Pagini

duminică, 26 iunie 2011

26 IUNIE ZIUA DRAPELULUI NATIONAL AL ROMANIEI

DRAPELUL NATIONAL




TREI CULORI
de CIPRIAN PORUMBESCU
Trei culori cunosc pe lume
 Ce le ţin ca sfânt odor,
 Sunt culori de-un vechi renume
 Amintind de-un brav popor.
Cât pe cer şi cât pe lume,
 Vor fi aste trei culori,
 Vom avea un falnic nume,
 Şi un falnic viitor.
Roşu-i focul vitejiei,
 Jertfele ce-n veci nu pier
 Galben, aurul câmpiei,
 Şi-albastru-al nostru cer.
Multe secole luptară
 Bravi şi ne-nfricaţi eroi
 Liberi să trăim în ţară
 Ziditori ai lumii noi.
Iar când fraţilor m-oi duce
 De la voi şi-o fi să mor
 Pe mormânt atunci să-mi puneţi
 Mândrul nostru tricolor.


Drapelul național al României este un tricolor cu benzi verticale, începând de la lance, albastru, galben și roșu. Are o proporție de 2:3 între lățime și lungime.
Constituția României prevede la articolul 12, alineatul 1 că „Drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu”. Proporțiile, nuanțele culorilor precum și protocolul drapelului au fost stabilite prin Legea nr. 75 din 16 iulie 1994.
Drapelul este foarte asemănător cu drapelul civil al Andorrei și cel de stat al Ciadului, neavând însă nici o legătură cu acestea. Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de drapelul românesc doar prin nuanța ușor mai închisă a fâșiei albastre (indigo, în loc de cobalt cum e la cel românesc), a stârnit discuții la nivel internațional: ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizației Națiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU, protest respins deoarece existența tricolorului vertical albatru-galben-roșu ca drapel al României este anterioară existenței statului Ciad. Tricolorul românesc este, de asemenea, înrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporție diferită (1:2 în loc de 2:3), un albastru mai deschis și stema țării în centru.
Conform unei legende foarte răspândite, culorile roșu, galben și albastru ar fi fost fost utilizate încă din vechime de către români ca simbol al lor sau de alții pentru a-i desemna pe aceștia. Aceste culori se regăsesc pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi și pe lambrechinii stemelor dar, deoarece până la începutul secolului XIX, conștiința de a forma un neam nu exista decât la câțiva cărturari precum Grigore Ureche, ele nu erau folosite pentru a îi identifica specific pe români, iar steagurile țărilor românești, până în al doilea deceniu al secolului XIX, erau cele moștenite din Evul mediu, cu o simbolistică heraldică fără legături cu ideea modernă de "națiune.
Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului XIX : astfel, este de remarcat prezența celor trei culori în canafii și în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: "Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)". Tricolorul a fost adoptat întâi în Țara Românească, în 1834 ca drapel de luptă, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelul drapelelor și pavilioanelor navale de luptă. Acest model era un „steag cu fața roșie, albastră și galbenă, având și acesta stele și pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.
In anul 1848 tricolorul a devenit in Tara Romaneasca insemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar, prin decretul nr.1, din 26 iunie 1848, a hotarat ca drapelul tarii sa aiba „trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe panza sa fie inscrise cuvintele „Dreptate, Fratie”. In vederea marcarii acestui moment, ziua de 26 iunie a fost proclamata prin legea nr. 96/1998, „Ziua Drapelului National” al Romaniei. In aceasta zi, autoritatile pregatesc evenimente avand caracter cultural-educativ, iar unitatile Ministerului Administratiei si Internelor si Ministerului Apararii organizeaza ceremonii militare specifice.

Fara nicio legatura cu postarea, sau poate tocmai  ca exista o legatura, prin amabilitatea lui sTOPs public mai jos caricatura trimisa special pentru VIS.
O noua gaura-n Drapel -  dupa sTOPs

S-auzim numai de bine!



La drapel, pentru onor inainte! By sTOPs
Surpriză ... un BATALION evadează de la festivitatea DRAPELULUI și se grăbește pentru a constitui GARDA DE ONOARE în cinstea trecerii lui BILIUTZĂ DIN RĂNDUL REZERVIȘTILOR INACTIVI în rândul celor ACTIVI .... pe blogul de VIS!!
PS. De ce nație-s fetele astea STIMATE ... LI LI-utză ?!?
Gheorghe POSTELNICU STOPS

18 comentarii:

  1. MULTUMIRI PENTRU INFORMATII, FELICITARI PENTRU INITIATIVA !Imi permit sa postez un link catre acest material si la mine !

    RăspundețiȘtergere
  2. Neacsu@ Cu multa placere! Sa nu uitam insa, si de meritul lui sTOPs.

    RăspundețiȘtergere
  3. L-AM SUNAT PE FOTOGRAFUL ÎNGENUNCHIAT (MIHALACHE) ... NU A REUȘIT SĂ PRINDĂ-N IMAGINE MĂCAR UN MICUȚ FRAGMENT DE TANGA SAU CHILOȚEL ... n-avea niciuna!
    sTOPs

    RăspundețiȘtergere
  4. V-am derutat ... PRINTRE PICIOARE METRICE ... DOM,LE 2LI-UTZĂ ??
    Gheorghe POSTELNICU STOPS

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspuns la întrebarea domnului STOPS:

    Când vezi atâta graţie,
    Te mai întrebi de naţie?
    Privindu-le, nu pot a spune
    Decât un "Bravos,... NAŢIUNE!"

    RăspundețiȘtergere
  6. REPLICA LUI 2LI-utza
    Ăst FUCKER ... intraductibil
    Impresionat vizibil
    S-a descurcat cu onoare
    Grațios ... printre picioare.
    sTOPs

    RăspundețiȘtergere
  7. Fotograful din imagine și-a pierdut măsura ( metrică)? o singură silabă rătăcită poate transforma iambul în trofeu..

    RăspundețiȘtergere
  8. Observație: majoritatea comentariilor lui BIly sunt slabe încercări ...EPIGRAMISTICE ...
    Ca aTARE:
    Pe blogul de VIS cuMINTE
    Se va găzdui o dramă ?!
    Îl distrug ... să ia aminte:
    C-o singură epigramă !
    sTOPs

    RăspundețiȘtergere
  9. Gina@ "Trofeele" se disputa, cică,
    Intre biliuta si sTOPs-ICĂ

    RăspundețiȘtergere
  10. sTOPs@ Nu te pune cu Ilie,
    Ca e as in meserie.
    Dac-ai aruncat manusa,
    Sigur vei fi strans cu usa.

    RăspundețiȘtergere
  11. PENTRU O REPLICĂ AȘTEPTĂM O ..LUNĂ ?????

    Duelul nostru-i un RECORD
    În GUINNESS BOOK de înlistat,
    Chiar Blogul VIS e de acord
    Că din start l-am terminat
    sTOPs

    --
    Gheorghe POSTELNICU STOPS

    RăspundețiȘtergere
  12. sTOPs@ Ilie e la munca acum
    Dar va veni la "intalnire"
    Si-o sa ramana scrum!
    Ti-am dat de stire!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cum nu stau la tastatură
    Zi şi noapte, ceas de ceas,
    Recunosc, nu-s în măsură
    Să ţin pasul, deci zic... PAS!

    RăspundețiȘtergere
  14. M-am distrat cu PAVELICĂ
    Pe Infomondomilitar;
    Pe blogul de VIS, la Ică
    Tratez sindromul ... BILIAR.
    sTOPs

    RăspundețiȘtergere
  15. Am intarziat ? Am pierdut ceva ?
    Doamne , frumoase mai sunt !

    Culorile.

    RăspundețiȘtergere
  16. Salut micutzule! Eu credeam ca vrei sa te referi la picioare. Metrice!

    RăspundețiȘtergere
  17. @ VIS

    Nu ai doi metri si pentru mine ?

    RăspundețiȘtergere
  18. micutzul@ Sa-l intreb pe sTOPs, ca el mi le-a lasat in custodie. Un metru, macar, tot iti dau!

    RăspundețiȘtergere

Daca aveti ceva de spus, exprimati-va aici: