Parasutismul, o poveste de spus... (2)

Dupa cateva luni de curs in  Capitala,  facem o iesire la munte, pentru partea de alpinism si “supravietuire”. Trebuie sa va precizez ca, in grupa,  aveam colegi din unitati de parasutisti dar si de vanatori de munte.

Ceea ce am invatat si practicat in domeniul  alpinismului, se compara intr-un fel, ca traire emotiva, cu  ce urmeaza sa va povestesc. La alpinism, am avut primele “rateuri”. Unii colegi n-au reusit sa-si invinga teama de inaltimi, si au abandonat. Printre ei, si parasutisti!

Prin luna august, dupa o scurta intoarcere “la baza”, plecam la o unitate de parasutisti pentru initierea in tainele domeniului. (mai putin colegii care, erau deja brevetati).

Incepem un program intens de pregatire, teoretica si practica, deopotriva. Istoria parasutismului, a parasutismului militar, a parasutei, a parasutelor  militare, parasutele romanesti principale si de siguranta BG- 7 M si BG-3, denumite asa dupa initialele inventatorului acestor tipuri, generalul de parasutisti, Grigore Bastan. Continuam cu descrierea parasutelor respective, si cunoasterea principalelor caracteristici ale acestora. Salturi din trenajor , sarituri de pe scara progresiva, zeci si sute, exercitii la tot felul de aparate, care te invarteau care mai de care mai ametitor, dar  cel mai intens,  traiam momentele in care, invatam sa pliem  parasutele. Ne concentram la maximum stiind ca, de corectitudinea acestei operatii , putea depinde viata fiecaruia dintre noi .(Am avut un coleg de la VM. care n-a reusit sa treaca proba trenajorului). In final examene la tot ce invatasem, si zbor de aclimatizare. Odata trecuti de acestea, se programeaza primul salt. De regula, nu se uita dar, pentru certitudine, consult  “carnetul individual de zbor si lansari”:  06 septembrie 197…, padurea…..parasutare de scoala…..

In avion , -un “bondar” care iti dadea impresia ca poti sa-l intreci daca o iei la fuga -, pe langa echipaj mai  eram 7 colegi care urmam sa executam parasutarea, si instructorul de zbor, un locotenent colonel hatru, dar meserias adevarat. Echipati cu  parasutele,  aveam o oarecare stanjeneala. Mai bine de 25 de Kg. in plus pe tine, nu e chiar simplu de suportat, in conditii de stres. “Bondarul “ primeste acordul de decolare, si se avanta hotarat pe pista,  pentru a-si lua zborul. “Pista de decolare”  era de fapt un camp plin de iarba de la marginea localitatii, ceea ce facea ca, pana la desprinderea de sol, “pasagerii”  sa suporte serioase hurducaturi. In sfarsit incepem ascesiunea. Ma uit pe figurile colegilor si citesc o oarecare crispare. Cred ca si eu aratam la fel, dar nu pot sa spun ca  aveam teama.

Imi pliasem singur parasutele de cateva zeci de ori si aveam incredere in ele. In plus, parasutarea de scoala presupune deschiderea automata a parasutei principale, la parasirea bordului aeronavei.

Am ajuns la inaltimea stabilita, de 1000 m, si ne pregatim de lansare. La un momentdat instructorul deschide usa, si-l pozitioneaza pe colegul meu care se “nimerise” primul, pentru salt. Un sunet infundat de sirena, ca un macait de rata, concomitent cu aprinderea unui bec verde, ne fac sa intelegem ca e liber pentru comanda “salt” .  “Pleaca “  primul, ma ridic si eu si pornesc spre usa. Eram al 4-lea. Trecusera vreo 8  secunde, ma asez in pozitie si, in momentul in care simt palma instructorului pe umarul drept si expresia “du-te”, m-am aruncat in hau. De regula, la parasutarile automate, timpul de la parasirea  bordului, pana  la deschiderea parasutei, este de 4-5 secunde. Cand m-am imbarcat imi propusesem sa tin ochii deschisi, ca semn ca sunt stapan pe situatie. Credeti ca am reusit? Ti-ai gasit! Nu numai ca i-am inchis instantaneu, dar, acele 4-5 secunde, mi s-au parut o vesnicie !In fine, respir usurat cand vad cupola deschisa, si incep sa rostesc in gand cuvintele repetate obsesiv la saltul din trenajor: voalura, suspante, dispozitiv de largare, bucla de acrosare s.a.m.d.

Fericit ca totu-i in regula, imi cobor privirea spre sol.  O padure imensa imi  aparea vederii si, disperat, incerc sa aplic in practica teoria pilotarii parasutei. Si ma pun eu de tras de comenzi cand de cea din stanga, cand de cea din dreapta, doar doar oi trece padurea. Da de unde sa poti evita? Cu  ” experienta” mea,  ma indrept in coborare, exact in centrul padurii.  Il vad pe colegul care sarise primul, reusind aterizarea, intre copaci si ma gandeam ca, poate am noroc. Si cum coboram eu asa, cu speranta, aterizez pe cel mai falnic si mai batran stejar care exista in acea padure! Evit totusi, trunchiul si ma “preling” pe o “ ramura” lateral, ramanand atarnat la circa 7 m de sol. Apelez din nou la teorie, care spunea ca, daca ramai suspendat intr-un copac, deschizi parasuta de rezerva (sau de siguranta, cum se mai numeste) si cobori frumos, pe ea. Ceea ce am si facut. Numai ca, teoria, ca teoria… stiti voi. Ca sa pot sa cobor, trebuia mai intai, sa-mi desfac bucla de acrosare si sa ies din chingile principalei. Cand e sa ai ghinion, asta e! Mi s-a blocat o catarama intr-o chinga si, sub greutatea corpului, apasa pe o zona sensibila, de ma seca la inima. Sa-mi alin durerea, ma tineam de suspante ca de o bara fixa. Eram intr-o situatie imposibila. Cu mintea de mai tarziu, dupa zeci de salturi,  as fi stiut ce sa fac dar, atunci n-aveam de unde sa stiu ca ar fi trebuit sa-mi folosesc acel cutit de pe parasuta de rezerva, ca sa tai chingile. Asta nu ni se spusese la teorie! Cum stateam eu asa atarnat emanand toate beep-urile posibile, in vreo 5 minute apar 4 colegi sa ma ajute.  Eram epuizat  dar bucuros ca o sa scap de chin. Strig la ei sa se grabeasca, dar ei s-au pus pe niste hohote de ras ca tremura padurea. Dupa alte beep-uri de rigoare adresate direct, s-au decis sa ma salveze. Cum? Tragand de suspante, pana s-a rupt ramura care, ca sa va faceti o imagine, avea un diametru de  vreo 35 de cm. In sfarsit, pe sol, le multumesc, totusi, si ma apuc ajutat si de ei , sa strang parasutele.

La punctul de comanda, ma asteptau alti colegi sa–mi faca “botezul”,  care consta in aruncarea cu partile posterioare, intr-o gramada de maracini, de cateva ori!

Asa s-a terminat prima mea zi de parasutare! Nu ma intrebati, ce am facut in acea seara.

Daca intuiti, bine!

PS  Cu aceleasi parasute am sarit, in  toata perioada de pregatire de la acea unitate, semn ca aveam incredere deplina in ele.

Parasutismul, o poveste de spus...(1)

Eram ofiter de serviciu pe unitate, intr-o garnizoana oarecare din tara. (O mica paranteza)

Eu alesesem sa ma duc acolo, dupa  ce i-am cedat unui coleg Bucurestiul, ( trebuia sa fac naveta la vreo 20 km si nu mi-a convenit) si altuia Timisoara, (in favoarea altui coleg, care voia Craiova). Cei care au prins repartitia dupa medii, stiu despre ce este vorba. E ca la targ; tocmeala, intelegere, batutul palmei…  Asa si noi, trecusem la negocieri si in final, am ajuns la un acord.

Sa revenim. Primesc o nota telefonica prin care i  se  solicita comandantului unitatii,  sa desemneze un ofiter care sa fi absolvit  Scoala Militara, cu  cel putin 3 ani inainte,  si  sa vrea sa execute salturi cu parasuta. Ma gandeam , doamne, ce n-as da sa fi fost cu 3 ani mai in varsta. Eu nu aveam decat cateva luni  de la absolvire. Dimineata, prezint nota comandantului, care ma directioneaza spre seful personalului (birou cadre parca, se numea). I-o prezint “tov.”  maior si nu ma pot abtine sa nu-i spun ca mi-as fi dorit sa fiu eu cel nominalizat, dar nu indeplinesc acel criteriu de stagiu.

Convoaca toti ofiterii care corespundeau criteriilor si-i intreaba daca vor sa participe la un astfel de curs. Niciunul! Suna la esalon si comunica situatia, precizand totusi, ca este un ofiter care ar dori, dar  nu indeplineste conditiile de stagiu solicitate. Eram de fata cand vorbea si asteptam cu speranta sa se coboare stacheta. Inchide si-mi zice ca esalonul a acceptat sa nu se mai tina cont de stagiu, dar, sa fie intrebati mai intai cei cu unul sau doi ani “vechime”. Ii convoaca si niciun amator. Asa ca, am ramas singur, si am fost nominalizat, dar mai trebuia sa trec un hop, vizita medicala.

La vizita medicala , surpriza! Doi  colegi de clasa, din alte garnizoane, fusesera  propusi. Ma miram si ma bucuram in acelasi timp, cat de repede ne vom intalni din nou la cursuri, dupa doar cateva luni de la absolvire, in cazul in care vom fi declarati “apti parasutare”.

Pentru cei care nu stiu, vizita medicala pentru personalul navigant, (piloti, parasutisti, s.a)  este un proces al naibi de complex, care dureaza cel putin doua zile. La noi a durat trei , ca eram la primul examen de acest fel.  In fine, trec  prin toate probele si sunt declarat apt. La fel, si unul din ceilalti doi colegi.

Fericire maxima! Voi zbura, voi sari cu parasuta! Multumesc Doamne!

Ma prezint la curs, la o unitate din Bucuresti, unde erau si parintii mei,  stabiliti aici de cativa ani. Asa ca,  dupa cursuri, eram cam ” lejer”, intr-un oras cu ” cele mai frumoase fete” vorba cantecului. Poti rezista ispitei la 22 de ani? Nuuuuuuuu! Si ca sa nu am probleme cu timpul liber, ma hotarasc sa ma pun cu ” burta pe carte”. Dar ce-mi  mai trebuia motivatie, cand orele de curs erau o incantare?!

Invatam lucruri pe care oricine ar vrea sa le stie. De exemplu: radio-telegrafie, alfabetul Morse, ta-ta-ti-ta-ti-ti-ti-ti-ta-ti-ti-ta-ta-ti-ti …  sa transformi  niste “sunete” in cifre, sau litere, 150 de semne pe minut , receptionat, scris si transmis;  armatele NATO(imi vine sa rad), stiam totul despre ele;  arta fotografica, mai trebuie sa inveti cand altii dau bani sa invete asa ceva?; arte martiale, tehnici de autoaparare avandu-i ca profesori pe antrenorii lotului national de lupte si de judo?;tehnici de supravietuire; alpinism; parasutism; si nu mai spun ca n-am voie!

Stati ca am luat-o razna!  Plecasem de la intentia  de a va povesti cum a fost la prima mea parasutare    si  ia uite unde am ajuns! Asa ca trebuie sa vad parerea publicului. Va  urma… cum scrie Cezar la postarile sale in serial. Daca vreti sa va spun si altceva inainte de povestea cu prima parasutare, sunt aici. Astept propuneri!

PS: Stiti ca, de regula, in weekend nu prea postez si nici nu comentez. Din lipsa de timp, pur si simplu. Cu scuzele de rigoare daca n-o sa am timp, va urez sa aveti un sfarsit de saptamana asa cum va doriti!

S-auzim numai de bine!

Lectia de demnitate.

Numai noi romanii ii lasam pe toti nenorocitii sa ne scuipe...am ajuns straini in tara noastra...

Nota 10 pentru demnitate Primului Ministru Kevin Rudd - Australia

Musulmanilor care doresc sa traiasca dupa legile islamice li s-a pus in vedere sa paraseasca Australia , in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist.

Citat:

"IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.

"IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.

Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.

Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!

Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.

Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in armonie si bucurie pasnica.

Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.

Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o."

Prime Minister Kevin Rudd - Australia

Un mare poet: ILIE BÂTCĂ

Cotrobaiam acum cateva zile, prin debaraua informatica a lui Marcus si ce credeti ca gasesc?

O tolba prafuita,  plina cu niste “sageti otravite”, capabile sa strapunga zalele otelite, ale adversarilor posesorului.  Numele lui, Ilie BATCA, alias biliuta. Confrate de-al meu, colonel (in rezerva).

Sustrag tolba si ma duc s-o restitui  lui biliuta. In anticamera amfitrionului, gasesc o multime de” sageti “ asteptand  arcul virtual spre a fi lansate! Opere literare, fara discutie. Incep lecturarea si nu –mi  pot ascunde mirarea ca asemenea bijuterii  nu sunt etalate amatorilor “ars poetica”.

Absolut niciun comentariu la toate aceste minunatii! Mi-am amintit ca, odata, Marcus, la un comentariu de-al meu pe o postare a sa, ne-a facut o invitatie mie si lui biliuta sa ne alaturam lui si sa punem bazele unui cenaclu virtual. Nu i-am raspuns, ca nu-l  vazusem pe biliuta. Acum zic ca, n-am ce sa caut eu cu niste amarate de versuri scrise prin mileniul trecut , langa doi titani!

Discutiile purtate cu amfitrionul, le puteti vizualiza daca accesati comentariile lasate pe blog, dupa lectura. Si daca v-am facut curiosi sa-l vizitati, va rog mult, intrati si transmiteti-i  un salut, macar atat!

Blogul se numeste “Tolba cu sageti” si-l puteti accesa si de la lista mea! Astept impresii de la cei  care-l vedeti pentru prima data.

S-auzim numai de bine!

De la Iuri Gagarin, la Dumitru Prunaru.

Va mai amintiti?

 „ Salut, viteaz cosmonaut al Sovieticei Puteri

Esti primul om care-a  vazut, minunile visate ieri

Tu cel dintai ai cutezat sa treci de pragurile-albastre,

Sa duci in cosmosul palat, minunea maretiei noastre!”

O poezie inchinata lui Iuri Gagarin si postata in cartile de „Citire’ ale vremii.

 Maine se implinesc 50 de ani de cand  a „zburat” prin cosmos. Primul om!

Despre el gasiti pe internet aproape totul, inclusiv despre prabusirea in 1968, a avionului care i-a adus moartea.

Ce vreau eu sa va supun atentiei insa, sunt niste amintiri personale legate de primul cosmonaut roman,  Dumitru Prunaru.

Prin 1983, am fost numit intr-o noua functie  si mutat in aceeasi unitate in care lucra dl. Prunaru.

Personalul navigant din acea unitate, piloti si parasutisti, serveam  masa impreuna. Nu aveam locuri prestabilite asa ca ne asezam la intamplare. De multe ori m-am nimerit la aceeasi masa cu dl capitan,  Prunaru. De cate ori ne intalneam in aceasta ipostaza, nu ratam ocazia sa-l mai intreb cate ceva despre zborul sau in spatiu, dar si despre pregatirea din URSS.  Si imi raspundea, cu o amabilitate si cu o placere de neimaginat iar eu il ascultam cu „gura cascata”.  Intr-o zi, intrebandu-l ceva despre starea de imponderabilitate si  vazand ca,  in ciuda explicatiilor primite, aveam oarece nelamuriri, scoate  dintr-o mapa ce-o purta cu el o coala  A4 si, cu un pix cu pasta de culoare rosie, o umple cu formule lamuritoare. Dati-mi voie sa ma luminez la birou ii zic si multumindu-i , iau foaia si plec..  La birou, ma dumiresc  analizand formulele si pastrez foaia pe care o detineam,  care valora deja pentru mine mai mult decat un autograf cu dedicatie. Am dus-o acasa si nu incetam sa ma laud cu ea celor care ma vizitau. Pana intr-o zi cand a disparut. Cred ca mi-a subtilizat-o cineva . Nu spun cat am cautat-o pana sa ma las pagubas. 

In alta zi, 05 septembrie 1983, dupa datele din carnetul meu de parasutare,  m-am deplasat la Otopeni, aeroportul  militar si m-am imbarcat intr-o aeronava AN-26,  in al carei echipaj se afla Dumitru Prunaru. Destinatia , un aerodrom din sudul tarii, unde urma sa aterizam pentru imbarcarea unor parasutisti militari care urmau sa execute salturi de noapte. Pana sa-mi iau parasuta pregatita de militarii de la acea unitate,  le spun catorva dintre ei, ca la bord este Prunaru si ca vom fi lansati de el. Intr-o clipa au navalit spre cabina rugandu-l sa le dea autografe. Inca nu se inserase.  A coborat  zambind si  a inceput sa dea autografe, nu pe vreun carnet sau pe vreo foaie ci, pe combinezoanele de zbor si pe castile de parasutist. La intorcere, pana la decolare m-am dus si eu si l-am rugat sa-mi dea  un autograf pe casca, sperand ca n-o voi mai preda. Dar n-a fost sa fie. Cand am plecat la Academie a trebuit sa ma despart de ea.

Pe timpul zborului de intoarcere, seara in jurul orelor 23.30, m-am postat la usa cabinei pilotilor si l-am rugat sa ma lase sa ma uit spre stele prin cockpit. Si m-a lasat, si-am  prins din nou o aterizare de noapte, care vazuta din acea pozitie, ramane mirajul mirajelor.

In acea zi, la Deveselu, cu Gh,(Jan Stroie)

Daca din cele povestite,  ati reusit sa il cunoasteti un pic mai bine,  ma bucur de ocazia avuta.

Oricum , este un OM de mare caracter, cu o inteligenta iesita din comun, foarte cult dar si foarte modest. Cu alte cuvinte, o mare personalitate. Sincer, nu cred ca exista in Romania 100 de oameni de anvergura sa,  si ca doar modestia  l-a facut sa ramana departe de o  enorma popularitate, pe care o merita cu prisosinta.

PS Aceasta nu este o poveste. Este purul adevar.  Pentru carcotasii care nu cred, publicati postarea mea pe site-ul d-lui general si va veti convinge.

S-auzim numai de bine!

Pentru cei ce vor veni sa ma " vada "

Ma regasesc undeva, intre baietii acestia, acum 33 de ani!

Iată-mă-s!

06.04.2011
Am eliminat filtrele,  cu speranta ca cei care-mi vor "trece pragul" vor avea sufletul curat, cum am mai spus. Accept critici fara nicio problema, daca acestea sunt argumentate si sincere. Nu detin piatra filosofala si sustin adevarul cugetarii conform careia, "omul ,cat traieste, invata"! Pe toti cei pe care v-am adaugat in lista, va consider prieteni virtuali si, ca atare, va rog sa ma considerati la fel!
Precizez pentru "musafirii " mei, ca, de regula,  nu postez si nu comentez dupa ora 18.00, si nici in weekend!
Toate gandurile bune pentru voi! Sa fiti iubiti, vorba lui Marcus!
S-auzim numai de bine!

 24.05.2011
 Judecati si comparati!
Multumesc celor peste 600 de vizitatori care mi-ati trecut pragul in acest interval. Postarile si comentariile sunt salvate asa ca, daca va intereseaza ceva anume , vi le redau cu placere! Scrieti-mi pe adresa de e-mail si comunicam oricand. Voi continua sa-mi vad prietenii ramasi si sa comentez cand va fi cazul, probabil cu un alt nume, dar sigur ma veti recunoaste! Cele peste 6000 de accesari de pagina intr-un timp atat de scurt dovedesc interesul vostru pentru postarile mele. Precizez inca o data, ca tot ce am scris in ele este absolut adevarat. Sigur voi reveni, cand vor disparea imbecilii dintre blogg-eri. Sunt putini, dar rai! Eliminati-i dintre voi ca va fac de ras! Trimiteti-i acasa, sau la scoala, ca mai sunt si analfabeti!
S-auzim numai de bine!