Pagini

marți, 19 iunie 2012

Institutul Cultural Roman?

INSTITUTUL CULTURAL AL LUI ROMAN

Cu toate că nu am avut timp de privit la televizor decât "pe apucate", secvenţial cîteva faze din meciurile cele mai tari de la Euro 2012, de câteva zile, mă tot sâcâie un subiect abordat pe toate posturile TV, şi anume cel al trecerii ICR din curtea Băsescului, în cea a Senatului. Şi n-aş fi zis nimic despre această manevră politică (necesară cred eu) dacă nu mă stresau teribil nişte aşa zişi intelectuali care au sărit ca arşi să-şi apere idolul. Preşedintele Institutului Cultural... Roman, Horia Patapievici. Când îi aud (nu mai vorbesc când îi scriu) numele mă apucă o scârbă teribilă. Gândul mă duce fără să vreau la şocul avut acum cu aproape 18 ani în urmă, când devenise din asistent universitar la catedra de fizica a IPB, Directorul Centrului de Studii Germane al facultății de filosofie din Universitatea Bucureşti!!! Atunci am avut "ocazia" să-l întâlnesc pe acest individ. Pe scurt, şeful meu de la acea dată, (colonel inginer, doctor în ştiinţe) m-a rugat să merg la punctul de control pentru a-l însoţi pe "eminenţa sa" în biroul său. Cunoşteam motivele pentru care venea la comandant. Ar fi trebuit să-şi spună părerea despre o lucrare ştiinţifică pe care acesta o avea pregătită în vederea publicării, lucrare pe care personal o cunoşteam foarte bine pentru că o analizasem şi avizasem în Consiliul Ştiinţific al Unităţii.

Acestea au fost circumstanţele întâlnirii dintre noi. Cobor la PC şi mă prezint protocolar întinzându-i totodată mâna spre salut. Şi am rămas cu mâna întinsă. Nici măcar nu m-a salutat! O asemenea ofensă nu mi-a fost dat să trăiesc până atunci. Eram uluit. Conjuctural, dădusem mâna cu majoritatea generalilor din Ministerul Apărării şi Statul Major General. Firesc, bărbăteşte, fără reţineri. Şi acum? Îmi analizam ţinuta, îmi pipăiam tresele de locotenent - colonel, mi se părea că omul e "dus cu pluta". Chiar avea o figură de idiot! I-am făcut semn să intre şi, în spatele lui, în timp ce îi indicam traseul, i-am vărsat (în gând fireşte ) toate lăturile verbale existente în vocabularul uman. L-am condus la destinaţie după care am găsit o scuză pentru a nu mai participa la discuţii. De atunci mi-e aşa de "drag"! Şi nu m-a dezamăgit.

Iată căteva "perle culturale" emanate din cochilia şefului ICR. De 7 ani! Nu s-a stricat?


"Si am fost marcat de diferenta extraordinara dintre Institutul Cultural Maghiar si Centrul Cultural Roman din Paris, care era o fortareata neprimitoare, marcata de traditia statalo-securistica a oficialitatilor romanesti. Si mi-am spus ca asta are datoria sa faca un roman cu Institutul Cultural Roman: sa-l faca sa semene, in dezinvoltura si farmec, cu Institutul Cultural Maghiar de la Paris."

"Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării”,
„un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare”,
„Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”"

"În toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoșească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, așa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni și așa mai departe, la nesfîrșit. Apoi ne-au luat la urină rușii, care timp de un secol și-au încrucișat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o bășică a udului mai mare (de, beţiile...) i-au dovedit.”

marți, 12 iunie 2012

Algoritmi şi metode pentru determinarea drumurilor de lungime minimă între domiciliu şi secţia de votare


Uneori, mai mult gândesc statuile

M-am gândit, mergând către secţia de votare la care am fost arondat, la faptul că deşi am domiciliul într-o zonă centrală a Capitalei, iar pe o rază de 500 de metri în jurul acestuia au fost organizate 4 locaţii de votare cu câteva zeci de secţii, cei care au hotărât amplasarea secţiei noastre de votare nu cunosc chestiuni elementare de determinare a drumului critic. Nu trebuie să cunoşti nici algoritmii FORD sau Bell – Kallaba, nici vreuna din metodele CPM, PERT ori MPM şi nici nu am această pretenţie de la ei,dar când la câţiva paşi de acest cvartal, (11 blocuri, fiecare având între două şi şase scări ) la nici 500 de metri de cel mai îndepărtat punct al său, există 4 locaţii de votare, iar tu le stabileşti secţia de votare la aproape 3 km, nu poţi să nu te întrebi dacă aceşti „planificatori” au habar de ce se întâmplă cu ei pe această lume. Şi mai trebuie să ne mirăm că sectorul nostru a avut cea mai scăzută rată de participare la vot? Nu vă ascund faptul din această cauză copiii mei nu au mai vrut să voteze, chiar dacă m-am oferit să le facilitez deplasarea ducându-i cu maşina personală. Şi probabil ca ei au mai fost alte zeci de mii de tineri din acest cel mai populat sector al Bucureştiului (peste 400 000 de locuitori).
Poate că până la toamnă va sesiza cineva aceste anomalii şi vom vota şi noi „ ca oamenii”, la cea mai apropiată locaţie faţă de domiciliu. Dacă tot am schimbat prenumele primarului...
Se aude Robert? Poate ne rearondaţi şi pe noi la la una din următoarele locaţii: Şcoala Generală nr. 72, (aprox. 300 m.); Şcoala Generală nr. 81, (aprox.400 m.); Şcoala de Muzică nr. 5 (aprox. 300 m.); Şcoala Ajutătoare nr.5, (aprox. 300 m.). Hai că se poate!