RESTITUIRI...

Vad ca n-a rupt gura targului, platonica mea "Destainuire". Asa ca, m-am hotarat sa postez ceva mai saltaret, un fel de pop-rock literar, in care unitatea contrariilor jubileaza intr-un final  happy. Criticilor mei (sa ma ierte Alecsandri) le cer o oarecare ingaduinta, si-i rog sa ia in calcul faptul  ca, aceste trairi sentimentale au fost asternute pe hartie (ah, cliseele acestea ma omoara!) de catre tanarul locotenent Ica, in mileniul trecut, cand abia implinise 22 de ani.

P.S.Pentru cei care n-au inteles referirea la Alecsandri, precizez ca am vrut sa evidentiez, metaforic desigur, aprecierea pe care Luceafarul o face la adresa "regelui poeziei" "veselul Alecsandri" intr-una din strofele "Epigoniilor" . Deci, nu la "cuvintele goale..." imi era gandul.

Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
Şi iubind-o fără margini, scrie: "visul de poet".

Si iata, exact, care erau versurile vizate. Sunt oarecum in legatura cu VIS, numele pe care l-am ales sa-mi reprezinte personalitatea.

Spune-mi ce minune, care scump odor
Ar putea în lume să-ți insufle dor?

Care vis de aur s-a oprit din cale
Ca să fie visul tinereții tale?

Vrei pe-aripa dalbă unui sprinten nor
Cerul și pământul să-i alergi ușor?

Vrei s-anin pe frunte-ți mărgăritărele,
Salbe înșirate pe raze de stele?

Vrei tu la picioare-ți lumea s-o închin?
Vrei să fii regina cerului senin?