Pagini
sâmbătă, 27 decembrie 2014
miercuri, 24 decembrie 2014
miercuri, 17 decembrie 2014
Drepturile litigioase, cea mai mare fraudă din istoria României
Preiau fara alte comentarii, acest articol scris de CORNEL NISTORESCU
SE STRANGE LATUL
SE STRANGE LATUL
"Drepturile
litigioase, cea mai mare fraudă din istoria României, au intrat într-un con de
umbră. În noiembrie, românii şi-au concentrat energiile şi atenţia pe alegerea
preşedintelui. Încet-încet, subiectul revine.
Unii
dintre actorii principali declară despre zecile de milioane de euro plătite
către Dorin Cocoş. Elena Udrea, speriată de moarte, se preface oţărîtă foc şi
iese la televiziuni. Ne înfruntă pe toţi şi declară că nu ştia nimic de
afacerile cucoşului său, că ea a divorţat şi cu asta basta. Nici dacă ar fi
rămas cu o jerpelită de sacoşă, tot n-ar fi crezut-o nimeni, necum aşa, ca o
regină plecată în exil cu camioanele şi cămilele încărcate de aur şi bogăţii.
Alina Bica o ţine şi ea pe a ei. Că a semnat fără să cunoască dosarul Stelu în
toate detaliile sale. Parcă toată banda s-ar pregăti să îngroape tunul cel mai
mare din două secole de afaceri necurate cu statul. La urma urmelor, şi
afacerea Skoda (1933), şi vînzarea Petrom, şi privatizarea Sidex, şi furnizarea
de curent ieftin către ALRO (dirijată cam de aceleaşi personaje), inclusiv
privatizarea ALRO şi ALPROM (făcută de guvernul Adrian Năstase), toate la un
loc nu par să însumeze banii dispăruţi prin această maşinărie banditească din
ANRP.
Între
două şi patru miliarde de euro au dispărut din buget prin învîrtirea
drepturilor litigioase. Procedura a fost brevetată de Guvernul Tăriceanu
(proiect Vlad Moisescu, pe care nimeni nu l-a cercetat încă) şi a fost
perfecţionată de Guvernul Emil Boc. Toate afacerile cu droguri din ultimele
decenii pălesc pe lîngă hoţia de la ANRP din timpul Guvernului Emil Boc. În
timpul acestuia, afacerea drepturilor litigioase a ajuns la cote greu de
imaginat în lumea europeană. Cred că şi marii gangsteri americani ar păli de
invidie şi s-ar declara dulci şcoleri într-ale infracţiunii.
Cum s-a
putut produce în ţara noastră o asemenea fraudă echivalentă cu valoarea unei
autostrăzi Bucureşti-Braşov sau Bucureşti-Craiova? Nu ştia nimic preşedintele
României de marea spargere de la ANPR? Prin cafenelele din Dorobanţi, toţi
şmecherii de cartier colectau drepturi procesuale, căutau boieri scăpătaţi şi
alergau pe la arhive pentru a găsi copii şi urme de acte de naştere. Se adunau
la prînz pe la Ambiance, pe la Chocolate sau pe la Fratelli şi îşi frecau
palmele povestind fericiţi de ultima lovitură dată cu drepturile litigioase. Nu
ştia Traian Băsescu, tăticul tuturor afacerilor din Bucureşti? Nu aflase nimic
SRI? Nu ştiau procurorii din DNA şi de la DIICOT despre această morişcă
financiară de proporţii? Greu de crezut! Chiar imposibil, deşi astăzi toţi
caută scuze şi se uită spre lună de parcă de pe ea ar fi coborît cu numai
cîteva zile înainte.
La
puţină vreme, după victoria din decembrie2004 a lui Traian Băsescu, o primă
mare noutate a fost dispariţia grupului de interese Bittner-Petrache-Cocoş.
Bittner a plecat în mare grabă din ţară şi avea să vîndă cele mai multe din
agoniselile sale de pe vremea lui Adrian Năstase. Iar Dorin Cocoş s-a umflat în
pene, spunînd gomos (mai ales după instalarea Coanei Joiţica la Cotroceni): -
Acum eu sunt noul Petrache-Bittner!
Se
spune că el ar fi preluat şi protecţia vămuitorilor de pe vremea guvernului
Năstase. Ba, aceştia, pentru a fi lăsaţi în plata Domnului, au plătit un anume
preţ al iertării. Cuplul Petrache-Bittner ar fi ieşit imediat cu un dar de
supunere şi recunoaştere a noii puteri. Aşa a cedat noului Petrache-Bittner,
adică lui Dorin Cocoş şi Elenei Udrea, nimic mai mult decît magazinul Titan din
Capitală. Acesta fusese achiziţionat pe numele unuia Iacobescu şi, la comanda
celor doi, a fost trecut pe numele lui Alin Cocoş, odrasla marilor năzbîtii şi
prefăcut peste noapte în om de afaceri şi investitor. Alin Cocoş a preluat
magazinul Titan, iar marele nabab al regimului Băsescu, colectorul de bani,
recuperatorul de drepturi litigioase şi comisionarul de energie electrică a
început restaurarea şi modernizarea magazinului Titan. Se spune că Cocoş a
lucrat în cea mai mare parte numai cu bani cash. Nu primea din diverse afaceri
decît sume cash (dosarul Afacerii Microsoft şi declaraţiile de martor din ancheta
ANRP menţionează acest lucru) şi plătea la fel. Cocoş a cumpărat pe numele lui
Alin Cocoş un magazin în centrul vechi, unde urmează să se instaleze magazinul
H&M. Tot Dorin Cocoş a cumpărat cu numai 500.000 de euro (declaraţi)
Hotelul Griviţa, care fusese scos la vînzare cu 3 milioane de euro. Şi în toate
trei (adică în Titan, în centrul vechi şi în Hotelul Griviţa) a investit cam 20
de milioane de euro numai pentru restaurare şi modernizare. Şi cu bani plătiţi
în cea mai mare parte în cash. Sigur că Elena Udrea nu ştia nimic. Nici SRI,
adică nici Florian Coldea, şi nici Traian Băsescu n-au auzit nimic. Numai
ciumpalacii din Dorobanţi rîdeau în pumni şi priveau cu admiraţie la ploaia de
poşete, maşini, bijuterii şi săndăluţe căzută săptămînal pe capul Coanei
Joiţica. Şi bîrfeau pe seama mersului avioanelor spre Dubai, unde românii
noştri cărau banii cu geamantanele.
De bună
seamă că nimeni n-a ştiut de terenul recuperat de la Circul Globus pentru Cocoş
(care a dus la dispariţia Brînduşei Novac din PDL pentru simplul fapt că n-a
fost de acord), n-a aflat nici de zecile de terenuri luate de Cocoş şi Udrea de
la RAPPS pe numele unor băieţi împinşi la înaintare, gen Stelian Gheorghe,
Alexandru Faur şi încă mulţi alţii. Cum să afle SRI de terenul din Floreasca şi
de creditul de la BRD? S-au înroşit ziarele şi televizoarele de cît au tocat
subiectul şi instituţiile statului n-au aflat şi n-au investigat creditul
coanei Joiţica? Toate erau operaţiuni ale lui Dorin Cocoş pe numele Elenei
Udrea, care, biata şi nevinovata de ea, încremenită cu gîndul la preşedintele
ei, nu a aflat nimic. Nici măcar că trecerea creditului său de 3.000.000 de
euro pe numele amărîtului de vînzător Alexandru Faur era tot o operaţiune a lui
Dorin Cocoş făcută în numele Elenei Udrea!
Cum de
a pierdut Serviciul Român de Informaţii ocazia de a-şi arăta abilitatea şi
promptitudinea trecînd pe lîngă asemenea afaceri uriaşe? Nu a aflat nimic, nu a
raportat nimeni sau toate s-au oprit la Florian Coldea şi la George Maior
pentru a nu-l deranja pe Traian Băsescu? Unii ofiţeri spun că, dimpotrivă,
Daniel Moldoveanu, pus şi el pe afaceri din chiar inima Cotrocenilor, ar fi
blocat totul nu pentru a-l calma pe preşedinte, ci pentru a nu-l implica în
tărăboiul ce avea să vină. Şi pentru a nu-l face responsabil de un mecanism pe
care chiar el l-a inventat în mare măsură.
Nevinovatul
nostru preşedinte, în ciuda eforturilor de a ieşi ca de la Nufărul din aceste
operaţiuni dubioase, pare a fi la baza lor. Ca în cazul moşiei de la Nana, al
casei din Mihăileanu sau al afacerilor cu energie ieftină. Şi la împărţirea
asfaltărilor, şi a afacerilor cu energie, şi la recuperarea de proprietăţi, şi
la restituiri. Traian Băsescu a ştiut de toate ("ştie, mă, ştie, cum să nu
ştie"), inclusiv de afacerile fratelui său cu ţiganii de la Slatina. A
lăsat impresia că Elena Udrea este mandatara sa deplină. Şi tot ce a recomandat
sau susţinut Coana Joiţica a devenit obligatoriu şi s-a îndeplinit. Oameni
numiţi în funcţii, decizii, proiecte, aprobări. Totul trecea pe la Dorin Cocoş
în materie de afaceri şi primea binecuvîntarea politică a Elenei Udrea,
binecuvîntare egală cu aprobarea lui Traian Băsescu. Şi începea să funcţioneze.
Aşa a ajuns Stelian Gheorghe să recupereze valori de peste 200 de milioane de
euro. Aşa a ajuns faimosul Stelu să scoată 50 de milioane de euro cash din
bancă, fără ca SRI, BNR şi Oficiul pentru Spălarea Banilor să se sesizeze, asta
în ciuda faptului că există semne că tustrele instituţiile au fost informate.
N-au aflat ele nimic nici despre operaţiunile lui Sorin Blejnar şi Codruţ
Marta? Sau în interiorul lor a funcţionat o operaţiune de protecţie? Un zid de
protecţie care să apere toate afacerile din regimul Boc-Băsescu de curiozitatea
instituţiilor importante (mă refer la cele amintite mai sus) nu putea fi ridicat
fără binecuvîntarea lui Traian Băsescu. Şi de la acestea, pe cale de
consecinţă, fără beneficii uriaşe pentru acesta. Vrea cineva să spună că
Parchetul General a decis preluarea dosarului Băsescu-Bercea Mondial de la
procurorul Iacobescu aşa, de simpatie? Şi că nimeni nu a declanşat o cercetare
pe seama acestui abuz petrecut în interiorul Ministerului Public? S-o creadă
mutul lovit de toate celelalte infirmităţi şi care nu poate recunoaşte nici
mîna lui Traian Băsescu, nici a serviciilor secrete, nici a Parchetelor
înfeudate pînă în gît.
De ce
amărîtul de Alexandru Faur, cel care a semnat hîrtiile de preluare de la BRD a
creditului luat de Elena Udrea, nu este chemat şi el să spună povestea tuturor
proprietăţilor de pe numele său, ca şi Stelian Gheorge, Dinu Pescariu sau Remus
Truică (toţi trei au cooperat cu organele de cercetare penală)? De ce toate
aceste afaceri nebune, locate mai ales în sectorul 2, cel primărit de Neculai
Onţanu, nu-l aduc la dat cu subsemnatul şi pe generalul cu patru stele, cel
care este mai degrabă doctor în afaceri imobiliare decît sergent pîrlit
într-ale armatei?
Înainte
de descifrarea afacerilor de la ANRP mai trebuie adăugat un lucru. În vremea
regimului Boc-Băsescu, nici un "centru de afaceri" pe seama banilor
publici nu a funcţionat fără protecţia maximă. Şi în tradingul de energie, şi
la asfaltări, şi la restituiri, şi la convertirea în bani a drepturilor
litigioase.
Comportamentul
de tip mafiot a dat tonul în toate marile afaceri ale acestei perioade încă
nedecontate în care încă nu s-a făcut nici un pic de lumină.
După
graba cu care unii vînează muştele de pe pereţi şi după felul în care sunt
chemaţi la Parchet tot felul de sforari şi de beneficiari, lucrurile sunt încă
departe de clarificare. Cea mai mare afacere de corupţie din istoria României
nu se lasă dezlegată cu una cu două."
marți, 9 decembrie 2014
HAI SA BEM, SI SA NE VESELIM!
Trăiască
Academia Română, care ne dă veşti bune, interesante şi dătătoare de speranţă!
Se pare ca până acum, bând ţuica, noi am acţionat cam din intuiţie! Ceea ce n-a
fost rău, desi uneori, unora, le-a fost cam rău... Acum
avem problema clarificată! Să acţionăm ştiinţific şi consecvent! Important este
să avem materialul didactic la îndemână...
TUICA de PRUNE
Primele băuturi distilate au fost fabricate de eschimoşi în urmă
cu 3000 de ani, prin fermentaţia unor alge. Licoarea avea multiple utilizări
terapeutice.
La noi, tradiţionala ţuicǎ de prună, de o tărie între 22-25 grade (numa...)
era odinioară folosită în vindecările miraculoase ale unor boli de inimă, de
stomac şi biliare.
Combate bolile de inimă
Biochimistii americani au dovedit că o enzimă prezentă în
cactusul Karroll viridis enoae, este regăsită în ţuica de prună, în cantităţi de 8 ori mai mari.
Enzima are rolul de a reduce depunerile de colesterol de pe arteridele
capilare coronariene, vasele care aduc sangele la inimă.
Este prezentă în alte 120 de medicamente naturiste diferite, cu
rol în prevenirea aterosclerozei si, implicit, a infarctului miocardic, medicamente
care sunt foarte scumpe în SUA, Canada şi Marea Britanie (depăşesc în medie 140
de dolari pentru o cura de 45 dezile).
Consumarea zilnica a 32,12 ml tuica de pruna este o eficienta metoda
de a reduce probabilitatea de aparitie a unor boli de inimă datorate
aterosclerozei.
Acest tip de profilaxie are un preţ de 14.000 de ori mai mic decât
în cazul unei medicaţii naturiste cu extract de cactus, ambalat în SUA.
Antianemic
Cercetatorii germani au descoperit ca în extractele distilate de
pruna exista
6 tipuri de substanţe cerute de celulele roşii sanguine, rapid absorbabile în stomac, odata cu vaporii de
alcool.
Aceste substanţe, prezente din abundenţǎ în ţuică, pot creşte cu peste 120%
viteza de producere a hemoglobinei şi chiar a producerii de hematii (celule roşii ale sângelui, care
transportă oxigen).
In plus, ţuica de pruna are un bogat conţinut în fier, nucleul
metalic al hemoglobinei
din globulele rosii.
Dar acest lucru nu inseamna nici pe departe ca anemia se previne
cu tuica, în lipsa unei alimentatii corespunzatoare recomandate de medic.
Dimpotriva, un consum zilnic de tarie de pruna fara o alimentative
adecvata, poate avea efecte nefaste chiar şi pentru un organism sanatos.
Reglarea funcţiilor hepatice
Ţuica de prună slabă conţine o anumită cantitate de vitamine A,B,C,D1
şi D2, nedegradate termic şi absorbabile intestinal, cu eficienta
crescuta, atunci cand temperatura bauturii este apropiata de cea a sangelui (37,5 C°).
Acesta este un motiv pentru care ţuica de pruna fiartă, nu
foarte fierbinte, consumată moderat, este, în ciuda celor crezute, benefică functiilor
hepatice, avide în anotimpul rece de vitamine şi săruri (sunt excluşi cei care suferă de afecţiuni hepatice
cauzate de alcoolism).
Se recomandă ţuica de pruna slabă în dischinezii biliare,
probleme de decongestionare
hepatică (disfunctii ale ficatului cauzate de slaba irigare cu sange a acestuia), constipaţii
cauzate de factori alimentari.
1.Tuica de pruna poate avea efecte magice pentru sanatate numai în conditiile în care este preparata curat.
2. Nu se
recomanda ca „terapia cu tuica” sa devina un obicei.
Aceasta „traditie" se poate usor transforma intr-un viciu
extrem de periculos.
3. A mări
doza terapeutică de ţuică poate conduce la alcoolism. Priviti tuica drept un medicament şi aveti faţă de ea atitudinea care se impune.
Terapia cu ţuică
Mic dejun
Este total exclus a se consuma orice fel de tărie inainte sau
după micul dejun! Exceptie fac cei care suferă de forme nespecifice de tahicardie
(creşterea frecvenţei bătăilor inimii) si hipertensiune netratabilă, din cauza
unui stres psihic puternic.
Acestora li se indica sa consume 30-40g slanina, urmata de un paharel
de maximum 40 ml de tuica fiarta de pruna, „data peste cap”.
Persoanelor care lucreaza în conditii de temperaturi scazute li
se recomanda 50-60 ml „pruna” dupa un mic dejun bogat în grasimi.
Dejun
Tuica de pruna slaba (nu alte tarii) este indicata ca aperitiv
inainte de servirea
mesei.
Alcoolul si, mai ales, sarurile minerale, favorizeaza absorbtia
unor elemente benefice, (prezente numai în fructul de pruna), inainte de inceperea
dejunului. Din acest motiv, este absolut necesar ca tuica sa fie servita cu
10-15 minute inainte de masa de pranz (care poate contine elemente ce pot bloca
absorbtia unor principii active proprii,
regasite numai în tuica de pruna.).
Cantitatea ideala de tuica (de 22-24°) servita ca aperitiv nu
trebuie sa depaseasca
50-60 ml pentru barbati şi 25-35 ml pentru femei.
Nu se recomanda servirea de vinuri tari în timpul dejunului şi
nici dupa dejun.
Cina
Inainte de cina, se poate servi un paharel de tuica de pruna
ceva mai tare
(30-35), maximum 50 ml pentru barbati şi 40 ml pentru femei, bautǎ incet, cu 20-25 minute inainte de masa. Nu este recomandat a se consuma nici un fel de bauturi distilate
dupa servirea mesei de seara.
Text: Marius Radu, cercetător Academia Română
Fabricant de material didactic (până la 40 l, cf. hotărârii
guvernului) V. Niţu
sâmbătă, 6 decembrie 2014
Sfantul NICOLAE
"VIS" UREAZA LA MULTI ANI, CELOR CARE PURTATI PRENUMELE NICOLAE, NICU, NICOLETA, NICULINA, NINA, TUTUROR ACELORA AL CAROR PRENUME DERIVA DIN ACESTEA, DAR SI CELOR NASCUTI IN ACEASTA ZI DE SARBATOARE! SA TRAITI CU NUMELE!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)