Consecintele luptei cu rautatea si prostia. (1)

Dupa aprobarea participarii la sustinerea examenului de admitere in Academia Militara am inceput sa ma pregatesc asa cum credeam eu ca ar fi mai bine, astfel incat, la momentul oportun sa fiu in masura sa reusesc. Si timp aveam suficient, aproape un an de zile. Asa se face ca, prin luna februarie, cu aproximativ doua luni inaintea probelor, cu mici exceptii pe segmentul tactic, puteam da batalia finala. Pe la jumatatea lunii sunt instiintat ca trebuie sa ma prezint in garnizoana in care imi incepusem cariera de ofiter, pentru a participa la o convocare de pregatire a candidatilor care urmau sa sustina concursul de admitere. M-am bucurat mult, in primul rand pentru ca imi revedeam colegii si fostii şefi si colaboratori, dar si pentru ca unitatea gazda cum i-am spus anterior, avea niste sali de specialitate model, dar si niste lectori foarte buni. De fostele iubite nu vorbesc. Abia ma casatorisem de cateva luni.  Precizez ca era un ger teribil in acea iarna atat in Bucuresti,  dar mai ales in acea garnizoana pozitionata aproape de munti. Am ajuns acolo, intr-o dimineata de luni. Esalonul care organiza convocarea trimisese un colonel pe post de caporal sa ne invete, cum se invata! Cred ca erau – 20 ° C, cand ne-a adunat pe platou sa ne spuna  despre rolul sau in toata povestea pregatirii. Putea sa faca asta intr-o sala unde era un pic mai cald, 0 ° C ! Nu mint, ingheta apa din pahar în clase. În sfarsit, prima zi a trecut cum a trecut. Orgoliul din mine ma zgandarea continuu. Nu ma impacam cu ideea ca am venit sa invat, si primesc în schimb, lectii de sex moral.  În plus, ne facuse si un program comun, care nu avea nicio logica. Daca ar fi fost sa-l urmez ar fi insemnat sa asist la niste prelegeri invatate deja.

Dupa amiaza, la o intalnire cu baietii contracandidati, le solicit sa ne aliem si sa-i raportam colonelului ca, pentru interesul nostru  ar fi bine sa ne lase sa ne facem singuri programul, in functie de lacunele fiecaruia. N-am reusit sa-i conving. Le era teama .

Marti dimineata ma deplasez in sala ordonata. Cu mantaua pe mine evident. La ora 8 punct intra colonelul. Si incepe distractia. Cutare, nu esti incheiat la sireturi, cutare ai un nasture desfacut la manta, cutare n-ai pantofii facuti, cutare si cutare de ce vorbiti intre voi, de ce purtati manusi si toate tampeniile de genul acesta . Cand au venit lectorii sa –si sustina prelegerile, am profitat ca individul plecase si le-am spus ca ma gasesc la sala tactica unde am eu interesul sa ma documentez. Dupa pranz, vine colonelul intr-unul din dormitoare unde ne adunasem sa mai discutam intre noi. Incepe iar cu observatii cretine si nu mai rezist. Îi spun ca n-am venit acolo sa-si bata joc de mine, ca functia mea, ca nivel de responsabilitate, este mai importanta decat a lui si ca, in conditiile date, voi parasi cursul, pentru ca nu ma ajuta cu nimic. Reactia a fost una specifica mentalitatii. S-o vedem si p-asta! Un singur coleg a indraznit sa ma sustina doar asa, evaziv. Ceilalti se bucurau, dar taceau.

Miercuri dimineata ma duc la cabinetul medical. Medicului,  un locotenent-colonel apreciat de toata lumea pentru profesionalismul sau, ii explic cinstit despre nemultumirile mele si ca vreau sa-mi dea o scutire  medicala de trei zile, cu trimitere la Bucuresti , la Centrul de Medicina Aeronautica si Spatiala (CMAS).

Imi intelege situatia si-mi spune ca, pentru a nu avea si el probleme cu   tov. colonel trebuie sa ma trimita la policlinica oraseneasca si sa obtin  un diagnostic. Rezolv problema, cu un buchet de flori si o ciocolata, ma intorc cu diagnosticul, si obtin scutirea si trimiterea la Bucuresti.

Ma prezint la commandant (recunosc ca ma aprecia foarte mult, la fel ca toate cadrele din unitatea respectiva ) sa-mi semneze ordinul de serviciu. Îmi iau la revedere de la el si plec. Nu apucasem sa-i spun adevaratul motiv al plecarii mele.  Nici nu m-a intrebat. I-o fi spus medicul.

La iesirea din unitate, ghinion. Ma intalnesc cu colonelul. Se holba la mine de parca eram extraterestru. Cum ai plecat, cine ti-a dat voie fara aprobarea mea, intoarce-te urgent ca vei avea mari necazuri. Nu mai stiu ce i-am raspuns exact, dar cred ca ceva, un fel de “sâc”, ai vazut-o si pe asta! Ce scandal le-a facut, medicului si comandantului mi-au spus colegii cand ne-am intalnit la examen.  Joi dimineata ma duc la CMAS de unde  obtin o internare ambulatorie, de 10 zile, comunic la unitate datele  sa fiu trecut in OZU, ma duc acasa si ma apuc de invatat in continuare.

 Stateam linistit printre carţi si hărţi (de exercitiu), cand, luni dimineaţa,  pe la 10.30, primesc un telefon de la un coleg, prin care îmi  spune că trebuie să mă prezint de urgenţă la tov. general colonel. Seful meu era plecat din ţară  atunci. Intuiesc despre ce este voba dar, despre dramatismul celor ce vor urma n-aveam cum să-mi imaginez. Iau un taxi şi ajung la unitate pe la 11.00.  Împreuna cu seful cadrelor, care ma astepta, intram in biroul generalului. Nu m-a lăsat să scot un cuvânt. M-a beştelit de nu m-am vazut.Îl certa pe seful cadrelor ca de ce am ajuns in acea unitate. Tov. general, îngăimam eu, a nu ştiu câta oară, permiteţi-mi să raportez. Nu-ţi permit nimic! Şi-i ordonă colonelului cadrist, ca in 24 de ore sa dispar din acea unitate! Îi spune şi la ce unitate să mă trimită. Mai încerc ceva în apărare şi mă aleg cu un “marş afară, să-ţi iei gândul de la academie”!

Căzuse cerul peste mine! Doar ministrul mă mai putea salva. Sau poate, un adjunct de ministru?

Ştiu doar atât, ca l-am rugat pe colonel să mai aştepte o zi, înainte de a emite ordinul de mutare.

Subestimasem grav, capacităţile distructive ale colonelului, şi începusem deja  sa suport consecintele.

Va urma…