Cineva a sesizat că am postat capricornul de două ori, fapt pentru îmi fac mea culpa, şi cu această zodie a vărsătorului, chiar închei capitolul zodii. Vă doresc o săptămână de VIS!
VARSATORUL – GENERALITATI
Tuturor le plac curcubeiele.
Copiii îşi pun o dorinţă când văd unul, visătorii aleargă după ele, pictorii le
pun pe pânză, dar Vărsătorul locuieşte într-unul. Mai mult, el l-a demontat şi
a examinat fiecare bucăţică, fiecare culoare, şi tot crede în el. Nu e uşor să
crezi în ceva după ce ai aflat exact cum e acel lucru, dar Vărsătorul e în
esenţă un realist, deşi adresa lui e ziua de mâine, privită cu ochelari roz.
Ca şi buimăcita Alice, dusă prin Lumea
Minunilor de Vărsătorul Lewis Caroll, va trebui să fii mereu pregătit pentru
neprevăzut cînd e vorba de uranieni. În general amabili şi liniştiţi,
Vărsătorilor le place, însă, să sfideze opinia publică şi sunt extrem de
încîntaţi în sinea lor cînd şochează din cînd în cînd oamenii mai convenţionali
cu comportamentul lor iraţional. Aceşti oameni în general blînzi şi politicoşi
te pot zgudui brusc cu cele mai uluitoare afirmaţii exact cînd te aştepţi mai
puţin. Uranianul tipic e pe jumătate Albert Schweitzer şi jumătate Mickey
Mouse. Poate fi încălţat în sandale, bocanci, pantofi eleganţi sau adidaşi şi
rareori Îşi va bate capul să verifice dacă ceea ce poartă se potriveşte
ocaziei. Va apărea la uşa ta desculţ, dacă aşa âi vine cheful, şi va râde de
tine fiindcă râzi de el. Vărsătorii deseori adoptă o ţinută bizară, pentru a-şi
demonstra refuzul de a se conforma normelor.
Poţi recunoaşte deseori oamenii născuţi în
această zodie fixă, de aer, după cât de des folosesc cuvîntul “prieten”.
Întrebarea tipic uraniană după ruperea unei legături amoroase este “Nu putem
rămîne prieteni?”. Vărsătorul nu e nici obtuz, nici naiv, nici entuziast, nici
blazat. Experimentările permanente nu-l fac decât să fie curios în legătură cu
următorul mister pe care-l are de descifrat. Şi următorul mister poţi fi tu.
Persoana care pare cînd complet absentă cînd te studiază ca sub un microscop
invizibil e probabil un Vărsător. Poate fi derutant să descoperi, după toată
curiozitatea lui intensă, care te-a flatat, că manifestă acelaşi interes pentru
viaţa personală a poliţistului din colţ, a barmanului sau a cîntereţei din bar.
Politica îl fascinează, sporturile âi interesează, iar copiii îl intrigă.
Acelaşi lucru e valabil pentru cai, maşini, bătrîni, descoperiri medicale,
scriitori, astronauţi, alcoolici, piane etc. Renunţă la orgoliu, ori abordarea
lui distantă, impersonală ţi-l va răni.
Ochii Vărsătorului au de obicei o privire,
vagă, absentă, visătoare şi sunt deseori deschişi la culoare, dar nu
întotdeauna. Părul e de obicei drept şi mătăsos, deseori blond sau şaten
deschis; tenul e palid şi de obicei are o înălţime peste medie (ascendentul
poate duce la modificări în aspectul general). Vei observa o nobleţe a
profilului. Trăsăturile uraniene sunt fine şi bine definite, amintind de cele
ale împăraţilor romani de pe monedele de aur. Adevăraţii nativi vor adopta
deseori o poziţie cu capul plecat de la baza gâtului cînd cugetă la o problemă
sau imediat după ce au pus o întrebare. Capul le cade brusc în faţă sau se
înclină într-o parte, aşteptîndu-ţi reacţia. În mod ciudat, datorită
sexualităţii duale a uranienilor, trupurile masculine au deseori caracteristici
feminine (cum ar fi şoldurile late), iar cele feminine au câte o trăsătură
masculină (cum ar fi umerii laţi).
Nativii iubesc libertatea şi pot fi deseori
extrem de amuzanţi, perverşi, originali, îngâmfaţi şi independenţi, dar pot fi
şi diplomaţi, blânzi, înţelegători şi timizi. Ei vor căuta aproape cu disperare
sentimentul de siguranţă pe care li-l dau mulţimile, aglomerările de oameni şi
se va înconjura cu prieteni. Apoi vor cădea într-o pasă mohorâtă, pesimistă şi
vor dori să fie lăsaţi singuri. În oricare dintre aceste faze ar fi, nativul îşi
păstrează percepţiile acute, care sunt mai profunde şi mai rapide decât ale
altora. Uranus face din el un rebel înnăscut, care crede că toate vechile
obiceiuri sunt greşite şi că oamenii şi lumea au nevoie de schimbări drastice
şi revoluţionare mai mult decât de orice altceva (deşi, dacă e implicat în
politică, va fi suficient de inteligent încât să nu-şi facă publice opiniile
prea devreme, distrugîndu-şi strategia).
Vărsătorii analizează constant situaţii,
prieteni şi străini. Poate fi deranjant cînd se apucă să-ţi pună întrebări
directe, fără pic de tact, ţintind exact spre cele mai intime sentimente ale
tale. Cînd descoperă că puzzle-ul nu era deloc prea complicat, se plictisesc şi
uneori chiar se supără. Nu e nimic mai jignitor decât un Vărsător care se
satură de acest joc de-a examinarea sub microscop şi se orientează spre alt
subiect tocmai cînd te-a convins că pentru el eşti cea mai importantă fiinţă de
pe planetă. E foarte dureros!
În ciuda obsesiei lor pentru prietenie,
nativii nu au prea mulţi apropiaţi. Ei caută cantitatea şi nu calitatea în
relaţiile lor şi rareori întemeiază o legătură pentru o perioadă mai lungă de
timp. Sunt prea multe de descoperit ca să se limiteze prea mult timp la numai
una sau două prietenii. Nu rezolvi nimic cu rugăminţile patetice, căci acest om
e prea impersonal dar, dacă reuşeşti să ajungi la inima unui Vărsător, de
obicei acesta va coborâ de pe bicicleta lui ca să vadă dacă nu cumva i-a scăpat
ceva.
Uranianul e înconjurat de un fel de izolare
ciudată şi deseori e înţeles greşit de ceilalţi. Asta pentru că ceilalţi încă sunt
cu un pas în urma Vărsătorului. Purtătorul apei trăieşte în viitor,
întorcîndu-se în prezent numai pentru perioade foarte scurte de timp, aşa că
oamenii mai realişti âl consideră pur şi simplu sărit de pe fix. El simte acest
lucru şi sentimentul lui de izolare se accentuează. Dar, după părerea lui,
faptul că cei din jur nu reuşesc să ţină pasul cu el nu e un motiv să meargă
înapoi. Aşa că rătăceşte singur printre norii lui, în timp ce noi, simplii
muritori, ne întrebăm ce naiba caută tocmai acolo, atât de departe. Astrologii
spun că ceea ce gîndesc Vărsătorii va gîndi toată lumea peste cincizeci de ani.
Asta o fi adevărat, dar prăpastia dintre ei şi noi ceilalţi rămîne la fel de
adîncă. Acest semn e cunoscut ca fiind semnul geniului şi aşa şi este, căci mai
mult de jumătate dintre cei mai celebri oameni ai lumii sunt născuţi în
Vărsător sau au ascendent în Vărsător. Pe de altă parte, un procentaj la fel de
mare dintre cei închişi în sanatorii de boli nervoase sau dintre cei care au
şedinţe frecvente la psihoterapeut sunt tot uranieni. Se spune că graniţa
dintre geniu şi nebunie e foarte subţire, iar prietenii tăi Vărsători te pot
face uneori să te întrebi de care parte a graniţei se află ei. Mare parte din
confuzie e provocată de faptul că omul a avut întotdeauna tendinţa să-şi
hulească profeţii.
Uranienii sunt un bizar amestec de pragmatism
rece şi instabilitate excentrică şi par să aibă o înţelegere instinctivă pentru
cei bolnavi psihic. E ciudat, dar aproape orice nativ poate reduce substanţial
agitaţia nebunilor doar vorbindu-le încetişor. Are un talent minunat de a calma
persoanele isterice şi de a linişti copiii înspăimîntaţi. Să fie oare din cauză
că propriul lui sistem nervos e atât de sensibil şi de slab protejat?
Mintea Vărsătorului e atât de deschisă încât e
o raritate să găseşti unul care are prejudecăţi, cu condiţia să nu aibă grave
influenţe negative în harta stelară natală. Chiar şi atunci va fi foarte şocat
cînd âi vei scoate în evidenţă aceste prejudecăţi. Instinctul fratern e atât de
puternic la el, încât atunci cînd un Vărsător se face vinovat de intoleranţă,
nu numai că el nu-şi dă seama de asta, dar detestă eticheta respectivă. În mod
obişnuit, toţi âi sunt fraţi sau surori. Va umbla prin înalta societate ca şi
prin cele mai mizere mahalale cu ulciorul lui simbolic, adunînd cunoştinţe şi
vărsîndu-le din nou. Chiar şi perioadele lui de hibernare sunt scurte, aşa că
nu apuci să-i duci dorul, că el şi apare din nou, prezent peste tot. Nu încerca
să-i întrerupi solitudinea. Cînd vrea să fie singur, vrea să fie singur, însă
nu s-a retras permanent din lume, chiar dacă i-a venit brusc să-şi treacă
numărul de telefon la secret. Adresa nu i s-a schimbat, şi nici el. Nu poate
renunţa prea mult timp la compania oamenilor.
De obicei e greu să convingi un Vărsător să
fixeze o întâlnire la o anumită oră. Preferă să lase o marjă de siguranţă mai
mare, pentru că nu-i place să se simtă legat de anumite îndatoriri sau
obligaţii la anumite ore. Preferă ceva de genul “Ne mai vedem… poate marţi”. Şi
uneori se referă la marţea de peste două săptămîni. Însă trebuie spus că, o
dată ce l-ai prins la înghesuială şi şi-a dat cuvîntul că vă veţi întâlni la o
anumită oră, va respecta cu sfinţenie ora cu pricina. Poţi să fii sigur de asta
şi ai face bine să nu întârzii. El va fi acolo, cu condiţia să nu fie răpit în
drum spre întâlnire (ceea ce, fiind Vărsător, e posibil. Acestor oameni li se
poate întâmpla orice, oricînd. Absolut orice!)
Îşi va expune deschis opiniile, dar nu va avea
pretenţia să-ţi dicteze cum ar trebui să gîndeşti sau să-ţi trăieşti viaţa.
Nici el nu are de gînd să-ţi permită să-i dictezi lui lucrurile astea. Spre
deosebire de Berbec, Leu sau Gemeni, nu doreşte să-i convingă pe ceilalţi cu
orice preţ să-i adopte ideile. Filosofia uraniană e că fiecare are nevoile lui
proprii, dansează după propria muzică şi individualitatea ar trebui respectată.
Rareori ai să vezi un Vărsător luptînd feroce
pentru o cauză. Ei trăiesc după propriul sistem de valori şi consideră că asta
e suficient. Lasă-i pe Berbec, Leu, Scorpion şi Săgetător să apuce sabia şi să
lupte glorios pentru a-i elibera pe nedreptăţiţi. Uranianul e prea ocupat să
descopere cauzele revoluţiei, să asculte necazurile oamenilor şi să âmpartă
compasiune înţelegătoare. Nativul crede în schimbările violente, dar lasă
violenţa în seama altora. Nu e un laş, dar pur şi simplu nu are echipamentul
necesar pentru bătălie. Cînd un scandal âl ia prin surprindere, fie va ataca
orbeşte, derutat, fie va fi de acord cu adversarul ca să pună capăt disputei.
Reacţia lui e imprevizibilă, dar un lucru e sigur. A doua zi opinia lui va fi
la fel de fermă ca înainte. Oricine are pregătire şi talent la dezbateri âl
poate învinge de obicei, căci atenţia lui poate să rătăcească foarte uşor spre
abstract într-o confruntare a inteligenţelor. Vărsătorul luptă cel mai bine cu
pălăria. Şi-o pune pe cap şi pleacă. Însă mintea lui plină de respect pentru
adevăr nu se va clinti nici un milimetru cînd e ferm convins de ceva, în ciuda
faptului că nu-i plac disputele neplăcute. Toate ţipetele şi presiunile
emoţionale din lume nu-l vor face să se abată de la calea ideilor lui
independente.
Un alt motiv pentru care Vărsătorul se
confruntă deseori cu critici ostile e faptul că e mereu plin de surprize. Te
poate conduce spre vest, ca apoi să se întoarcă şi să mărşăluiască spre est
fără să te prevină. El are o anume încăpăţînare în hotărârea lui de a nu te
anunţa ce pune la cale.
Uranianului nu-i vine foarte uşor să aibă
încredere în oameni. Mai întâi trebuie să-ţi întoarcă pe toate feţele motivele
posibile şi chiar sufletul, dacă se poate. S-ar putea să ai senzaţia că fiecare
cuvînt al tău şi fiecare gest sunt catalogate şi puse la păstrare în mintea lui
intuitivă pentru a putea apela mai târziu la aceste date. Aşa şi e. Poate că ţi
se pare din cînd în cînd pierdut în vise, dar să nu te laşi înşelat. Probabil
că ţi-ar putea spune şi câte gene ai. Să nu te aştepţi niciodată ca un uranian
să te accepte la prima vedere. El vrea să ştie ce se ascunde dincolo de chipul
tău şi va pune întrebări foarte jenante ca să afle. Dar trebuie să ştii că o
dată ce ai fost acceptat îţi va fi loial şi prietenia lui nu va fi zdruncinată
de bârfe răuvoitoare. Nu va crede şoaptele răutăcioase ale inamicilor tăi, dar
le va asculta cu siguranţă din pură curiozitate. Fii însă sigur că analiza
finală şi decizia âi vor aparţine în totalitate.
Maladiile uraniene au de obicei legătură cu
sistemul circulator. Nativii tremură de frig iarna şi suferă de cald vara. La
bătrîneţe sunt predispuşi la varice şi îngroşarea arterelor, dacă emoţiile lor sunt
orientate în direcţii negative, şi au tendinţa să sufere accidente la picioare,
mai ales la gambe şi glezne. Oasele gleznei sunt deseori fragile şi s-ar putea
ca nativii să se plîngă de dureri în picioare din caza proastei circulaţii.
Alte probleme de sănătate ar fi durerile dese în gât şi uneori palpitaţii, dar
aceste nu sunt grave. Uranienii au nevoie de foarte mult aer curat, somn şi
exerciţiu fizic, dar rareori se folosesc de aceste remedii naturale. Nu au
parte de prea mult aer curat pentru că de obicei închid ferestrele, se
înfofolesc în pături şi tot se plîng că le e frig. Tensiunea nervoasă tipică
nativilor âi âmpiedică deseori să se odihnească sufient, şi deseori somnul le e
tulburat de vise stranii. Cât despre exerciţiu fizic, dacă n-a fost învăţat de
mic să iubească sporturile e greu să-l âmboldeşti pe uranian şi să meargă mai
repede, darămite să alerge. Adevăratele probleme de sănătate ale uranienilor nu
încep decât la maturitate, cînd încăpăţînarea lor creşte. Aceşti oameni sunt
extrem de uşor de hipnotizat. Mulţi simt intuitiv acest lucru şi se feresc să
se expună dar, făcută de un specialist, hipnoza le-ar putea vindeca unele
dintre numeroasele lor fobii.
Vărsătorii nu au memorii grozave, dar nici nu
au nevoie să memoreze prea multe, din moment ce par să prindă cunoştinţe din
aer. De ce şi-ar âmbâcsi mintea cu lucruri de care s-ar putea să nu aibă nevoie
niciodată, cînd pot să-şi întindă antenele invizibile şi să prindă tot ce le
trebuie? Probabil că aceşti oameni vor veni acasă de la cumpărături fără să fi
cumpărat nici măcar un articol de pe listă. Nativul tipic este întruchiparea
legendarului profesor distrat. E în stare să treacă pe lîngă soţia lui pe
stradă fără să o salute dacă e adîncit în conversaţie cu un prieten.
Puterea de concentrare a Vărsătorului poate fi
uluitoare. Totuşi, e în stare să prindă lucruri care se petrec în spatele lui,
dacă vrea, ca un radar. Nativii pot purta o conversaţie complicată fără să
piardă nici o mişcare din ceea ce se întâmplă în cealaltă parte a camerei, dacă
se hotărăsc că âi interesează. Uneori ai putea să juri că n-a auzit nici un
cuvînt din ce ai spus, ca a doua zi el să-ţi repete totul, cuvînt cu cuvînt, ca
un casetofon. Nu subestima niciodată puterea unui uranian de a se âmbiba cu
informaţii în timp ce pare complet absent, chiar dacă uneori se poate pierde în
concentrare.
Capacitatea extraordinară a nativului de a
plonja în necunoscut şi de a absorbi secrete mistice fără măcar să încerce duce
spre o stranie intuiţie, o putere premonitorie uluitoare. Cunosc un Vărsător
care răspunde la telefon înainte ca acesta să sune şi, mai mult, ştie dinainte
cine e la celălalt capăt al firului. Aproape fiecare uranian are o
sensibilitate unică, ce âl ajută să-ţi cunoască cele mai ascunse dorinţe. Fără
cuvinte, el înţelege o nevoie îngropată atât de adînc în sufletul tău încât
nici tu nu eşti prea conştient de prezenţa ei. Prin acelaşi proces bizar, el
poate să-ţi transmită sentimente şi gînduri, chiar dacă e cu spatele la tine.
Unii dintre ei nu au nevoie de serviciile poştale ca să trimită o telegramă.
Totuşi, gîndirea lor nu are nimic superstiţios. Că e mecanic auto sau muzician,
Vărsătorul e un adevărat om de ştiinţă şi nu se va grăbi să tragă o concluzie
pînă cînd nu a întors totul pe toate părţile. Însă cînd ajunge la o concluzie,
aceasta va rămîne bine înfiptă în creierul lui. Cînd e vorba de progresul
omenirii, mintea lui e mai deschisă ca a oricui, dar se închide ermetic cînd e
vorba de propriul lui comportament, care poate fi neaşteptat de conservator.
Vărsătorii detestă minciuna şi înşelătoria. Îţi
vor da bani în dar, dar nu le cere un împrumut, căci urăsc să împrumute sau să
ceară împrumuturi. Dacă totuşi amicul tău uranian îţi împrumută bani, ai grijă
să-i dai înapoi exact cînd ai spus. O promisiune încălcată poate provoca o
fisură adîncă în prietenia voastră. Aceşti nativi se ţin de cuvînt şi-şi
plătesc facturile şi au aceeaşi pretenţie de la tine. Însă toată această
dragoste de adevăr poate fi distorsionată într-un comportament dubios, căci
poate răspunde la întrebări atât de inteligent, încât creează impresii greşite.
Dar Îşi va exprima liber indignarea dacă va prinde pe altcineva folosind
această delicată nuanţă de minciună. Rareori va minţi de-a dreptul, dar te
poate păcăli în moduri extrem de subtile. Permanenta goană după adevăr şi dorinţa
de a-şi ascunde propriile motive sunt trăsături incompatibile şi Vărsătorii
trebuie ca la un moment dat să privească în faţă această problemă dacă vor să
afle adevărul adevărat despre sine.
BARBATUL VARSATOR
Să nu te aştepţi ca un bărbat din
zodia Vărsătorului să se comporte aşa cum se comportă oamenii îndrăgostiţi.
Dacă faci greşeala asta vei avea parte de o crudă trezire la realitate. Cînd e
vorba de prietenie, el e tot ce ţi-ai putea dori: cel mai bun prieten, un
confident de încredere. Dar dragostea… După cum spunea un Vărsător pe care l-am
cunoscut: “Oricine poate avea o fată, dar dragostea e cu totul altceva”. În
cazul acestor bărbaţi, asta e foarte adevărat.
Tocmai cînd se poartă ca şi cum nu te-ar
plăcea, atunci e pe punctul de-a se îndrăgosti nebuneşte de tine. Logic!
Vărsătorul place pe toată lumea. El se va referi chiar şi la cel mai mare
duşman al lui ca fiind “prietenul meu”. Aşa că atunci cînd spune că nu place pe
cineva, asta are o semnificaţie mai adîncă. Simpla descoperire a acestei
semnificaţii îţi va lua ceva timp.
Nativul nu vrea să-şi dezvăluie adevăratele
sentimente, deşi ocupaţia lui favorită e descoperirea sentimentelor ascunse ale
altora. Propriile lui reacţii şi motive sunt complexe şi are de gînd să le
păstreze aşa, chiar şi numai pentru plăcerea de-a te păcăli. Acest bărbat va
trăi multe experienţe ciudate atât prin dragoste cât şi prin prietenie şi le va
analiza cu aviditate pe fiecare. Pînă reuşeşti să ajungi cu el la altar, nici
tu nu eşti decât un alt experiment, oricât ţi-ar fi de greu să acccepţi asta.
Nu te descuraja. Poate fi păcălit, în ciuda precauţiei lui. Dar, înainte să-ţi
începi tentativa de a-l păcăli, ai face bine să încerci să înveţi cum să faci
faţă atitudinii lui unice faţă de oameni.
El e un spirit gregar, aşa că munca în echipă
e ceva firesc pentru el. Vărsătorul înţelege regulile fair play-ului ca şi cum
le-ar fi inventat el însuşi şi le aplică în relaţiile personale. El e interesat
de orice, pentru că dragostea lui pentru oameni e atât de impresionantă. Pentru
un astfel de bărbat, toţi oamenii sunt deosebiţi, chiar şi cei pe care nu i-a
cunoscut încă. Foarte puţini dintre nativi sunt egoişti sau meschini. Dar chiar
şi aceştia pot reveni la calea cea dreaptă dacă li se atrage atenţia cu
blîndeţe asupra acestor defecte. Vărsătorii nu suportă să li se spună că sunt
obtuzi.
Uranianul are idealuri neobişnuit de înalte,
datorită codului său moral rigid, care nu trebuie neapărat să coincidă cu cel
general acceptat de societate. Cu siguranţă va avea o viaţă plină de schimbări,
controverse şi evenimente neaşteptate. Totuşi, vei avea alături de el parte de
momente de seninătate deplină, cum nu vei avea cu nici un alt semn al
zodiacului. O dată ce trece peste şocul descoperirii că a permis ca o femeie să
devină mai interesantă în ochii lui decât tot restul omenirii, el poate deveni
un iubit extrem de atent. Partea periculoasă e înainte de a depăşi şocul
respectiv. Deoarece e atât de obişnuit să-şi neglijeze problemele personale în favoarea
celor ale majorităţii, poţi spera că ceva din această atitudine se va transfera
şi în viaţa lui amoroasă. Însă nu conta pe asta. E la fel de posibil ca acest
bărbat să-şi dea brusc seama că şi-a dedicat toată loialitatea ţie cînd sunt atîţia
oameni în lume care au nevoie de el. În acest caz, se va trage înapoi de lîngă
tine pentru a-şi dovedi că nu a pierdut dragostea pentru prieteni şi restul
omenirii prin devotamentul faţă de tine.
Mereu pornit pe analizat, Vărsătorul se va
întreba deseori: “Ce-o fi vrut să spună prin asta?” şi nu se va potoli pînă nu
va afla. Cea mai mică umbră de mister âl scoate din minţi, aşa că nu te lăsa
păcălită de nonşalanţa lui. Cînd simte că i se ascunde ceva, pur şi simplu nu
va dormi noaptea pînă cînd nu va dezlega misterul. Există întotdeauna
posibilitatea să fie dezamăgit de ceea ce descoperă, aşa că ai grijă să nu ţii
ascunse decât lucruri care merită efortul de a fi descoperite. Dacă nu, el nu
se va jena să-şi exprime dezamăgirea şi va pleca în căutarea unui nou mister.
Fata care vrea să pună mîna pe el va trebui
să-l intrige mai întâi. O carte deschisă nu-ţi va stârni niciodată
curiozitatea. El e atras de paginile închise, dacă se poate chiar lipite între
ele. Cînd o femeie âl ignoră sau Îşi ascultă propria raţiune cînd e vorba să ia
decizii (cel puţin la început), el va face ochii mari şi chipul lui va căpăta
expresia alertă a unui ogar pus pe căutare. De ce e atât de afectată emoţional
de cutare lucru? (După cum vezi, poţi să fii emotivă atâta timp cât nu explici
de ce). Chiar e atât de schimbătoare sau doar joacă teatru? De ce pune pe ea
atâta parfum şi machiaj şi apoi se simte insultată cînd o fluieră pe stradă
Leii, Săgetătorii şi Scorpionii? Vrea să atragă atenţia bărbaţilor sau nu? E o
puritană sau o promiscuă? Examinările, întrebările şi testele vor flata la
început femeia, fireşte, dar cînd vede că e la fel de curios în legătură cu
chelneriţa care tocmai le-a adus cafelele sau cu vînzătorul de lozuri, âi cam
trece entuziasmul. Sentimentul de insectă prinsă sub microscopul rece al unui
savant nu e tocmai o senzaţie care să facă să palpite de amor inima unei fete.
Aşa că va ajunge să se îndrepte spre un alt bărbat, mai pasional sau mai
terestru, iar Vărsătorul va suspina vreo două secunde, după care se va orienta
spre următoarea lui investigaţie romantică. Asta dacă nu i-a stârnit interesul
vreo nouă invenţie sau o idee originală, caz în care femeile vor trebui să mai
aştepte.
Bărbaţii acestei zodii pot fi înduioşător de
blînzi şi docili, dar nu cumva să uiţi că această suprafaţă calmă e doar un
miraj, ca şi aparenta lui maleabilitate. Nu va tolera nici o fărâmă de
oportunism la o femeie. Dacă uranianul crede că e exploatat, acel farmec al lui
se poate evapora atât de repede încât nici n-o să-ţi dai seama ce se întâmplă.
Înspăimîntător e faptul că un nativ extrem de supărat e capabil de acţiuni
şocante. Şi mai înspăimîntător e faptul că s-ar putea să-l ierţi. N-o face! Sau
cel puţin nu-l ierta mai mult de o dată. El admiră o femeie tare pe poziţii,
dacă nu e prea masculină şi-l lasă să zboare pe unde-i place, nestînjenit de
promisiuni dezgustător de sentimentale şi acuzaţii înlăcrimate. Cât despre
amintitele acţiuni şocante trebuie, totuşi, să pomenim aici că de obicei
Vărsătorii sunt extrem de galanţi cu sexul opus. Dar, uneori, luaţi de val,
s-ar putea să uite să facă distincţia dintre cele două sexe. În plus, adaugă la
asta imprevizibilitatea uraniană şi ai şanse să te trezeşti cu o jumătate de
grepfruit azvârlită în faţă dacă âl scoţi din sărite.
Vărsătorul are toate şansele să atingă o
poziţie prestigioasă în cursul vieţii. Fie că e doar un trofeu pentru
performanţele la fotbal într-un campionat al liceelor sau o diplomă că e cel
mai înalt om din judeţ, el va primi o recunoaştere de un fel sau altul a meritelor
sale. Mulţi Vărsători ajung chiar să câştige premii de mare prestigiu, cum ar
fi Nobelul. Pe de altă parte, un mare procentaj de nativi fac vizite
săptămînale la psihiatru. Poate fi destul de dificil de sesizat diferenţa între
cele două grupuri.
Unii dintre bărbaţii acestei zodii au un fetiş
pentru curăţenie, căci ei au o teamă aproape nevrotică de microbi şi boli.
Nativul e în stare să lase aceste fobii să se strecoare şi în viaţa lui
amoroasă, deşi uneori acest lucru e inconştient. Să nu te miri dacă se plînge
că e alergic la fardul tău de pleoape şi că âl face să strănute. Uranienilor le
apar din senin alergii exact la lucrurile pe care preferă să le evite şi sunt
în stare să păcălească pînă şi doctorii.
El nu e genul care să-ţi facă curte cu gesturi
extravagante. Nu-ţi va veni la uşă cu haine de nurcă şi diamante, dar viaţa
alături de el poate fi la fel de sclipitoare şi fără pietre preţioase. Poţi să
te aştepţi din partea lui să-ţi ofere la prima întâlnire o cutie cu alune
spunîndu-ţi că şi-ar dori să fi fost smaralde, pentru ca, mulţi ani mai târziu,
să-ţi ofere o cutie cu smaralde, spunîndu-ţi că şi-ar dori să fi fost alune.
Cine mai are nevoie de diamante?
Acum e momentul să privim în faţă partea cea
mai rea. Spre deosebire de Rac, Capricorn, Leu sau Balanţă, Vărsătorul nu
aşteaptă nerăbdător însurătoarea aşa cum un copil aşteaptă desertul. La drept
vorbind, majoritatea evită însurătoarea cât pot de mult. Rareori se găseşte
vreun nativ care să fi făcut acest pas la tinereţe. De obicei acest impas începe
prin faptul că Vărsătorul porneşte într-o iubire de la o frumoasă, superbă
prietenie, sentiment de care âi e mult mai uşor să se desprindă mai târziu.
Acest bărbat alege o fată care ştie să fie şi o bună camaradă şi care poate
ţine pasul cu subiectele care âl interesează, inclusiv fotbalul, rebusul, caii
de rasă, licuricii şi pergamentele de la Marea Moartă. De ce? Simplu. Cu atâtea
lucruri de discutat rămîne mult mai puţin timp pentru amorul fizic, care âl
poate face să se implice serios într-o relaţie. Idealul lui e femeia care âi e
şi prietenă şi care nu are pretenţii emoţionale de la el. Unde poţi ajunge
pornind de la această situaţie? De obicei, nicăieri.
Bărbaţilor acestei zodii le vine de obicei
foarte greu să exprime fizic afecţiunea. Probabil că vei avea mult de aşteptat
pînă la primul sărut. Sigur, vei constata că a meritat aşteptarea, iar
suspansul va face totul şi mai deosebit. Dar el se va agăţa de iluzia că e
implicat într-o relaţie plăcută, neriscantă şi platonică mult timp după ce o asemenea
relaţie amicală a devenit imposibilă pentru tine.
Chiar şi după ce şi-a adunat curajul să spună
“Te iubesc”, el va evita căsătoria folosind toate scuzele şi tertipurile
inventate de mintea umană. Cînd le va termina, va inventa el unele total noi şi
pline de imaginaţie. Îţi va explica răbdător că nu te poate întreţine financiar
la nivelul pe care-l meriţi, că părinţii lui au nevoie de el acasă sau că nu e
destul de bun pentru tine. Dacă nici astea nu ţin, va susţine că viitorul e
prea nesigur, cu încălzirea asta globală şi cu poluarea… Dacă e transferat
undeva la Polul Nord? Ai putea muri de pneumonie acolo şi el va jeli tot restul
vieţii!
Dar nu e totul pierdut. Deşi se căsătoresc
târziu, Vărsătorii se căsătoresc pînă la urmă. De obicei după ce ultimul lui
prieten a pornit în călătorie de nuntă, nativul se trezeşte că mariajul e un
mister pe care alţii l-au rezolvat iar el nici nu s-a apucat să-l investigheze.
Fireşte că nu suportă gîndul acesta şi poc! sare cu cererea în căsătorie.
Brusc, desigur.
La începutul legăturii s-ar putea să ajungi la
concluzia că trebuie să-i dai o lecţie şi te hotărăşti să-l laşi să creadă că
te-a pierdut în favoarea unui peţitor mai agresiv. Dă-mi voie să te avertizez
că pierdută s-ar putea să rămâi. Uranianul tău cu inima frîntă mai degrabă va
vărsa în tăcere câteva lacrimi şi-şi va spune că a câştigat cel mai bun decât
să dea buzna după tine, ca să te aducă înapoi, cu ochii arzînd de pasiune. Se
va resemna să trăiască fără tine cu o insultătoare uşurinţă. Ba chiar va pune
probabil insuportabila întrebare: “Crezi că putem rămîne prieteni?”. Dacă spui
categoric NU, probabil că va ridica din umeri şi se va îndepărta încet. Dacă
spui da, veţi reveni de unde aţi pornit: la prietenie.
Nativul nu e în stare să fie gelos. El va avea
încredere în tine pînă cînd âi dovedeşti că nu eşti de încredere. Nu fiindcă e
naiv, ci pentru că firea lui analitică l-a lămurit deja în privinţa
caracterului tău. Dacă nu sunt influenţe grave în harta stelară de la naşterea
lui, e incapabil de suspiciuni nefondate şi posesivitate. Dacă simte totuşi
uneori ghimpele geloziei, tu nu vei şti niciodată. Cât despre el, va fi
rareori, dacă nu niciodată, necredincios la modul propriu, fizic, în primul
rînd pentru că subiectul sex, deşi âl interesează, nu-l obsedează. S-ar putea
să găseşti vreun Vărsător care petrece mult timp gîndindu-se adînc la sex, dar
poţi să fii aproape sigură că are ascendent în Scorpion şi, chiar şi aşa, sunt
puţine şanse să alerge efectiv după fuste.
O dată ce un nativ şi-a ales o parteneră de
viaţă, din punctul lui de vedere poate să se concentreze asupra altor lucruri
mai importante. Se poate relaxa şi poate studia în linişte chestiunea
relaţiilor dintre sexe.
Dacă în relaţia voastră apare o problemă
care-l face să se simtă vinovat, va rupe legătura brusc, deşi âl va durea
îngrozitor. Situaţiile care pot duce la un asemenea deznodămînt ar putea fi
aproape orice, de la faptul că părinţii tăi nu sunt de acord cu legătura
voastră, pînă la diferenţa de religii dintre voi sau un fost iubit al tău la
care încă mai ţii, o promisiune pe care şi.a făcut-o lui însuşi cînd avea opt
ani sau ceva ce a citit într-o carte. Indiferent ce e, va trebui rezolvat dacă
vrei ca intimitatea dintre voi să se refacă, chiar dacă dragostea dintre voi e
scrisă în stele. Vărsătorii zac în beznă şi-şi ling rănile inimii dacă
prietenii nu-i observă şi nu încep să le pună întrebări.
E în stare să aştepte pînă la nouăzeci de ani
ca se reînnoade relaţia, chiar dacă ţie ţi se pare cam mult. Partea cea mai
proastă e că nu-ţi va spune niciodată care a fost motivul rupturii. Pervers cum
e, te va lăsa să crezi că totul a fost doar o aventură superficială şi va
ascunde adevărul – că totul a fost real – pînă într-o zi, cîndva, în viitor,
cînd e convins că vă veţi ierta şi âmpăca. E crud, dar aşa e jocul lui. Singura
ta alinare va fi că şi el suferă în felul lui. Probabil că vei fi complet
zăpăcită cînd vei simţi că îţi transmite în felul ciudat, tipic uranienilor,
sentimente profunde, în timp ce acţiunile lui de suprafaţă te resping. Nu prea
ai ce face, căci el conduce jocul. Poţi doar să încerci să inventezi un nou
mister cu care să-l tentezi sau să ai un succes uluitor care să-i stârnească
curiozitatea şi să-l facă să vrea să vorbească din nou cu tine, cum ar fi să
devii prima femeie care a ajuns pe orbita planetei Venus.
Nu că asta i-ar schimba sentimentele faţă de
tine. Dacă te iubeşte cu adevărat, te va iubi chiar dacă n-ai să orbitezi mai
departe de alimentara din colţ. Probabil că te-ai prins de-acum că un uranian
poate fi foarte încăpăţînat cînd e vorba de iubire. Fixismele lui în probleme
de inimă te pot trmite direct la balamuc sau în braţele altcuiva, din
disperare. Singurul lucru pe care poţi să-l faci e să speri că vei fi tot
atrăgătoare la nouăzeci de ani sau apucă-te să studiezi orbita planetei Venus.
Să nu te superi dacă va veni acasă noaptea
târziu, chiar şi după ce v-aţi căsătorit. Prietenia e foarte importantă pentru
el, iar dacă prietenul e de sex feminin ar fi mai bine să ignori acest aspect.
La drept vorbind, probabil că şi lui i se pare irelevant. Dacă-i pui o
întrebare directă, îţi va spune adevărul. Dar, dacă âl întrebi din nou,
suspicioasă, va crede că nu te interesează adevărul, aşa că va inventa nişte
poveşti detaliate şi absolut nebuneşti, ca să te înveţe minte şi să-ţi rozi
unghiile după aceea, gîndindu-te cât din ce ţi-a spus a fost adevărat. Ai să
înveţi repede lecţia. Nu fi jignită cînd e într-o dispoziţie solitară. Se va
întoarce mai cald şi mai afectuos ca oricînd ca să-şi âmpărtăşească visele solitare
cu tine.
Deşi nu e interesat de bani, există cîţiva
Vărsători care au milioane, în general fie pentru că le-au picat în braţe, fie
pentru că în cercetările lor necontenite au descoperit ceva cu totul nou, care
le-a umplut contul din bancă. Oricum, cu acest bărbat vei avea parte numai de
surprize. Nu fi extravagantă, căci nu-şi va reveni niciodată dacă arunci banii
pe fereastră, dar uneori are accese de generozitate care te vor uimi.
Pentru copii uranianul va fi un bun prieten,
care nu se satură să-i asculte, căci tot ce fac ei i se pare fascinant. Va face
calcule complicate pentru a descoperi ce capacitate pulmonară trebuia să aibă
lupul din poveste pentru a dărâma dintr-o suflarele casele celor trei purceluşi
şi-şi va bate capul cu compoziţia mixturii folosite de vrăjitoare pentru a
otrăvi mărul oferit Albei ca Zăpada.
Nu permite carierei tale să te facă să-l
neglijezi. În plus, nu e genul de bărbat care să tolereze prezenţa prea
îndelungată a prietenelor tale în casă şi nici nu va suporta să te vadă stînd
la televizor sau citind cînd el te-a rugat să-i cauţi vechea minge de baschet.
Unul dintre cele mai importante motive pentru care s-a însurat cu tine a fost
ca să fii acolo pentru el ca să-i faci piure, să-i coşi nasturii la cămaşă şi
să-i scoţi aşchiile intrate în deget. Din punctul lui de vedere, o femeie e o
soţie şi o mamă bună dacă se ţine tot timpul de aceste ocupaţii. Dar el e atât
de plin de idei interesante şi de surprize, încât nu-ţi va mai trebui o altă
ocupaţie, mai ales că poate fi cu adevărat nesuferit cînd se simte neglijat.
Deşi e atât de realist, Vărsătorul nu va uita
niciodată prima lui iubire adevărată. Aceşti bărbaţi se însoară deseori cu
iubita din copilărie, chiar dacă trec ani de zile pînă se reîntâlnesc. S-ar
putea să uite de aniversarea nunţii voastre, dar îţi va aduce violete în
ianuarie. Crăciunul poate fi oricînd, nu neapărat pe 25 Decembrie. Pot trece
luni fără să-ţi spună un cuvînt afectuos, ca într-o dimineaţă, cînd âi faci
omleta, să se uite adînc în ochii tăi şi să spună “Ai idee cât eşti de
frumoasă?”. Şi va fi ceva în vocea lui care va face să ţi se înmoaie genunchii.
Zurgălăi pe plajă, zile de naştere sărbătorite în zori, curcubee la miezul
nopţii, ouă de Paşte în zăpadă şi lumînări pe tort aprinse în vârful unui
gigantic carusel. Ai grijă, însă. Poţi să te şi pierzi în Ţara Minunilor.
FEMEIA VARSATOR
E cel mai înţelept să nu uiţi că
femeia din Vărsător e la fel de paradoxală în dragoste cum e în toate celelalte
domenii, dacă vrei să începi o relaţie cu ea. Astfel, n-o să te aştepţi să ai
parte de Cosînzeana şi să te trezeşti cu Pocahontas.
Această femeie are toată fidelitatea semnelor
de pămînt cînd e îndrăgostită, dar are şi detaşarea şi lipsa de emoţie a
semnelor de aer. E posibil să ai o relaţie fericită cu nativa dacă âi laşi
libertatea de-a se ocupa de nenumăratele ei interese şi de a circula printre
prietenii ei. Nu încerca niciodată să o legi de cratiţă sau de piciorul
patului. Întreabă-i ce-au păţit pe cei care au încercat. Ea poate decide brusc
că vrea să studieze baletul, să mediteze singură în munţi sau să se înroleze în
Greenpeace. Îţi aminteşti povestea cu prinţesa cu plete lungi, de aur, care
locuia în turn? Asta e femeia din Vărsător. Dacă âi tai cosiţele nu se va
schimba absolut deloc. Ea are vise cu totul altfel decât restul lumii, aude o
muzică ademenitoare în depărtări şi merge după o stea pe care majoritatea
dintre noi n-au văzut-o niciodată.
Această femeie aparţine tuturor şi nimănui.
Iubirea ei poate fi tandră şi pasională, dar va avea întotdeauna ceva
nedefinit, care-ţi va scăpa printre degete, ca un cîntec pe care nu reuşeşti să
ţi-l aminteşti pe deplin. Poţi să fredonezi melodia, dar versurile îţi tot
scapă din minte. Vărsătoarea pretinde cu insistenţă să fie lăsată liberă, dar
loialitatea ei faţă de cineva care acceptă o iubire în aceste condiţii e fără
limite. Iată o trăsătură care îţi va plăcea: ea nu va fi prea interesată de
contul tău bancar, dacă nu are ascendent în Rac, Capricorn sau Taur. Banii nu sunt
niciodată pe primul loc în preocupările acestei femei. Nu-i va păsa dacă nu
eşti cel mai bogat bărbat din oraş, dar va dori să fii respectat într-un fel
sau altul pentru realizările tale intelectuale.
Cînd te hotărăşti să prinzi acest fluture, nu
uita că nu-şi va petrece niciodată viaţa ei imprevizibilă cu un bărbat care nu
e sincer cu sine însuşi. Propriul ei cod de valori poate fi mai ciudat decât
orice ai întâlnit vreodată şi cu totul altfel decât codul moral acceptat de
societate, dar âl va respecta cu sfinţenie. Uraniana va înţelege că propriile
tale reguli pot fi la fel de deosebite de ale ei sau ale restului lumii. Nu va
avea nici o obiecţie atâta timp cât nu faci rabat de la ele. Dacă vrei o femeie
pasională, ai greşit adresa. Dacă e o Vărsătoare tipică, pasiunea nu va fi punctul
ei forte. Ea va considera dragostea fizică destul de plăcută dacă nu se pune
prea mult accent pe ea. Cu alte cuvinte, aceste femei pot reacţiona cu o
profundă intensitate în timpul actului sexual, dar dacă preferi ca relaţia să
rămînă platonică lungi perioade de timp, e perfect în regulă. S-ar putea ca
Vărsătoarea să se teamă în mod inconştient că dorinţa simţită pentru o persoană
âi va îngrădi oarecum spiritul şi o va âmpiedica să rămînă fidelă singurei ei
iubiri adevărate, libertatea. Libertatea de a experimenta şi cerceta şi
libertatea de a-şi dărui timpul omenirii. Dar şi libertatea de a-şi urma
toanele bizare.
Dacă vrei să-ţi construieşti o carieră
politică, ştiinţifică sau educaţională, uraniana e femeia perfectă. N-ai putea
nimeri mai bine, cu condiţia să nu dai peste o Vărsătoare cu influenţe opuse în
harta ei natală, care adoră să şocheze oamenii mergînd desculţă pe Calea
Victoriei sau fumînd trabucuri uriaşe în autobuz. Există unele Vărsătoare
absolut scandaloase, dar nativa tipică e o încîntare în societate. E graţioasă,
amabilă, spirituală, inteligentă şi extrem de adaptabilă la toate straturile
sociale.
În condiţii normale lipsa ei de suspiciune e
un atu în plus în favoarea ei, dar dacă te prinde efectiv că-i eşti
necredincios, firea ei sensibilă va fi profund rănită. Îţi vei da imediat seama
din clipa în care te vei uita în ochii ei ciudaţi, visători. Dar nu va fi
suspicioasă fără motiv şi rareori se va îndoi de cuvîntul tău. Nativa tipică nu
te va verifica după ce pleci din casă, nu te va suna la serviciu, nu-ţi va
verifica batistele ca să caute urme de ruj şi nici butonii de la cămaşă ca să
găsească fire de păr blond. Trădarea va trebui să-i sară în ochi ca s-o vadă.
Înainte să te repezi să te însori cu ea, trebuie spus că lipsa ei de gelozie se
datorează nu doar tăriei ei de caracter. În primul rînd, probabil că ţi-a
disecat psihicul şi sufletul sub microscop încă de la prima întâlnire. Şi-apoi,
o pasionează prea multe subiecte şi prea mulţi oameni ca să mai aibă timp să-şi
bată capul cu ce faci tu după ce te scapă din ochi. Dacă Vărsătorii de ambe
sexe te scapă din ochi, te cam uită. Uneori, o Vărsătoare va rămîne alături de
un partener promiscuu sau cu ochi alunecoşi pentru că acesta-i oferă ceva ce ea
are nevoie, aşa că se va face că nu-i vede aventurile. Pe de altă parte, dacă
nu are mare nevoie de tine, tăria aceea morală va lucra âmpotriva ta la primul
semn clar de infidelitate. Ea va pleca pur şi simplu. Nu încerca să
reîncălzeşti supa, pentru că e îngheţată bocnă pentru totdeauna. Sigur, puteţi
rămîne prieteni. De ce nu? Pe o astfel de femeie nu o deranjează niciodată să
fie prietenă cu foştii iubiţi sau soţi. A dat uitării trecutul şi a şters
complet din memorie amintirile rele.
Există o singură, ciudată, excepţie de la
regulă. Ca şi bărbatul zodiei, Vărsătoarea Îşi va aminti toată viaţa prima
iubire adevărată. Dar numai pe prima. Te întrebi dacă Îşi mai aminteşte de tine
Vărsătoarea pe care ai cunoscut-o cîndva? Depinde de ce consideră ea că e
dragostea. Poate fi acel băiat care i-a dat ciocolată cînd avea nouă ani,
băiatul cu care s-a plimbat prin ploaie sau băiatul cu urechi mari, care
cunoştea clovnii de la circ şi o hrănea cu alune.
Rareori vei găsi o uraniană implicată într-o
legătură extraconjugală. Ea poate fi tentată de asta în anumite circumstanţe
ieşite din comun, dar o relaţie bazată pe necinste e âmpotriva firii ei. O
astfel de idilă ilicită nu va dura mult şi ruptura va fi permanentă. Totuşi,
există multe native divorţate. Dacă situaţia devine intolerabilă, această femeie
devine brusc ca de gheaţă. Ea poate dispărea peste noapte, fără să se uite în
urmă. Ele nu sunt încîntate cînd ajung la divorţ, nu-şi doresc asta, dar nici
nu e o nenorocire, aşa cum e pentru alte femei, mai sentimentale. Uranus e
planeta schimbării, la urma urmelor. Deoarece e o individualistă notorie şi are
nenumăraţi prieteni, uraniana nu va ezita să pornească singură la drum dacă va
fi nevoie.
Fii pregătit ca ea să-ţi studieze inima pînă
cînd nu-ţi va mai rămîne nici un vis neâmpărtăşit, nici un gînd neanalizat. Dar
nu încerca să-i diseci şi tu gîndurile. Nu face parte din regulile jocului cînd
e vorba de Vărsători. Îşi va ascunde bine motivaţiile şi uneori va avea o
plăcere perversă să te bulverseze. De obicei va fi brutal de sinceră, dar nu
uita! Pentru nativii acestei zodii o minciună e una şi prezentarea parţială a
adevărului e cu totul altceva.
E plăcut să ştii că această femeie e destul de
strînsă la pungă. E plăcut în cazul în care nu ai de gînd să-i ceri un împrumut.
S-ar putea să accepte o dată sau de două ori, dar dacă îţi faci un obicei din
asta sau nu-i dai banii la timp, poate deveni la fel de rece ca tipul de la
bancă dacă nu ai plătit rata împrumutului. În rarele ocazii cînd va accepta un împrumut,
vei primi înapoi fiecare bănuţ fără nici o întârziere, fără trucuri femeieşti.
Cât despre coşmarul fiecărui bărbat privitor la contul comun pentru cheltuieli,
nu vei avea de ce să-ţi faci griji, căci aceste femei nu se simt deloc bine
cînd datorează bani.
Înfăţişarea ei e destul de derutantă. Multe
Vărsătoare sunt adorabile, de o frumuseţe memorabilă. Dar sunt schimbătoare.
Pot da impresia că sunt frişcă mătăsoasă, ca apoi să se transforme într-o pizza
picantă cât ai clipi. Alături de Balanţe, Vărsătoarele sunt deseori cele mai
frumoase femei din zodiac. În cel mai rău caz, au un chip interesant. Stilul
lor de a se âmbrăca poate fi de-a dreptul şocant. Sunt unele care pot apărea
liniştite pe coperţile revistelor de modă, dar nativa tipică e absolut
neconvenţională în âmbrăcăminte. Poate pune pe ea haine pe care le-ar invidia o
ţigancă, iar originalitatea ei poate da naştere unor combinaţii absolut
trăsnite. De obicei va fi prima care va adopta o nouă modă, indiferent cât ar
fi de excentrică, dar poate şi să rămînă fidelă modei bunicii sau chiar străbunicii.
Cu indiferenţă tipică, va combina jaboul de dantelă cu sutienul metalic gen
Jean-Paul Gaultier, iar efectul poate fi destul de înspăimîntător. Va purta
cămaşa de noapte din dantelă la un banchet oficial, pene de struţ la
supermarket, blugi evazaţi la operă, tenişi la teatru, diamante la grădina
zoologică, şi va pune capac purtînd o bonetă uzată din secolul trecut pe care a
găsit-o într-un magazin de vechituri.
Femeia ta din Vărsător Îşi va purta probabil
părul într-un mod neobişnuit. Şuviţele ei sunt la fel de imprevizibile ca şi
personalitatea. Le va purta âmpletite, în codiţe, în coc la ceafă, le va lăsa
să-i curgă pe spate ca o cascadă, le va tunde soldăţeşte, le va bucla ca
Shirley Temple sau le va îndrepta ca pe ciucuri. Un lucru e sigur. Părul ei va
arăta ca al nici unei alte femei de pe planetă.
O conversaţie cu ea poate fi remarcabilă, ca
să folosim un eufemism. Are maniere fermecătoare şi de obicei se comportă timid
şi rezervat. Apoi dă peste ea un impuls uranian şi âi va ieşi pe gură o remarcă
fără nici un fel de legătură cu ce se discută. Veţi vorbi despre fluctuaţiile
bursei şi ea te va întrerupe din senin cu ceva de genul: “Ştiai că majoritatea
preşedinţilor americani au litere duble în numele lor?”. Există un singur
răspuns la o asemenea întrebare. Âi spui că ştii, enumeri cîţiva şi apoi cu
blîndeţe, dar ferm, îndrepţi din nou conversaţia spre subiectul dinainte. Poate
că alte minţi funcţionează urmînd paşi logici, dar a ei zboară spre mâine, apoi
revine pe altă cale spre prezent, în zigzaguri ameţitoare ca fulgerele. Din
cînd în cînd va azvârli câte o frază memorabilă. Tu o vei întreba ce crede
despre programul spaţial şi ea îţi va spune că în copilărie credea că stelele sunt
găuri în podeaua Raiului prin care străbate lumina de dincolo. Dacă e în altă
stare de spirit, vei spune că oamenii de zăpadă topiţi te întristează, iar ea îţi
va spune: “Un om de zăpadă topit e doar un morman de zloată, Georgele”. Mai
întâi visătoare, apoi practică. Mai întâi timidă, apoi pusă pe scandalizat
oamenii. Uranienele vor ridiculiza cu cruzime farfuriile zburătoare, apoi îţi
vor spune o întâmplare cu spiriduşul cu picăţele care locuieşte pe pervazul
geamului lor. Nu-i vorbi niciodată de sus unei Vărsătoare. Va detesta faptul că
nu o consideri egala ta şi atitudinea aceasta o va face să se retragă şi să
devină inabordabilă.
Deoarece Uranus e planeta viitorului şi copiii
sunt viitorul nostru, ai putea crede că Vărsătoarele sunt mame perfecte, de la
sine. De fapt, ele sunt cam confuze la început cînd devin mame. Nativa trebuie
să se adapteze acum şi să dedice întreaga ei atenţie şi energie unei singure
fiinţe umane, cînd ea e obişnuită să-şi âmpartă atenţia şi timpul în toate
părţile. Deoarece e distantă de felul ei, âi va veni greu să-şi exprime deschis
afecţiunea. Mama Vărsătoare e devotată copiilor ei, dar şi oarecum detaşată de
aceştia. Dar probabil că va fi prezentă la toate manifestările organizate de
şcoală şi va vorbi ore întregi fericită cu prietenii progeniturilor, de la egal
la egal, fără să-i domine. Copiii ei vor învăţa prin puterea exemplului ce
înseamnă frăţia şi omenia. Aceste femei nu sunt niciodată exagerat de
protectoare cu copiii lor. Ele privesc cu toleranţă chiar şi cea mai şocantă
confesiune a acestora. O uraniană nu va pedepsi aproape niciodată un copil
pentru că a spus adevărul, indiferent de ce a făcut el. Cu lipsa ei de
prejudecăţi, va câştiga încrederea celor mici. Se pricepe de minune să
liniştească micuţii, indiferent că e vorba de frica de monştrii de sub pat sau
de durerea de a fi ignoraţi de ceilalţi copii pe terenul de joacă. Ea ştie să
le transforme lacrimile în râsete în câteva minute. Copiii tăi o vor considera
veselă, amuzantă, puţin zurlie, relaxată în privinţa treburilor casnice, un
mare ajutor la făcutul temelor şi blîndă cînd sunt bolnavi. Această femeie nu
âi va sufoca cu afecţiunea şi rareori âi va cicăli. Poate că Raluca nu s-a
spălat pe mâini după ce i s-a spus a treia oară, dar mama ei e mai interesată
de ceea ce a învăţat micuţa la ora de ştiinţele naturii.
Însă ne-am cam grăbit. Înainte să devină mamă,
iubita ta Vărsătoare trebuie să devină soţie şi ca să devină soţie trebuie să o
convingi că o căsnicie nu e sinonimă cu Alcatrazul, nu e o închisoare de maximă
securitate. Ea nu se va prea grăbi la altar, căci nu vrea să te accepte de soţ
pînă nu te-a cîntărit, măsurat, catalogat, testat şi n-a aflat exact din ce
material eşti făcut. Părerile prietenilor şi rudelor nu vor face doi bani
pentru ea, deşi âi va întreba probabil ce cred despre tine, din pură
curiozitate. Presupunînd că ai trecut toate testele, căsnicia cu o Vărsătoare
poate fi derutantă. Va asculta amabilă cînd âi dai sfaturi, dar firea ei o va
âmpiedica să urmeze îndrumările explicite. Nu poate să respecte reţeta de tort
de bezea, aşa cum e incapabilă să parcheze maşina acolo unde i-ai spus tu. Ceva
în mintea ei o face mereu să fie convinsă că o mică modificare va âmbunătăţi
lucrurile. Are o permanentă nevoie să experimenteze noi metode de a face
cafeaua, de a-şi umple stiloul, de a-şi lega şireturile la bocnaci sau de a
traversa strada. Va purta un pulover întors pe dos, Îşi va amesteca coniacul cu
lapte, va aranja florile într-un acvariu, Îşi va clăti părul cu after-shave sau
va aranja o mică grădină cu pietre şi pârâiaş pe biroul tău de lucru. N-o
întreba de ce. Nici ea nu ştie. Lungimea ei de undă o constituie originalul şi
neobişnuitul, atâta tot. Fiindcă e atât de impersonală, nu-i va veni deloc uşor
să-şi exprime verbal sentimentele, dar o dată ce a găsit partenerul potrivit,
căsnicia nativei e de obicei un model de fericire.
Vărsătoarea ta poate pluti prin zilele şi
nopţile ei cu graţia unei mîndre lebede, dar se poate purta ca un urs
âmpiedicat în situaţii romantice. Pentru nativă, graniţa dintre iubire şi
prietenie e aproape inexistentă. Cîntecele de amor despre oameni care nu au
ochi decât unul pentru altul i se par stupide. Lumea e plină de atâtea miracole
încât i se pare o tâmpenie ca două perechi de ochi să piardă vremea holbîndu-se
unii la alţii. Te va lăsa bucuroasă să o iei de mînă şi să mergi alături de ea
în timp ce ea priveşte încîntată şi fericită răsăritul de soare, o maşină
veche, calul lăptarului, un container galben de gunoi, o bufniţă âmpăiată sau
un balon roşu rămas agăţat de clopotniţa bisericii. Dar nu-i distrage atenţia
cu prea multă intimitate. Las-o să hoinărească singură prin lumea ei
miraculoasă atunci cînd asta vrea şi ea nu te va lua niciodată la întrebări
depsre serile petrecute cu băieţii.
Cele mai rapide metode de a scăpa de ea sunt
să dai dovadă de gelozie, posesivitate sau bigotism, să fii critic, obtuz sau
ultraconservator. În plus, va trebui să-i placi prietenii, care sunt de toate
mărimile, felurile şi culorile.
Uneori are momente bruşte de inspiraţie, iar
intuiţia ei e remarcabilă. Raţionamentul ei poate că nu pare solid şi practic
la început, pentru că ea vede cu luni şi ani înainte. Vărsătoarea locuieşte în
ziua de mâine şi poţi vizita acel tărâm doar prin intermediul ei. Ce spune se
va adeveri, indiferent de întârzieri sau obstacole. Cred că, la urma urmelor,
ăsta e cel mai deosebit lucru la femeia din Vărsător. E puţin vrăjitoare.
Salve Ica! Am trecut sa te salut. Esti scump tare la vedere. Te asteptam la Clubul Zoo + 9! Sanatate multa!
RăspundețiȘtergereSalut, Cezărika! Din păcate sunt foarte ocupat! Am luat acum o pauză de câteva minute să mai "răsfoiesc" blogosfera şi înapoi la incantaţii pentru disertaţii. O să-ţi explic pe e-mail, cu prima ocazie. Până prin iunie, voi fi doar pe fugă prin virtual. Asta e!
RăspundețiȘtergereOricum, în scurtele pauze, voi trece să-ţi admir prestaţia la "stabiliment". Sănătate, şi un weekend plăcut pentru tine şi cititori!
Mda. Mişto că l-ai publicat tomnai pe 1 aprilie, că doară trecuse ăhă...!
RăspundețiȘtergereAcu' ce să zic, că zici prea multe, să le crezi matale! Ţi-o zice un Vărsător. Da' să ştii că apelativul Uranian este în general considerat jignitor, motiv pentru care nici astrologii nu-l folosesc. Iote ici: Uranian is a 19th century term that referred to a person of a third sex—originally, someone with "a female psyche in a male body" who is sexually attracted to men, and later extended to cover homosexual gender variant females, and a number of other sexual types.
Brrrr!
Salut, Florine! Sa mor de ras, nu alta! Ai cautat mult pana sa gasesti bazaconiile astea? Sincer, numai un psihic feminin sau atitudini homo nu vad ca te-ar bantui. Chestia cu al treilea sex la origine, n-am reusit s-o traduc. Dac-o fi adevarat, tu esti oricum cel care confirma regula.
ȘtergereS-o crezi tu c-am căutat mult, e chiar în moţul căutării: en.wikipedia.org/wiki/Uranian
Ștergereşi mai e una care zice aşa:
The Uranians were a small and somewhat clandestine group of male pederastic poets who published works between 1858 (when William Johnson Cory published Ionica) and 1930. Although most of them were English, they had counterparts in the United States and France.
Asta o găseşti acilea: http://en.wikipedia.org/wiki/Uranian_poetry
Acu', nu că spun, da' zic, nu dau cu paru'!
Uranienii astia erau lunatici rau. Poieti, de... Bine ca ERAU...pederasti. Daca nu mai sunt, tot e OK.
ȘtergereMerci pentru link!