Reportaj necenzurat

CUM ARATA O PARTE A CAPITALEI, AZI

Locul pe care s-a aflat fabrica "Timpuri Noi"

Acum cateva  zile, antrenat in rezolvarea unor probleme care presupuneau deplasarea intr-un cartier marginas al Capitalei, am hotarat sa las masina in parcare si sa  fac putina miscare. Ca sa ajung la locul actiunii, trebuia sa folosesc cel putin doua mijloace de transport in comun. Am sarit prima etapa,  si  pana la statia de unde urma sa ma imbarc pentru cea de-a doua, am mers agale pe o strada situata central.  Traversez un bulevard  si ma indrept catre capatul acestei strazi  modern amenajata, cu 3 benzi pe sens si linii de tramvai plasate central.  Strada este orientata nord NE – sud SV. In capatul sudic, pe partea stanga, nu poti sa nu remarci o uriasa suprafata de teren relativ nivelata si imprejmuita. Palcuri razlete de conifere  dau impresia unor oaze in desert. Este locul unde a existat, pana acum cateva luni, vestita fabrica “Timpuri Noi”.  In aceasta zona, pe o suprafata de aproximativ 100 ha, erau, pana acum cativa ani, 4 fabrici si un institut de cercetare . Doua au disparut. “Timpuri Noi” , cum v-am mai spus,  dar si  fabrica de confectii si tricotaje “Crinul”. In locul fabricii de tricotaje au  aparut un restaurant,  doua spalatorii auto si un complex care inchiriaza spatii comerciale. Celelate doua, fabrica de medicamente “Biofarm”, si fabrica de incaltaminte ”Flaros”, rezista pe baricade fara cine stie ce performante  economice. Inainte de 89’, “Flaros” exporta peste un million de perechi de incaltaminte anual.  Ma gandeam la cate mii de familii subzistau cu banii castigati de pe urma activitatii unuia sau a mai multora dintre membrii lor,  in aceste fabrici.

Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir"

Traversez Dambovita, si  intru in sectorul  4. Pe malul drept,  la 100 de metri in aval, pe splai, nu ai cum sa nu remarci impunatoarele constructii ale celor doua  universitati particulare “ Dimitrie Cantemir”, si  “Nicolae Titulescu”.  Mii de studenti  obtin de aici anual, speranta iluzorie a gasirii unui loc de munca dupa absolvire.  Acele  diplome (de licenta sau master),  care nu mai reprezinta acum niciun atu la angajare. Intentionam sa merg pana la “Cantemir” sa-mi vad un coleg, care este acum profesor acolo.  Invitatia fusese facuta mai demult, dar n-apucasem s-o onorez.

Universitatea " Nicolae Titulescu"

 Presat de timp renunt la idee, si urc in autobuzul dedicat . Celalalt capat  de linie, o strada din Ferentari. Figuri sterse, crispate parca de timpurile traite , adolescenti, tineri si batrani, urcau si coborau din/in statii. Romani , tigani, si ce etnii or mai fi fost prin acel autovehicul, pareau ca-si proiecteaza prin ferestre preocuparile. O cearta izbucnita intre doi tigani, dupa doua statii parcurse, n-are cum sa nu-ti atraga atentia. Disputa era o suma de 20 de lei, ramasa in urma unei betii, si pe care si-o revendicau fiecare uitand, se pare, cine platise ultima comanda. Pe masura ce ma deplasam spre destinatie, autobuzul se aglomereaza suficient cat sa poti observa  ca tineri, elevi de gimnaziu, de colegiu sau chiar studenti  nu se sinchisesc sa se ridice pentru a oferi locul persoanelor in varsta. Ce impact are sau a avut educatia primara, asupra acestora? Niciunul n-a schitat vreun gest.  In stanga  observ  cimitirul “Eroilor Revolutiei” Fara sa vreau mi-am adus aminte de momentele acelea din ’89, si de optimismul exagerat care ma cuprinsese, imediat dupa...

Colegiul national "Gh. Sincai"- Bucuresti

Ajung, in sfarsit, in statia de interes. Cobor cu greu, direct intr-un talcioc. Tot felul de “minunatii “ intinse direct pe trotuar, sau pe tarabe erau expuse la vanzare. Intr-un colt, pe soseaua Giurgiului, niste jandarmi se amuzau. Probabil spuneau bancuri. Pe partea opusa, alt talcioc, unde, direct pe trotuar sau din portbagajele masinilor, tigani, bulgari si romani vindeau tot felul de produse, destul de ieftine cred , dupa numarul clientilor. Rezolv problemele si ma intorc in statia respectiva, Toporasi.  Pana sa vina autobuzul, n-am ce face,  si asist la un spectacol sui-generis. Pe capota unei masini, o politista comunitara ii scria un proces verbal unei tiganci gasita in neregula cu “ marfa”. Pe fondul tanguielilor tigancii, in statie apare un individ cam intre doua varste, cu o haina de piele lunga pana in pamant, si o sapca, tot din piele, pleostita communistic (sic!) pe frunte. N-apuc sa-i  mai vad si alte elemente de vestimentatie, ca mi se apleaca intr-un unghi de 90 de grade, si scuipa sanatos doua flegme. Imediat apoi, in aceeasi pozitie, cu cate o mana aplicata rapid pe fiecare nara, isi sulfa nasul in mijlocul statiei,

la doi pasi de mine, apoi se sterge tacticos, cu dosul palmei. Raman perplex si abia am reusit sa ma dezmeticesc pentru a  urca pe la alta usa, decat cea pe unde a urcat el. De la statia terminus, ma intorc, tot “per pedes”, pe partea opusa. La capatul strazii, pe stanga privind spre nord, alt “peisaj” interesant.

Dezastru edilitar-ecologic, in plin centrul capitalei Romaniei

Aici, in centrul Bucurestiului,  o suprafata de cca 20 de hectare, o zona delimitata de bulevardele  Unirii si Octavian Goga, la nord, respectiv sud, str. Nerva Traian, la est,  si b-dul Mircea Voda la vest, a fost  lasata de izbeliste de toti guvernantii  si primarii aflati in exercitiul functiei, din 1990 si pana in prezent. Aici este raiul aurolacilor si tot aici, pe latura sudica, s-a intamplat cea mai nastrusnica dovada de forta de manifestarea  a vointei  proprietarului unei bucati din aceasta suprafata de teren, care a arat, pur si simplu, o strada care-i trecea prin acea proprietate si apoi a blocat-o  cu o remorca. Noaptea, zona este ocolita de trecatori.

 S-auzim numai de bine!