Prima functie, prima alarma, primul soc!

Va spuneam in prima mea postarea despre parasutism, ca am ales la repartitie o garnizoana oarecare din tara. Pentru aceeasi garnizoana, optase si un coleg de-al meu, seful promotiei noastre. Asa ca, in seara ce precedea  prezentarea  la unitate, ne-am intalnit sa stabilim strategia pe care urma s-o abordam. Dimineata, ca la regulament, cu tinuta nou-nouta calcata la dunga,  usor incorsetati de centura cu diagonala, cu cismele  lustruite oglinda, ne prezentam  “comandantului unitatii”. Am pus ghilimelele pentru ca, in realitate, unitatea noastra era de fapt o companie cu numar si stampila separate, dar gazduita de alta unitate al carei comandant, un colonel, era si comandantul acelei garnizoane. Dupa prezentarea la comandantul unitatii gazda, si un oarecare timp de familiarizare, ne preia comandantul companiei, un locotenent major, minoritar maghiar, om  dintr-o bucata, bun meserias, (aveam sa constat mai tarziu), casatorit, avea doi copii, la casa lui, ce mai. Ne spune despre ce este vorba, fara prea multe detalii, precizandu-ne ca gradul functiei lui este de maior iar cel al functiei  noastre, de capitan. Apoi nominalizeaza plutoanele pe care le vom comanda.

Habar nu aveam cu ce se mananca o astfel de sarcina, intr-o astfel de unitate. In anii de stagiu din scoala militara exersasem ceva comanda si eram pregatit sa conduc (asa credeam eu) orice pluton. Colegului meu ii repartizeaza un pluton cu misiuni cunoscute deja din scoala, cu o mana de oameni si fara batai de cap. Trei subofiteri in subordine, 4 gradati si cativa soldati. Mie  imi spune ca voi prelua plutonul… si-mi zice o denumire de care nu mai auzisem niciodata, printre toate denumirile de plutoane, intalnite prin scoala militara. Insira componenta: 6 grupe; 42 militari, intre care 5 subofiteri si 12 gradati; 16 autovehicule, printre care 4 autocamioane! Sunt sigur ca militarii care citesc aceste randuri, vor fi si ei surprinsi. Cred ca eram  comandantul celui mai complex pluton existent in armata Romaniei la acea data! Si din punct de vedere al componentei, dar si din cel al misiunilor pe care le avea de executat. Uluiala mea era totala. Eram speriat pur si simplu. Intelegeam 20-30 de militari, dar 42?  In fine, comandantul de companie  aduna unitatea, ne prezinta militarilor si ne ordona sa trecem la luarea in primire. Eu stiam ca aceasta operatiune este una dintre cele mai serioase din viata unui militar. Auzisem de ofiteri care au platit scump superficialitatea in astfel de cazuri. Asa ca mi-am adunat subofiterii si cei doi gradati aflati pe functie de subofiteri si le-am ordonat sa-mi prezinte actele de predare-primire pentru tehnica si materialele pe care le aveau in dotare. Mi le aduc, verific semnaturile, ii mai intreb daca le  recunosc si daca au vreo problema. Unii imi  raporteaza mici lipsuri, dar nu esentiale si ca le vor completa in scurt timp. Soferii camioanelor erau angajati civili. Si ei imi comunica faptul ca sunt in regula si ca acestea sunt in stare operativa. In aceasta circumstanta, activitatea in sine s-a redus la minimum posibil.  La sfarsitul programului, comandantul unitatii gazda ne da pe mana  unui coleg, cu un an mai mare decat noi, spunandu-i sa ne arate apartamentul in care vom locui.  Ajunsi acolo ni-l prezinta, oarecum deranjat, ca pana sa venim noi locuise singur. Doua camere, nedecomandate. In sufragerie doua paturi de cazarma echipate ca la soldati,  si nimic altceva. Dormitorul si l-a adjudecat, normal, era un pic mai dotat. Avea o masa si un scaun. Ca sa ajunga aici trebuia sa treaca prin sufragerie. Era mai bine pentru toti sa venim cat mai tarziu “acasa”. Cred ca in puscariile de astazi, conditiile sunt mult mai bune. Noroc ca petreceam atat de putin timp pe acolo!

Unitatea aceasta de tip companie, era una operativa, adica un fel de gata de lupta permanent. Atunci nu intelegeam ce inseamna asta dar, cand la nici doua saptamani de la prezentare, “incasam” prima alarma cu iesire in raion, la ora 02.30 a.m., cu un pluton pe care nici nu apucasem sa-l stapanesc,  mai ca-mi venea sa-mi iau campii. Il invidiam pe locatarul dormitorului ca nu trebuia sa se deranjeze, el fiind incadrat la unitatea gazda. Ne prezentam la comandant , ni se comunica o situatie tactica oarecare , un ordin scurt de mars si gata! Cei de la esalon cu ochii pe noi. Ce te-ai fi asteptat sa vezi de la doi tineri locotenenti absolventi care inca nu se dezmeticisera? Noroc cu subofiterii si militarii in termen ca pentru ei era ceva obisnuit. Adun si eu plutonul, balmajesc ceva despre situatia tactica improvizez un ordin de mars in care ordinea de incolonare mi-o transmitea un subofiter, care o stia de la sine dupa atatea iesiri.

Ajungem in raion. Baietii mei stiau perfect ce trebuiau sa faca. Desfasoara autospecialele, intind corturile amenajeaza locasuri, masuri de siguranta, mascare, tot. Dar esalonul cunostea asta. Tinta eram noi, cei doi locotenenti. Si vine un colonel, ma pune sa scot din mapa (nici nu mai stiu daca o vazusem pana atunci) o tabela . Transmite codificat la baza, imi zice, ca ai ajuns in raion si ca esti gata de indeplinirea misiunii. Ma uitam la el, ma uitam la tabela, auzisem de ea doar asa, in treacat. O foloseau ofiterii de serviciu pe unitate dar noi nu apucasem sa executam acest serviciu. Dau din umeri a neputinta, comandantul de companie imi tot facea semne dar eu ii  recunosc colonelului curios, ca nu stiu, si argumentez cumva ca e si normal daca ne raportam la timpul de cand am sosit in unitate. Il cheama pe colegul meu, acelasi rezultat.  Ni se dau apoi niste situatii mai pamantene, pe care le-am rezolvat prompt. Ora plecarii era cam 03.30. Ajunsesem in raion pe la 05.00. Deja se facuse 11.00 si militarii erau si obositi si morti de foame. Noroc cu bucataria rulanta ca isi facuse treaba astfel ca toata lumea, si-a pregatit gamelele, si a trecut la rand, la marmite. Inapoi in unitate, am ajuns seara, iar “acasa”,  noaptea. Colegul nostru, dormea. L-am lasat dormind, l-am gasit dormind!

Pana acum, compania, primise numai foarte bine la toate alarmele de acest fel . Acum ca venisem noi, calificativul a fost doar bine. De atunci, nu de gura comadantului, ca stia ca vina-i apartine, mi-am facut temele perfect si n-am mai fost surprins niciodata, la nicio alarma, indiferent de functia indeplinita.

Desi in aceasta unitate am fost incadrat efectiv, cam 20 de luni, am “servit” in aceasta perioada cam 6 alarme de felul celei descrise, doua tabere de istructie de cate o luna si doua prezentari de exercitii in poligon, pentru delegatii militare ale Tratatului de la Varsovia.

Diferenta pana la plecarea definitiva din acea garnizoana, a insemnat cursul, o convocare de o luna la parasutari, in anul urmator absolviri cursului,  cantonament pentru  si participare cu lotul esalonului, la spartachiada militara de iarna si comanda unui pluton de militari TR .

 Cei doi colegi de apartament, au ramas in acea garnizoana.   Din pacate, nu s-au bucurat de gradul de colonel. In acea unitate atunci, doar 3 functii erau corespunzatoare acelui grad si s-au pensionat cu gradul de lt. colonel, ceea ce nu-i putin, pentru ca, atunci cand m-am mai  intalnit cu ei dupa trecerea in rezerva, s-au declarat multumiti.

Despre, locul, rolul si misiunile reale ale acestei companii cu rang de unitate, aveam sa stiu cu adevarat abia la Academie  cand am invatat despre Rezerva General Strategica.                                  

Acel curs despre care v-am spus cate ceva, mi-a schimbat destinul, in sensul ca, la aproape doi ani si jumatate de la absolvire, am fost numit pe o functie  corespunzatoare gradului de locotenent –colonel, intr-o alta garnizoana din tara. Cand mi s-a citit ordinul de numire, am remarcat o rumoare in randul asistentei, atunci cand s-a pronuntat gradul functiei. Justificat cumva. Ca sa fac fata acelei functii, am  muncit si am invatat pe rupte. Si chiar daca functia presupunea ca titularul sa fie absolvent al Academiei Militare, m-am dus la un vecin de garnizoana absolvent al acestei institutii  si l-am rugat doar sa ma lase sa-i  vad  documentele si sa-mi precizeze bibliografia. Dupa 3 luni, nu aveam secrete. Ca “recompense”, noul commandant mi-a mai pasat prin cumul doua functii din lipsa de titulari , plus pe  cele de ofiter cu cercetarea penala,  si  sef al Comenduirii de Garnizoana.

Din perspectiva ultimei functii, am repartizat fiecarui militar numit in unitate, cel putin un apartament cu 2 camere, chiar daca solicitantul era burlac. Sa ma pomeneasca, pentru ca stiti ce criza de locuinte era in armata in acea vreme! Cred ca unii dintre ei mai locuiesc si acum acolo.

Pentru ca seriozitatea in munca a impus respect si apreciere din partea sefilor mei, dupa 3 ani si doua luni, am fost chemat de esalon  la  Bucuresti  si numit pe o functie superioara. Acum nu mai conta experienta. Studiile academice, imi erau absolut necesare. In cateva luni,  burlac fiind inca

m-am hotarat sa inaintez un raport prin care ceream sa mi se aprobe sustinerea examenului de admitere in Academia Militara. Si cu toate ca, de regula, burlacii nu prea treceau proba, mie mi s-a aprobat.  In viitoarea postare, am sa va relatez un caz incredibil pe care mi l-a provocat un colonel, pe timpul unei convocari de pregatire,  pentru sustinerea acestui examen. Ma mir ca n-am ajuns la balamuc! O sa “vedeti” si o sa va minunati!

Ca sa va puteti imagina “nivelul” functiei,  va spun doar ca, seful meu direct era general de brigada, iar  seful  sefului meu, era general locotenent si se subordona direct ministrului apararii nationale.

S-auzim numai de bine!