Pagini

vineri, 28 aprilie 2017

Marte, o planetă populată cândva?


Sistemul solar


Planeta Marte



  • depărtarea de Pământ: 78.390.000 km

Presiunea atmosferică la suprafață: 6,36 mb (variază între 4 și 7 mb)
Densitatea atmosferei la la suprafață: ~0,02 kg/m3
Temperatura medie: 210 K (-63° C). Variază între -89 și -31° C în regiunea unde a asolizat Viking 1
Masa totală a atmosferei: ~2,5 x 1016 kg
Viteza vântului: 2-7 m/s vara, 5-10 m/s toamna, 17-30 m/s în timpul furtunilor de praf 
Compoziția atmosferică:
  • 95,32% dioxid de carbon (CO2), 2,7% azot (N2), 1,6% argon (Ar), 0,13% oxigen (O2), 0,08% monoxid de carbon (CO)
  • urme de apă (H2O), oxid de azot(NO), neon (Ne), hidrogen-deuteriu-oxigen (HDO), krypton (Kr), xenon (Xe).



Fizicianul John Brandenburg: civilizația de tip umanoid de pe Marte, a fost distrusă în urma unui atac nuclear!


John Brandenburg este fizician în domeniul tehnologiilor și a propulsiei spațiale cu plasmă, la compania americană Orbital Technologies. Este doctor în fizică teoretică a plasmei la Universitatea California, din
Statele Unite. Fizicianul John Brandenburg a ajuns la concluzia că pe Marte a existat o civilizație de tip umanoid, care a fost distrusă în urma unui atac nuclear de mari proporții, declanșat de altă civilizație
extraterestră, cu un nivel superior de dezvoltare tehnologică. NASA a anunțat în mod public, că misiunile navelor Curiosity și Opportunity vor căuta vestigii ale unei civilizații dispărute de pe planeta Marte,
incluzând și studiul biosferei. Dr. John Brandenburg și-a prezentat recent lucrarea în cadrul comunicărilor anuale la American Physical Society, din Illinois (SUA).
Studiul fizicianului John Brandenburg este bazat pe o mare concentrație de xenon-129, uraniu și thoriu, detectate de sonda spațială Odyssey pe suprafața solului și în atmosfera planetei Marte. Omul de știința american atrage atenția că există dovezi a doua explozii nucleare pe Marte, care pot fi văzute și astăzi. (Sursă: Daily Mail)

Recenta comunicare a fizicianului John Brandenburg, nu este o noutate absolută din
perspectiva Jurnal Paranormal. Aplicând teledetecția extrasenzorială în arheologie, am
descoperit în anul 2013, în subsolul planetei Marte, vestigii arheologice aparținând unei
civilizații de tip umanoid. Vestigii arheologice din subsolul planetei Marte au fost
confirmate ulterior și de sateliți Google Maps. Procedeul de teledetecție extrasenzorială
cu aplicații în arheologie, a fost verificat împreună cu generalul de divizie prof. ing.
Vasile Dragomir, fost șef al Direcției Topografice Militare din carul M.Ap.N., cu prilejul
investigațiilor efectuate între anii 1995 – 1999, pentru o temă de cercetare
guvernamentală. Teledetecția extrasenzorială nu este o abilitate supranaturală a
omului. Orice individ dezvoltat în parametri psihici normali, deține în subconștient, în
stare latentă, dexteritatea detecției și teledetecției extrasenzoriale, comună tuturor
ființelor evoluate.
NASA și controlul public.
Să nu judecăm NASA pentru “zgârcenia” pe care o manifestă, când pune la dispoziția publicului date prelevate în urma misiunilor spațiale. Programele de cercetare cosmică costă miliarde de dolari, necesită un personal foarte calificat, iar datele obținute din investigarea cosmosului constituie secrete profesionale, la care are acces un număr limitat de oameni de știință. De reținut că cercetarea științifică se derulează în baza unor contracte, care sunt prevăzute cu clauze de confidențialitate.Beneficiarul contractului de cercetare științifică este proprietarul de drept asupra datelor prelevate pe parcursul cercetării. Și cum beneficiarul contractelor derulate de către NASA este Pentagonul, orice contract este prevăzut cu sigla top-secret. Ceea ce
comunică NASA pentru public, reprezintă doar cel mult 1% din datele obținute pe parcursul cercetării cosmosului. Restul de 99% reprezintă date strict secrete, care pot fi contacte cu civilizații extraterestre, călătorii cu viteze superluminice pe alte planete, asimilarea unor tehnologii extraterestre, etc.
Situația este valabilă și pentru Terra. Încă nu știm ce se află în adâncul oceanelor, ce este sub continentul Antarctic și cum trebuie interpretată declarația de presă a contraamiralului Richard Byrd, la sfârșitul unei expediții cu temă secretă făcută în anul 1946, că de acum înainte “trebuie să luăm în considerare că există aparate ce pot zbura fără escală, între polii Pământului”.Pretenția opiniei publice de a afla care este stadiul unor cercetări confidențiale întreprinse de NASA, este exagerată, ca să nu spunem mai mult. De pildă, Zona 51 situată în deșertul Nevada (SUA), este un exemplu cum nu trebuie folosite date secrete de către neaveniți. Cititorii își mai amintesc, desigur, cum un cercetător român a toateștiutor aflând din „surse private” că zona 51 a fost deschisă turiștilor, s-a grăbit să declare la o televiziune autohtonă, că și el a vizitat zona 51 dar a trebuit să întrerupă sejurul, întrucât a fost mușcat pe spinare de vulturi pleșuvi, ce existau cu ghiotura în
deșert! Inutil să mai spunem că zona 51 nu a fost niciodată deschisă publicului, fiind cea mai secretă bază a Armatei Americane.
Imagini de pe suprafața planetei Marte, făcute publice de Agenția Spațială
Europeană (European Space Agency).
Lac înghețat?


Albii de râuri secate.
Canion format de ape, la suprafața planetei.

Două impresiuni identice pe solul planetei Marte, aparent lăsate de un
                                             obiect tehnic.

Gheață la polii planetei


Detaliu de la suprafața planetei Marte.

Detaliu intrare în subteran.

Civilizația umană, încotro?
În ce privește dispariția civilizației umanoide de la suprafața planetei Marte, nu ar
strica să fim ceva mai atenți la hârjoana unor lideri politici săriți de pe fix, cu bricheta
aprinsă lângă fitilul armelor nucleare. Condițiile propice extincției rasei umane de pe
Terra, sunt îndeplinite pe cale naturală: mișcarea de precesie a planetei noastre, care
are loc odată la aproximativ 26.000 de ani, a încheiat ciclul pe 21 decembrie 2012,
Pământul revenind în locul de unde a plecat, cu fenomene ce nu pot fi estimate decât
parțial; migrația actuală a polilor magnetici ai Pământului – responsabilă de
producerea cutremurelor de pământ și a erupțiilor vulcanice devastatoare, a
inundațiilor catastrofale, a fenomenelor meteorologice fără precedent în istoria scrisă a
omenirii; bașca proliferarea unor maladii la scară planetară, etc. Rămâne de văzut cum
vor influența evenimentele citate psihologia umană. Pentru că există o legătură
indisolubilă, între psihofiziologia organismelor vii de pe Pământ și energiile din mediul
ambiant.
Dovezi științifice potrivit cărora au existat și alte civilizații tehnologice pe
Terra, care au fost distruse din cauze necunoscute.
Există dovezi științifice convingătoare, potrivit cărora civilizația tehnologică actuală
reprezintă doar un segment din succesiunea civilizațiilor terestre. Cităm doar câteva:
pietrele incizate de Inca (Peru), estimate cu o vechime de 65 milioane de ani,
mecanismul astronomic de la Antikythera cu o vechimea de peste 2000 de ani,
considerat drept cel mai vechi calendar astronomic realizat printr-o tehnologie
sofisticată, rămășițele unor agregate tehnice găsite de mineri în straturi carbonifere,
atestate prin analize cu C-14 ca având milioane de ani vechime, pile electrice antice,
instalații străvechi de iluminat care funcționează aparent fără consum energetic,
descrise și în cronici medievale, etc.
Elicoptere, avioane și submarine străvechi, figurate pe pereții unor
temple antice din Egipt.

Incizii și desene rupestre cu o vechime de peste 10.000 de ani de la Altamira (Spania),
din grotele Lascaux, Trois-Frérès, Niaux și Chauvet (Franța), atribuite de unii
cercetători căptușiți cu titluri științifice, unor troglodiți care nu aveau altă preocupare
decât să vâneze, să mănânce și să se încaiere între ei, stau mărturie despre civilizațiile
ce s-au succedat pe Pământ. Picturile și inciziile rupestre sunt realizate de profesioniști
ai genului, nevoiți să se refugieze și să trăiască în peșteri.
Bizon, pictat în peștera Altamira (Spania).

Cai în galop, din grota Lascaux (Franța).
Pictură rupestră cu o vechime de 35.000 de ani, din Muntii Apuseni
                                      (România).

În loc de epilog.
Dispariția civilizației umanoide de pe Marte, ar trebui să ne dea de gândit. Omenirea va urma la rând, în procesul exterminării speciilor beligerante din sistemul nostru solar? Sau ne vom distruge singuri printr-un război nuclear mondial, ce va fi provocat de politicieni cu minți tulburi? Ambele variante rămân
în vigoare. Noi am dovedit cu prisosință, că nu avem voința și inteligența necesare să controlăm pe politicienii aleși să administreze Pământul, pentru prezervarea condițiilor de viață indispesabile generațiilor viitoare.

duminică, 23 aprilie 2017

SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE, PRTĂTORUL DE BIRUINȚĂ



Celor care purtati acest nume sfânt, ori unul din derivatele sale,
Gelu, Geluța, Geluțu, Geo, George, Georgel, Georgeta, Georgi, Georgiana, Geta, Gheorghies, Gheorghina, Gheorghița,Gheorghiță, Gherghina, Ghiorghe, Ghiorghiță, Gica, Gigi, Gigica, Gina, Gianina, Gyuri:
 vă urez din inimă LA MULȚI ANI, SĂ TRĂIȚI CU NUMELE!
LA MULȚI ANI FORȚELOR TERESTRE ALE ARMATEI ROMÂNIEI!
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în anul 280 d. Hr. in Lydda,  Capadocia, (Palestina) într-o familie crestina a trăit în timpul domniei împăratului Diocletian, si a murit la 23 aprilie 303 in Nicomedia (Turcia). 
S-a înrolat în armata romana și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Diocletian în 303 Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința crestina. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

Sfantul Gheorghe este ocrotitorul Fortelor Terestre ale Armatei României, ale orașelor românești, Băilești, Botoșani, Drobeta Turnu Severin, Giurgiu, Hârlău și Timișoara, precum si a numeroase localitati din aproape intreaga Europă,  Orientul Apropiat si cel Mijlociu.de asemenea, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, este ocrotitorul următoarelor state și regiuni: Anglia , Aragon, Catalonia, Etiopia, Georgia, Grecia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Palestina, Portugalia, Rusia, și Serbia.

duminică, 16 aprilie 2017

HRISTOS A ÎNVIAT!


Fie ca Dumnezeiasca Lumină coborîtă pe pământ la învierea Lui, să ne călăuzească pașii pe drumul spre mântuire și nemurire!
AMIN!

VA DORESC SA AVETI SARBATORI PASCALE MINUNATE SI LUMINATE!

marți, 11 aprilie 2017

PROIECTUL LEGII SALARIZĂRII UNITARE, aprilie, 2017

PROIECT
1
10.04.2017
LEGE - CADRU
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1
Dispoziții comune
Art. 1 – Obiectul de reglementare
(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
(2) Prezenta lege creează cadrul legislativ pentru:
a. dezvoltarea unui sistem de fundamentare a politicilor salariale în sectorul bugetar şi de supraveghere a aplicării acestora;
b. dezvoltarea unui sistem de distribuire a resurselor bugetare alocate pentru cheltuielile de personal, prin stabilirea salariilor de bază în sectorul bugetar, în vederea promovării performanţei individuale;
c. remunerarea persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.
(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
(4) Prin contractele colective de muncă/acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care excedează sau contravin prevederilor prezentei legi.
Art. 2 – Domeniul de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică:
a. personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
PROIECT
2
b. personalului din autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
c. personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii;
d. persoanelor care sunt conducători ai unor instituţii publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă;
e. persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.
(2) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică Băncii Naţionale a României şi Autorității de Supraveghere Financiară.
(3) Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau alese şi personalul care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, magistrații, precum şi personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special.
Art. 3 – Gestionarea sistemului de salarizare
(1) Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite.
(2) Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat se asigură de Ministerul Educaţiei Naționale.
(3) Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din unităţile sanitare publice, din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor administraţiei publice locale se asigură de ordonatorii principali de credite şi de Ministerul Sănătăţii.
(4) Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele funcțiilor de bază/salariile funcțiilor de bază/indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.
Art. 4 – Controlul aplicării legii
Controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează de către Guvern, prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ministerele şi instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de alte autorităţi publice centrale autonome cu atribuţii în domeniu, potrivit atribuţiilor din domeniul de activitate al acestor autorităţi şi instituţii publice.
PROIECT
3
Art. 5 – Raportul salarial
În sectorul bugetar, raportul între cel mai mic salariu de bază şi cel mai mare salariu de bază/soldă a funcției de bază/salariu al funcției de bază/indemnizație de încadrare/indemnizație lunară este de 1 la 12.
SECŢIUNEA a 2-a
Principiile sistemului de salarizare
Art. 6 – Principii
Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:
a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii;
b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;
c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;
d) principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor;
e) principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obținute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi a regulamentelor proprii;
f) principiul ierarhizării, pe verticală cât și pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate;
g) principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilității salariale pentru personalul din sectorul bugetar;
h) principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii.
SECŢIUNEA a 3-a
Definiții
Art. 7 - Termeni
Termenii utilizați în prezenta lege au următoarea semnificație:
a) salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate astfel cum este stabilită în anexele la prezenta lege;
b) solda de funcție/salariul de funcție reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, stabilită conform anexelor la prezenta lege;
PROIECT

marți, 4 aprilie 2017

ÎN ZADAR NI SE ÎMPUȘCĂ EROII! Pacea de la Buftea, 1918

Generalul Prezan devenit mareșal (1930)
27.01 1861 -  27.08 1948 



„ Niciodată, niciodată nu ne-am închipuit că ni-i așa de dragă țara aceasta a strămoșilor noștri. Cu amărăciune și cu durere o iubim. Suntem ai ei ca brazii codrilor și ca florile dumbrăvilor. Suntem legați cu morții trecutului prin crudele suferinți ale altor veacuri. Și o iubim în amărăciunile de azi cu o pasiune mai tare decât moartea”
„ România” , an I, nr. 91/ 5 mai 1917

Pacea rușinoasă de la Buftea, o umilință tratată  prin ocuparea Budapestei și realizarea visului milenar al nostru, al românilor, acela de a ne reuni teritoriile lăsate moștenire de către  strămoșii noștri, traco-geto-daci. 
Trupe române la Mărășești, 1917

După strălucitele victorii ale Armatei Române din vara anului 1917, acțiunile militare ofensive ale Puterilor Centrale la est de Carpați au fost oprite, astfel că, visul feldmareșalului Von Mackensen s-a spulberat. El declarase la declanșarea operațiunilor trupelor germano - austro-ungare în Moldova că, în două săptămâni, acestea vor defila prin Iași. Pentru o înțelegere mai exactă a dispozitivului trebuie precizat că frontul  român, al cărui comandament suprem fusese încredințat regelui Ferdinand I, includea totalitatea forțelor române și ruse dislocate din Bucovina, până la Marea Neagră. Mai exact, acesta începea de lângă Vatra Dornei, unde făcea joncțiune cu cel rus, și continua, spre sud, linia aproximativă a graniței vechi a României, Bicaz, Ghimeș, Oituz, Mărășești, valea Șusiței, valea Putnei,până la Movileni, de unde urma Siretul până la vărsarea în Dunăre, cu un cap de pod la Nămoloasa, apoi Dunărea maritimă (brațul Sf. Gheorghe), până la mare. 
\apel al Armatei Române adresat românilor
transilvăneni  la declanșarea operațiunilor de eliberare a
Ardealului, vara și toamna anului 1916.

În aceste condiţii, frontul a rămas relativ stabil, între beligeranţi stabilindu-se o pace de conjunctură, încălcată din când în când, de tiruri de mitraliere, mici incursiuni şi bombardamente sporadice de artilerie. Aceasta era situația Armatei Române în toamna anului 1917, când revoluția bolșevică a lui Lenin, sprijinită puternic financiar de guvernul german,  a determinat o schimbare radicală a atitudinii armatelor ruse din compunerea frontului de la est de Carpați, generalul Șcerbacev, care era și comandantul  adjunct al Regelui Ferdinand pe acest front, nereușind  să stăpânească debandada din rândul armatelor sale, ai căror soldați fuseseră „ contaminați ” de comunism.
De aceea, în mod special după ce Lenin îl însărcinase pe Trotzki să demareze tratativele de pace la Brest – Litovsk (20 noiembrie/3 decembrie 1917), Șcebacev îi informează pe rege și pe primul –ministru Ion I. C. Brătianu, că a fost nevoit să-i ceară feldmareșalului Mackensen încetarea oricărei stări de război între armata rusă și armatele Puterilor Centrale. Rămase singure pe un front aproape imposibil de acoperit, fără muniție, echipament corespunzător iernii, cu rațiile de alimente în pericol de a se epuiza din cauza  jafului practicat de către trupelor ruse, dezertoare, asupra depozitelor strategice ale armatei aflate pe teritoriul Basarabiei și Ukrainei, în special din Odesa, trupele române, a căror comandă îi fusese provizoriu încredințată de către rege generalului Prezan,  se repliază pentru a acoperi o parte dintre aliniamentele părăsite de ruși, aștepțând Hotărârea Consiliului de Coroană în legătură cu acțiunile ulterioare ale armatei. În data de 21 noiembrie/ 4 decembrie 1917, Consiliul de Coroană, în condițiile în care România și armata sa rămăseseră fără niciun sprijin politico – militar extern, hotărăște începerea negocierilor pentru încheierea unui armistițiu, negocieri începute la Tecuci pe 23 noiembrie/6 decembrie 1917, și finalizate la Focșani, trei zile mai târziu. Colac peste pupăză, guvernul bolșevic proaspăt înstalat la Petrograd, acuză guvernul român că sprijină acțiunile contrarevoluționare avertizându-l că „... puterea sovietică nu va pregeta să ia cele mai aspre măsuri împotriva trădătorilor contrarevoluționari români aliați cu Kaledin, Șcerbacev și Radei, indiferent de posturile pe care le ocupă ei în ierarhia românească”
În același timp, la Petrograd, Kiev și Odesa personalul diplomatic roman din ambasade și consulate este arestat sau expulzat. La Odesa au fost sechestrate bunurile românești aflate în rezerva strategică, adică tot parcul de automobile, depozitele de muniții și arme, și s-au oprit 18 vagoane cu armament și muniții care se deplasau spre Iași (ianuarie 1918). În situația aceasta, reprezentanții Antantei pe lângă Guvernul din exil al României instalat la Iași, transmit solicitarea ca trupele române să reînceapă ostilitățile, însă Brătianu, după o analiză lucidă a situației, în condițiile lipsei oricărui ajutor material din partea aliaților, a unei stări cumplite de foamete  care cuprinsese toată Europa, a insuficienței echipamentelor și munițiilor necesare pentru o campanie de lungă durată, a negocierilor de pace între Rusia bolșevică și Ukraina cu Puterile Centrale, le comunică imposibilitatea României  de a face față unor forțe superioare care ar fi putut distruge țara, atăt cât mai rămăsese din ea.

„Germanii vor arunca cu certitudine asupra noastră diviziile necesare pentru a ne distruge și atunci ce va rămâne? O Românie anemică, fără drepturi, fără guvern favorabil Antantei, în mâinile germanofililor rămași la București. Nu văd decât o soluție și anume, de a intra în negocieri cu Germania și de a le face să dureze cât mai mult timp posibil.
Speculând conjuctura favorabilă scoaterii României din război, guvernele de la Berlin și Viena au trimis guvernului român, la 5 februarie 1918, o notă ultimativă prin care amenințau că vor declanșa atacuri armate nimicitoare, dacă nu se vor deschide imediat convorbiri diplomatice de pace. În urma acestui act ultimativ, Brătianu demisionează din funcția de președinte al Consiliului de Miniștri în data de 8 februarie 1918, în favoarea unui guvern condus de generalul Averescu, tocmai pentru a tergiversa discuțiile de pace. Între 18 și 24 februarie 1918, la Buftea, s-au purtat convorbiri preparatorii între guvernul român și reprezentanții Puterilor Centrale, aceștia situându-se pe poziții de dictat, amenințându-l pe Marghiloman (desemnat de rege să poarte aceste „tratative”) că în cazul esuării negocierilor „ Cunoaștem forțele și cantitatea munițiilor dv. Va fi o campanie de 6 săptămâni și atunci va fi cu totul altceva; pentru rege, sfârșitul.”
Finalizate până la 5 martie 1918 la Buftea, preliminariile au fost semnate în cele din urmă la București în data de 7 mai 1918 de către Marghiloman, din partea României, respectiv R. Von Kuhlmann, Germania; St. Burian, Austro-Ungaria; V. Radoslavov, Bugaria și Ahmet Nesim bei, Turcia.
Textul tratatului avea 31 de articole și conținea condiții drastice ce duceau la mutilarea teritoriului României, și subordonarea sa totală dpdv economic și politic față de țările Puterilor Centrale.
În urma acestui act de umilință națională, printre altele, România trebuia să retrocedeze Dobrogea de sud (zisă "Cadrilater") și să cedeze o parte a Dobrogei de nord (la sud de linia Rasova-Agigea) Bulgariei, care reanexase deja "Cadrilaterul" în decembrie 1916 ; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea României, urma să fie controlat și ocupat de Germania și Bulgaria până la un tratat ulterior definitiv;
Armata trebuia demobilizată și adusă la efectivele de pace, astfel că, după demobilizare, să mai dispună de 5 corpuri de armată incluzând 15 divizii de infanterie și două divizii de cavalerie, cu un total de circa 120000 de militari;
România urma să cedeze Austro - Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați;
România concesiona pe 30 de ani Germaniei toate exploatările petroliere.
Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România.Tratatul a fost ratificat în cele din urmă de Parlamentul României (la 15/28 iunie 1918 de Camera Deputaților, iar la 21 iunie/4 iulie1918 de către Senat, dar nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I, dispozițiile sale au intrat în vigoare șase luni, timp în care Marele Stat Major a pus la cale un plan secret pentru pregătirea armatei în vederea reluării acțiunilor  militare în cooperare cu Aliații.  Când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor,după capitularea Bulgariei (29 septembrie 1918), începând cu luna  octombrie 1918, semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, care demisionează  pe 24 oct./6 nov. 1918, generalul Constantin Coandă preluând presedinția Consiliului de Miniștri.
Mizând  pe spijinul Armatei de Dunăre constituită în Balcani, compusă din Divizia 30 infanterie franceză,  Divizia 16 infanterie, colonială  și Divizia 26 britanică și aflată sub conducerea generalului francez Henri Mathias Berthelot trupele române primesc ordinul de mobilizare iar în data de 27 oct. / 9 nov. 1918 intră în luptă pentru eliberarea Munteniei, Olteniei și  și Dobrogei, precum și pentru dezrobirea Ardealului. În această zi, regele Ferdinand comunica președintelui Franței, Raymond Poincare că „România reia lupta pentru triumful cauzei naționale”.
Uniforme ale generalilor români în WWI

Prin Înaltul decret Nr. 3179 din 27oct. /9 nov. 1918, începând cu 28. Oct./ 10 nov. 1918 întreaga armată trece pe picior de război trupele de ocupație primind un ultimatum de evacuare în termen de 24 de ore.Totodată, regele adresează un ordin de zi către ostași prin care îi chema să reia armele pentru înfăptuirea „ visului nostru de ațâtea veacuri: unirea tuturor românilor pentru care în anii 1916 – 1917 ați luptat cu ațâta vitejie. Sufletele celor căzuți pe câmpul de onoare vă binecuvântează pentru această ultimă sforțare; privirile credincioșilor noștri aliați sunt îndreptate cu dragoste și încredere spre țara noastră și fiii ei, camarazii voștri de arme din biruitoarele  armate franceze și engleze, care vin în ajutorul nostru, cunosc vitejia voastră de la Oituz Mărăști și Mărășești; arătați-le că timpul de așteptare n-a putut să slăbească brațul ostașului român. Frații voștri din Bucovina și din Ardeal vă cheamă pentru ultima această luptă, ca  prin avântul vostru să le aduceți eliberarea din jugul străin. Biruința e a noastră și viitorul va asigura întregului neam românesc viața pașnică și fericită. Înainte deci cu vitejia strămoșească”!
( Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General  dosar nr. 1968)

Ce a urmat se știe.  Destrămarea Imperiului austro-ungar, și apariția statelor naționale, izgonirea trupelor ungare dincolo de teritoriul național, eliberarea Budapestei din mâinile comuniștilor lui Bela Kun, (august 1919), eliberarea Dobrogei și Cadrilaterului.
Înfăptuirea MARII UNIRI NAȚIONALE de la 1 Decembrie 1918 a avut darul de a „pansa” rănile sufletești ale unui popor chinuit de separări teritoriale nefirești și care încă-și mai plănge eroii căzuți cu sutele de mii, pe cămpurile de bătălie de acum o sută de ani, la Bilbor, Ghimeș,  Brețcu, Târgu Secuiesc, Bixad, Toplița, Gheorgheni, Miercurea Ciuc,  Lunca Bradului, Praid, Odorhei, Vlăhița, Ditrău, Bran, Zărnești, Râșnov, Ghimbav, Codlea, Arcuș, Vâlcele,  Feldioara, Racoș, Rupea, Cisnădie, Lupeni, Vulcan, Petroșani, Orlat, Orșova, Turtucaia, Silistra, Bazargic, Arabagi, Flămânda, Topraisar, Medgidia, Cernavodă, Măcin, Sibiu, Porumbacu, Câineni, Făgăraș, Brașov, Valea Râșnoavei, Predeal, Sinaia  Bran, Bratocea, Gura Siriului, Moeciu de Jos, Rucăr, Dragoslavele, Mateiaș, Câmpulung. Oituz, Bumbești. Schela, Frâncești, Dobrița, Surduc, (bătălia de la Jiu), Filiași, Deleni, Robănești (aici a căzut la datorie și sergentul voluntar Gheorghe Donici, veteran al Războiului de Independență, în vârstă de 67 de ani!), Roșiorii de Vede, Giurgiu, Prunaru, Bălăria, Stâlpu, Bulbucata, Gorneni Bănești, Epurești, (bătălia Argeș-Neajlov), Albești, Tomșani, Loloiasca, Râmnicu-Sărat, Cașin, Mărăști, Răcoasa, Soveja, Măgura Cașin, Valea Sării, Zboina Neagră. Mărășești, Doaga, Străjescu, Bizighești, Varnița, Csap, Munkacs,  Szolnok, Tokay, Csongrad, Czegled.
Notă: localitățile în care Armata Română a desfășurat acțiuni (ofensive, contraofensive sau de apărare) sunt menționate, pe cât posibil, în ordinea cronologică, începând cu  intrarea României în război, 16 august 1916, până la ocuparea Budapestei, 3/4 august, 1919.

 
România, 1918 - 1940