VIS: LA MULTI ANI, ARMATEI ROMANE!

Postarea mea de acum 10 ani rămâne valabilă cât lumea!
VIS: LA MULTI ANI, ARMATEI ROMANE!: Escadron de rosiori, 1877 Ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei Romane , o zi de glorie si de cinstire pentru eroismul si jertfele ...

Strategii gândite în urmă cu 20 de ani

 https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0MPLRLcnzkTdTDjVxbcKWXzoh5zQx2iWd6RCQZw5UcZXSMp3HEAqznKD9Cdydb8s9l&id=100003379808217

Așa o fi?

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0kxXXfQcEhYwWfqNgTPY26L81H4stVT5MSr34U97iKWt19EsrExHJkskAvWxEvkZGl&id=1009053567

14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02ryT55XtWDCwmgKzvip1yTG842czZZA4Cy4XtRpuqTPbkRbKYqpiiLAzdTN83PGWel&id=1009053567

Din cugetările japonezilor

Cedează proștilor și nebunilor. 

Dacă femeia va dori, va trece și prin stânci. 

Nu-l reține pe cel ce pleacă, nu-l alunga pe cel ce vine.

Repede este același lent, dar fără întreruperi. 

Mai bine e să fii dușmanul unui om bun, decât prietenul unui om rău.

 Fără oameni simpli nu există oameni mari.

Cine dorește cu adevărat să se ridice, va inventa scara. 

Soțul și soția trebuie ă fie asemenea mâinii și ochilor : când mâna doare, ochii plâng, iar cînd ochii plâng, mâna sterge lacrimile. 

Si drumul lung începe cu cel scurt.

Soarele nu știe ce e corect. Soarele nu știe ce e greșit. Soarele luminează fără scopul de a încălzi pe cineva anume. 

Cel ce s-a găsit pe sine însuși e asemenea unui soare.

 Marea e mare pentru că nu desconsideră râulețele mici.

Cine bea, nu știe despre daunele vinului ; cine nu bea, nu știe despre avantajele lui.

 Chiar dacă niciodată nu vei avea nevoie de sabie, trebuie s-o porți toată viața.

 Florile frumoase nu aduc roadă gustoasă.

Necazul, ca și rochia ruptă, trebuie lăsat acasă. 

Când există

 dragostea, și veziculele variolei sunt fel de frumoase ca gropițele din obrajori.

 Nimeni nu se împiedică stând întins în pat.

Un cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă. 

Dacă problema poate fi rezolvată, nu merită să-ți faci griji pentru ea. Dacă însă nu poate fi rezolvată, e inutil să-ți faci griji de ea. 

Când desenezi o ramură, trebuie să simți adierea vântului.

De șapte ori verifică înainte de a avea dubii despre un om. 

Încearcă să faci tot ce poți, în rest lasă-te în voia sorții.

 Onestitatea excesivă se învecinează cu prostia.

Fericirea vine în casa în care se râde. 

Victoria îi revine celui care va răbda cu jumătate de oră mai mult decât rivalul său. 

Se întâmplă uneori că frunza se îneacă, iar piatra plutește.

Săgețile nu zboară spre fața care zâmbește.

Ceaiul rece și orezul rece sunt acceptabile dar privirea rece și cuvântul rece sunt insuportabile.

 Râurile adânci curg liniștit.

La zece ani — minune, la douăzeci — geniu, iar după treizeci — un om obișnuit.

 După ce ai gândit – hotărăște-te, după ce te-ai hotărât – nu te mai gândi. 

Să întrebi e o rușine pentru un minut, să nu știi e o rușine pentru o viață.

O vază perfectă niciodată nu va ieși din mâinile unui meșter nepriceput .

Să nu- ți fie frică să te îndoi un pic , te vei îndrepta mai drept . 

Dacă te-ai pornit în drum din propria dorință , și o mie de ani ți se vor părea ca unul .

Record mondial la 100 m liber!

 46.98 secunde și a stabilit un nou record european.

David Popovici, în finala probei de 100 de metri liber la Campionatul European de la Roma! ”Racheta” stabilește un nou record european

UPDATE 19:33: David Popovici a început cursa de pe culoarul al patrulea. Românul a avut un start exploziv în cea de-a doua semifinală a probei de 100 de metri liber. Românul a întors primul și a căpătat un avantaj vizibil până la finalul cursei. 

David Popovici a încheiat cursa în doar 46.98 secunde și a stabilit un nou record european.

În prima semifinală, s-a impus maghiarul Kristoph Milak, cu un timp de 47.76 secunde, timp mai slab decât cel obținut de David Popovici în calificări, 47.20 secunde.

26 iunie, ziua Drapelului National al României

La veșnici ani, Drapel drag al Țării mele! 

 

Sfinții Împărați Constantin și Elena

 

 LA MULTI ANI ACELORA DINTRE VOI

CARE ASTAZI VA SARBATORITI ONOMASTICA, CINSTIND NUMELE CONSTANTIN, ELENA, CONSTANTINA ORI DERIVATE ALE ACESTORA! (Constanta, Costache, Costel, Costin, Titi, Ileana, Ilinca, Lili, Lenuta, Lenus, Neli, Eleonora etc.)

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt doi dintre cei mai iubiţi sfinţi.

Mărturie stau şi numeroasele lăcaşuri ale Bisericii Ortodoxe Române, din ţară şi din străinătate, care poartă hramul Sfinţilor Împăraţi dintre acestea, deosebindu-se catedrala patriarhala din Bucuresti,  închinata Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ctitorie a voievodului Ţării Româneşti, Constantin Șerban Basarab (1654 - 1658), care a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău. Sfântul lăcaş a fost de fapt forma pe care a îmbrăcat-o evlavia domnitorului şi a credincioşilor din oraşul lui Bucur faţă de cei doi sfinţi care au marcat profund istoria creştinismului", a adăugat părintele Ciprian Apetrei.

În anul 2002, la sărbătoarea hramului catedralei, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Cipru i-a dăruit patriarhului Teoctist o raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aduse de la Mănăstirea Kykkos, împreună cu o copie după icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca, care se păstrează în mănăstirea cipriotă.

După aducerea moaştelor, cultul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a înflorit la Catedrala patriarhală. În fiecare an, în ziua prăznuirii lor, racla cu sfintele moaşte este scoasă în procesiune şi aşezată spre închinarea credincioşilor, alături de racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.

Sfântul Constantin cel Mare

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 - 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.

Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "prin acest semn vei învinge". Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creştină, ca semn protector în lupte. Constantin a câştigat bătălia, iar dovadă a credinţei sale în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturiseşte că a câştigat lupta "prin inspiraţie divină".

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine "religie permisă", alături de altele din imperiu. El ia totodată măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve, modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul şi pedepseşte adulterul.

De asemenea, el a atribuit Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici. Încă din anul 317, a început să bată monedă cu monograme creştine.

Împăratul Constantin cel Mare a declarat, în 321, duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, drept zi de odihnă în imperiu, zi în care şi soldaţii asistau la slujbă. Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală - inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult printre care Biserica Sfinţiilor Apostoli.

Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influenţa Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut" (Simbolul credinţei sau Crezul).

Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ( Istanbul) ctitoria sa.

 Sfânta Împărăteasă Elena

Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menţionată de Geoffrey of Monmouth, spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britanici şi Roma. Constantius Chlorus a divorţat de ea, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, precum şi alte 18 lăcaşuri de cult. De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a murit la Roma, în anul 327.

 În ziua de 21 mai, în calendarul popular este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi, păsările îşi învaţă puii să zboare.

În această zi, era interzis să se muncească iar, prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări.

Ziua de Constandinu Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.

Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

 

172 de ani de la nașterea Geniului, și Ziua Culturii Naționale.

 

172

Ca și Eminescu, zeii și geniile nu mor niciodată!
Ziua Culturii Naționale pe care o sărbătorim astăzi, nu putea fi decât de ziua nasțerii Nemuritorului.

Motto:
"Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrundă cum a fost!"
...
"De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva
Famenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă-a lăuda:
Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură
Laudele lor desigur m-ar scârbi peste măsură."

Sunt convins că nu prea multă lume a avut prilejul să citească o astfel de descriere a Luceafărului făcută de marele Caragiale. Cerându-mi scuze pentru nerespectarea ortografiei originale, vă las să-l "vedeţi" pe Eminescu, şi prin ochii dramaturgului.  

„Sunt peste douăzeci de ani de atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârşise: era toamnă, şi aceste păsări călătoare se întorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie:

„ Îţi place să te ocupi cu literatura... Am şi eu un băiat în trupă care citeşte mult; este foarte învăţat, ştie nemţeşte, şi are mare talent: face poezii; ne-a făcut şi nouă câteva cuplete minunate. Eu cred că ţi-ar face plăcere să-l cunoşti”

Şi-mi povesti cum îl găsise într-un hotel din Giurgiu pe acest băiat – care slujea în curte şi la grajd – culcat în fân şi citind în gura mare pe Schiller. În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan – biblioteca băiatului – plin cu cărţi nemţeşti. Băiatul era foarte blând, de treabă, nu avea niciun viciu. Era străin de departe,  zicea el, dar nu voia să spună de unde. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aici din cine ştie ce împrejurare. Actorul îşi propuse să-l ia ca sufleur cu şapte galbeni pe lună şi băiatul primi cu bucurie. Îşi luase biblioteca şi acuma se afla în Bucureşti. Seara trebuia să vină la directorul lui – astfel puteam să-l văd. Eram foarte curios să-l cunosc. Nu ştiu pentru ce, îmi închipuiam pe tânărul aventurier ca pe o fiinţă extraordinară, un erou, un viitor om mare.

...

Tânărul sosi. Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari, negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

„ Mă recomand, Mihail EMINESCU”

...

În capul cel mai bolnav, cea mai luminoasă inteligenţă – cel mai mâhnit suflet în trupul cel mai trudit!

Şi dacă am plâns când l-au aşezat prietenii şi vrăjmaşii, admiratorii şi invidioşii, sub teiul sfânt, n-am plâns de moartea lui; am plâns de truda vieţii, de câte suferise această iritabilă natură de la împrejurări, de la oameni, de la ea însăşi. Acest EMINESCU a suferit de multe, a suferit de foame. Da, dar niciodată nu s-a încovoiat: era un om dintr-o bucată şi nu dintr-una care se găseşte pe toate cărările.

Generaţii întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Şerban Vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, şi o bucată din care să scoţi un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. „

 

Ion Luca Caragiale, 1889, iunie, 18