ACCMRR

Zilele trecute, mai exact pe 13 decembrie, amicul meu, col. (r.) Ion Muşat, fost coleg de grupă în Academia Militară, şi doi ani coleg de subunitate în Şcoala Militară de Ofiţeri, m-a invitat să ne întâlnim pentru a „marca” într-un mod original aniversarea  sfertului de secol scurs de la absolvirea Academiei .

De ce spun original? Pentru că prilejul ales de colegul meu a fost unul cât se poate de interesant. În această zi, Asociaţia Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere „Costin D. Neniţescu” aniversa, la Caminul Cobălcescu, 10 ani de la înfiinţare. Aşa că am onorat bucuros invitaţia mai ales că urma să mă întâlnesc cu foşti colegi şi şefi pe care nu-i mai văzusem de foooarte mult timp! Nu ştiu de ce nu m-am mirat când unii dintre ei habar nu aveau cine sunt. Nu m-au mai recunoscut ei unii colegi de clasă,  cu care nu mă mai văzusem de 10-15 ani, dar apoi  cei cu care nu mă mai întîlnisem de mai bine de 30 de ani! Şi dacă tot am asistat la festivitatea coordonată  de preşedintele Consiliului Director al Organizaţiei, dl. Gl. bg.(r.)  Ing. Cristian Gheorghiu, m-am şi înscris în această structură despre care, spre ruşinea mea, nici nu stiam că  fiinţa de 10 ani. Şi pentru că devenisem membru  cu drepturi depline, spre lauda membrilor Consiliului Director (dintre care îi menţionez pe Gl. bg. (r.)  Vasile Ignat si pe Col. (r.) C-tin Zamfir, precum şi pe trezorierul Asociaţiei Col. (r.) Turel Anorocioaiei ) care au acţionat operativ  având asupra lor documentele necesare, am participat şi la masa festivă organizată cu această ocazie,  prilej cu care am depănat amintiri  cu doi dintre colegii de promoţie repartizaţi acum 35 de ani în aceeaşi unitate, coloneii (r.) ing. Ion Savu şi Dinu Iliţoi, dar şi cu dl. doctor despre care v-am vorbit în postarea mea despre răutate şi prostie, Col. (r.) dr. Emilian Daviţoiu. Apoi după discuţii „informale” cu majoritatea  participanţilor, între care se afla şi Gl. lt.  Constantin Năstase, la un pahar de pălincă şi o masă bogată, m-am retras cu Ionică la discuţii de-ale noastre: familie, copiii, activitatea ca pensionari, hobby-uri, intenţii şi speranţe. Şi poate că am fi stat şi mai mult dacă timpul alocat nu ar fi fost limitat, dar oricum a fost o revedere cât se poate de plăcută. 

Am o promisiune pe care mi-a făcut-o Ionică, în legătură cu apariţia în blogosferă a unui nou militar rezervist. Adică el. Promit să-i dedic o postare cu această ocazie. Se va întâmpla, după câte am înţeles, după  „ sfârşitul  lumii”,  probabil prin ianuarie 2013. Vă asigur că veţi avea ce citi. Este din categoria „marilor înţelepţi”, pentru cei care circulaţi prin spaţiul virtual.

S-auzim numai de bine!