HITLERISM - FASCISM ; STALINISM - COMUNISM = TEROARE, MOARTE!!!

Tiranii

                                                                             












http://www.sovietstory.com/
 ASA CEVA NU TREBUIE SA SE MAI REPETE! NICIODATA!

Istoria secreta a cominternului de Jacques de Launay
Victimele stalinismului 1924-1947
 lichidaţi din raţiuni de stat (1924-1930)……………….....……..2.050.000
 foamete (din cauza colectivizării în agricultură) (1933-1939). .7.000.000
 victime ale aceleiaşi colectivizări………………………….........750.000
 împuşcaţi (1933-1939)……………………………………......... 1.600.000
 marea teroare (septembrie 1936 – decembrie 1938)……….. 1.005.000
 lichidaţi din raţiuni de stat (1939-1947)………………….... ...2.700.000
 morţi în lagăre şi închisori………………………………...........21.000.000

 Total …………………………………………………….............36.105.000

Total la care se adaugă
 perioada 1917-1923………………………………………………….14.590.000
 perioada 1948-1975………………………………………………….10.000.000

Total general..…………………………………………………………60.000.000

Stalinismul, cu cei 36 milioane de morţi ai săi, a fost cea mai mare calamitate din istoria umanităţii
cu titlu de comparaţie:
- ciuma, care a omorât un sfert din populaţia europeană (1349-1351), a făcut 24 milioane de morţi
- gripa spaniolă (1918-1920), 25 milioane de morţi
- nazismul (1933-1945), a omorât în lagăre 7 milioane de persoane
- inchiziţia spaniolă (1479-1820) a făcut 30.000 de victime
- comerţul cu negri (1450-1870) a importat în cele 2 americi 9.566.000 de negri
 morţi pe drum, un milion şi jumătate au fost aruncaţi în mare
In 1941, lagărele germane aveau 300.000 de deţinuţi, în timp ce în lagărele din gulag se aflau mai mult de 6 milioane.
In 1975, lagărele sovietice aveau încă, după amnesty international mai mult de 10.000 de deţinuţi politici, conform articolului 64 din codul penal sovietic
La 30 ianuarie 1992, Elţin a semnat decretul prin care elibera toţi deţinuţii politici.
La 7 februarie, la ora 13, ultimul deţinut politic a fost eliberat din lagărul perm-35

Gulagul mai deţinea la acea dată un milion de deţinuţi de drept comun.

* a se vedea Guide des camps de travail in URSS, de A Sifrin, seewis, 1980

Executii sumare

Acordul Ribentrop-Molotov
Protocoalele secrete ale pactului de neagresiune germano-sovietic din 23 august 1939.
Aceste documente, ale căror fotocopii, după extrase de origine germană, le-am publicat, nu există sau nu mai există în arhivele diplomatice ale URSS.
In timpul ultimei vizite la arhivele sovietice în toamna lui 1988, am fost întrebat asupra surselor noastre
era vorba de copii citate la procesul de la Nurenberg de către avocaţii germani ai apărării.

La întoarcerea mea i-am informat pe arhiviştii de la Bonn.
Cancelarul Kohl a fost întrebat de Gorbaciov, în timpul călătoriei sale la Moscova, în octombrie 1988
Cancelarul a dispus să se facă o copie a tuturor documentelor din 1939 privind partajul oriental
la 2 iunie 1989, congresul deputaţilor poporului din URSS a hotărât să deschidă o anchetă parlamentară asupra acestor documente.
Comisia, formată din 26 de deputaţi, prezidată de Alexandru Iacovlev şi-a prezentat raportul la 23 decembrie 1989: “apreciere politică şi juridică a pactului germano-sovietic de neagresiune din 1939" a fost publicat de editura Novosti, în 1990

Purtătorul de cuvânt al guvernului federal de la Bonn a precizat:
- exemplarele originale ale protocolului sunt distruse oficial după eşecul lui Hitler
- piesele communicate sovieticilor consistă dintr-o cartă originală şi microfilme ale protocoalelor secrete
carta este semnată de Ribentrop şi Molotov

Toate aceste documente provin de la un diplomat german necunoscut, care a refuzat să le distrugă şi le-a ascuns în Thuringia (RDG)
După Nuremberg au fost trimise la Londra, apoi la Washington, înainte de a reveni la Bonn în anii ‘50
aceste documente nu au fost recunoscute de Comintern şi istoria sovietică până în anii ‘90.
Prin aceasta se stabileşte anexarea tărilor baltice şi a Moldovei de către URSS şi că acestea nu au cerut niciodată să fie anexate.
La 28 septembrie 1939, după campania din Polonia, un nou protocol secret atribuie Uniunii Sovietice Polonia orientală.
Sovieticii renunţau la Polonia centrală în schimbul Lituaniei
La 11 octombrie 1939, armata roşie se instalează în cele trei ţări baltice, cu promisiunea din partea lui Stalin de a nu avea nicio intenţie ideologică în privinţa lor.
La 15 iunie 1940, cu ocazia înfrângerii franceze “ultimatumurile” adresate celor trei ţări decideau anexarea lor de cărte URSS.
Plebiscitari “cu braţe vânjoase” au exprimat acordul celor trei populaţii.
Hitler, ocupat în vest, nu a reacţionat deloc.

Toate ţările mici şi mijlocii din europa, părăsite, s-au apropiat de Berlin, iar pe de altă parte Rusia, încercuită de pactul anticomintern, era total izolată şi obligată să încerce o manevră de degajare.

Acesta a fost sensul pactului de la 23 august 1939, după Iacovlev


Intoarcerea din URSS


In timpul procesului de la Moscova privind marea teroare, controversa internaţională cu privire la “paradisul sovietic”, ajunsese la mari înălţimi, despre care fac dovadă publicaţiile epocii să cităm câteva:

Andrew Smith, comunist american, de origine slovaca
El prezintă în 1936 o mărturie asupra celor trei ani pe care i-a petrecut în URSS ca muncitor specialist: “I was a soviet worker”, ed ditton, New York (traducere din limba franceză în Revue Universelle, Paris, 1937)
el descrie lagărele îngrozitoare în care supravieţuiesc 11000 muncitori de la elektozavod, frecventele accidente de muncă, tratamentul inegal, abuzurile privilegiaţilor sistemului.

Walter Citrine, secretar general al sindicatelor britanice (trade unions) a vizitat URSS în 1936
a prezentat impresiile sale în “Cartea adevărului în Rusia”, ed Rutlege, Londra, 1937:
a afirma că un guvern democratic, aşa cum există în Franţa, în Anglia, în ţările scandinave şi în alte părţi nu are o valoare reală pentru muncitor este un nonsens.
Nu am ascuns niciodată imperfecţiunile democraţiei, aşa cum există aceasta, dar o prefer dictaturii comuniste
Rusia a suprimat orice opoziţie politică, libertatea cuvântului, a presei, a reuniunilor, sunt refuzate tuturor, cu excepţia partidului comunist.
Muncitorul rus, păzit milităreşte, spionat în viaţa sa particulară, nu este un om liber dictatura comunistă este asemenea celei fasciste.
Roland Dorgeles, membru al academiei Goncourt, îşi expune impresiile în l’intransigent, Paris, ianuarie 1937:
două milioane şi jumătate de privilegiaţi restul nu are nicio importanţă. Muncitorul este exploatat, pedeapsa cu moartea reprezintă o sancţiune curentă pentru sabotaj sau grevă.

Lagar

Kleber Legay, secretar general al minerilor din nord, raportează în Le populaire du Nord, la 24 ianuarie 1937:
o dorinţă modestă, fie ca niciodată clasa noastră muncitoare să nu cunoască un nivel social aşa de jos ca al ruşilor!

Louis Ferdinand Celine, premiul Goncourt, 1934; şi el s-a întors dezgustat din călătoria în URSS, Mea culpa, ed Denoel, Paris, 1937:
Nu trăiesc decât cu o zecime dintr-un buget normal, cu excepţia poliţiei, armatei, propagandei

Andre Gide, întoarcerea din URSS, ed Gallimard, Paris, 1937:
Ni se promitea dictatura proletariatului; suntem departe de aşa ceva' da, dictatura, dar cea a unui singur om.
Exact ceea ce nu doream, sunt prea mulţi săraci.
Nu există nicio ţară unde spiritul sa fie mai puţin liber, mai supus, mai terorizat, mai vasalizat.