LA MULTI
ANI TUTUROR ACELORA CARE PURTATI NUMELE VICTOR,
VICTORIA
Pătimirea Sfîntului Mucenic Victor
şi a Muceniţei Ştefanida (11 noiembrie)
În
vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia,
ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu numele Victor, care a crezut
în Domnul nostru Iisus Hristos, iar numele Lui cel Preasfînt îl mărturisea
înaintea tuturor. Pornindu-se prigoană asupra creştinilor, a chemat voievodul
pe fericitul Victor şi i-a zis: "Au venit la noi cărţi de la împăratul,
poruncind să vă ducem pe voi, creştinii, la jertfele zeilor noştri; iar pe cei
ce nu se vor supune, cu grele munci să-i chinuim. Deci tu, Victore, să aduci
jertfă zeilor, ca să nu cazi sub munci, căci îţi vei pierde viaţa şi sufletul
tău".
Iar
Sfîntul Victor a răspuns: "Eu nu mă voi pleca poruncii împăratului celui
muritor şi nu voi face voia lui, pentru că am pe Împăratul Cel fără de moarte,
Dumnezeul şi Mîntuitorul meu Iisus Hristos, a Căruia împărăţie este fără de
sfîrşit şi cei ce fac voia Lui vor avea viaţă veşnică; iar cei ce fac voia
împăratului vostru cel muritor, a căruia împărăţie este vremelnică, vor pieri
în veci".
Voievodul
a zis către dînsul: "Tu eşti ostaş al împăratului nostru, supune-te dar
poruncii lui şi adă jertfă". Sfîntul a răspuns: "De acum nu mai sînt
ostaş al împăratului vostru cel pămîntesc, ci al Celui ceresc, pentru că deşi
am ostăşit o vreme sub stăpînirea împăratului vostru, însă n-am încetat a sluji
Împăratului meu. Şi acum nu-L voi lăsa pe El şi idolilor voştri nu voi jertfi.
Deci, fă ceea ce voieşti. Iată trupul meu este în mîinile tale, iar peste
suflet are stăpînire numai Dumnezeul meu".
Iar
voievodul a zis: "Omule, singur pe tine te dai în primejdie, neascultînd
porunca; jertfeşte zeilor ca să te izbăveşti de muncile care îndată te vor
ajunge pe tine". Sfîntul a răspuns: "Eu chiar aceasta voiesc, a răbda
munci pentru Domnul meu şi mult mă voi bucura, învrednicindu-mă a pătimi pentru
numele Lui".
Atunci
voievodul îndată a poruncit să-i sfărîme degetele şi să le rupă din
încheieturi. Apoi a ars un cuptor foarte mult şi a aruncat pe Sfîntul Victor
într-însul, dar a rămas acolo trei zile viu şi nevătămat, ca şi cei trei tineri
în cuptorul Babilonului. Iar muncitorul a poruncit a treia zi, să deschidă
cuptorul şi să ia cenuşa mucenicului să o arunce în rîu. Dar cînd cuptorul a
fost deschis, sfîntul a ieşit sănătos, lăudînd pe Dumnezeu pentru că nu s-a atins
de dînsul focul şi nu l-a vătămat. După aceasta voievodul a chemat pe un
vrăjitor şi i-a poruncit să omoare pe Sfîntul Victor cu otravă. Acela a fiert
carne cu otravă aducătoare de moarte şi i-a dat să mănînce. Iar el a zis:
"Deşi nu mi se cade a primi de la voi carne necurată şi a mînca, dar
pentru ca să cunoaşteţi că nimic nu poate otrava cea aducătoare de moarte
împotriva puterii Domnului meu, Dătătorul de viaţă, o voi mînca". Apoi,
rugîndu-se, a mîncat carnea cu otravă şi n-a pătimit nimic.
Văzînd
vrăjitorul că nu s-a vătămat sfîntul din mîncarea otrăvită, a pregătit alte
cărnuri cu otravă mai cumplită şi a zis către sfîntul: "Dacă vei mînca şi
aceasta şi vei fi viu, îndată voi lăsa tot meşteşugul vrăjitoriei şi al
fermecătoriei şi voi crede în Dumnezeul tău". Iar Sfîntul Victor a mîncat
şi acele cărnuri amestecate cu otravă şi mai cumplită şi a rămas iarăşi
nevătămat. Atunci vrăjitorul a zis cu mare glas: "Iată, ai biruit puterea
vrăjitoriei mele, Victore, şi sufletul meu cel pierdut de demult l-ai scos acum
din iad, pentru că cred în Domnul Iisus Hristos, Cel propovăduit de tine".
Apoi, ducîndu-se la casa sa, a adunat cărţile vrăjitoriei şi toate
fermecătoriile şi le-a ars, apoi s-a făcut creştin desăvîrşit.
Voievodul
văzînd că nimic nu a vătămat pe sfîntul, s-a mîniat foarte şi a poruncit să-i
taie toate vinele trupului; după aceasta să-l arunce într-o căldare cu
untdelemn fierbinte. Însă sfîntul zicea: "Aşa-mi este de plăcut acest
untdelemn ce fierbe, precum celui însetat apa rece". Iar muncitorul, mai
mult umplîndu-se de mînie, a poruncit să spînzure pe sfîntul pe lemn şi să-i
ardă tot trupul cu făclii; apoi amestecînd nişte praf omorîtor cu oţet, l-a
turnat în gura lui. Iar sfîntul a zis: "Oţetul şi această otravă de moarte
îmi este dulce ca mierea şi fagurul".
Muncitorul,
umplîndu-se mai mult de mînie, a poruncit să scoată ochii mucenicului lui
Hristos. După aceasta l-a spînzurat cu capul în jos şi s-a dus lăsîndu-l aşa
spînzurat trei zile. Iar a patra zi, socotind ostaşii că mucenicul ar fi murit,
au venit să-l vadă şi aflîndu-l pe dînsul viu, s-au spăimîntat; iar toţi cei ce
veniseră cu el au orbit şi-şi căutau fiecare povăţuitor. Dar sfîntului,
făcîndu-i-se milă de dînşii, s-a rugat lui Dumnezeu cu sîrguinţă şi a zis către
dînşii: "În numele Domnului meu Iisus Hristos, să vedeţi!".
Apoi
ei îndată au văzut şi, mergînd, au vestit voievodului cele ce s-au făcut. Iar
voievodul, mîniindu-se şi mai tare, a poruncit ostaşilor să jupoaie pielea de
pe sfîntul. Aceasta făcîndu-se, o femeie din popor care venise la acea
pierzare, anume Ştefanida, cu credinţa creştină, soţia unuia din ostaşi, a
văzut două cununi frumoase coborîndu-se din cer, una pe capul Sfîntului Mucenic
Victor şi alta pe capul său, şi a început cu mare glas a ferici pe sfîntul,
zicînd:
"Fericit eşti, Victore, şi fericite sînt
pătimirile tale pentru Hristos; bine primită este lui Dumnezeu jertfa ta ca şi
a lui Abel, pentru că singur te-ai jertfit Lui cu inimă dreaptă. Astfel te-a primit pe tine Dumnezeu, ca şi pe Enoh, bărbatul cel
drept, pe care l-a dus în rai ca să nu guste moartea pînă la o vreme. Drept
eşti ca şi Noe cel plin de fapte bune şi desăvîrşit în neamul său. Crezut-ai ca
şi Avraam şi te-ai adus pe tine jertfă lui Dumnezeu ca şi Isaac. Avut-ai
osteneli ca şi Iacov şi te-ai făcut preaînţelept ca şi Iosif, căruia i-a fost
dat a spune mai înainte cele ce erau să fie. Ispite ai răbdat precum Iov, care,
după multe pătimiri a biruit pe diavolul; urmat-ai lui Isaia care a fost tăiat
de Manase cu fierăstrău. De tine focul nu s-a atins ca şi de cei trei tineri
din cuptorul lui Nabucodonosor. Ţi-ai pus nădejdea spre Dumnezeu, precum David
fiul lui Iesei. Căci iată, văd două cununi trimise din cer, una mai mare şi mai
frumoasă, iar alta mai mică. Deci, cea mai mare se aduce ţie de doisprezece îngeri,
iar cea mai mică mie, căci şi eu sînt vas mai neputincios, însă sînt gata a
intra în nevoinţă şi a răbda bărbăteşte pentru Domnul nostru şi sufletul meu
a-l pune pentru El".
Acestea
grăind ea şi auzind-o voievodul, a poruncit celor ce stăteau înainte să o
prindă pe dînsa şi să o aducă înaintea sa. Şi căutînd spre dînsa cu mîndrie, a
întrebat-o, grăind: "Cine eşti tu?" Sfînta a răspuns: "Sînt
creştină!". Apoi a întrebat-o voievodul despre nume şi despre vîrstă şi
aflînd că o cheamă Ştefanida şi are de la naşterea sa cinsprezece ani şi opt
luni, iar cu bărbatul său a vieţuit un an şi patru luni, a început a grăi către
dînsa mai cu blîndeţe, zicînd: "Pentru ce vrei să laşi aşa degrabă lumea
aceasta frumoasă şi viaţa aceasta dulce şi cu buna petrecere împreună cu
bărbatul tău şi voieşti a-ţi pierde frumuseţea tinereţii tale, dîndu-te singură
de voie, la moarte pentru Cel răstignit?".
Sfînta
a răspuns: "Las lumea aceasta deşartă şi vremelnică şi toate dulceţile
trupeşti ce sînt pe pămînt, precum şi pe bărbatul meu, ca să pot ieşi împreună
cu fecioarele cele înţelepte în întîmpinarea Mirelui Celui nemuritor, a lui
Hristos Mîntuitorul meu". Iar voievodul a zis către dînsa: "Lasă
acele cuvinte mincinoase şi nefolositoare despre Dumnezeul tău şi te apropie de
zeii noştri şi le jertfeşte lor". Sfînta Ştefanida a răspuns: "Tu şi
zeii tăi sînteţi plini de minciuni, iar eu grăiesc adevărul; căci Domnul meu
adevărat este şi nu este nedreptate întru Dînsul. Deci nu voi jertfi
mincinoşilor zei, ci voiesc a fi jertfă bine primită adevăratului Dumnezeu,
Care vieţuieşte în cer, ca să nu mă lipsesc de cununa cea pregătită mie întru
împărăţia Lui". Iar muncitorul îndată a poruncit să plece la pămînt
vîrfurile a doi copaci de finic ce erau acolo şi să lege de dînşii pe Sfînta Ştefanida,
şi să o sfîşie. Deci, i-a legat un picior de vîrful finicului celui plecat, iar
altul de celălalt vîrf, apoi le-a dat drumul. Iar finicii, ridicîndu-se la
înălţimea lor, au despărţit pe sfînta în două. Atunci sfîntul ei suflet zburînd
ca o pasăre, şi-a aflat cuib în cer şi cununa cea pregătită ei. Iar pe Sfîntul
Victor a poruncit tiranul să-l taie cu toporul.
Deci,
auzind sfîntul hotărîrea aceasta, mulţumea lui Dumnezeu. Iar cînd era să-i taie
capul, el a proorocit moartea muncitorilor săi, zicînd: "După douăsprezece
zile veţi muri şi voi, iar după douăzeci şi patru de zile, voievodul vostru va
fi prins de cei potrivnici". Acestea proorocind, el s-a rugat şi şi-a
plecat capul, care a fost tăiat cu toporul. Iar după tăiere a curs lapte amestecat
cu sînge şi mulţi din cei necredincioşi văzînd acea minune, au crezut în
Hristos. Şi mai ales cînd au văzut împlinirea proorociei lui, căci precum a
proorocit, aşa a şi fost; căci cu moarte năprasnică au pierit cei ce l-au
muncit pe el, iar voievodul a căzut în mîinile vrăjmaşului său.
Astfel
a pătimit Sfîntul Victor împreună cu Sfînta Ştefanida în cetatea Damascului, în
a unsprezecea zi a lunii noiembrie. Iar acum se sălăşluiesc amîndoi în cetatea
aceea, căreia nu-i trebuie soarele şi luna ca să lumineze, pentru că slava lui
Dumnezeu o luminează pe dînsa şi luminătorul ei este Mielul lui Dumnezeu,
Căruia I se cuvine slavă, in veci. Amin.
Articol preluat din: Vieţile Sfinţilor pe luna
noiembrie
