Pagini

marți, 13 februarie 2018

CATASTROFA DE LA CERNOBÂL 25 - 26 aprilie 1986


MITURILE CERNOBÂLULUI
(traducere liberă)
       Gl.mr.(r.) ing. Dumitru Prunache – președinte de onoare al A.C.Ch.M.R.R.


PRIMUL MIT – catastrofa a creat sute de mutanţi (malformaţi).
Imediat după catastrofă mii de femei gravide din Ucraina şi Belarus s-au îndreptat către medici, să facă avorturi, deoarece se temeau că vor naşte copii cu defecte genetice. Directorul Institutului de Medicină Radiologică din Belarus, într-un interviu, a declarat că din cauza exploziei reactorului nuclear de la Cernobâl, în Belarus, anual se vor naşte 2500 de copii cu defecte genetice. 


Specialiştii în radiologie şi biologie au apreciat că aceasta a fost o minciună. Anomaliile la oameni s-au observat la orice populaţie şi în orice timp. De regulă, ele sunt de câteva procente. Dar la doze de radiaţie de 0,1 Sv primită de majoritatea populaţiei la Cernobâl, nicio anomalie genetică nu a putut să apară.
Nu s-a înregistrat niciun caz de LEUCEMIE, cel mai sensibil efect la radiaţii de tipul cancerului.
Cea  mai mică doză de radiaţie la care pot să apară indicii de deteriorare a sănătăţii omului este de 0,2 Sv.
(Radiațiile au capacități diferite de a produce defecte țesuturilor. Pentru a lua în considerare acest lucru, doza absorbită se multiplică cu un factor f, obținandu-se astfel doza echivalentă. Doza echivalentă se exprimă în SIEVERT(Sv).[1] (1 Sv=100 rem).
RAD = unitate de măsură a dozei de radiații, echivalentă cu o energie de 100 de ergi, absorbită de 1 g de substanță iradiată
REM  (röntgen equivalent man)= unitate de măsură a dozelor de radiație raportate la efectul lor biologic, egală cu doza primită de un anumit țesut iradiat cu o doză absorbită de un rad.)


Chiar la urmaşii locuitorilor japonezi de la Hiroshima şi Nagasaki (Anexa 1), care acum 50 de ani în fragmente de secundă „au primit doze de radiaţie mult mai mari (până la 1 Sv)  nu s-au observat anomalii genetice până în prezent. Pe timpul tragediei din Japonia s-au îmbolnăvit oamenii care au primit doze de radiaţie cu mult mai mari de 1 Sv. Biologii americani Selly şi Nily, care au cercetat două loturi de copii iradiaţi sau proveniţi de la părinţi iradiaţi, nu au constatat anomalii genetice, chiar nefiind crezuţi când au comunicat rezultatele cercetărilor.
În apărarea lor au sărit alţi cercetători (I.L.Glemboţki, S.P.Iarmonenco) care au spus că creşterea fondului radioactiv nu ameninţă omenirea cu fenomene deosebite. Singurul efect  despre care se poate vorbi când oamenii sunt iradiaţi într-un spectru larg (de la 1 la 1700 de razi) provenite de la bombele nucleare, de la avaria reactoarelor sau de la tratamentul cu radiaţii, pot apărea schimbări în rapotrul dintre sexele urmaşilor iradiaţi.


Apreciind anomaliile genetice, oamenii de ştiinţă arată că nici după explozia bombei atomice la Hiroshima, nici după avaria de la întreprinderea Maiak din Siberia, unde oamenii au fost supuşi la doze de 300-400 R/rem  iradierea nu a devenit cauza apariţiei mutanţilor.
2018

Dar specialişti, oameni politici din U.R.S.S. şi presa au informat că  în zonele contaminate au apărut copii, viţei, purcei cu diferite defecte: a) Micuţa Katia, azi în vârstă de 6 ani (la 9 ani de la catastrofa nucleară de la Cernobâl  din 26 aprilie 1986), s-a născut cu grave malformaţii (lipsa braţelor) din cauza radiaţiilor nucleare (Adevărul nr.1549 din 17 aprilie 1995). b) Ca urmare a iradierii radioactive, în anul 1988 s-au născut 137 de purceluşi şi 37 de viţei cu anomalii substanţiale (în gospodăriile ţărăneşti, particulare nu s-a ţinut evienţa).
Prof. Alexandru Vlad Ciurea (biografia scurtă – mitul 3), care a urmărit dezastrul, scrie: Mii de copii au fost afectaţi, s-au născut cu malformaţii. Nu s-a ştiut nimic despre cazurile acestea mulţi ani, nu se putea raporta într-o ţară care mergea numai înspre soare. Eu, ca medic neurochirurg, am văzut o mulţime de copii malformaţi de pe graniţa de est a României ( Adevărul din 10 martie 2014, p.13).

CEA MAI MARE NENOROCIRE a locuitorilor Cernobâlului nu a fost RADIAŢIA ci STRESUL PERMANENT.

MITUL AL DOILEA – cancerul distruge copiii.
Oficial au fost înregistrate 1800 de cazuri de îmbolnăvire de cancer la glanda tiroidă la copii pe teritoriul Belarusului, Ucrainei şi F. Ruse, care a depăşit nivelul natural normal de 60 de ori în Belarus, de 40 de ori în Ucraina şi de 20 de ori în F.Rusă. Se consideră că aceşti copii au băut lapte de la vacile care au păscut pe izlazurile contaminate radioactiv. Dar, din fericire, cancerul glandei tiroide se tratează bine şi toţi aceşti copii, care s-au maturizat, trăiesc. Acest fenomen s-a manifestat până la o distanţă de 500 de km faţă de C.N.E., localizate la Gomel, Briansk, Cernobâl, Pripiat, Narodnici, Gardeeva etc., unde au fost instalate şi au funcţionat laboratoarele sosite din Franţa, Munchen (Otto Hug), Austria, ONU (grup de lucru) etc. primarii din aceste zone s-au plâns că nu au primit niciun fel de informaţii de la şefii acestor laboratoare.


MITUL AL TREILEA – Mii de oameni au murit din cauza bolii de iradiaţie.
În 16 ani au circulat diferite cifre privind victimele catastrofei: de la 30.000 până la 800.000 de oameni ! Şi mai sunt circa 3,5 milioane grav bolnavi din cauza radiaţiilor. Se cunoaşte oare câte vieţi au dispărut din cauza exploziei reactorului? Nu se cunoaşte, nu s-au monitorizat pierderile. Conform datelor de arhivă rămase, nimeni n-ar fi murit de radiaţii în Uniunea Sovietică. Muşamalizarea este impreisonantă!
Profesorul Alex.Vlad Ciurea – medic primar neurochirurg, din 1999 este preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie, iar din 2004 – vicepreşedintele Societăţii Mondiale de Neurochirurgie – a dedicat mulţi ani studiului dezastrului de la Cernobâl (Adevărul de luni, 10 martie 2014). El susţine că cifrele prezentate în rapoarte nu corespund. Mai departe arată: „Un raport din 2005, la finalul unei conferinţe internaţionale, dedicate cazului Cernobâl, arată că în lume au existat 6,6 milioane de persoane expuse în urma exploziei reactorului nuclear. Acelaşi raport întocmit de AIEA şi OMS a atribuit doar  56 de decese directe (47 lucrători ai centralei şi 9 copii cu cancer de tiroidă) şi a estimat că mai mult de 9000 de persoane ar putea muri în viitor din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticaţi în 2002”.
„Bilanţul Cernobâlului” o muşamalizare uriaşă !  Într-un studiu retrospectiv (΄96-΄97) al modificărilor epidemiologice şi morfochimice ale tumorilor cerebrale înainte şi după accidentul nuclear de la Cernobâl, cercetare realizată chiar la Iaşi de profesorii de la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu”. Concluzia profesorului Ciurea: Trecuse 10 ani de la accident şi s-a constatat o creştere impresionantă a cazurilor de cancer!
O cercetare realizată de Institutul de Sănătate Publică, între 1986 şi 1994, în care au fost analizate efectele accidentului, a arătat că apar mai des afecţiuni precum reumatismul, artrita, artroza, osteoporoze şi carii dentare.
Prof. Ciurea reaminteşte că „În România nu s-a făcut un studiu pe tema riscurilor de îmbolnăvire după Cernobâl”
Până în prezent nu există totuşi un CONSENS ŞTIINŢIFIC pe scară largă în ceea ce priveşte lista celorlalte boli în afară de cancer, care pot fi provocate de un nivel scăzut de radiaţii. Sistemul imunitar este slăbit, apar modificări ale celulelor sângelui, sunt afectate organele interne precum şi sistemul nervos central.
Potrivit profesorului Ciurea, CESIUL, cel mai nociv element radioactiv emanat atunci în atmosferă, s-a impregnat în apă, în sol şi se găseşte şi acum în alimente.
Academicianul Leonid A. Ilin, directorul Centrului Ştiinţific de Stat al Institutului de Biofizică al Ministerului Sănătăţii, comentează următoarele: „N.I.Râjkov – primul ministrul al U.R.S.S. s-a întors pe 3 mai de la Cernobâl şi a cerut Ministerului Sănătăţii ca zilnic să raporteze numărul celor afectaţi. Pe 4 mai, M.S. raportează 204 cazuri de boala de radiaţie între care şi 64 de copii. Pe 5 mai  cifra a crescut simţitor – 914 cazuri. Pe 6 mai – 367 de cazuri. Cifrele încă mult au dansat până când experţii, studiind toate materialele, au ajuns la concluzia că boala de radiaţie acută s-a instalat la 134 de oameni, care s-au găsit pe timpul avariei  în zona reactorului nr.4 şi atunci s-a înţeles că acești copii nu aveau ce căuta acolo. Din comentariu a mai rezultat că la Spitalul nr.6 din Moscova au fost internaţi 300 de oameni cu indiciile bolii de iradiaţie, dintre care 172 au părăsit spitalul în stare bună.”
Până în prezent, la oncologii din Rusia, Ucraina şi Belarus nu s-au îngrămădit bolnavi cu boli canceroase în urma catastrofei de la Cernobâl.
MITUL AL PATRULEA – anomalii genetice vor produce şi stră-străpnepoţii. 
Este o convingere populară că mutaţiile (anomaliile) vor apărea şi după câteva generaţii...
În anul 1927, când se studiau radiaţiile ionizante, toţi erau şocaţi de perspectivele omenirii. Primele experienţe pe musca de oţet au arătat o cantitate de mutaţii, chiar la doze de radiaţii foarte mici. Dar, cum am arătat şi mai sus, nici bombardarea Hiroshimei şi Nagasaki-ului cu primele bombe atomice în august 1945, nici avariile cu radiaţii în Uralii de Sud, la doze până la 2 Sv (până la 100 ebr în vechile unităţi de măsură) şi cu mai mult catastrofa de la Cernobâl nu au arătat că în rândul bolnavilor ar exista cazuri de îmbolnăviri genetice. Şi aceasta nici în prima şi nici în a doua generaţie.
Dar în generaţiile „a patra” şi a „cincea” ?
Pentru o astfel de concluzie nu sunt indicii ştiinţifice.
MITUL AL CINCILEA – victimelor nu le ajung banii.
Rezultă că toate minciunile despre tragedia de la Cernobâl se rezumă simplu – la bani?
Până în prezent, spre Ucraina curg miliarde de dolari şi ruble şi din Rusia şi din Vest (vezi mai amănunţit pct.12 de mai sus).
„Pentru cuvintele pe care le voi spune acum, cineva „în ştreang” mă va pune... (Acad. AMOSOV). Dar situaţia de la Cernobâl trebuie aliniată cu alte catastrofe şi calamităţi ca inundaţiile sau incendiile cu plata  unor compensaţii victimelor – O SINGURĂ DATĂ. Trebuie luaţi oamenii practic sănătoşi şi înapoiaţi în procesul de producţie. Astfel se vor considera jertfe şi copiii născuţi în 1986-1987. Iar dacă se va merge după aceeaşi logică şi generaţiile următoare au dreptul să ceară privilegii. Se ştie  că sinistraţii familiilor de mineri ucraineni, care au pierit în accidente, NIMENI NU-I ÎNTREŢINE TOATĂ VIAŢA.
MITUL AL ŞASELEA – C.N.E. trebuie închisă.
Sarcofagul, 2018


„Verzii” din lumea întreagă, organizaţia de mediu GREENPEACE cer închiderea centralelor nuclearo-electrice. POATE EI AU DREPTATE !
În secolul XXI nu există încă alternativă la „energia atomică” deoarece rezervele de petrol şi cărbune sunt pe sfârşite. În afară de aceasta, în industria carboniferă pierdem oameni în fiecare an, cu mult mai mulţi decât au murit la Cernobâl. De asemenea, respirăm praful de cărbune, din cauza căruia pot apărea îmbolnăviri de cancer.
Închipuiţi-vă că pe timpul arderii unui milion de tone de cărbune, în atmosferă se elimină o cantitate enormă de substanţe ortăvitoare: 20 de mii de tone de praf; 25 de mii de tone de oxid de sulf; 6000 tone de oxizi de azot şi 2000 tone oxizi de carbon. ŞI OAMENII ASTA RESPIRĂ !
În acelaşi timp, C.N.E., la producerea aceleliaşi cantităţi de energie electrică pruduce NUMAI 30 tone deşeuri radioactive care se pot îngropa (depozita în grote) sau prelucra în continuare fără să afecteze sănătatea oamenilor.
C.N.E. de la Cernobâl – Ucraina a fost închisă la 15 decembrie 2000, când mai mergea numai un reactor nuclear.
Pe locul reactorului nr.4, care a explodat, s-a construit un sarcofag, care, aşa cum prevăzuse purtătorul de cuvânt al AIEA – David Kid, „nu va rezista cât se prevăzuse”.
În prezent, Europa ajută să se construiască un nou sarcofag, la 30 de ani de la catastrofă pentru a asigura protecţia mediului înconjurător şi a pânzei freatice de apă. Zona fostei C.N.E., după cum ne arată fotografiile transmise, reprezintă un depozit de materiale defecte folosite pe timpul lichidării urmărilor catastrofei nucleare şi, în plus, ÎNCĂ RADIOACTIVE.
MITUL AL ŞAPTELEA – RADIOFOBIA înnebuneşte pe oameni.
Mulţi oameni, după catastrofă, şi-au cumpărat dozimetre (aparate pentru identificarea şi măsurarea debitului dozei de iradiere) şi acum le poartă cu ei, verificând calitatea produselor alimentare şi chiar a aerului pe care îl respiră. Aşa a apărut în secolul XX o nouă boală – RADIOFOBIA.
La baza radiofobiei stau informaţiile mincinoase ale organelor administrative, dublate de incultura „unor specialişti” din medicina radiologică, care transmit informaţii publicului. Doza de radiaţie pe care au primit-o locuitorii zonei Cernobâl, cu puţin depăşite de FONDUL RADIOACTIV NATURAL, la care omenirea trăieşte foarte bine de milioane de ani. Doza medie  anuală efectivă echivalentă de la surse naturale de radiaţie este de 2,4 mSv, dar în raioane diferite ale globului pământesc această mărime variază de la 0,3 mSv în Europa şi Japonia, până la 250 mSv în Brazilia, nu departe de San-Paulo. Cunoscutul medic american Robert Geill, care a colaborat la tratarea oamenilor afectaţi la Cernobâl, pe cont propriu, a făcut o remarcă privind fondul radioactiv natural: „În Colorado fondul natural de radiaţii este de 4 ori mai mare decât la Los-Angeles, dar Guvernul nu a propus oamenilor să se mute de aici. Guvernul porneşte de la posibilităţile reale şi îi este mai avantajos să creeze condiţii nepericuloase local (vezi „Revista de Chimie Militară” nr.9/1 dec.2015, p.5-35: „Iradierea naturală şi artificială a populaţiei globului pământesc.”). În articolul „După 30 de ani, Cernobâlul rămâne o rană deschisă” se arată: „Doza tipică este de 0,006 mSv/zi. Cea mai mare doză înregistrată în cazul unei persoane care a lucrat în zonă a fost de 13 mSv, în 2015”. (Adevărul de marţi, 26 aprilie 2016, p.14).
Dar sunt zone în Africa, India şi SUA, unde oamenii trăiesc la un fond natural care depăşeşte cifra arătate de zeci de ori! Şi nu se întâmplă nimic. Fondul natural se  formează din elementele radioactive conţinute în scoarţa pământului şi din radiaţiile cosmice !
Aceasta este părerea generaţiei mature despre catastrofa de la Cernobâl şi urmările ei. Această generaţie constă din oameni de ştiinţă, academicieni, profesori, şefi ai unor institute din domeniul geneticii.
Credem că cunoştinţele lor sunt superioare membrilor presei care aleargă după senzaţii. Părerile lor sunt susţinute de către preşedintele Comitetului Naţional pentru Protecţia Împotriva Radiaţiilor din SUA, Walter Sincler, medicul de talie internaţională Robert Geill (transplantul măduvei), directorii AIEA de la Viena, egipteanul Baradei Mohammed (Premiul Nobel pentru Pace în 2005) şi japonezul Yukiye Amano (director general după 2009).
Dar omenirea trebuie să se obişnuiască cu proprietăţile radiaţiilor ionizante fie pozitive, fie negative, deoarece ele se întrebuinţează astăzi în medicină, în cercetarea vechimii documentelor şi diagnoza în poliţie, conservarea alimentelor şi  în foarte multe sectoare ale medicinei şi economiei naţionale, acestea nu pot fi confundate cu arma nucleară de care omenirea a rămas cu frica iniţială (1945).
Scepticii pun întrebarea, dar de ce nu au făcut nimic în anul 1986? Au fost în mijlocul evenimentelor, au fost membri ai zecilor de comitete şi comisii înfiinţate pentru localizarea şi lichidarea urmărilor catastrofei. Catastrofa se prognoza încă din anul 1980. Atunci „ACEŞTIA” au scris o scrisoare lui M.Gorbaciov, semnată de 103 specialişti în sfera radiobiologiei. În scrisoare arătau că artificial se amplifică panica despre avaria îngrozitoare care va afecta sănătatea victimelor şi urmaşilor lor, aceasta se va întâmpla din cauza „STRESULUI” şi nu a „RADIAŢIILOR”. Scrisoarea a rămas fără răspuns, iar presa şi televiziunea ne-au acoperit de murdărie.

După prezentarea modului de acţiune a radiaţiilor nucleare/ionizante asupra organismelor vii  şi miturile Cernobâlului, doresc să prezint  câteva experimentări pe oameni şi animale din diferite ţări, precum şi cercetarea japonezilor afectaţi de exploziile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki, pentru întelegerea în condiţii mai bune a schimbărilor în concpeţia oamenilor de ştiinţă privind acţiunea radiaţiilor nucleare în cazul bombei atomice, avariilor la CNE şi tratamentelor cu radiaţii*.

--------------
*Revista de Chimie Militară nr.9/1 dec.2015: „Iradierea naturală şi artificială a Populaţiei Globului Pământesc” p.17-18. Sunt date patru exemple privind evoluţia dozelor admise pentru populaţie şi muncitorii din domeniu; cazuri de iradiere cu radiaţii nucleare şi raportul Comitetului Naţiunilor Unite pentru Studiul Efectelor Radiaţiilor Atomice (UNSCEAR).













[1] Cu scuzele de rigoare față de autor. Am simțit nevoia să definesc unitățile de măsură pentru dozele de radiație știind că subiectul este de mare interes și pentru cei neinițiați în chimia militară saufizica nucleară. Fondul natural de radioactivitate  din Romania poate determina  acumularea unei doze anuale de 2,5-2,7 mSv.

miercuri, 24 ianuarie 2018

Hai să dăm mână cu mână

 
159 de ani de la cea de-a doua materializare a CONȘTIINȚEI  APARTENENȚEI ROMÂNILOR, LA ACELAȘI NEAM
24 ianuarie, 1859 - 24 ianuarie, 2018
Marile Puteri şi-au  „construit”  istoria cu armele, apoi au scris-o „după dictare.”
                                                             Walter S.
Romania si-a construit istoria cu armele, prin vointa natională, însă nu i-a scris încă epilogul.
                                                                ViS
JURĂMÂNTUL DE CREDINŢĂ AL DOMNITORULUI PRINCIPATELOR UNITE, ALEXANDRU IOAN CUZA

„Jur să păzesc cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, să fiu credincios Constituţiei, în textul şi spiritul ei, să priveghez la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române."  

Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine.   Să trăiască România!”  București, 13 februarie, 1866

luni, 15 ianuarie 2018

EMINESCU, PREZENTUL CONTINUU

168 de ani de PREZENT-CONTINUU ROMÂNESC!
Motto:
"Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrundă cum a fost!"
...
"De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva
Famenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă-a lăuda:
Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură
Laudele lor desigur m-ar scârbi peste măsură."
EMINESCU REDIVIVUS
E o axioma a istoriei, ca tot ce e bine e un rezultat al cugetarii generale si tot ce e rau e produsul celei individuale. 
Da-i unuia onoare si marire si  va fi cel din urma spre-a se uita la tine de-i fi cazut.
Ai mila de unul si cu mana in care i-ai pus paine, maine va ridica piatra, ca cel dintai s-arunce in tine.
Caracterul oamenilor e intiparit pe fata lor. Toate pasiunile cauzeaza trasaturi deosebite in fata. De durata lunga fiind, trasaturile raman nesterse.
Vantul care muge ziua, canta noaptea.
Intre caracter si inteligenta n-ar trebui sa existe alegere Inteligente se gasesc adesea – caractere foarte rar.
Conditia civilizatiei statului este civilizatia economica. A introduce formele unei civilizatii straine, fara ca sa existe corelativul ei economic, e curat munca zadarnica.
Oricare bun cetatean are obligatia de a se ocupa de viitorul patriei sale.
Aceasta e adevarata coruptie: tendinta de a castiga lesne si fara munca, tendinta de a se gira in om mare fara merit, aceasta e coruptia adevarata, ale carei urmari sunt ura si invidia contra oricarui merit adevarat si cocotarea nulitatilor in acele locuri, la care numai o inalta inteligenta sau un caracter extraordinar dau drept.
Nu exista in adevar decat doua forme ale tiraniei si ale decadentei unui stat omenesc: despotismul si demagogia. Si despotismul egalizeaza pe oameni supunandu-i unuia singur, lasand sa degenereze cele mai nobile facultati ale lor, patimile bune si inteligenta; precum demagogia are acelasi fatal efect prin indiferentismul care-l  inspira naturilor deschise si mari, vazand in fata-le biruinta constanta a mediocritatii si a siretlicului.

Toti aceia care vorbe mari arunca, numai banul il vaneaza si castigul fara munca.
Totul  e marginit, durerea nu.
Pe cat educatia unui popor se castiga si se pastreaza  cu anevoie, tot atat de lesne se pierde si se compromite o asemenea mostenire, cand se dau de sus exemple de neoranduiala, de nedreptate, de incoerenta.
 O generatiune decazuta nu e capabila de a recunoaste nici binele,  nici adevarul. Binele unde-l gaseste il uraste – de acolo preponderenta elementului rau. Adevarul nu e capabila de a-l recunoaste.
Multi lucreaza, dar putini gandesc.
Pe secaturi nu se supara omul cu minte, pentru ca n-are pe ce si la ce.
Contra orice exista mijloace, contra invidiei nu.
Un amor care se sfarseste cu amicitie nu a fost amor.
Oamenii invatati se-nseala mai ades cu judecata lor asupra oamenilor. Ocupati cu nemurirea, nu-si dau osteneala de a cerceta interiorul omului.
Cele mai intelepte planuri ne-ncoronate de succes se numesc nerozii.
Prietenia e  o transformare a iubirii; ea nu depinde de sex, de aceea e mai pura.
Saracia pentru mase e mult mai deschisa coruptiunii, decat averea.
Cine cedeaza degetul, va trebui sa cedeze si mana.


duminică, 7 ianuarie 2018

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, și Înaintemergătorul Domnului



Ion, Ioana, Ionel, Nelu, Nică, Ionuț, Onuț, Ionela, Nela, Ionica, Oana;
                                     SĂ TRĂIȚI CU NUMELE!

vineri, 5 ianuarie 2018

Enigme ale evenimentelor din decembrie 1989



Numeroase întâmplări premergătoare și din timpul Revoluției din decembrie 1989 își caută și astăzi explicațiile, multiplicând mai degrabă întrebările decât răspunsurile.
Colonel (r) Remus Macovei

O invitaţie ciudată
 Colonelul (r) Niculae Diaconescu, ofiţerul care, la Arad, în ziua de 21 decembrie 1989, a refuzat să execute ordinul dat de maiorul (la acea dată) Eugen Bădălan de a acţiona în forţă împotriva demonstranţilor, îşi aminteşte un eveniment, cel puţin ciudat, petrecut la începutul lunii decembrie 1989.
Căpitanul Niculae Diaconescu, şeful de stat major al Şcolii de Ofiţeri în Rezervă din Lipova, a fost chemat în ziua de 6 decembrie 1989 la raportul generalului Ion Hortopan, comandantul Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (CIT). A fost primit în biroul acestuia, generalul fiind îmbrăcat civil. În încăpere se mai aflau trei persoane civile. La un moment dat, generalul a părăsit încăperea, căpitanul rămânând singur cu aceşti civili, care au început să se intereseze de situaţia încadrării şi înzestrării şcolii, despre întreprinderile din zonă şi moralul locuitorilor. Căpitanul Diaconescu a înţeles, în urma acestei discuţii, că aceia cu care discuta erau din structurile de contrainformaţii militare sau de la misiuni speciale. La un moment dat, a fost întrebat dacă ştie Timişoara. La răspunsul afirmativ al acestuia, dat fiind faptul că a lucrat în perioada 1971-1972 în această garnizoană, unul dintre civili i-a făcut urmă- toarele precizări: Ia să vă faceţi mai mult timp şi să vă mai duceţi în Timişoara, pe Calea Lipovei, pe Calea Girocului! A mai fost sfătuit: să cunoaşteţi bine totul, pentru că nişte elemente destabilizatoare intenţionează să ajungă la acţiuni necugetate; ştiţi ce s-a întâmplat în Polonia, ştiţi ce s-a întâmplat în cutare sau cutare ţară vecină.
Mai târziu, după desfăşurarea evenimentelor, căpitanul Niculae Diaconescu a înţeles că a fost planificat să acţioneze la Timişoara, dar pe parcursul desfăşurării evenimentelor cineva a renunţat la această hotărâre. Elevii din Lipova au fost trimişi în data de 21 decembrie 1989 să acţioneze împotriva demonstranţilor din Arad. Interesant este faptul că nişte civili, în biroul unuia dintre comandanţii importanţi ai armatei, recomandă şefului de stat major al unei unităţi militare să execute recunoaşteri în două zone ale municipiului Timişoara, unde, peste aproximativ două săptămâni, în noaptea de 17/18 decembrie 1989, s-au produs incidente soldate cu un mare număr de victime în rândul demonstranţilor. Chiar o fi fost spontană revolta din 1989?

Regizorul mult prea îndrăgostit de arme

În anul 1987, generalul Vasile Milea pune la dispoziţia regizorului Sergiu Nicolaescu efective din Regimentul 7 Mecanizat, pentru a participa la realizarea unor filme istorice. Cu această ocazie, ministrul apărării naţionale a făcut următoarea apreciere la adresa unităţii: Cu ei poţi cuceri Bucureştii în 3 ore!
În Memoriul adresat preşedintelui României, în anul 2005, colonelul (r) Ion Nicolescu arată următoarele aspecte: a organizat în poligonul unităţii nişte şedinţe de tragere pentru Sergiu Nicolaescu, căruia îi plăceau foarte mult astfel de activităţi. În jurul datelor 1-4 decembrie 1989, a primit de la Sergiu Nicolaescu, prin intermediul lui Marian Găman, un apropiat al acestuia, o puşcă Browning semiautomată cu amortizor, cu lunetă, cal. 5,6 mm, care avea un încărcător de 16 cartuşe. A reglat această armă, pe care o va preda, în 10 sau 11 decembrie 1989, lui Marian Găman.
La începutul lunii octombrie 1989, a oferit lui Sergiu Nicolaescu date despre încadrarea, înzestrarea şi în cât timp ar putea ajunge unitatea sa la Bucureşti.
La 14 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu îl cheamă la Buftea şi îi comunică următoarele: Vezi că, în curând, va veni vremea să arăţi pentru ţară pregătirea unităţii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poţi ajunge mare. În ziua de 21 decembrie 1989, în jurul orei 11.00, Sergiu Nicolaescu, însoţit de Vladimir Găitan, ambii fiind îmbrăcaţi în combinezoane negre, a solicitat nişte grenade: o ladă, două. Din ordinul căpitanului Ion Nicolescu, şeful depozitului de armament şi muniţie îi înmânează regizorului o ladă cu 12 grenade ofensive, care va fi încărcată în maşina lui Vladimir Găitan.
În memoriile sale, Sergiu Nicolaescu prezintă cu totul altfel situaţia legată de luarea în primire a armamentului şi grenadelor. În lucrarea „Un senator acuză”, apărută în 1996, Sergiu Nicolaescu recunoaşte că s-a prezentat la căpitanul Ion Nicolescu în ziua de 21 decembrie, la ora 8.30, solicitându-i câteva TAB-uri cu care ar fi dorit să pătrundă în Piaţa Palatului. Cu această ocazie, îi va adresa comandantului unităţii întrebarea: Domnule căpitan, vrei să ajungi ministru? Căpitanul Ion Nicolescu a refuzat să satisfacă această cerere.
 În interviul acordat, la 2 septembrie 2003, lui Alex Mihai Stoenescu, regizorul Sergiu Nicolaescu ne prezintă o variantă puţin diferită. Menţionează episodul cu propunerea de a fi numit ministru şi solicitarea celor două TAB- uri. Recunoaşte însă că, la plecarea din unitate, ar fi primit înapoi puş- ca cu lunetă, nedeclarată, adusă din Franţa, pe care o împrumutase căpitanului. Ar mai fi primit şi o grenadă ofensivă şi o petardă. Niciodată Sergiu Nicolaescu nu a explicat ce s-a întâmplat cu grenada/grenadele primite şi cu puşca ultramodernă cu lunetă.
În ziua de 22 decembrie 1989, prin crainicii de la televiziunea devenită liberă, unitatea căpitanului Nicolescu a fost prima chemată să apere revoluţia.
Niciun procuror nu a fost interesat să lămurească activitatea atât de controversată a regizorului Sergiu Nicolaescu din perioada premergătoare şi din timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Precizările generalului Milea

Conform datelor din dosarul penal al generalilor Stănculescu şi Chiţac, la 17 decembrie 1989, ora 13.00, este transmis la Timişoara ordinul ministrului apărării naţionale, de generalul Eftimescu, retransmis de locotenent-colonelul Ilie Marin, cu următorul conţinut:
„1. Muniţia se ţine centralizat, nu pe soldaţi.
2. Ofiţerii poartă pistoalele cu unitatea de foc.
3. Când sunt chemaţi la eşaloanele superioare sau organele de partid şi de stat se deplasează înarmate.
4. Se cheamă cadrele din concedii.
5. Funcţiile-unicat se cheamă în cazarmă chiar dacă sunt în economia naţională.
6. La compania cu trei plutoane să se asigure patru ofiţeri.
7. Comandanţii de unităţi se cheamă la unităţi chiar dacă sunt în economie.
 8. Subunităţile de intervenţie să aibă mijloace de legătură.
9. Pe fiecare tanc să fie asiguraţi 3-4 pistolari ca desant pe tanc – înarmaţi, în măsură să răspundă la provocări.
10. Mecanicii-conductori să fie mai activi.
11. TAB-ul să aibă strictul necesar pentru a fi mai mobil.
12. Militarii care sunt numiţi în acţiuni să aibă hrana rece pentru 1-2 zile.
13. Demonstranţii să fie serios avertizaţi şi apoi să se tragă la picioare.
14. Sunt unii dintre demonstranţi care împing bătrânii şi copiii în faţă, mijloacele noastre să ferească pe aceştia.
15. Subunităţile de arme să fie pregătite ca infanterişti.
16. Patrulele în oraş să fie formate dintr-un cadru plus patru militari în termen înarmaţi.”
Ulterior, ordinul va fi transmis tuturor unităţilor militare şi prelucrat cu întregul personal al armatei române.
Pe timpul documentării personale, am identificat şase (!) variante ale precizărilor ministrului apărării naţionale, unele suferind modificări nesemnificative pe timpul transmiterii acestora către unităţile din subordinea Armatelor a 2-a şi a 3-a, precum şi celor din subordinea Marinei Militare. Din analiza acestora, se pot trage următoarele concluzii:
·         ordinul s-a dat cu mult înaintea desfăşurării şedinţei CPEx.;
·          conducătorii celorlalte structuri implicate în represiune nu au emis un astfel de ordin;
·          în niciuna din variante nu se fac precizări privind cooperarea cu celelalte forţe participante la represiune;
·          conform ordinului, se identifică inamicul armatei române – demonstranţii;
·          ordinul prevede executarea focului cu toate că se încalcă prevederile legale privind uzul de armă;
·         cu toate că nu a fost ordonată utilizarea armamentului greu de pe TAB-uri şi tancuri împotriva demonstranţilor, acesta va fi folosit la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti;
·         în niciuna din variante nu se face vreo referire la o posibilă acţiune pentru apărarea frontierelor.
În toate marile garnizoane s-au constituit detaşamente care, în eventualitatea apariţiei unor demonstraţii, ar fi trebuit să acţioneze conform acestui ordin. Exemplific doar cu situaţia de la Constanţa, unde în curtea Diviziei 9 Mecanizată, TAB-urile detaşamentelor compuse din militari din Regimentele 34 şi 36 Mecanizate erau puse în stare de operativitate, iar benzile cu cartuşe pentru mitraliere erau încărcate. Militarii au executat pe terenul de sport antrenamente privind lupta corp la corp şi au fost instruiţi pentru executarea somaţiilor.
În calitate de comandant al unuia din aceste detaşamente nu pot să înţeleg de ce generalul Milea Vasile a fost declarat şi încă este considerat erou al revoluţiei din decembrie 1989.

Un viceamiral mult prea discret

Reprezentanţii Direcţiei Informaţii Militare din subordinea Marelui Stat Major au obţinut şi transmis conducerii Ministerului Apărării Naţionale numeroase informaţii despre acţiunile pe care forţe externe le pregăteau pentru răsturnarea regimului Ceauşescu.
Încă de la sfărşitul lunii octombrie, colonelul Manea Dumitru, ataşatul militar la Belgrad, a informat despre modul în care urmau să aibă loc acţiunile destabilizatoare. Surprinzător, viceamiralul Ştefan Dinu, în loc să intensifice acţiunile structurii pe care o conducea, va pleca în concediu, revenind la unitate la 17 decembrie.
În după-amiaza acelei zile, va trimite 41 de militari ai Batalionului 404 Cercetare în dispozitivul inamic la Timişoara cu scopul obţinerii informaţiilor necesare generalului Ştefan Guşă pentru cunoaşterea situaţiei reale din oraş.
Conform declaraţiei dată la Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, şeful Direcţiei Informaţii Militare prezenta ministrului apărării naţionale două informări zilnice. Cea mai importantă, cea de la ora 7.00 cuprindea „un buletin cam pe 7-8 pagini, cu informaţii nu prea mari (2-3 pe o pagină), deci foarte esenţializate, cu ceea ce s-a întâmplat în cursul nopţii”. În perioada 17-22 decembrie, această practică a dispărut, în toate relatările ulterioare evenimentelor din decembrie 1989, viceamiralul Ştefan Dinu neprezentând vreo situaţie în care să fi oferit ministrului apărării naţionale informaţile obţinute de diferite surse despre evoluţia situaţiei interne sau externe.
Conform afirmaţiei căpitanului Alexandru Barbu, aghiotantul generalului Vasile Milea, în lucrarea sa „Aghiotant la trei miniştri ai apărării: Milea, Militaru, Stănculescu”, una din principalele surse de informaţii ale ministrului a reprezentat-o în această perioadă postul de radio „Europa liberă”. La îndemnul viceamiralului Ştefan Dinu, ministrul apărării naţionale, atunci când se afla în cabinet asculta acest post, iar atunci când lipsea, aghiotantul său „înregistra tot ce se transmitea despre România, iar când se întorcea la minister asculta aceste casete, încercând să-şi dea seama ce se întâmplă”.
Interceptarea, cercetarea şi goniometrarea marilor unităţi operativ strategice din adâncimea teritoriului ţărilor vecine trebuia executată de personalul Direcţiei Informaţii Militare, conform planurilor „Laleaua” şi „Sigma”. Într-o perioadă deosebit de dificilă pentru conducătorii militari, care acuzau din plin lipsa informaţiilor, măsurile prevăzute în aceste planuri nu s-au putut aplica. Nu se ştie din ce cauză, abia în noaptea de 22 decembrie, între orele 2.00 şi 4.30, viceamiralul Ştefan Dinu, aflându-se la sediul Comitetului Central, reuşeşte să obţină aprobarea de la Tudor Postelnicu, pentru ca echipajele Direcţiei Informaţii Militare, destinate interceptării şi goniometrării activităţii reţelelor radio din apropierea graniţelor, să li se permită accesul la pichetele de grăniceri, unde era instalată tehnica respectivă. Cel puţin aceasta este varianta prezentată de viceamiralul Ştefan Dinu în lucrarea „Condamnat la discreţie”. De ce nu a cerut această aprobare mai devreme nu ne explică discretul viceamiral.
De asemenea, viceamiralul Dinu, în toate interviurile şi lucrările publicate după 1989, nu face nicio referire la participarea colonelului Paul Şarpe, locţiitorul său pentru probleme operative, la 10 decembrie 1989, la Moscova, la „Colocviul pe tema securităţii în Balcani”.

Militarii se arestează între ei

După 22 decembrie 1989, în comandamentul Armatei a 2-a, la Buzău, cadrele s-au arestat şi s-au eliberat după interese numai de ei ştiute. Şeful secţiei operaţii, locotenent-colonelul Nicolae Păştinică, îl arestează pe comandantul armatei, general-locotenent Ion Dândăreanu. Subordonaţii loiali acestuia îl eliberează, iar în perioada următoare suspiciunile între cadrele din comandament au fost extrem de mari. După evenimente, procurorii militari ar fi trebuit să ancheteze aceste fapte deosebit de grave. Dacă locotenent-colonelul Nicolae Păştinică era găsit vinovat de arestarea comandantului, pe timpul „luptei”, el trebuia condamnat exemplar. Dacă generalul Ion Dândăreanu ar fi comis fapte care să justifice acţiunea locotenent-colonelului Nicolae Păştinică, acesta ar fi trebuit condamnat. Cale de mijloc nu există.
Procuratura Militară însă nu a rezolvat această problemă nicicum. Generalul Marin Pancea a fost ataşat militar la Belgrad, Paris, Bruxelles şi Rabat, dar fiind documentat ca agent sovietic va fi numit şef de catedră la Academia Militară, de unde apoi va fi numit în funcţia de comandant al Centrului Militar Judeţean Brăila. Imediat după ce generalul Militaru a preluat conducerea armatei, generalul Marin Pancea, conform mărturiei locotenent-colonelului Vasile Apostol, îl anunţă pe comandantul Diviziei 67 Mecanizată, colonel Niculae Rizea, că este numit şeful Marelui Stat Major al armatei române, având misiunea „să coordoneze acţiunile din Muntenia, Moldova şi Dobrogea”. Semnificativ este faptul că tocmai din aceste regiuni, la ordinul dat la TVRL, de un alt agent sovietic dovedit, căpitanul-comandor Emil Cico Dumitrescu, în această perioadă au fost chemate la Bucureşti, să apere revoluţia, unităţile mecanizate din Galaţi, Focşani, Râmnicu Sărat, Medgidia şi Piatra Neamţ.
Profitând de „timiditatea” comandantului diviziei, generalul Pancea va prelua conducerea tuturor forţelor militare din garnizoana Brăila şi va conduce „acţiunile speciale pentru succesul Revoluţiei”. În urma măsurilor ordonate, în această garnizoană au fost ucise 42 de persoane, iar alte 99 au fost rănite. Recunoaşte, plin de mândrie, că a „luat legătura telefonică cu principalele garnizoane din estul Munteniei, Dobrogea şi Moldova, încercând să generalizeze acele măsuri pe care le luase la Brăila”. În ziua de 25 decembrie, îl trimite pe colonelul Gheorghe Sora, fost secretar al Consiliului Politic al Diviziei 67 Mecanizată, să ia în primire comanda garnizoanei Galaţi, dar căpitanul Dumitru Haret, cel care asigura comanda garnizoanei, îl va aresta, după ce obţine aprobarea generalului Ion Dândăreanu. În ziua de 26 decembrie, orele 15.40, generalul Marin Pancea s-a prezentat la sediul UM 01247 Galaţi, pretinzând că este şeful Marelui Stat Major al Armatei. După ce a luat legătura cu generalii Dândăreanu şi Militaru, care îi ordonă să execute ordinele generalului Marin Pancea, căpitanul Dumitru Haret îl eliberează pe colonelul Gheorghe Sora şi convoacă grupa operativă de conducere a acţiunilor militare din garnizoana Galaţi, în faţa cărora generalul Pancea a dispus mai multe sarcini legate în special de lichidarea Securităţii. Căpitanul Dumitru Haret va obţine legătura, cu sprijinul căpitanului Francisc Radici, comandant de batalion în UM 01247, cu generalul Ştefan Guşă, adevăratul conducător al M.St.M. După această convorbire, îi va aresta pe generalul Marin Pancea şi colonelul Gheorghe Sora. Peste câteva ore, şeful de stat major al Diviziei 67 Mecanizată, locotenent-colonelul Vasile Apostol, îl va „ridica” pe generalul Pancea şi îl va conduce la reşedinţa diviziei. Pe 28 decembrie, din ordinul generalului Ion Dândăreanu, va fi eliberat şi colonelul Gheorghe Sora. După evenimentele din decembrie 1989, generalul Pancea va fi avansat în grad şi va fi promovat în funcţia de şef al Direcţiei Informaţii Militare din M.St. M. şi, ulterior, în cea de secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Simple coincidenţe

Potrivit mărturiilor unor ofiţeri superiori, în spatele acţiunii de dezinformare soldată cu crearea isteriei colective legată de acţiunile teroriştilor, s-ar afla conducătorii unor structuri militare. Colonelul Iordan Rădulescu, aflat în sediul CC, mărturiseşte: „Auzind informaţiile vehiculate, în special prin intermediul televiziunii, referitoare la terorişti care trăgeau din toate părţile şi atacau sedii, mi-am amintit de aplicaţiile din armată, de aceea se numeau Planurile de difuzare a informaţiilor. Totul semăna izbitor de mult cu aplicaţiile strategice pe care le făceam când lucram la Comandamentul Armatei 1 din Bucureşti. Mi-am dat seama că există intenţia să se creeze un inamic, pentru a se justifica anumite acţiuni”. Colonelul (r) Marin Barbu, din Comandamentul Marinei Militare, din Constanţa, relatează şi el: „În ziua de 26 sau 27 decembrie, în jurul orei 10.00, la grupa operativă s-a primit informaţia că «o coloană mixtă de tancuri şi TAB-uri, lungă de 5 km se află în deplasare cu capul coloanei la Crucea şi are o viteză de 30-40 km/h». În acel moment, mi-am recunoscut expresiile folosite în Planul de difuzare a informaţiilor despre inamic, întocmit pentru aplicaţia tactică din vara anului 1989. Acest plan s-a întocmit de conducerea aplicaţiei şi cuprindea informaţii care, difuzate gradual, prin diferite mijloace, obligau participanţii la adaptarea acţiunilor în funcţie de interpretarea pe care o dădeau informaţiilor despre inamic. De asemenea, mi s-a părut bizar, în toată această perioadă, faptul că imediat după instalarea unor noi posturi telefonice, începeau să curgă informaţiile care mai de care mai alarmante”. Iată şi relatarea colonelului (r) Vasile Floca din Centrul de Instrucţie al Marinei Militare, din Mangalia: „Ceea ce m-a mirat în această perioadă este faptul că toate zvonurile apărute semănau izbitor cu Planul de difuzare a informaţiilor despre inamic, jucat la ultimile aplicaţii de comandament.
La o analiză mai atentă, se va vedea că acestea nici măcar nu au fost adaptate corespunzător situaţiei. Cert este că toate aceste dezinformări şi incitări la violenţă armată au fost difuzate, pentru unităţile din garnizoana Mangalia, numai pe fir militar sau în reţeaua nebruiată a Marinei Militare”.
Să fie doar o simplă coincidenţă că trei ofiţeri superiori, care, în decembrie 1989, au acţionat în garnizoane diferite, care aveau o experienţă deosebită în participarea la aplicaţii complexe, organizate de comandamentele din care făceau parte, remarcă acelaşi fenomen?
Din păcate, reprezentanţii Parchetelor militare nu s-au preocupat de rezolvarea acestei enigme.


Observatorul Militar din 25 – 31 decembrie 2017, p. 22

marți, 2 ianuarie 2018

Un an nou cu fericire, să te bucuri măi Vasile!







In seara lui Vasile Sfantu
Mi-a luat caciula vantu,

Si mi-a dus-o sus pe casa,
Tocmai aici la dumneavoastra.
Si-am venit sa-mi i-au caciula,
Sa va spun si uratura!..
Buna seara gospodari!..
Gospodari si gospodine si voi tinere copile,
Am pornit in asta seara cu putina indrazneala,
Sa va vizitez din nou c-an seara de Anul nou!..
Patru in mana tine sacu'
Doi in prag astept colacu'
Dar eu mai smecher nitel,
Tin in mana un clopotel,
Si spunand minciuni si glume..
Ca sa fiu placut la lume.
La ureche clopotei
La picioare zurgalei
Sa strigam cu totii : hãi !
Are o fata mosu' Ghita,
Cu palton si cu rochita,
Vinde oala cu smantana,
Sa-i cumpere ceas la mana,
Vinde scroafa din cotet,
Ca sa-i faca parul cret.
La ureche clopotei
La picioare zurgalei
Sa strigam cu totii : hai !


duminică, 31 decembrie 2017