Multe dintre obiectele pe care le folosim astăzi au fost
rodul a mulți ani de cercetare asiduă. De aceea, ne este greu să ne imaginăm că
unele invenții care au revoluționat lumea au fost făcute din greșeală. Și
totuși, hazardul joacă un rol important chiar și în domeniul științei. Fără
puțin noroc și fără niște minți sclipitoare care să profite de el, invențiile
pe care ți le prezentăm n-ar fi existat.
1. Geamurile securizate
În 1903, pe când lucra în laboratorul său, chimistul
francez Edouard Benedictus a dat din greșeală peste o sticlă căzută pe podea. Totuși, în loc să se spargă, așa cum ar fi fost firesc,
aceasta a rămas intactă. Intrigat de faptul că sticla nu se făcuse bucăți,
Benedictus s-a oprit din ce făcea pentru a o examina.
Chimistul și-a dat seama că în recipientul cu pricina ținuse
până recent nitroceluloză. Interiorul sticlei fusese căptușit cu respectiva
substanță, care-l făcuse mult mai rezistent la șoc. Inspirat de acest
eveniment, Benedictus a început să facă diverse teste, iar la final a produs
prima bucată de sticlă securizată, pe care a denumit-o Triplex.
Deși la început producătorii auto nu s-au arătat prea
interesați de invenție, în timpul Primului Război Mondial sticla lui Benedictus
a devenit mai populară. Astăzi, sticla securizată este esențială pentru orice
automobil.
2. Super glue
2. Super glue
În 1942, chimistul Harry Coover lucra
din greu pentru a crea un vizor din plastic transparent, pentru arme de
precizie. Încercările lui Coover au eșuat lamentabil deoarece substanța pe care
a creat-o, cianoacrilatul, se lipea de orice.
Chimistul s-a dat bătut și aveau să treacă 6 ani până când
substanța avea să-și dovedească utilitatea. A doua oară când Coover s-a lovit
de enervantul cianoacrilat a fost în timp ce lucra la construirea de
acoperișuri transparente pentru carlinga avioanelor de vânătoare.
Bineînțeles, substanța n-a fost bună nici de această dată.
Totuși, Coover și-a dat seama că cianoacrilatul funcționa extrem de bine pe
post de adeziv. Chimistul a brevetat invenția, iar în 1958 celebrul adeziv se
vindea în întreaga lume.
3. Pliculețele de ceai
Pliculețele de ceai atât de populare astăzi au fost invenția
accidentală a comerciantului american Thomas Sullivan. În 1908, Sullivan
a început să le trimită clienților mostre de ceai, pe care le ambala în
săculeți de mătase.
Mulți clienți au presupus că mostrele trebuie folosite la fel ca infuzoarele din metal și au pus în ceașcă săculețul cu totul. După ce a trimis mostrele, Sullivan a început să primească feedback de la clienți: punguțele de mătase erau țesute prea strâns, împiedicând aroma să iasă.
Mulți clienți au presupus că mostrele trebuie folosite la fel ca infuzoarele din metal și au pus în ceașcă săculețul cu totul. După ce a trimis mostrele, Sullivan a început să primească feedback de la clienți: punguțele de mătase erau țesute prea strâns, împiedicând aroma să iasă.
Așadar, comerciantul a început să folosescă tifon în loc de
mătase și să vândă ceaiul la pliculeț.
4. Cuptorul cu microunde
În 1939, fizicianul Percy
Spencer lucra pentru Raytheon, un contractor al Departamentului
Apărării din SUA. Spencer testa un nou model de magnetron pentru instalațiile
radar. După ce a stat în preajma lui, a observat că bucata de ciocolată pe care
o avea în buzunar se topise.
Intrigat de fenomen, Spencer a făcut un experiment. A pus
lângă tub câteva boabe de porumb, care s-au transformat în popcorn în câteva
minute. După mai multe teste, Spencer și-a dat seama că toate aceste întâmplări
s-au petrecut datorită expunerii la energia microundelor.
Pe baza descoperirii sale, inginerul a conceput primul cuptor cu microunde, pe care Raytheon l-a brevetat. În 1947, compania a și reușit să producă primul cuptor cu microunde din lume, care costa 5.000 de dolari.
Pe baza descoperirii sale, inginerul a conceput primul cuptor cu microunde, pe care Raytheon l-a brevetat. În 1947, compania a și reușit să producă primul cuptor cu microunde din lume, care costa 5.000 de dolari.
5 Penicilina
Înainte să existe antibioticele, viața era destul se sumbră
și scurtă. Infecțiile făceau mii de victime, iar pentru unii erau chiar o
condamnare la moarte. Din fericire, în 1928, bacteriologul scoțian Alexander
Fleming avea să facă odescoperire uluitoare.
La acea vreme, infecțiile cu stafilococ puneau mari probleme
omenirii, iar Fleming făcea studii pe plăci cu culturi de stafilococ. Uitând
una dintre plăci afară, Fleming a găsit-o mai târziu plină de mucegai și
ignorat-o o vreme. Apoi, din pură curiozitate, a analizat respectiva placă și a
observat ca împrejurul mucegaiului nu se mai dezvoltau colonii de stafilococ.
Fleming a identificat mucegaiul ca fiind penicilium notatum
și a început să studieze posibilitatea de a-l administra ființelor vii, fără a
le îmbolnăvi. Un deceniu mai târziu, Howard Florey și Ernst Chain au reușit să
izoleze substanța ucigătoare de bacterii și să o transforme în medicament care
a salvat milioane de vieți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti ceva de spus, exprimati-va aici: