Inaltarea Domnului si Ziua Eroilor neamului

Inaltarea Domnului

În fiecare an, la 40 de zile după Sfintele PAŞTI, odată cu sărbătorirea Înălţării Domnului, se sărbătoresc şi eroii neamului. Ziua Eroilor a fost instituită în România, ca de altfel, în majoritatea ţărilor europene, după Primul Război Mondial. Statele naţionale aveau să răsplătească jertfa cetăţenilor lor căzuţi pentru afirmarea intereselor şi identităţii lor. La începutul Primului Război Mondial, românii făceau parte din armatele mai multor state: din armata României, cei din Regat, din armata austro – ungară, cei din Ardeal şi Bucovina şi din armata ţaristă, cei din Basarabia. Efectivul armatei Regatului se ridica la 833.600 militari. Istoriografia contemporană estimează numărul militarilor români basarabeni participanţi la Primul Război Mondial în cadrul armatei ţariste, la cifra de 300.000. Chiar dacă cifra este aproximativă, certă este existenţa în cadrul armatei ruse a unor divizii cu un pronunţat caracter naţional românesc. Printre acestea se numărau diviziile 14, 63, 125 şi parţial, 65. Divizia 14 infanterie din CHIŞINĂU era una din cele mai vestite şi bune divizii din cadrul armatei ruse, cu un bogat istoric. Această divizie, în războiul ruso - turc de la 1877 – 1878, a fost prima divizie care a trecut Dunărea la Zimnicea, acoperindu-se de glorie. Ofiţerii români din Basarabia erau prezenţi în toate nivelurile de comandă ale armatei ruse. Unul dintre aceştia, generalul de cavalerie Vantulov (Vântu), era în anturajul intim al ţarului Nicolae. Zece urmaşi ai neamului boieresc Cantacuzino, au participat la Primul Război Mondial în armata imperială rusă. Unul dintre aceştia, generalul Mihai Cantacuzino, a fost şeful artileriei Corpului 23 Armată. În anturajul Marelui Principe Nicolae, comandantul şef al armatei ruse, se evidenţia un alt Mihai Cantacuzino din ramura munteană a acestei familii. Lista generalilor români în armata rusă este lungă, dar nu pot fi uitaţi Vladimir Cantacuzino, Cosma Munteanu, Vladimir Benescu, V. Bodescu, Gh, Cigureanu, Alexandru Muruzzi şi un mare număr de ofiţeri, majoritatea fiind cavaleri ai Ordinului "Sfântul Gheorghe“.

                                                Mormantul Eroului Necunoscut

 De cealaltă parte, în armata austro – ungară, pe teritoriile româneşti, erau dislocate, douăsprezece regimente de infanterie în oraşele: Bistriţa, Caransebeş, Braşov, Satu Mare, Arad, Oradea, Alba Iulia, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş, Orăştie, regimente care erau constituite preponderent din români. În oraşul BISTRIŢA era dispus Regimenrtul 63, având o pondere de 63 % români. Tot în teritoriile româneşti mai funcţionau opt Regimente de honvezi în oraşele: Oradea, Satu Mare, Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov şi Dej. Comanda operaţională era asigurată de cele două Comandamente de Corp de Armată, unul la Sibiu şi celălalt la Timişoara.

 În Bucovina, ca provincie subordonată direct Cancelariei de la Viena, funcţiona Regimentul 41 la Cernăuţi, format preponderent din români.

 În acest imperiu exista o altă filozofie de construcţie a armatei, pusă în evidenţă de forţa statisticii care ne arată că, la nivelul corpului de comandă, ponderea naţionalităţilor era doar de 10%, în timp ce în unităţile luptătoare, ponderea acestora se ridica peste pragul de 50 %. În armata imperiului austro - ungar, la începutul Primului Război Mondial, erau trei generali, cincisprezece colonei şi doisprezece locotenenţi colonei români, în timp ce numărul soldaţilor români încorporaţi se ridica la valoarea de 490.000.

 Iată, aşadar, că în Primul Război Mondial, 883.600 de români luptau în armata Regatului Român, 300.000 de români luptau în armata Rusiei şi 490.000 de români luptau în armata Imperiului austro – ungar. Din angajarea forţelor rezultă că românii din imperiul ţarist au acţionat în Galiţia, românii din Imperiul austro - ungar acţionau tot în Galiţia, deci unii impotriva altora, iar mai târziu, în Transilvania, tot români contra români. Acesta este contextul în care s-a născut APOSTOL BOLOGA. Ceea ce merită a fi pus în evidenţă este faptul că numărul militarilor români care au luptat sub steag străin este sensibil egal cu numărul celor care faceau parte din armata României. Cine ar fi crezut că din această situaţie se va naşte ROMÂNIA MARE ? Nu trebuie să uităm că Armata României a fost, la începutul războiului, prost înzestrată, prost organizată şi condusă de oameni care nu trebuia să ajungă, nici în vise, la nivelulurile de comandă pe care le-au avut, practic erau numiţi pe criterii politice. Politicul a oferit posturi de comandă unor generali care ar fi fost mai buni ca şefi de fanfară decât să stea în fruntea structurilor luptătoare. Politicul s-a trezit că nu are armată numai când mirosea greu a praf de puşcă şi au urmat, în cei doi ani de neutralitate, impostura, demagogia şi improvizaţia. România a ţinut doi ani de zile peste 800.000 de soldaţi cu arma la picior, în timp ce alţi 800.000 de români, soldaţi sub steaguri străine, mureau pentru îmbunătăţirea ponderii pe naţionalităţi şi pentru interesele altor imperii. Pentru România, războiul a început cu sinuciderea Şefului Marelui Stat Major. S-a murit prea mult şi fără rost, din lipsa de viziune asupra mersului istoriei, din lipsa de hotărâre şi din faptul că politicul nu a înţeles că la război ai armata pe care o administrezi în timp de pace. Au murit cei mai tari bărbaţi ai ţării din vina politicienilor noştri de atunci. La fel s-a continuat şi în al Doilea Război Mondial, refuzând să ne batem, la început, acceptând umilinţa din partea lui neica nimeni, un târâie sabia prin istorie, şi apoi tot din greşeli, i-am dus la moarte pe cei care au crescut fără de tată. Au urmat exterminările din închisorile comuniste unde s-a continuat distrugerea a ce a mai rămas din bărbaţii demni ai ţării, că doar aceştia au avut curajul să se opună comunismului ! Iată, aşadar, trei accidente istorice gestionate dezastruos de factorul politic, prin care a fos distrus biologic poporul român şi zestrea genetică a acestuia. Aici trebuie să găsim sursa explicaţiilor pentru dramele de astăzi şi de ieri. Aici trebuie să găsim explicaţii la faptul că noi nu am avut contrarevoluţii, ca ungurii în 1956, sau ca cehoslovacii în 1968. Nu am mai avut cu cine să facem, ce nu au reuşit cele două războaie să distrugă, am distrus noi. Am atins pragul de ameninţare a fibrei poporului. Soldatul român zace sub lespedea uitării, cu ochii aţintiţi la Dumnezeu şi cu baioneta infiptă în gâtul nenumăraţilor lui duşmani, în 1.152 de cimitire militare dispuse în: Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Franţa, Rusia, Georgia, Germania, Grecia, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan şi cine mai ştie pe unde soarta l-a aşezat. Pe sacrificiul soldatului s-a sprijinit integrarea noastră în NATO şi tot pe sângele lui se sprijină integrarea în Uniunea Europeană. La adăpostul lui fugim când ne lovesc dezastrele naturale şi-i cerem ajutorul. El niciodată nu spune că nu poate. Câtă dreptate avea Alfred de Vigny, militar şi el, în lucrarea "Servitute şi grandoare de ostaş", care scria că soldatul este şi victimă şi călău, în acelaşi timp, un ţap ispăşitor pe care naţiunea şi puterea politică

 şi-l aruncă permanent una alteia. După al Doilea Război Mondial, ce a rămas din armata noastră, a fost umilită trimiţând-o în închisori pentru vina de a fi luptat în Răsărit, generalii sunt rămaşi în cimitirele închisorilor, soldaţilor li s-au luat pământul şi dacă s-au împotrivit au fost trimişi la Canal. Ce nu a putut face inamicul, au făcut politicienii români ai acelui timp. Acum politicienii umilesc din nou pe militari, lansând campanii mediatice împotriva lor, prezentându-i opiniei publice ca pe nişte privilegiaţi şi ca o povară pentru stat. Asta da reformă a statului, când statul îşi umileşte armata, justiţia şi diplomaţii ! Ca militar, această zi nu mi-a creat niciodată o stare de confort, îmi aducea şi îmi aduce aminte de toate greşelile de comandament militar care nu au putut reduce sacrificiile umane. Acuma încep să-mi asum şi greşelile de decizie politică şi mărturisesc sincer că nu-i uşor de suportat. Astăzi toată naţiunea trebuie să asculte, să audă şi să înţeleagă strigătul din morminte al soldaţilor. Glasul lor nu este puternic, dar este imposibil să îl inţelegem greşit. În această zi, omagiem eroii, dar trebuie să avem în vedere şi suferinţa mamelor şi soţiilor lor şi să recunoaştem că la baza făuririi României Mari a stat acţiunea, gândirea şi viziunea unei femei şi aceea a fost REGINA MARIA. Ea, cu forţa diplomaţiei a acoperit toate greşelile politicienilor. Politicienii noştri trebuie să inţeleagă că până şi comuniştii, după 20 de ani şi-au revenit din slugărnicie faţă de sovietici şi în 1964 au lansat cunoscuta "Declaraţie de independenţă". Viitorul unui popor se alimentează din trecut. Acest popor nu mai suportă erori în decizia strategică fără a-i fi pusă în pericol existenţa. Pentru a cinsti memoria eroilor noştri trebuie să terminăm pentru totdeauna cu slugărnicia la tot „ciocoiul pribeag adus de vânt". Este nevoie să ne înălţăm, să ne respectăm valorile, să proiectăm idealuri, să terminăm cu plânsetul şi mila si mai ales, fiecare să ne ocupăm corect locul în ierarhia socială.

Colonel (r) IOAN GAFTONE