Preiau, fără alte comentarii, acest articol (cam lung, recunosc, dar foarte interesant) scris de generalul Iordache Olaru și publicat pe un site denumit ”contributors.ro”
MOTTO: Nimic nu este mai scump decat
ceea ce primești pe gratis.(Proverb japonez)
”Cer scuze tuturor celor ce vor citi aceste rânduri, pentru că am scris
titlul în limba engleză, dar nu l-am ales întâmplător. Chiar dacă încercăm să
evităm subiectul „facerii generalilor în armata română”, actualitatea este cea
care îndeamnă la adoptarea unei poziții. Sunt cetățeni care asimilează gradul
de general cu orice altceva, nicidecum cu demnitatea unei autorități militare
pe care orice societate o recunoaște și o respectă. Într-una dintre scrisorile
pe care le-am adresat președintelui României, în anul 2009, scriam:
„Neacordarea gradului
de general pentru cei care nu au carieră militară. Acesta se cuvine doar
militarilor activi, pe baza criteriilor stabilite. În nicio armată occidentală
gradul de general nu este unul onorific! Acesta trebuie acordat doar celor care
au parcurs treptele ierarhiei militare şi au absolvit instituţii militare de
profil. De aici şi până la a face campanie electorală în uniformă nu este decât
un pas! Care, din păcate, a şi fost făcut”.
Multe dintre avansările la gradul de general din ultimii ani au stârnit
nedumerire, stupoare, controverse și polemici care lezează demnitatea și
onoarea militarilor onești, care au obținut aceste grade pe merit. Fiecare nouă
serie de avansări a generat articole cu titluri umilitoare: „Dezertori
avansați”, „Stelele de general iscă polemici”, „Generalii armatei de ațe, mingi
și tirbușoane” sau „Tablagiu avansat general”. Fie și numai aceste câteva
titluri anulau motivele pentru care credeam că trebuie să fiu mândru că am
servit în armată și că tot ce mi s-a întâmplat frumos în viață datorez și
ARMATEI ROMÂNIEI. Prin urmare, contribuabilul are toate motivele să aibă dileme
cu privire la criteriile în vigoare, calitățile și meritele celor care poartă
gradul de general. Același contribuabil se poate întreba: De ce fiecare
avansare la gradul de general dă naștere la contestații din toate părțile?
Situația creată prin aceste avansări controversate impune ca astăzi să nu
ignorăm următoarele interogații: Cum suntem noi generalii români? Ce-ar trebui
să facem, astfel încât să avem prestigiu și recunoaștere socială? Ce s-a
întâmplat de-am scăzut chiar și în ochii camarazilor noștri, dar și ai
concetățenilor? Care este explicația pentru care decidentul politic are o
atitudine de sfidare și de totală lipsă de respect pentru gradele militare?
Pentru documentare asupra profilului de general am cautat pe Internet în
limba engleză „how to become a general”. Răspunsurile pe care le-am găsit se
referă la criteriile și standardele altor armate în privința obținerii gradului
de general. Între altele, am reținut că se cer studii militare temeinice,
caractere fara cusur, excelență în ceea ce privește profesionalismul, abilități
de a lucra în medii diverse si in conditii de stres. Vi se pare puțin? Și asta
nu e tot: e nevoie de calități fizice și de o sănătate robustă, de trăsături
morale fără cusur, recunoscute de cei din jur, de loialitate față de valorile
instituției militare etc. Până și alegerea soției devine un criteriu…
Din experiența pe care am dobândit-o din activitățile comune cu omologi din
alte țări, dar și din structurile aliate, am reținut că diferențele dintre
națiuni privind nivelul performanțelor referitoare la leadership derivă din
modul în care sistemul își creează propriile criterii de identificare,
„creștere”, educare, urmărire, stimulare, ierarhizare a valorilor etc. Succesul
oricărei organizații, inclusiv al celei militare, este strict condiționat de
managementul resurselor umane, care trebuie să dovedească flexibilitate în
promovarea valorilor după un principiu general cunoscut – „omul potrivit la
locul potrivit” –, dar care la noi este aplicat anapoda. De asemenea, sistemul
de selecție, avansare în grad și promovare în funcții trebuie să aibă
stabilitate, să fie simplu și viguros, să funcționeze pe baza unor reguli
clare, nu prin excepții. N-am avut noi printre criterii și cunoașterea limbii
engleze și tot noi am avansat colonei la gradul de general fără să cunoască
această limbă? La occidentali sistemul este draconic și în final nimeni nu
contestă alegerea, iar cei care greșesc pleacă a doua zi din sistem dezonorați,
degradați și fără drept de pensie militară. La noi este altfel, pentru că
suntem toleranți la tot ce înseamnă abatere de la normă, regulă, cutumă,
respect pentru valori și caractere.
Prin comparație, iată ce am obținut când am tastat în limba română „cum să
devii general în armata română?”: „Culmea armatei în România. Faci donații și
devii general”, „Izmene cu vipușcă! Asta înseamnă să fii general!”, „Generalul
mioritic”, un capitol din cartea „Memorii în bocanci” scrisă de Călin Hentea,
„CV de general de carton cu 8 ani lipsă dintr-o carieră…”, „Cât mai costă o
stea de general în Armata României?”, „Iohannis taie producția fabricii de
generali” și închei, cu „Secretele fabricii de generali”, deși lista este mai
lungă…
Ani de-a rândul, sistematic, cu bună știință sau fără, s-a făcut
aproape totul pentru a compromite gradele militare, pentru a-i umili pe
militari și pentru a lăsa să se înțeleagă că, de fapt, nu criteriile sunt cele
care guvernează acordarea gradelor, ci bunul plac al cuiva. Înainte de 1989,
generalii maiori (cu o stea) îi comandau pe generalii locotenenți (cu două
stele), iar căpitanii pe locotenenți-colonei. Funcția „dobora” gradul și uite
așa respectul pentru ierarhie, pentru gradele militare s-a degradat până la un
nivel pe care astăzi nu numai militarii, dar și civilii îl percep ca dispreț și
lipsă de respect față de cei care servesc patria în uniformă.
În nicio armată din lumea occidentală, un ofițer nu poate ocupa o
poziție de general fără să fie avansat. La noi se poate. În nicio armată
serioasă nu se fac avansări după trecerea militarilor în rezerva. La noi încă
este posibil. În nicio armată cu reguli stricte nu se dau grade tenismenilor,
fotbaliștilor, lăcătușilor, jurnaliștilor servili, prietenilor politici,
primarilor loiali, procurorilor sau nu știu cărui șef de partid ori persoanelor
care nu au carieră militară. La noi, în ciuda cosmetizărilor, persistăm în
limitele practicilor moștenite de la comuniști, aș putea spune în formă
continuată.
Dacă putem numi un singur general care nu merită gradul și totuși a fost
avansat fraudulos, orice demers de reconsiderare a statutului acestuia este
lovit de nulitate în absența unei analize a criteriilor și imprejurărilor care
au dus la asemenea eșecuri.
Mă întreb: Cine ar putea acum să aibă puterea morală să spună cine este
intrusul și apoi să-i arate ușa? Asta-i dilema. Câțiva au fost
„dovediți”, le-au fost date în vileag matrapazlâcurile și au fost
condamnați, alții s-au cerut singuri „afară” din sistem, pentru că și-au
aranjat ceva mai profitabil în viața civilă, alții au trecut la pensie,
compromiși, dar fără să plătească prețul mizeriei în care s-au complăcut, iar
unii au plecat dezamăgiți în rezervă.
Nu este scopul acestor rânduri de a incrimina, dar ceva nu este în regulă
cât timp onoarea și demnitatea celor care au grade militare este discutabilă și
comentată. Apropo: onoare, demnitate, interes național, cuvinte devenite calpe
după atâta folosire, ar trebui să fie scoase din dicționare sau să primească
definiții noi. Pe plaiurile dâmbovițene, după tot ceea ce se spune despre
cei avansați la gradul de general, nimeni nu va mai crede că ți-ai făcut treaba
și că meritul îți apartine. În condițiile date, toți vor fi gata să spună că,
de fapt, întâmplarea, norocul, loialitatea față de „cineva” sau decizii obscure
ți-au fost favorabile și, în consecință, ai fost avansat. Nu comisie, nu
criterii, nu reguli, ci doar voința, arbitrară, a cuiva. Ca atare, devii
generalul șefului de stat major, al ministrului, al președintelui, al șefului
de partid sau de gașcă etc. Generalul criteriilor lor!
Nu doar Sistemul este vinovat pentru situația actuală! Dacă există mizerie,
aceasta există probabil și în noi, în limitele noastre interioare, ale
generalilor onești, pentru că am acceptat ca asemenea enormități să se
întâmple. Altfel, cum putem explica noi, generalii, că subofițeri fără studii
militare consolidate au primit grade de ofiter, devansându-i în mod nemeritat
pe ofițerii cu experiență și cu așteptări la grade superioare. Motivația
acestora din urmă nu a mai existat și au plecat în rezervă, înfrânți și de
tăcerea noastră, a generalilor. Răul a fost făcut. Iată de ce, în contextul
ultimilor arestări ale unor așa-ziși generali, justiția trebuie să se implice
și să demonteze toată această mașinărie incredibil de eficientă, care face ca
regulile, statutele și regulamentele militare cu privire la avansări să fie
batjocorite. Iată de ce mă interesează, la fel ca pe toți militarii cinstiți,
ca normalitatea să fie restabilită grabnic.
Dacă pentru un ofițer situația este umilitoare și dureroasă, oare cum
percepe lucrurile un civil, care urmărește stupefiat actualitatea cazonă? Un
„general” este arestat, altul este acuzat că și-a plagiat doctoratul, dar
coordonează tezele altor generali, acuzați, la rândul lor, de fals Și sunt
membri pe viață ai unor academii, sefi ai unor asociatii, etc. Același civil nu
poate fi condamnat dacă, în sinea lui, socotește că acești „generali”, plătiți
din banii săi, nu vor fi în stare să îl apere într-un scenariu belic, deși au
depus un jurământ.
Vreau să cred că aceste rânduri vor fi citite nu doar de către cei care
doresc să știe realitatea despre avansările frauduloase din armată, dar și de
către politicienii care activează în Comisiile de apărare din Parlament. Faptul
că au fost peste 900 de avansări frauduloase în gradul de ofițer și că există
un dosar penal instrumentat în acest caz, ne dăm seama că este necesară o
analiză a tuturor cauzelor care au permis să se ajungă la o situație care
subminează autoritatea actului de comandă și încrederea în ierarhia militară.
Trebuie cerută aplicarea de pedepse exemplare pentru cei care au făcut avansări
frauduloase, să se retragă gradele celor care au profitat nemeritat de ele, de
funcțiile și de avantajele derivate din acestea.
Niciodată nu am auzit oficiali ai Ministerului Apărării oferind explicații,
după cum nu i-am auzit anunțând că au retras dreptul de a purta uniformă celor
care nu respectă regulile, care fac campanie politică în uniformă, sau care se
expun public în împrejurări hilare, pentru a proteja astfel solemnitatea și
profilul imaginii celor care poartă uniforma militară cu demnitate, ba chiar cu
dragoste de ea.
De asemenea, oficialii Ministerului Apărării nu au dat încă explicații
celor care vor să afle răspunsuri corecte la unele nelămuriri, precum:
1. Pentru cei care spun că sunt prea mulți generali activi, menționez că
armatele occidentale au, în medie, un raport de un general la o mie de militari
(SUA – 1,2; Spania – 1,1; Portugalia – 1,3 etc). În România,
la o structură a forței de 70 de mii de militari rezultă 70 de generali.
Probabil că armata noastră nu are mai mult de 75 de generali activi…
2. Avansările în grad, după trecerea la pensie, sunt o reminiscență
sovietică. Fiecare trece în rezervă cu gradul pe care îl are la încheierea
serviciului militar. Sunt generali, inclusiv veterani de război, care la
trecerea în rezervă au fost maiori sau căpitani, iar acum au trei stele sau
patru stele. Fiecare trebuie să fie mândru de gradul pe care l-a avut când a
fost în război, în teatru sau activ. Altfel, ajungem la derizoriul avansărilor,
inclusiv în gradul de general, pe care nimeni nu le mai respectă, pentru că,
nu-i așa?, „sunt onorifice”, după cum explica un președinte.
3. O altă anomalie: soldații, caporalii, în genere (evit să scriu „în
general”) subofițerii care își pierd viața în teatre sunt avansati la gradul de
sublocotenent, din motive pe care nu le inteleg, ca sa judec. Să nu mai fie
onorante și onorabile gradele de soldat, caporal sau subofițer? Să se înțeleagă
oare, peste ani, că doar ofițerii avansați post mortem s-au jertifit și merită
să fie eroi?
4. Cât privește structura pe grade, ea a suferit modificări în funcție de
interesele diverșilor miniștri care „au controlat democratic” structurile din
interese obscure, si pentru care ar trebui să răspundă. Astfel, am ajuns să
avem generali cu grade inferioare funcțiilor pe care le ocupă: pe linie de
comandă, este de neînțeles de ce comandantul de divizie care are două stele
trebuie să se subordoneze șefului categoriei de forțe care este tot de două
stele, dar funcția lui este de patru stele.
5. Cât privește faptul că sunt generali care nu au fost în Afganistan,
cineva ar trebui să explice celor care au dreptul să avanseze că participarea
în teatre pe funcție de ofițer nu îl califică automat să fie avansat la gradul
de general și asta la o vârstă foarte tânără. În plus, introducem în
ecuație un criteriu pe care îl rezolvăm românește, adică aveam grijă să îi trimitem
în teatre pe cei care trebuie să devină generali. Participarea în teatre poate
să fie o premisă, dar nu una definitorie. Nu vor mai fi avansări la gradul de
general dacă nu avem participări în teatre? Care vor fi criteriile în momentul
în care va trebui să ne retragem din toate teatrele? Inventăm războaie ca să
avem generali?
Iată și câteva sugestii cu privire la profilul celor care ar urma să fie
avansați la gradul de general:
·
Calități umane deosebite: onoare, demnitate, respect pentru preopinent și
părerile acestuia, recunoașterea spontană a calităților și meritelor
subordonaților, respect pentru ierarhie și pentru cei care au fost în teatre,
politețe fără cusur, franchețe.
·
Performanță intelectuală, capacitate de comunicare deosebită, abilitatea de
a discuta avizat subiecte diverse, precum și calități de reprezentare și de
utilizare a media.
·
Experiență în toate compartimentele majore ale apărării (trupe, politică
militară, învățământ, etc).
·
Disponibilitatea de a asculta, înțelege și accepta opiniile altora.
Capacitatea de a-și evalua și schimba atitudinea proprie.
·
Pregătirea permanentă de a conduce trupe sau structuri aliate aparținând
unei coaliții (nu există variantă „bun doar în țară”).
·
Calități intelectuale cuplate cu cele practice. Posibilitatea de a vedea
miezul problemei, de a direcționa și coordona, de a mobiliza și însufleți pe
cei pe care îi conduce.
·
Generalul trebuie sa fie în primul rând un leader. El este un ideal. El
este un exemplu de referință al structurii militare. Dacă un general are
calitățile/ atributele menționate, atunci structura pe care o conduce este
percepută ca atare. Dacă nu, atunci există o problemă a sistemului cu privire
la selecție si promovare care trebuie reformat potrivit cerințelor organizației
militare și nu potrivit așteptărilor individului.
·
Gradul de general să fie acordat doar celor cu studii militare, imediat la
numirea pe funcție, să fie corespunzător funcției pe care o ocupă și, foarte
important, nu trebuie așteptată Ziua Armatei, 1 Decembrie sau alte momente de
sărbătoare.
În concluzie, afirm că militarilor onești, indiferent de grad, atunci când
sunt avansați, nu le place să aibă sentimentul că „li s-a dat totul, dar li s-a
luat puterea de a se bucura”.
Scurtă bibliografie orientativă: