De la Iuri Gagarin, la Dumitru Prunaru.

Va mai amintiti?

 „ Salut, viteaz cosmonaut al Sovieticei Puteri

Esti primul om care-a  vazut, minunile visate ieri

Tu cel dintai ai cutezat sa treci de pragurile-albastre,

Sa duci in cosmosul palat, minunea maretiei noastre!”

O poezie inchinata lui Iuri Gagarin si postata in cartile de „Citire’ ale vremii.

 Maine se implinesc 50 de ani de cand  a „zburat” prin cosmos. Primul om!

Despre el gasiti pe internet aproape totul, inclusiv despre prabusirea in 1968, a avionului care i-a adus moartea.

Ce vreau eu sa va supun atentiei insa, sunt niste amintiri personale legate de primul cosmonaut roman,  Dumitru Prunaru.

Prin 1983, am fost numit intr-o noua functie  si mutat in aceeasi unitate in care lucra dl. Prunaru.

Personalul navigant din acea unitate, piloti si parasutisti, serveam  masa impreuna. Nu aveam locuri prestabilite asa ca ne asezam la intamplare. De multe ori m-am nimerit la aceeasi masa cu dl capitan,  Prunaru. De cate ori ne intalneam in aceasta ipostaza, nu ratam ocazia sa-l mai intreb cate ceva despre zborul sau in spatiu, dar si despre pregatirea din URSS.  Si imi raspundea, cu o amabilitate si cu o placere de neimaginat iar eu il ascultam cu „gura cascata”.  Intr-o zi, intrebandu-l ceva despre starea de imponderabilitate si  vazand ca,  in ciuda explicatiilor primite, aveam oarece nelamuriri, scoate  dintr-o mapa ce-o purta cu el o coala  A4 si, cu un pix cu pasta de culoare rosie, o umple cu formule lamuritoare. Dati-mi voie sa ma luminez la birou ii zic si multumindu-i , iau foaia si plec..  La birou, ma dumiresc  analizand formulele si pastrez foaia pe care o detineam,  care valora deja pentru mine mai mult decat un autograf cu dedicatie. Am dus-o acasa si nu incetam sa ma laud cu ea celor care ma vizitau. Pana intr-o zi cand a disparut. Cred ca mi-a subtilizat-o cineva . Nu spun cat am cautat-o pana sa ma las pagubas. 

In alta zi, 05 septembrie 1983, dupa datele din carnetul meu de parasutare,  m-am deplasat la Otopeni, aeroportul  militar si m-am imbarcat intr-o aeronava AN-26,  in al carei echipaj se afla Dumitru Prunaru. Destinatia , un aerodrom din sudul tarii, unde urma sa aterizam pentru imbarcarea unor parasutisti militari care urmau sa execute salturi de noapte. Pana sa-mi iau parasuta pregatita de militarii de la acea unitate,  le spun catorva dintre ei, ca la bord este Prunaru si ca vom fi lansati de el. Intr-o clipa au navalit spre cabina rugandu-l sa le dea autografe. Inca nu se inserase.  A coborat  zambind si  a inceput sa dea autografe, nu pe vreun carnet sau pe vreo foaie ci, pe combinezoanele de zbor si pe castile de parasutist. La intorcere, pana la decolare m-am dus si eu si l-am rugat sa-mi dea  un autograf pe casca, sperand ca n-o voi mai preda. Dar n-a fost sa fie. Cand am plecat la Academie a trebuit sa ma despart de ea.

Pe timpul zborului de intoarcere, seara in jurul orelor 23.30, m-am postat la usa cabinei pilotilor si l-am rugat sa ma lase sa ma uit spre stele prin cockpit. Si m-a lasat, si-am  prins din nou o aterizare de noapte, care vazuta din acea pozitie, ramane mirajul mirajelor.

In acea zi, la Deveselu, cu Gh,(Jan Stroie)

Daca din cele povestite,  ati reusit sa il cunoasteti un pic mai bine,  ma bucur de ocazia avuta.

Oricum , este un OM de mare caracter, cu o inteligenta iesita din comun, foarte cult dar si foarte modest. Cu alte cuvinte, o mare personalitate. Sincer, nu cred ca exista in Romania 100 de oameni de anvergura sa,  si ca doar modestia  l-a facut sa ramana departe de o  enorma popularitate, pe care o merita cu prisosinta.

PS Aceasta nu este o poveste. Este purul adevar.  Pentru carcotasii care nu cred, publicati postarea mea pe site-ul d-lui general si va veti convinge.

S-auzim numai de bine!