Pagini
duminică, 5 mai 2024
luni, 15 ianuarie 2024
15 ianuarie, ZIUA CULTURII NATIONALE
miercuri, 15 ianuarie 2014
EMINESCU, EMINESCU, EMINESCU...
Motto:
"Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrundă cum a fost!"
...
"De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva
Famenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă-a lăuda:
Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură
Laudele lor desigur m-ar scârbi peste măsură."
"Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrundă cum a fost!"
...
"De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva
Famenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă-a lăuda:
Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură
Laudele lor desigur m-ar scârbi peste măsură."
Sunt convins că nu prea multă lume a avut prilejul să citească o astfel de descriere a Luceafărului făcută de marele Caragiale. Cerându-mi scuze pentru nerespectarea ortografiei originale, vă las să-l "vedeţi" pe Eminescu, şi prin ochii dramaturgului.
„Sunt peste douăzeci de ani de atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârşise: era toamnă, şi aceste păsări călătoare se întorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie:
„ Îţi place să te ocupi cu literatura... Am şi eu un băiat în trupă care citeşte mult; este foarte învăţat, ştie nemţeşte, şi are mare talent: face poezii; ne-a făcut şi nouă câteva cuplete minunate. Eu cred că ţi-ar face plăcere să-l cunoşti”
Şi-mi povesti cum îl găsise într-un hotel din Giurgiu pe acest băiat – care slujea în curte şi la grajd – culcat în fân şi citind în gura mare pe Schiller. În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan – biblioteca băiatului – plin cu cărţi nemţeşti. Băiatul era foarte blând, de treabă, nu avea niciun viciu. Era străin de departe, zicea el, dar nu voia să spună de unde. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aici din cine ştie ce împrejurare. Actorul îşi propuse să-l ia ca sufleur cu şapte galbeni pe lună şi băiatul primi cu bucurie. Îşi luase biblioteca şi acuma se afla în Bucureşti. Seara trebuia să vină la directorul lui – astfel puteam să-l văd. Eram foarte curios să-l cunosc. Nu ştiu pentru ce, îmi închipuiam pe tânărul aventurier ca pe o fiinţă extraordinară, un erou, un viitor om mare.
...
Tânărul sosi. Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari, negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
„ Mă recomand, Mihail EMINESCU”
...
În capul cel mai bolnav, cea mai luminoasă inteligenţă – cel mai mâhnit suflet în trupul cel mai trudit!
Şi dacă am plâns când l-au aşezat prietenii şi vrăjmaşii, admiratorii şi invidioşii, sub teiul sfânt, n-am plâns de moartea lui; am plâns de truda vieţii, de câte suferise această iritabilă natură de la împrejurări, de la oameni, de la ea însăşi. Acest EMINESCU a suferit de multe, a suferit de foame. Da, dar niciodată nu s-a încovoiat: era un om dintr-o bucată şi nu dintr-una care se găseşte pe toate cărările.
Generaţii întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Şerban Vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, şi o bucată din care să scoţi un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. „
Ion Luca Caragiale, 1889, iunie, 18
Abonați-vă la:
Postări (Atom)