilea este în testele operaționale finale din 2018, oferind astfel țării o "triadă nucleară" și prin aceasta,  capacitatea de a lansa lovituri nucleare de pe uscat, din spațiul aerian și cel maritim, ceea ce înseamnă că dispune de Second Strike Capability.
Pakistanul, deși dispune de submarine clasa AGOSTA-90B, care au capacitatea de a lansa rachete nucleare de croazieră/submarine-launched cruise missile (SLCM),  lucrează încă la dezvoltarea acestor rachete de croazieră cu lansare de pe mare, pentru a-și finaliza  propria triadă nucleară. 

În ceea ce privește rachetele de toate categoriile, cu capacitate de transport a loviturilor nucleare, Pakistanul are arme nucleare cu rază lungă de acțiune, cum ar fi racheta Shaheen III cu o rază de acțiune de 2750 km și care  poate atinge Insulele Andaman și Insulele din Asia de Sud-Est sau alte țări considerate inamice, nominalizând însă numai Israelul.
     India derulează programul de dezvoltare a rachetelor balistice cu rază lungă de acțiune capabile să atingă ținte în  toată China și deci și din Pakistan, între care și Agni-V, estimată la o rază de 8500 km.
Trebuie subliniat că expertul R. Chidambaram, care a condus testele nucleare Pokhran-II din India, a declarat într-un interviu acordat Trustului de presă al Indiei, că India este capabilă să producă o bombă cu neutroni. Nu sunt alte informații privind acest program și stadiul de realizare a muniției cu neutroni.
"Cred că cel mai important lucru pe care trebuie să nu îl uităm în ceea ce privește capabilitățile nucleare ... este faptul că ambii mențin / au vulnerabilități , ceea ce înseamnă că un conflict nuclear în Asia de Sud ar fi devastator", a declarat Ankit Panda, adjunct al „Federația Americană de Stiință” din Washington. "Pot să-și lovească reciproc și relativ ușor, centrele urbane cheie", a mai adăugat el.
Estimarile unor experți americani, evaluează că pierderile de vieți omenești în zona de nord a celor două state, în cazul unui conflict chiar limitat, ar fi de cca. 7 milioane de morți și peste 12 milioane răniți, la care se adaugă importante pierderi materiale.

III.             DOCTRINELE  
Doctrina nucleară a Indiei
India și-a făcut cunoscută Doctrina Nucleară în anul 2003. Prezentase public proiectul acestei doctrine încă din anul 1998.
Principalele caracteristici ale Doctrinei Nucleare indiene sunt după cum urmează:
1. Principiul de bază al doctrinei nucleare a Indiei este "No First Use". Conform acestei politici, armele nucleare vor fi folosite doar ca represalii împotriva unui atac nuclear asupra teritoriului indian sau asupra forțelor indiene aflate oriunde.
2. India trebuie să construiască și să mențină o Descurajare Minimă Credibilă . Aceasta include;
            (I). Forțe nucleare suficiente și cu capacitatea de a supraviețui primului atac advers, pentru a provoca daune inacceptabile inamicului (în lovitura de răspuns).
(Ii). Forțele nucleare trebuie să fie pregătite din punct de vedere operațional în orice moment.
(Iii). Capabilități eficiente de intelligence  și de avertizare timpurie.
(Iv). Comunicarea capacității de descurajare a inamicului.
India nuclear-capable Agni-III missile      Pak nuclear-capable Shaheen-III missile








Doar că, doctrinele nucleare ale Indiei și Pakistanului - declarații de politică cu privire la "liniile lor roșii" de utilizare a armelor nucleare - reușesc să complice elementul esențial al credibilității, după cum remarcă experții independenți din întreaga lume. Fundamentale pentru succesul teoriei descurajării sunt două concepte: dacă o țară "poate" să producă pierderi majore unei alte țări; și dacă o țară "va" provoca pierderi masive altei țări / altor țări. Lipsa fricii, a temerilor că o națiune va lansa bombe nucleare asupra țării inamice, ar putea elimina efectul de descurajare.

Capacitătile Indiei și Pakistanului de a se distruge reciproc cu arsenalul lor nuclear nu au fost niciodată îndoielnice. Dar a existat mult dezacord în fiecare țară cu privire la dacă, sau în ce măsură celălalt stat îi va provoca pierderi masive. În India, deși guvernele succesive nu au reacționat cu violență la atacurile teroriste din Pakistan, temându-se de escaladare și de conflictul nuclear, mulți consideră că temerile sunt exagerate.
  Și în Pakistan, puțini au crezut că India ar fi într-adevăr pregătită să lanseze lovituri nucleare de răzbunare și să ducă doar un război convențional, de teamă unui conflict nuclear.

 
Atacurile Indiei din 26 februarie asupra bazei de terorism Balakot ar fi putut servi, în final, voinței de a demonstra că amenințările nucleare ale  Pakistanului sunt doar un bluff, dar  problema  dezechilibrului nuclear dintre cele două țări, atât în ceea ce privește dimensiunea arsenalului, cât și politicile de represalii, rămâne nerezolvată, asta în dezavantajul Indiei.
Analizând succint  doctrinele nucleare ale fiecărei țări, identificăm câteva aspect majore.
În primul rând, Pakistanul refuză să accepte regula "No-First-Use" (NFU), spre deosebire de India. Acest lucru înseamnă că Pakistanul își menține alegerea de a fi primul care folosește armele nucleare. India va folosi armele nucleare numai atunci când și după ce este atacată cu arme nucleare.

Din 2010, India a vorbit despre o doctrină de  război cunoscută drept Cold Start war doctrine, ceea ce înseamnă mobilizarea rapidă și atacuri rapide asupra Pakistanului, fără a permite acestuia să execute lovitura nuclear și fără riscul de escaladare nucleară.
Deși la vremea anilor 2015-2017  oficiali político-militari indieni au negat existența Cold Start doctrine, ministrul apărării a recunoscut în anul 2017, că această doctrină este la baza exercițiilor și aplicațiilor de pregătire a armatei indiene pentru punerea în aplicare a acesteia.
Dar, în 2015, Pakistanul realizează loviturile nucleare tactice (TNW) performante și amenință să folosească TNW, rachete nucleare cu rază scurtă de acțiune, asupra oricăror forțe indiene în poziții avansate. Aceasta pare o idee copiată din strategia NATO împotriva armatei fostei Uniuni Sovietice.
TNW-urile, deși nu la fel de periculoase ca armele nucleare mai mari, pot elimina un număr mare de militari,  mai repede și mai eficient decât armamentul nenuclear, convențional.
Mai mult chiar, Pakistanul consideră improbabil că India va respecta doctrina actuală și va răspunde la desfășurarea TNW-urilor cu  represalii și distrugere "masivă" prin vizarea orașelor sale.
 O primă concluzie este că India își menține doctrina declarată  în 2003 și aplică politica de “no first use”, ceea ce înseamnă că prin aceasta s-a angajat să nu execute prima lovitură nucleară.  Scopul său primordial este de a riposta  cu lovituri de răspuns, de represalii atât de puternice încât un adversar să nu mai fie în stare să lovească din nou.
Momentan nu este clar definit un posibil atac nuclear preventiv, dar este clar stipulat unul cu mijloace convenționale de precizie și  mare putere, cum a fost cazul conflictului actual.
În plus, de menționat că Bharat Karnad, un expert indian de securitate națională, declara că doctrina Indiei ar putea funcționa diferit în realitate decât pe hârtie. În caz de urgență, vor fi lansate arme nucleare ca lovitură de "avertisment" - de exemplu la detectarea unui semnal de atac iminent din Pakistan, - sau "lansat la lansare", dacă cealaltă parte ar fi gata de a declanșa prima lovitură nucleară, ceea ce ar fi de fapt lovitura preventivă.
Decidentul politic care poate ordona executarea loviturii nucleare este Cabinetul Comitetului de Securitate. Practic “butonul nuclear” este la dispoziţia premierului indian.
Doctrina nucleară a Pakistanului.
Pakistnul nu are o doctrină nuclear declarată oficial.
De aceea a Pakistanul a dezvoltat conceptul doctrinar "Spectrul Complet de Descurajare " adică Pakistan's 'Full Spectrum Deterrence'. 
Astfel se estimează că "política nucleară" a Pakistanului se concentrează în jurul așa-numitei doctrine " Spectrul Complet de Descurajare ", ceea ce înseamnă că posedă "toate" tipurile de arme pentru a avea "toate" țintele indiene în raza de lovire. Pakistanul afirmă că acest lucru este în concordanță cu politica sa de "Descurajare Minimă Credibilă și de evitare a cursei înarmărilor".
În 2002, generalul-locotenent Khalid Kidwai, care era atunci șeful diviziei de planuri strategice din Pakistan, a enumerat patru circumstanțe în care țara sa, păstrând în același timp opțiunea de a ataca primul,  ar putea lansa un atac nuclear asupra Indiei:
- când India atacă Pakistanul și ocupă o mare parte din teritoriul său;
- când India distruge o mare parte din forțele armate ale Pakistanului;
- când India strangulează economia Pakistanului;
- când India provoacă destabilizarea politică sau creează subversiune internă în Pakistan.
Reiterez faptul că Pakistanul nu a declarat încă oficial o politică  nucleară de “no first use” și sunt prea puține date și informații cunoscute despre doctrina sa nucleară.
"Pakistanul planifică să-și folosească capacitățile sale nucleare pentru a acționa ca un mijloc de descurajare pentru orice fel de intervenție militară din partea Indiei", a declarat Grace Liu, asociat la Centrul James Martin pentru Studii de Neproliferare.

Decidentul politic privind trecerea la folosirea armelor nucleare pakistaneze este Autoritatea de Comandă Naţională, care a fost înfiinţată în anul 2002, aflată sub bagheta primului-ministru Imran Khan. Acesta prezintă preşedintelui (din septembrie 2018) Arif Alvi, deciziile de dezvoltare şi folosire a armamentelor nucleare.  Practic, “butonul nuclear” este în mâna preşedintelui (spre deosebire de India unde premierul este persoana autorizată).


Daca ar fi să tragem o primă concluzie privind executarea primei lovituri nucleare, aceasta, foarte probabil, va fi executată de Pakistan.  
Cu toate acestea, dacă se confruntă cu amenințarea iminentă a  unui atac nuclear, cum am atenționat, India ar putea să lanseze prima lovitură, adică ceea ce se numește lovitura preventivă, declarând că " am fost permanent provocați până acum și iminența atacului este clară", opinie împărtășită între alții și de  Pervez Hoodbhoy, proeminent expert în fizica nucleară din Islamabad.

IV.             SCURT ISTORIC PRIVIND ARMELE NUCLEARE
India și Pakistan au urmat căi diferite pentru a-și dezvolta arsenalele nucleare.
Se estimează că  India a dezvoltat  capabilități nucleare după înfrângerea sa într-un scurt război de
frontieră din 1962 cu China. Primul test nuclear indian a avut loc în mai 1974.
În cazul Pakistanului, experții spun că războiul Indo-Pakistanez din 1971, care a condus la independența Bangladeshului, s-a dovedit a fi un punct de cotitură pentru Islamabad și de plecare în programul nuclear pakistanez.
"Pakistanul consideră armele nucleare ca singura modalitate de a împiedica repetarea unui eveniment ca cel din  1971, când teritoriul său a fost efectiv tăiat la jumătate, cu statul Bangladesh creat din ceea ce fuses înainte Pakistanul de Est", a spus Panda.
La 13 mai 1998 Pakistanul a executat primul sau test nuclear (cu numele de cod Chagai-I) care a constat din 5 lovituri nucleare simultane. Testele au fost efectuate la Ras Koh Hills din districtul Chagai din provincia Balochistan. La 30 mai a urmat al doilea test, o lovitură nucleară, cu cod name Chagai-II.
De atunci, ambele țări s-au angajat într-o cursă a înarmărilor convenționale și ne-convențiale, care a depășit rivalități nucleare tradiționale. "Nu cred că vedem nivelul de dezvoltare a acțiunilor de tip tit-for-tat (ochi pentru ochi, sau actions done intentionally to punish other people because they have done something unpleasant to you: done intentionally to punish  equivalent retalaion)...dîntre SUA și Rusia, pe care să îl identificăm  în programele și acțiunile dintre India și Pakistan", a declarat generalul chinez Liu.

V.                NIVELUL AMBITIILOR  
India, a dezvoltat în ultimii ani, rachete cu combustibil solid în rezervor, care necesită deja capetele de luptă montate pe rachete, creând  o modificare favorabilă evoluției rachetelor spre țintă.  Anterior, a declarat că a ținut focoasele nucleare separate de rachete.
"Asta aduce avantaje în utilizarea rapidă a rachetelor indiene dar de asemenea creează îngrijorări serioase  în Pakistan, că India, cu această superioritate, poate încălca promisiunea ‘no first use’ .
În timp ce Pakistanul a fost mai vocal cu privire la puterea sa nucleară, spun unii analiști, India - care construiește noi centrale nucleare pentru generarea de energie - este mult mai precaută și chiar discretă în propaganda sa nucleară.
Pakistanul a reușit să dezvolte TNW, ce îi conferă, cel puțim momentan, o ușoară superiorite în zonele de operații militare din regiunile de frontieră, unde ar putea începe conflictul. De asemenea Pakistanul va realiza în timp scurt rachetele de croazieră destinate submarinelor sale prin care va obține triada nucleară și astfel, second strike capabilities.

VI.             RISCURI DE SECURITATE A FACILITĂȚILOR NUCLEARE
Riscul ca elementele agresive necontrolate, inclusiv actori nestatali, să dobândească/preia  controlul asupra armelor nucleare, este mult mai mare în Pakistan, care adăpostește  mai multe grupuri militante paramilitare radicale, inclusiv unele care au atacat facilitățile sale militare. În conflictul recent, un astfel de grup este gruparea islamistă Jaish-e-Mohammed.
Deși securizarea facilităților nucleare ale Pakistanului pare rezonabilă, sunt semnalate încălcări grave de securitate la instalațiile militare pakistaneze, inclusiv atacuri asupra instalațiilor nucleare din apropierea Dera Ghazi Khan în 2003 și 2006, și o serie de atacuri asupra bazelor forțelor aeriene de la Sargodha și Kamra între 2007 și 2012, alte tentative de preluare a unor nave și aeronave de către elemente teroriste, ceea ce ridică semne de întrebare și preocupări majore pe acest segment de securitate nucleară.
În ceea ce privește amenințarea unui război nuclear real, unii experți apreciează că Pakistanul vede armele sale mai mult ca pe un factor de descurajare pentru a preveni o situație de escaladare necontrolată în timp și spațiu.
"Obiectivul principal este de a atrage atenția internațională", a declarat Sadia Tasleem, profesor de studii de apărare la Universitatea Quaid-i-Azam din Islamabad. "Este vorba despre trimiterea unui semnal credibil / convingător că această opțiune este luată în considerare la modul cel mai serios."
 "Armele nucleare din zilele noastre sunt menținute în principal pentru a evita asimetria", a afirmat V. Patney, membru al comitetului executiv al Institutului de Studii și Analiză de Apărare din New Delhi.
Aș concluziona ca la nivel declarațiv și al abordărilor politice, pozițiile Indiei și Pakistanului sunt aproape identice/asemănătoare.

OPINIE PRIVIND 'SECOND STRIKE' CAPABILITY
De când India a anunțat că poate renunța la opțiunea primei lovituri, au apărut întrebări despre capacitatea țării de a lansa a doua lovitură.
Pentru ca o țară să lanseze a doua lovitură nucleară, trebuie să rămână cu arme nucleare suficiente după distrugerile provocate de primul atac al inamicului. La ultima evaluare, India are 135 de focoase nucleare, iar Pakistanul are 145, dar este  recunoscut că Pakistanul are cel mai rapid ritm de dezvoltare a arsenalului nuclear din lume.
Nu este surprinzător faptul că Pakistanul continuă cu ostilități  față de India, fără teamă de represalii. Loviturile/schimburile de focuri transfrontaliere, reprezintă o situație aproape permanentă  de-a lungul liniei de control/demarcație, iar o lovitură teroristă ocazională împotriva Indiei apare ca o parte integrantă a politicii externe Pakistaneze.
Loviturile chirurgicale din 2016 ale Indiei s-au dovedit insuficiente. Deși ultimele raiduri aeriene efectuate de India reprezintă o abordare resonabilă în politica Indiei de combatere a terorismului, țara va continua să se ocupe de, / gestioneze, poziția sa de dezavantaj nuclear și de eventuale consecințe ale escaladării militare a oricăror decizii viitoare de a răspunde și lovi din nou Pakistanul, la un nivel mai mare decât cel de la Balakot.
Pentru ca India să iasă din această situație dificilă, amenințarea nucleară a Pakistanului trebuie să slăbească sau trebuie să se dovedească a nu fi la fel de puternică cum pare. Un lucru bun este faptul că, potrivit unor experți, TNW-urile ar putea să nu fie suficiente pentru a distruge complet o armată care avansează din India. Există unii care subliniază faptul că, dacă Pakistanul le folosește, poate suferi mai mult de pericolele legate de radiații decât orice daune pe care le poate provoca în India, deoarece are centre urbane, inclusiv Lahore, nu departe de graniță.
În același timp, India își poate reformula și o doctrină nucleară mai putrenică și credibilă. Reacțiile și sprijinul unor susținători de calibru, ar putea favoriza India să renunțe la clauza No-First-Use. Programul  partidului BJP (Bharatiya Janata Party Indian People's Party / BJP, unul din cele 2 mari partide politice din India, alături de Indian National Congres) la alegerile din 2014 a inclus promisiunea de a revizui doctrina nucleară a Indiei și a fost interpretat de mulți că partidul ar elimina clauza dacă ar veni la putere. Dar după ce a preluat funcția de premier,  Narendra Modi a exclus orice schimbare.   


VII.          CONCLUZII

NOTA: În prímele zile din martie 2019, continuă raidurile aeriene indiene și riposte ale forțelor aeriene pakistaneze precum și raiduri terestre și schimburi de focuri peste linia de control.

Vă las pe dumneavoastră să decideți care sunt evoluțiile în domeniul geopoliticii și geostrategiei nucleare ale Indiei și Pakistanului prin prisma celor prezentate în partea I, o analiză la vremea anilor 2007 și datele prezentate în partea a II-a, o trecere în revistă a ultimului conflict din februarie 2019 care a avut loc în Kasmir.
Aș sublinia doar cateva aspecte:
India și Pakistanul își continuă cursa înarmării nucleare, conform perceptelor doctrinare naționale, oficiale sau mai puțin oficiale.
Deși nu au cunoscut modificări majore, doctrínele și/sau conceptele celor două state au fost detaliate și mai bine conturate spre indeplinirea misiunilor stabilite pentru folosirea armamentelor nucleare, devenind mai agresive și mai subtile în mesajele de comunicare mass-media.
India menține opțiunea doctrinară No-First-Use,, deși a devenit mai flexibilă privind executarea unei lovituri preventive în anumite condiții de securitate națională imediată.
Pakistanul nu și-a prezentat o doctrină oficială, dar a dezvoltat conceptul doctrinar "Spectrul Complet de Descurajare " și situațiile în care va trece la folosirea armelor nucleare.
Vectorii purtători ale ambelor tabere au fost perfecționați prin noi rachete de croazieră sau balistice, cu lansare terestră, aeriană și de pe platforme maritime, asigurând Indiei realizarea triadei nucleare și probabil, în viitorul apropiat, și a Pakistanului.
Deși distanța dintre țara noastră și cele două state nucleare este suficient de mare pentru a garanta o marjă de siguranță, sa nu uităm efectele contaminărilor radioactive provocate de cele două accidente nucleare: Cernobâl și Fukușima. De aceea, prezenta unor ofițeri români în misiunea United Nations Military Observer Group in India and Pakistan (UNMOGIP) reprezintă oportunitatea unei avertizări din timp, în caz de escaladare nucleară și apariția riscului declanșării unui conflict nuclear cu perspective de escaladare și extindere, cu efecte ce pot deveni globale.





BIBLIOGRAFIE

https://en.wikipedia.org/wiki/Kashmir_conflict, Kashmir conflict

https://en.wikipedia.org/wiki/India_and_weapons_of_mass_destruction, India and weapons of mass destruction

https://www.nti.org/learn/countries/india/nuclear/, Nuclear India, Last Updated: August, 2016

https://en.wikipedia.org/wiki/Cold_Start_(military_doctrine),  Cold Start (military doctrine)

https://en.wikipedia.org/wiki/Pakistan_and_weapons_of_mass_destruction, Pakistan and WMD

https://nationalinterest.org/blog/buzz/why-so-called-limited-nuclear-war-between-india-and-pakistan-would-devastate-planet-46532, Why a So-Called "Limited" Nuclear War Between India and Pakistan Would Devastate the Planet, de Sebastien Roblin,   March, 2019

https://evz.ro/inarmare-india-submarin-rusesc-reactie-sua.html, Înarmare fără precedent în India. Submarin cu propulsie nucleară. de Lucian Ionescu | vineri, 08 martie 2019  

https://www.rumaniamilitary.ro/india-si-arma-nucleara, India Si Arma Nucleara analiza din 3 mai 2012 -

https://inhomelandsecurity.com/india-pakistan-nuclear-arsenals/, articol Looming Behind The India-Pakistan Tensions: Two Growing Nuclear Arsenals, de Niha Masih  
Pakistan's Deadliest Weapon
https://defenceupdate.in/530-2/, articol Shaheen-3 missile will be able not only strike on Indian’s Andaman and Nicobar island but also pakistan another enemy Israel, din 23 December 2 2015

NOTA: aceste pagini web includ și site-urile menționate la bibliografía documentației consultate