Pagini

joi, 7 august 2014

CELE MAI CUNOSCUTE SIMBOLURI ALE LUMII






„Simbol = semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analoge) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment”. Aceasta este definiția de dicționar. Pentru cei care le utilizează însă, simbolurile sunt chei cu care pot fi deschise porțile anumitor dimensiuni spirituale și energii. Ele reprezintă interfața lumii fizice cu cea astrală. Vă invităm să cunoașteți câteva dintre multiplele simboluri ale umanității și semnificația lor.

OBELISCUL

 
Obeliscul este un pilon înalt, cu patru laturi care se îngustează la vârf sub forma unei piramide. Dedicat de egipteni celui mai important zeu al lor, Zeul Soare Ra, acest monument păgân, care reprezintă energia masculină, poate fi întâlnit astăzi în foarte multe orașe importante din lumea creștină, musulmană, budistă etc.: Roma, Londra, Paris, Istanbul, Washington, Montreal, Dublin, Delhi, Buenos Aires, Jakarta, Rio de Janeiro, Phenian... Atunci când cele mai mari orașe din lume și-au declarat independența, acestea au decis să ridice obeliscuri, ca simbol al puterii lor depline.

SVASTICA


Cu decenii înainte ca Hitler s-o adopte ca emblemă politică, svastica era deja răspândită în Europa de Vest, ca semn al norocului și bogăției. Hitler a ales-o cu același gând, ca semn distinctiv al Partidului Nazist. De fapt, svastica este un simbol antic, găsit pe obiecte vechi de 4.000-10.000 de ani î.e.n. Populațiile din Valea Indusului (Pakistanul de azi) și religii ca hinduismul, budismul și jainismul încă folosesc acest simbol, care semnifică fie protecția divină, fie razele soarelui benefic. În budism, se spune că, înainte de a fi înmormântat, lui Buddha i-a fost desenată o svastică pe piept, cunoscută sub numele de Sigiliul inimii. Cea mai veche atestare a svasticii pe teritoriul României este în cultura Cucuteni, acum 7.000 de ani!

CRUCEA



Înainte ca religia creștină să o adopte ca emblemă, crucea a fost un simbol păgân al Zeului Soare Ra, divinitatea lor supremă, și semnifica uniunea perfectă dintre energia masculină și cea feminină. Inițial, crucile aveau axele egale, iar Papa încă mai poartă această cruce de formă originală, fapt explicabil, dacă ne gândim că creștinii îl consideră pe Iisus fiul lui Dumnezeu, divinitatea lor supremă, echivalentul lui Ra. Constantin cel Mare, primul împărat roman convertit la creștinism, obișnuia să practice venerarea Soarelui, așa că este posibil ca adoptarea creștinismului ca religie principală și apoi a crucii, ca simbol principal, să nu fie o coincidență.

STEAUA LUI DAVID


 
Deși hexagrama este astăzi simbolul primar al statului Israel, reprezentând Scutul lui David, originea ei este mult mai veche. Prima consemnare istorică a utilizării acestui simbol de către evrei datează din anul 1018 e.n. Templele indiene, datând cu mii de ani înaintea erei noastre, aveau reprezentate hexagrame (unele alături de svastici) care le împodobeau la exterior. Hindușii utilizează hexagrama în mandala (simbol ritualic, reprezentând Universul), pentru a ilustra chakra inimii. În „Cartea tibetană a morților” există imagini cu svastici desenate în interiorul unei hexagrame, care simbolizează forța creatoare a Universului. Așadar, când Hitler a folosit hexagrama pentru a-i reprezenta pe evrei ca malefici, a greșit. Hexagrama este un simbol folosit în multe religii din întreaga lume, semnificând întotdeauna un principiu pozitiv.

LUNA CRESCĂTOARE MUSULMANĂ




Deși utilizarea simbolurilor sfinte este interzisă prin lege la musulmani, luna crescătoare împodobește steagurile câtorva națiuni de această religie, și a fost adoptată pentru a simboliza, neoficial, credința islamică. Luna crescătoare este unul dintre cele mai vechi simboluri ale umanității, reprezentând aspectul feminin al vieții, venerat sub forma zeiței grecești Artemis, al cărei cap era întotdeauna înconjurat de o lună crescătoare. În timpul Imperiului Roman, același simbol a însoțit-o pe Diana, zeița vânătorii și a Lunii, despre care se spune că proteja fecioarele.



OCHIUL LUI HORUS


Ochiul lui Horus, sau ochiul atotvăzător,
aflat deasupra porții de la intrarea în curtea Mânăstirii Neamț,
atestată documentar din 1407


Ochiul lui Horus este un simbol antic egiptean, de protecție și putere regală. Acest simbol sacru se regăsește pe aproape toate operele lor de artă. Era considerat o sursă de fluid magic, ochiul-lumină purificator. Americanii spun că faimosul ochi de pe bancnota de 1 dolar a Statelor Unite reprezintă ochiul lui Dumnezeu, veghind asupra teritoriului țării. Masonii spun că utilizează acest simbol pentru a-și reaminti că gândurile și faptele lor sunt tot timpul vegheate de marele arhitect al Universului. Egiptenii l-au înfățișat pe Horus, zeul protector al țării lor, cu un singur ochi, înconjurat de raze de soare, în timp ce în budism, „ochiul lui Dumnezeu” înseamnă porțiunea deschisă din vârful piramidei, poarta Soarelui, care este conștiința divinității.

PEȘTELE




Peștele este, desigur, un simbol al elementului apă. În mitologia indiană, el este călărit de Varuna și asociat cu nașterea sau restaurarea ciclică. Peștele este unul dintre avatarurile lui Vishnu, care-l salvează de la potop pe Manu, legiuitorul ciclului actual; tot peștele îi înmânează apoi Vedele, dezvăluindu-i știința sacră. În China, peștele este simbolul norocului, dar și al fecundității, datorită uluitoarei sale capacități de a se reproduce. În islamism, peștele este asociat tot cu ideea de fertilitate, fiind legat și de cea de prosperitate. În iconografia popoarelor indo-europene, peștele este simbolul înțelepciunii. Peștele trăiește în adâncurile insondabile ale creației, fiind un purtător de mistere. Dar poate cel mai elevat simbol ezoteric al peștelui, reprezentat prin două arcuri ce se intersectează, este acela de Salvator sau Mântuitor, pe care este fundamentată religia creștină. Simbolul a fost inițial folosit de creștini ca un semn secret de identificare, pentru a evita persecuțiile.

HAMSA ARABĂ


Hamsa este un simbol utilizat în producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o numesc „mâna Fatimei”, iar creștinii, „mâna Fecioarei Maria”. Reprezintă o palmă deschisă, în mijlocul căreia se găsește un ochi (evreii înlocuiesc uneori ochiul cu Steaua lui David). „Hamsa” în limba arabă înseamnă „cinci”, după numărul degetelor de la mână. Sub formă de amuletă, este folosită ca protecție împotriva deochiului. Simbolul mâinii deschise a fost folosit în mai multe culturi vechi. În budism înseamnă a transmite învățături, în timp ce în hinduism, palma deschisă cu degetele în jos semnifică „a dărui”.

ȘARPELE

În grădina Raiului, Lucifer a luat legendara formă de șarpe, strecurându-se pe lângă pomul cunoașterii și îndemnând-o pe Eva să muște din fructul oprit de Dumnezeu. Aceasta, la rândul ei, l-a convins pe Adam să facă același lucru și, ca urmare, au fost alungați din Paradis. Însă înainte ca Vechiul Testament și cartea Tora să demonizeze șarpele pentru totdeauna, acesta era un simbol sacru în religiile gnostice, semnificând înțelepciune. Gnosticismul a împrumutat de la hinduism conceptul de energie kundalini. În hinduism există credința că cei doi nervi de la baza coloanei vertebrale pot oferi experiența iluminării. Cea mai recentă reprezentare a doi șerpi încolăciți este cea a ADN-ului uman, oglindind simbolul sumerian similar. Un al simbol modern al șerpilor încolăciți în jurul unui baston înaripat este caduceul. În antichitate, era un simbol al comerțului, asociat zeului Hermes, mesagerul zeilor. Caduceul este folosit în America de Nord ca simbol al medicinii, în timp ce simbolul european, tradițional, este „toiagul lui Esculap”, cu un singur șarpe și fără aripi.

   
PENTAGRAMA



Pentagrama este o stea cu 5 colțuri, realizată din 5 linii drepte. Deși lumea modernă o asociază cu venerarea diavolului, pentagrama se întâlnește pretutindeni în istoria umanității și nu a fost niciodată asociată cu forțele răului. Cea mai veche atestare a acestui simbol este cea din jurul anului 3.500 î.e.n., din orașul Ur, în vechea Mesopotamie. Reprezenta puterea imperială și cu acest sens s-a răspândit ulterior în restul lumii. În Sumer, cele 5 puncte ale pentagramei erau legate de cele 5 planete cunoscute, iar grecii din vremea lui Pitagora afirmau că este o perfecțiune matematică și cheia către o cunoaștere superioară. Pentagrama este un simbol precreștin, asociat venerării naturii. Este reprezentativă pentru componenta feminină a lucrurilor, un concept numit în religii „femininul sacru”. Pentagrama inversată, cu un cap de țap în interior (Baphomet), căruia i se închinau cavalerii templieri, este un simbol folosit în timpurile moderne de către sataniști.


sursa: e-mail 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca aveti ceva de spus, exprimati-va aici: