Petiţie împotriva abuzurilor regimului Băsescu

Astăzi am primit de la un prieten ( care a şi semnat-o), această petiţie pe care, celor care nu aţi văzut-o până acum, v-o supun spre dezbatere. Este şi un semn de respect faţă de preocupările autorilor acesteia, pentru a aduce în atenţia instituţiilor cărora li se adresează, încălcarea flagrantă de către regimul Băsescu, a drepturilor militarilor dar şi a drepturilor omului în general, existenţa unui pericol  real, iminent aş putea spune, în ceea ce priveşte instaurarea unei dictaturi în ţara noastră, „statul autoritarist”, cum îl definesc autorii, fiind deja manifest în acest început de septembrie. Deşi este un pic cam stufoasă, petiţia merită atenţia domniilor voastre chiar dacă e datată cu 25 de zile în urmă, înainte de întoarcerea lui Sarsailă Uzurpatorul la Palat. Este postată şi pe www.petitieonline.ro

Şi în numele lor.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Stop discriminării militarilor români! Stop persecuţiei politice şi încălcării drepturilor fundamentale ale omului în România!

17/08/2012

Către: Parlamentul României; Guvernul României; Preşedinţia României; Consililul Suprem de Apărare a Ţării; Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; Curtea Constituţională a României; Instituţia „Avocatul Poporului”; Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului - O.A.D.O. (ISHR România); Organizaţia Internaţională a Drepturilor Omului - O.I.D.O.; Europarlamentarii români – alţii decât pseudo-democraţii Monica Macovei, Cristian Preda, Elena Băsescu, Petru Luhan, Theodor Stolojan, László Tőkés şi Traian Ungureanu.

 To: NATO Parliamentary Assembly; The Embassies & Consulates of NATO-Countries in Romania; The European Organisation of Military Associations - EUROMIL; European Commission; European Parliament;Court of Justice of the European Union; The Council of Europe; European Court of Human Rights; Mr. Nils Muižnieks - Commissioner for Human Rights by the Parliamentary Assembly of the Council of Europe;Venice Commission; International Society for Human Rigths (ISHR); The Congress of the United States;United Nations Human Rights Council; International Criminal Court.

 STOP DISCRIMINĂRII MILITARILOR ROMÂNI! STOP PERSECUŢIEI POLITICE ŞI ÎNCĂLCĂRII DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI ÎN ROMÂNIA!

 Motto: “All human beings are born free and equal in dignity and rights.” (Article 1 of the Universal Declaration of Human Rights)

Această petiţie este înaintată instituţiei dvs. de către militari activi şi în rezervă (retragere) din Armata României, membri ai familiilor noastre, precum şi de către cetăţeni civili români.

 Petiţia are un caracter complex care necesită rezolvarea de către mai multe instituţii, fapt pentru care destinatarul este multiplu. În acest context, vă rugăm cu respect, să consideraţi datele şi informaţiile din conţinutul petiţiei care nu vizează strict activitatea instituţiei dvs., ca fiind suport informativ necesar pentru a înţelege exact ceea ce se întâmplă în România privind încălcarea principiilor statului de drept şi ale drepturilor democratice fundamentale ale cetăţenilor români.

 Scopul principal al prezentei petiţii este acela de a atrage atenţia instituţiei dvs. asupra situaţiei de discriminare legislativă şi socio-profesională, precum şi asupra încălcării drepturilor fundamentale ale omului de către statul român la care sunt supuşi militarii activi şi în rezervă (retragere) din Armata României. Prin petiţia noastră, vă solicităm în acelaşi timp sprijin efectiv şi urgent, prin toate mijloacele şi căile avute la dispoziţie de instituţia dvs., pentru a contribui la eliminarea stării de discriminare şi de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, exercitate de statul român asupra militarilor români, precum şi asupra altor categorii de cetăţeni.

 Apelăm cu respect şi încredere la intervenţia instituţiilor internaţionale menţionate în antetul petiţiei, din motive obiective bazate pe experienţa noastră din ultimii 2 ani: statul român şi justiţia română nu au nicio reacţie în situaţiile de discriminare şi de încălcare a drepturilor omului impuse cetăţenilor români, reacţionând doar la intervenţiile unor instituţii internaţionale. Statului român şi justiţia română consideră că discriminarea şi încălcarea drepturilor omului impuse unei categorii de cetăţeni este legală cât timp acestea se exercită în baza unor legi interne, legislaţia de drept internaţional neavând niciun efect asupra legislaţiei din România.

 Apreciem că în România nu sunt respectate principiile statului de drept, iar democraţia autentică este înlocuită de forma-mutant a acesteia, cunoscută sub numele de illiberal democracy (democratura/democradura) sau semi-dictatură cu mască instituţională, justiţia fiind parte a acesteia.

 INFORMARE PRELIMINARĂ

 Vă informăm că de la data de 01.01.2011, noi – militarii români de carieră, indiferent de instituţia din domeniul apărării, ordinii şi siguranţei naţionale din care provenim, de gradele deţinute şi de de munca prestată, am intrat într-o situaţie de discriminare legislativă flagrantă prin comparaţie cu celelalte categorii de cetăţeni români, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor noastre fundamentale de către statul român.

 Menţionăm că şi până la data de 01.01.2011 am suportat acelaşi tip de discriminare legislativă şi socio-profesională ca şi în prezent privind drepturile şi libertăţile noastre fundamentale. Cu toate acestea, în România (până la data menţionată) la fel ca şi în celelalte state civilizate ale lumii, această discriminare legislativă a militarilor a fost echilibrată printr-o legislaţie de tip compensatoriu concretizată în 2 legi aplicabile structurilor militare: o lege specifică de salarizare (Legea nr. 138/1999) şi o lege specifică de pensionare (Legea nr. 164/2001 pentru structurile de apărare naţională, respectiv Legea nr. 179/2004 pentru structurile militarizate interne). Prin acest echilibru legislativ existent până la data de 01.01.2011, efectele de discriminare asupra militarilor români au fost practic anulate, situaţie pe care însă statul român a schimbat-o radical după data menţionată: a abrogat legile specifice de salarizare şi de pensionare menite a compensa discriminarea militarilor faţă de restul societăţii, iar noi am rămas doar cu drepturile şi libertăţile noastre fundamentale interzise sau restricţionate.

 La data de 01.01.2011, legile menite să compenseze discriminarea militarilor români faţă de alte categorii de cetăţeni, fiind abrogate de statul român, noi - militarii români, am fost integraţi în aşa-numite legi „unitare” de salarizare şi de pensionare, alături de majoritatea cetăţenilor români. Ideea iniţială a acestor legi cunoscute ca “unitare” a fost aceea de a exista criterii unice de salarizare şi de pensionare pentru toţi cetăţenii români, fără excepţii. Cu toate acestea excepţiile există, de exemplu: magistraţii (asimilaţi) în baza art. 81 din Legea nr. 303/2004 sau avocaţii şi personalul clerical în baza art. 6 (2) din Legea nr. 263/2010, prin urmare, din start legile nu sunt “unitare”. Aceste excepţii pot releva şi o caracteristică a statului român despre modul de aplicare a justiţiei române: toţi cetăţenii sunt “unitari” prin lege, cu excepţia celor care aplică legea, fapt  pentru care ultimii şi-au creat facilităţi în legile avizate de ei înşişi.

 Problema de fond nu este aceea că noi – militarii, suntem integraţi în acelaşi pachet legislativ „unitar” de salarizare şi de pensionare precum majoritatea cetăţenilor civili români, ci faptul că spre deosebire de aceştia, noi – militarii, am fost integraţi doar parţial în legile „unitare” de salarizare şi de pensionare, fiindu-ne limitate drepturi esenţiale care vizează chiar salarizarea şi pensionarea noastră. Prin modul discriminatoriu de aplicare a respectivelor legi sau printr-o serie de acte legislative conexe cu caracter restrictiv, noi – militarii români, spre deosebire de cetăţenii civili alături de care am fost integraţi doar aparent în acelaşi pachet legislativ, suntem prejudiciaţi de drepturi fundamentale valabile pentru toţi ceilalţi cetăţeni cu care am fost asimilaţi, drepturi de care însă noi, militarii români nu beneficiem. Rezultatul este acela că în contextul legislativ din România, s-a creat falsa impresie că şi noi – militarii români avem acelaşi regim de salarizare şi de pensionare precum cetăţenii civili, realitatea fiind că drepturile noastre „unitare” de salarizare şi de pensionare ne sunt restricţionate fără nicio compensare, fie prin alte legi adiacente legilor „unitare” de salarizare şi de pensionare, fie prin excepţie de la tratamentul „unitar”, situaţie discriminatorie care afectează exact drepturile noastre fundamentale de salarizare şi de pensionare, dar şi existenţa noastră şi a familiilor noastre.

 În acest context, noi - militarii Armatei României, vă solicităm să interveniţi cu instrumentele avute la dispoziţie de instituţia dvs. – chiar şi o simplă recomandare pentru statul român sau intervenţie asupra acestuia fiind un sprijin real pentru noi, pentru stoparea în regim de urgenţă a oricărui tip de discriminare ce ne este impusă de către statul român în raport cu drepturile celorlalţi cetăţeni români fără ca statul să ne acorde vreun tip de compensare legislativă în ceea ce priveşte salarizarea noastră, condiţiile de viaţă şi de dezvoltare familială, de muncă şi de securitate în muncă sau dreptul de a urma o carieră simultană şi complementară profesiei militare.

 ASPECTE DE ORDIN NEDEMOCRATIC

 Noi - militarii români, menţionăm şi următoarele aspecte de ordin nedemocratic petrecute în România în perioada 2009-2012, prin care principiile statului de drept au fost încălcate în mod flagrant chiar de către statul român şi în urma cărora militarii români am intrat în discriminare legislativă şi socio-profesională, astfel:

 Militarii activi:

 - La recrutarea noastră pentru sistemul militar (vârsta de 14-18 ani la recrutare) sau în perioada de început a carierei, statul român ca orice alt stat civilizat, ne-a adus la cunoştinţă pachetul legislativ complet privind managementul integrat al carierei militare, pe baza căruia noi am acceptat să urmăm sau să continuăm o carieră militară. Un astfel de pachet legislativ a cuprins o serie de prevederi legislative despre privaţiuni, limitări şi interdicţii de drepturi şi libertăţi constituţionale specifice spectrului militar, compensate însă pentru a crea echilibru în drepturile cetăţeneşti, cu o lege specifică de salarizare şi o lege specifică de pensionare, fapt pentru care în cunoştinţă de cauză am acceptat să lucrăm în sistemul militar. Ori statul român ne-a adus în situaţia de a parcurge jumătate, 3/4 din carieră sau de a ne apropia de finalul acesteia când practic nu mai avem opţiune de a renunţa la cariera militară, anunţându-ne că a schimbat „din mers” regulile, în mod neprincipial şi încălcând în mod retroactiv prevederile pachetului legislativ care vizau nu numai limitările şi interdicţiile de drepturi ale noastre, ci şi compensările pentru aceste limitări şi interdicţii de drepturi fundamentale. Noi – militarii activi, am fost integraţi în legi aşa-numite „unitare” de salarizare (Legea nr. 284/2010) şi de pensionare (Legea nr. 263/2010) retroactiv emiterii pachetului legislativ în baza căruia am acceptat să lucrăm în domeniul militar, însă cât timp ne sunt menţinute limitările şi interdicţiile de drepturi şi libertăţi constituţionale în legislaţia română, acest fapt constituie discriminare pură. Menţionăm şi un alt aspect: în diverse etape ale carierei militare am încheiat şi contracte individuale cu statul român prin intermediul structurilor militare prin care ne-am asumat toate obligaţiile şi privaţiunile serviciului militar, iar statul şi-a asumat răspunderea să respecte drepturile noastre precum salarizarea şi pensionarea specifice profesiei militare, contracte încălcate în mod unilateral de către statul român.

 - Dorim să atragem atenţia statelor NATO şi partenere ale NATO, în mod special asupra unui fenomen care vizează eficienţa militară: în baza Legii nr. 263/2010, noi militarii români de carieră, de la sergent la general, indiferent că suntem în trupe combatante sau auxiliare, avem drept de pensionare cu stagiu complet, la vârsta de 60 de ani. Ori această vârstă unică de pensionare determină ineficientizarea trupelor combatante din Armata României, ceea ce reprezintă şi un punct vulnerabil al alianţei, cunoscut fiind faptul că vârsta este un factor care determină randamentul în acţiunile militare ale oricăror trupe combatante. Considerăm că din punct de vedere al eficienţei în acţiunile militare, acest element este mai mult decât suficient pentru ca şi militarii români să beneficieze de prevederi legislative speciale privind pensiile militare după modelul tuturor armatelor respectabile ale lumii.

 Militarii în rezervă şi în retragere:

 Într-un mod care sfidează complet principiile oricărui stat de drept, nouă – militarilor în rezervă şi în retragere, statul român ne-a desfiinţat efectiv dreptul la pensie militară astfel că de la data de 01.01.2011 a fost stopată plata pensiilor militare în România. Pentru a camufla încălcarea retroactivă a drepturilor noastre, statul român a procedat după modelul statelor în care democraţia autentică a fost înlocuită cu formele de falsă democraţie cunoscută sub numele dedemocratura/democradura/illiberal democracy sau semi-dictatură cu mască instituţională. Statul a înlocuit pur şi simplu legea pensiilor militare (Legea nr. 164/2001, respectiv Legea nr. 179/2004) cu o nouă lege (O.U.G. nr. 1/2011, aprobată cu Legea nr. 165/2011) şi prin care pensiile noastre militare în fapt desfiinţate, au fost recalculate în mod retroactiv după principii complet noi, ca şi cum niciodată în cariera noastră nu am fi fost expuşi vreunei privaţiuni sau limitări ori interdicţii de drepturi de natură constituţională. Ori noi am acceptat să suportăm privaţiunile serviciului militar şi limitarea sau interzicerea unor drepturi fundamentale pe baza unei legislaţii de echilibru, iar acum – după trecerea în rezervă (în retragere), statul român a abrogat legea pensiilor militare care a fost o componentă a echilibrului legislativ în baza căreia am acceptat să urmăm o carieră militară. Menţionăm şi un alt aspect comun cu ceea ce li s-a întâmplat militarilor activi: în diverse etape ale carierei militare şi noi am încheiat contracte individuale cu statul român prin intermediul structurilor militare prin care ne-am asumat toate obligaţiile şi privaţiunile serviciului militar, iar statul şi-a asumat răspunderea să respecte drepturile noastre printre care şi dreptul la pensie militară, contracte cu caracter de lege încălcate retroactiv şi în mod unilateral de către statul român.

 După pensionarea noastră în baza unei legi a pensiilor militare ca şi componentă a pachetului legislativ în care ne-am desfăşurat activitatea, am fost incluşi în mod nedemocratic, retroactiv şi forţat într-o legislaţie nouă al cărei efect este diminuarea cuantumului pensiilor a zeci de mii de militari în rezervă (în retragere), precum şi abrogarea altor drepturi esenţiale pentru circa 170 000 de militari în rezervă (retragere), dar şi pentru membrii familiilor noastre, drepturi existente în vechea lege a pensiilor militare. În urma acestui fenomen de anulare în mod abuziv a unor drepturi câştigate legal, au apărut cazuri de militari în rezervă (în retragere) şi membrii ai familiilor acestora care au ajuns în situaţia de a nu mai deţine resurse financiare de existenţă, media din România prezentând cazuri de deces sau de suicid cauzate de politica abuzivă a statului român.

 DETALII PRIVIND DISCRIMINAREA ŞI ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI EXERCITATE ASUPRA MILITARILOR ACTIVI. SOLICITĂRI ALE MILITARILOR ACTIVI.

 1. Exceptând aspectele de ordin nedemocratic prezentate anterior, pentru noi – militarii activi, elementele de discriminare legislativă şi socio-profesională şi aspectele de încălcare a dreptului omului, sunt următoarele:Statul român a emis o lege “unitară” de salarizare fără a respecta prevederile Nomenclatorului International de Clasificare Standardizata a Ocupatiilor ISCO-08.Acest fapt implică introducerea militarilor în grupa majoră “zero” a ocupaţiilor existente în România, după modelul celorlalte state civilizate ale lumii şi după recomandările organismelor internaţionale de profil, fapt care presupune şi o salarizare superioară a militarilor. Menţionăm că nivelul salarizării determină nivelul contribuţiilor la sistemul public de pensii şi implicit cuantumul pensiilor. Desi Nomenclatorul International de Clasificare Standardizata a Ocupatiilor ISCO-08 a fost implementat si in Romania în anul 2009 sub forma COR, legiuitorii români au procedat la o excepţie: au fost clasificate şi standardizate toate ocupaţiile, mai puţin cea de militar şi care pur şi simplu, nu există în nomeclatorul ocupaţiilor din România. Deşi în HG nr. 1.352/2010 de aplicare a ISCO-08 se face referire la grupa majora "zero", în ordinul de aplicare al acesteia Nr. 1.832/856/2011 - grupa majora "zero" este eliminata efectiv, neexistand militari in Romania după criteriile ISCO-08. Ori în acest caz, prin excluderea ocupaţiei de militar din sfera ocupaţiilor standardizate din România, apare nu doar un aspect de discriminare în ceea ce priveşte drepturile militarilor români comparativ cu cele ale militarilor altor naţiuni şi ale oricărui cetăţean în general, ci şi un aspect care desfiinţează de facto profesia de militar pe teritoriul României. Solicităm în acest sens ca pentru eliminarea discriminării noastre, statul român să implementeze şi să respecte prevederile Nomenclatorului International de Clasificare Standardizata a Ocupatiilor ISCO-08.

 2. Statul român a emis o lege “unitară” de salarizare prin care nouă – militarilor activi, ni s-a creat efectiv un regim „sclavagizat”, în contrast cu întreaga societate românească. Ideea de bază a legii este aceea ca toţi cetăţenii plătiţi din fonduri publice să fie introduşi în 15 trepte de salarizare, în funcţie de importanţa muncii prestate şi de nivelul de instruire profesională, principiu relativ corect. Problema este că Legea nr. 284/2010 (legea salarizării “unitare” a personalului plătit din fonduri publice), ascunde un viciu de natură flagrant discriminatorie prin care toţi cetăţenii români plătiţi din fonduri publice sunt remuneraţi la activitatea desfăşurată pentru o muncă normată de 40 de ore pe săptămână, echivalentul a 5 zile lucrătoare pe săptămână x 8 ore/zi, cu o singură excepţie. Excepţia suntem noi - militarii, ale căror salarii sunt stabilite la zile calendaristice, deci pentru 7 zile din 7 pe săptămână x 24 de ore. Pentru eliminarea discriminării noastre în contextul actualului pachet legislativ, solicităm abrogarea în regim de urgenţă a articolului 92 (1) din anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010 (legea salarizării “unitare” a personalului plătit din fonduri publice) prin care “cuantumul zilnic al soldei lunare cuvenite personalului militar se determină prin raportare la numărul zilelor calendaristice corespunzătoare fiecărei luni a anului.” Această prevedere reprezintă o discriminare evidentă a militarilor în raport cu cetăţenii civili, în condiţiile în care cuantumul zilnic al salariului lunar cuvenit cetăţenilor civili alături de care suntem integraţi în aceeaşi lege de salarizare se determină “prin raportare la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă”, iar nouă – militarilor, nu. Nu este just din moment ce suntem integraţi în aceeaşi lege “unitara” de salarizare, ca doar noi – militarii, să fim forţaţi să lucrăm suplimentar peste programul normal de lucru de 8 ore pe zi şi de 5 zile pe săptămână, oricât şi oricând, fără compensaţii financiare sau de timp liber care se acordă în mod corespunzător doar celorlalţi salariaţi “unitari”, dar nu şi nouă, militarilor. Prin acest viciu al legii, noi – militarii români suntem în realitate remuneraţi de 3 ori mai puţin decât omologii noştri (ca nivel de instruire şi importanţă a muncii) cetăţeni civili cu care am fost poziţionaţi pe aceleaşi trepte de salarizare, însă la un volum de muncă complet disproporţionat. Neavând nicio compensare pentru această discriminare majoră, este imperios necesar ca şi noi militarii români să beneficiem de tratament egal la remunerarea muncii noastre după modelul tuturor celorlalţi cetăţeni români, respectiv solicităm ca la salarizarea noastră să se ia în calcul tot un volum de muncă de 5 zile lucrătoare şi de 40 de ore pe săptămână.

 3. Statul român aplică prevederile legislative conexe legii „unitare” a salarizării tuturor cetăţenilor români, cu o singură excepţie de tratament care suntem tot noi – militarii activi. Menţionăm că Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) este o lege conexă şi complementară Legii nr. 284/2010 (legea salarizării “unitare” a personalului plătit din fonduri publice) prin care tuturor cetăţenilor cu excepţia noastră - a militarilor, orice oră de munca suplimentară (ceea ce depăşeşte 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână) este compensată astfel:

 - fie este remunerată cu minim 75% în plus faţă de tariful muncii prestate în timpul normal de lucru, ceea ce nu reprezintă doar venituri salariale mai mari, ci şi contribuţii la pensii mai mari şi implicit pensii mai mari;

 - fie este compensată cu timp liber corespunzător după principiul “o oră liberă plătită pentru fiecare oră suplimentară lucrată”;

 Referitor la munca suplimentară, Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) mai are o prevedere care precizează că munca desfăşurată pe timp de noapte este remunerată cu 25% în plus faţă de munca desfăşurată pe timp de zi. Binenînţeles că nouă - militarilor activi, nu ni se aplică nici această prevedere în condiţiile în care prestăm frecvent munca în regim de noapte.

 Ori nouă – militarilor, nu ni se aplică niciuna din variante de compensare a muncii suplimentare, fiind însă obligaţi să lucrăm frecvent nenormat pe perioade care pot însuma într-un an calendaristic şi 3-4 luni lucrate 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7, neremunerate şi implicit necontributive la sistemele de pensii. Reiterăm faptul că nivelul salarizării determină nivelul contribuţiilor la sistemul public sau privat de pensii şi implicit cuantumul pensiilor, fiind un lanţ legislativ în care noi – militarii suntem afectaţi prin neplata muncii suplimentare, nu numai la salarizare, ci în toate cele 3 componente ale lanţului legislativ salarizare-contribuţie-cuantum pensii. Nu există plată suplimentară pentru munca suplimentară pe care suntem însă obligaţi să o efectuăm frecvent, iar în ceea ce priveşte timpul liber în compensare ni se aplică prevederi interne care nu au nici pe departe legătură cu principiul rezonabil aplicat cetăţenilor civili “o oră liberă plătită pentru fiecare oră suplimentară lucrată”, discriminarea fiind suficient de evidentă.

 Neavând nicio compensare pentru aceste discriminări majore în ceea ce priveşte timpul de lucru şi salarizarea în funcţie de volumul de muncă, solicităm ca şi noi militarii activi, să beneficiem de tratament egal pentru compensarea muncii suplimentare şi de noapte, după modelul tuturor celorlalţi salariaţi “unitari” din moment ce suntem declaraţi salariaţi “unitari”, iar ulterior pensionari „unitari”. Prin urmare solicităm să ni se aplice integral şi nouă prevederile Legii nr. 53/2003 (Codul Muncii). Dacă statul sau societatea au nevoie de serviciile noastre în afara programului de lucru 5 zile lucrătoare şi 40 de ore pe săptămână sau pe timp de noapte, intervenim oricând şi oriunde, însă solicităm să nu mai fim discriminaţi faţă de ceilalţi cetăţeni în ceea ce priveşte modul de compensare a acestui tip de muncă, respectiv nu dorim să mai fim forţaţi să o prestăm gratis doar pentru că suntem militari.

 4. Statul român ne obstrucţionează dreptul la muncă, la o evoluţie familială normală, la o carieră complementară, la venituri mai mari şi implicit la contribuţii la pensii şi la pensii mai mari, prin legi conexe legilor „unitare” de salarizare şi de pensionare. Astfel de legi conexe suntLegea nr. 80/1995 (Statutul Cadrelor Militare) şi Legea nr. 384/2006 (privind Statutul Soldaţilor şi Gradaţilor Profesionişti) şi care prezintă un profund caracter discriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile noastre fundamentale, comparativ cu ceilalţi cetăţeni “unitari” cu care am fost asimilaţi ca “unitari” doar parţial şi în mod formal. Secţiunea a 3-a dinLegea nr. 80/1995 (Statutul Cadrelor Militare) şi art. 25 din Legea nr. 384/2006 (privind Statutul Soldaţilor şi Gradaţilor Profesionişti) ne impun nouă – militarilor români, interdictii şi limitări ale unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi constituţionale care nu au legătură cu sarcinile concrete ale niciunei profesii, nici măcar cu ale serviciului militar în sine. Serviciul militar propriu-zis începe abia după interdictiile şi limitările de drepturi şi libertăţi care ne sunt impuse ca şi condiţie precursoare exercitării profesiei propriu-zise de militar. Aceste limitări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale necompensate prin absolut nimic ne afectează, prin comparaţie cu cetăţenii civili alături de care am fost declaraţi „unitari”, nu numai viaţa noastră a militarilor, ci şi a familiilor noastre.

Exemple:

 - nu avem dreptul, spre deosebire de ceilalţi cetăţeni cu care am fost asimilaţi ca având regim „unitar” doar în mod formal, să practicăm oricare a 2-a profesie, ci doar unele considerate „decente”, deşi cele considerate „indecente” (de ex. angajat la un serviciu de salubritate), nu sunt ilegale, determinând şi acestea venituri suplimentare, contribuţii mai mari la pensii şi implicit pensii mai mari;

 - nu avem dreptul, spre deosebire de ceilalţi cetăţeni cu care am fost asimilaţi ca având regim „unitar” doar în mod formal, să ne organizăm în sindicate, deşi aceste forme de organizare aduc beneficii în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, influenţând direct veniturile, contribuţiile la pensii şi cuantumurile viitoarelor pensii. Efect concret: nu avem dreptul să încheiem contracte colective de muncă prin care munca suplimentară la ceilalţi cetăţeni “unitari”, poate fi retribuită şi cu 200% mai mult faţă de cea din timpul normal de lucru, ceea ce înseamna din nou, venituri mai mari, contribuţii la pensii mai mari şi pensii mai mari;

 - nu avem dreptul, spre deosebire de ceilalţi cetăţeni cu care am fost asimilaţi ca având regim „unitar” doar în mod formal, să declarăm sau să participăm la greve, în condiţiile în care aceste acţiuni reprezintă forme care vizează drepturile şi securitatea în muncă, deci noi nu avem dreptul să ne clamăm propria discriminare;

 - nu avem dreptul, spre deosebire de ceilalţi cetăţeni cu care am fost asimilaţi ca având regim „unitar” doar în mod formal, să deţinem societăţi comerciale sau să participăm la administrarea acestora, în condiţiile în care astfel de activităţi înseamnă din nou venituri mai mari, contribuţii la pensii mai mari şi pensii mai mari;

 - nu avem dreptul, spre deosebire de ceilalţi cetăţeni cu care am fost asimilaţi ca având regim „unitar” doar în mod formal, să candidăm pentru a fi aleşi în administraţia publică locală, în Parlamentul României, precum şi în funcţia de Preşedinte al României, în condiţiile în care toate aceste facilităţi permit dreptul la o carieră complementară celei militare, carieră care, de asemenea, este generatoare de venituri mai mari, contribuţii la pensii mai mari şi pensii mai mari;

 - nu avem dreptul, spre deosebire de ceilalţi cetăţeni cu care am fost asimilaţi ca având regim „unitar” doar în mod formal, să facem parte din formaţiuni politice, în condiţiile în care şi o astfel de opţiune permite dreptul la o carieră complementară celei militare şi care, de asemenea, poate fi generatoare de venituri mai mari, contribuţii la pensii mai mari şi pensii mai mari.

 5. Prin privarea noastră de drepturi şi libertăţi ca şi condiţie preliminară a exercitării serviciului militar sau prin privaţiunile propriu-zise ale serviciului militar, statul român afectează în mod indirect, dar inevitabil şi viaţa membrilor civili ai familiilor noastre. Ca militari, suntem singurii cetăţeni români care suntem obligaţi să ne schimbăm frecvent domiciliul în funcţiile de interesele serviciului militar şi în mod implicit, în funcţie de interesele statului român, impunându-ni-se o situaţie de instabilitate rezidenţială şi familială. În situaţia dată, apar caracteristici specifice familiilor de militari din orice stat al lumii: absenţa soţului (părintelui) militar pe perioade lungi de lângă familie în situaţia când doar soţul (părintele) militar se deplasează la noul loc de muncă sau strămutări ale întregii familii, de multe ori în zone izolate, fără locuri de muncă pentru membrii civili ai familiei şi cu impact negativ asupra educaţiei copiilor minori. Ori ambele situaţii afectează viaţa familiilor de militari, prin urmare starea de discriminare la care suntem supuşi noi – militarii, se extinde şi asupra membrilor civili ai familiilor noastre, ceea ce nu se mai întâmplă familiei niciunui cetăţean român.

 6. Nu în ultimă instanţă, după ce noi suntem consideraţi în mod eronat ca fiind cetăţeni salarizaţi „unitar” pe timpul carierei, nebeneficiind în realitate de nicio facilitate precum ceilalţi cetăţeni salarizaţi „unitar”, nici măcar după pensionarea noastră în condiţii “unitare” nu suntem trataţi precum ceilalţi pensionari “unitari”, ci tot în mod discriminatoriu. După trecerea noastră în rezervă/retragere ca pensionari „unitari”, noi devenim de fapt pensionari „unitari” doar parţial şi nu total precum ceilalţi cetăţeni. Prin legi care ţin de apărarea naţională, noi – militarii pensionaţi „unitari”, continuăm să avem obligaţii militare în rezerva armatei, ceea ce constituie o nouă discriminare a noastră prin comparaţie cu ceilalţi cetăţeni români pensionaţi „unitar” şi care nu au astfel de obligaţii militare după pensionare.

 În concluzie, pentru eliminarea discriminării noastre în raport cu drepturile şi libertăţile cetăţenilor civili alături de care am fost declaraţi doar formal sau parţial ca fiind „unitari”, în lipsa unor legi specifice de salarizare şi de pensionare pentru militari ca elemente suficiente pentru a crea un echilibru legislativ, noi – militarii activi, solicităm să nu mai fim discriminaţi faţă de ceilalţi cetăţeni români şi să ni se aplice acelaşi regim „unitar”, dar în volum complet, după cum urmează:

 - solicităm recunoaşterea şi încadrarea profesiei noastre conform normelor internaţionale stabilite de ISCO-08;

 - solicităm salarizare la un volum de muncă de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână, respectiv plata la „tarif orar” a muncii noastre precum tuturor celorlalţi salariaţi “unitari”, respectiv solicităm să nu mai fim forţaţi să lucrăm gratuit după programul de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână;

 - solicităm aplicarea integrală a prevederilor Codului Muncii precum celorlalţi salariaţi “unitari”;

 - solicităm eliminarea tuturor limitărilor şi interdicţiilor de drepturi şi libertăţi constituţionale din Legea nr. 80/1995 (Statutul Cadrelor Militare), precum şi din Legea nr. 384/2006 (Statutul Soldaţilor şi Gradaţilor Profesionişti), după modelul celorlalţi cetăţeni „unitari”;

 - solicităm protecţia familiilor noastre, respectiv să nu mai fim niciodată obligaţi să ne mutăm mereu în alte localităţi, la fel cum nici ceilalţi cetăţeni unitari nu sunt obligaţi de către stat să facă acest lucru;

 - solicităm eliminarea oricăror atribuţii militare după trecerea noastră în rezervă, după modelul celorlalţi cetăţeni pensionaţi “unitar”.

 Noi – militarii activi români, suntem conştienţi că cele 6 cerinţe solicitate ca alternativă la refuzul statului român de reintroduce legi specifice de salarizare şi de pensionare pentru militari, sunt cereri nefireşti pentru orice armată a lumii, fiind în fapt şi mai costisitoare pentru statul român decât o legislaţie distinctă de salarizare şi de pensionare pentru militari. Însă în nicio situaţie statul român nu are dreptul să dispună discriminarea noastră – a militarilor, de aceea statul român trebuie să fie constrâns să decidă în mod corect: ori legislaţie distinctă de salarizare şi de pensionare pentru militari ca formă de compensare a încălcării drepturilor noastre fundamentale, ori legislaţie „unitară” de salarizare şi de pensionare precum toţi cetăţenii români, însă cu respectarea strictă şi pentru militari a tuturor drepturilor cetăţenilor civili enunţate în cele 6 cereri ale noastre.

 În contextul celor expuse, solicităm, cu respect, intervenţia instituţiei dvs. prin orice modalitate consideraţi de cuviinţă şi cu instrumentele pe care le aveţi la îndemână, pentru a contribui la eliminarea discriminării şi nerespectării drepturilor fundamantale la care sunt supuşi militarii români şi familiile acestora, fie prin reimplementarea în legislaţia română a legilor specifice de salarizare şi de pensionare pentru militari, fie prin varianta alternativă pe care am prezentat-o, cel mai important fiind să nu mai fim discriminaţi faţă de restul societăţii româneşti.

DETALII PRIVIND DISCRIMINAREA ŞI ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI  EXERCITATE ASUPRA MILITARILOR ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE. SOLICITĂRI ALE MILITARILOR REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE

 Elementele expuse în cele 6 puncte de către de către colegii noştri - militari activi, privind discriminarea şi încălcarea drepturilor militarilor români, le-am resimţit şi noi, militarii în rezervă şi în retragere şi familiile noastre pe deplin, pe timpul carierei noastre (punctul 2 este aplicabil militarilor pensionaţi după data de 01.01.2011). În spiritul cerinţelor de eliminare a discriminărilor expuse de către militari activi, în condiţiile în care nouă - militarilor români în rezervă şi în retragere statul român ne-a desfiinţat efectiv dreptul la pensie militară în cursul derulării acestuia, în modul cel mai nedemocratic, respectiv retroactiv acordării acestuia, vă solicităm intervenţia urgentă a instituţiei dvs. pentru respectarea de către România a principiilor elementare ale statului de drept. Acest fapt înseamnă un singur lucru: respectarea de către statul roman a pachetului legislativ pe baza căruia am acceptat să lucrăm în sistemul militar, incluzând Legea nr. 164/2001, respectiv Legea nr. 179/2004 care ne-a acordat dreptul la pensie militară, drept abrogat în mod nedemocratic de către statul român, după ce noi ne-am respectat integral angajamentele şi contractele individuale faţă de acesta.

 Menţionăm faptul că şi după desfiinţarea dreptului nostru la pensie militară, am fost discriminaţi de către statul român la recalcularea pensiilor noastre chiar şi în baza pachetului legislativ complet de salarizare şi de pensionare pentru ceilalţi cetăţenii “unitari”, în sensul că:

 • S-a luat în calcul principiul contributivităţii, neţinându-se cont de faptul că pe timpul carierei noi am fost remuneraţi la zile calendaristice şi nu la zile lucrătoare, deci am avut venituri si contribuţii fixe indiferent de timpul de lucru, fenomen neîntâlnit la nici un alt cetăţean român “unitar”. Ori o recalculare relativ principială, ar fi trebuit să reconsidere veniturile noastre ca fiind obţinute în cariera militară după principiile “unitare” ale salarizării, respectiv pentru 8 ore de muncă şi 5 zile lucrătoare pe săptămână. Acest fapt nu s-a întâmplat.

 • În contextul celor expuse anterior, statul român ar fi trebuit să dispună salarizarea retroactivă a noastră pentru toate perioadele lucrate de noi în carieră în afara celor 8 ore de muncă şi 5 zile lucrătoare pe săptămână, pe baza principiilor de salarizare stabilite deLegea nr. 53/2003 (Codul Muncii) privind munca suplimentară şi munca de noapte şi care însumează luni de zile lucrate suplimentar în fiecare an calendaristic de carieră şi nu câteva ore. Nici acest fapt nu s-a întâmplat.

 • Recalcularea pensiilor noastre, pe baza principiului contributivităţii aplicat însă în context legislativ complet (salarizare pentru 8 ore de muncă şi 5 zile lucrătoare pe săptămână actualizată cu salarizarea retroactivă pentru perioadele lucrate suplimentar în carieră-contribuţie la pensii-cuantum pensii), ar fi determinat un echilibru relativ corect, însă nici acest fapt nu s-a întâmplat.

 Dacă statul ar fi fost luat în calcul la recalcularea pensiilor noastre, elementele (alternative) prezentate anterior şi perfect normale pentru cetăţenii “unitari” alături de care am fost integraţi doar formal, acest fapt ar fi atenuat, în parte, consecinţele desfiinţării pensiilor militare, în nici un caz în totalitate, dar oricum statul român autoritarist este incapabil să ia în calcul o astfel de variantă. Pe de altă parte, în nicio situaţie, nicio recalculare în baza principiilor civile nu poate compensa privarea noastră de libertăţi şi drepturi fundamentale suportată de-a lungul a zeci de ani de carieră.

 Nu în ultimă instanţă, noi - militarii români în rezervă şi în retragere, am fost declaraţi “pensionari unitari” însă spre deosebire de ceilalţi “pensionari unitari” continuăm să avem obligaţii militare, ceea ce constituie un nou element de discriminare în condiţiile aceluiaşi pachet legislativ, element de discriminare pe care de asemenea îl denunţăm.

 În urma acestor deviaţii ale statului român de la principiile statului de drept, noi - militarii români în rezervă şi în retragere, am fost ignoraţi complet atât ca militari, cât şi ca cetăţeni, iar prin modul de procedură a statului român, am intrat nu doar într-o stare de discriminare, ci şi într-o situaţie care prezintă suficiente elemente de persecuţie atât socială, cât şi politică. Există în acest sens, un element deosebit de relevant despre situaţia de discriminare legislativă şi socio-profesională produsă militarilor români în rezervă şi în retragere: Curtea Constituţională a României a stabilit că în cazul recalculării pensiilor civile la schimbarea legislaţiei de pensionare, pensionarilor civili nu poate să le fie scăzut cuantumul pensiei (Decizia 120/15.02.2007 a Curţii Constituţionale a României), nici magistraţilor (Legea nr. 303/2004, reactualizată în 26 ianuarie 2012), însă militarilor - da, ceea ce s-a şi întâmplat (prin O.U.G. nr. 1/2011, aprobată cu Legea nr. 165/2011).

 Pe cale de consecinţă, la fel precum colegii noştri – militari activi, considerăm că reintroducerea unor legi specifice de salarizare şi de pensionare pentru militari, reprezintă un element suficient pentru eliminarea stării de discriminare şi de persecuţie la care suntem supuşi în mod mai mult decât evident, fapt pentru care şi noi solicităm cu acelaşi respect, intervenţia instituţiei dvs. pentru a contribui la eliminarea discriminării şi nerespectării drepturilor fundamantale la care sunt supuşi militarii români şi familiile acestora.

 INFORMARE ADRESATĂ ORGANISMELOR INTERNAŢIONALE PRIVIND SPECTRUL POLITIC ŞI ECONOMIC ROMÂNESC. POLITIZAREA JUSTIŢIEI.

 Noi – militarii români, la fel ca militarii oricărui stat democratic, nu ne implicăm politic, însă nu avem dreptul nici să tolerăm vreun tip de discriminare sau de persecuţie, în condiţiile în care toate statele şi popoarele democratice ale lumii condamnă orice formă de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Ori discriminarea produsă militarilor români de către statul român în raport cu restul societăţii este similară actelor de xenofobie sau rasism, singura deosebire fiind doar că ţinta persecuţiei statului român este categoria socio-profesională a militarilor.

 Ca militari şi cetăţeni români, avem cultura necesară în a realiza diferenţa între democraţia autentică şi forma falsificată a acesteia instaurată de regimul lui Traian Băsescu, formă cunoscută în lume sub numele de illiberal democracy/democratura/democradura. Pe de altă parte, ca militari avem suficiente cunoştinţe de drept internaţional umanitar, încât să putem realiza faptul că am intrat în stare de discriminare pură faţă de restul societăţii româneşti.

 Informăm cu această ocazie, organismele internaţionale menţionate în antetul prezentei petiţii, că situaţia de discriminare cauzată militarilor români de propriul stat (şi nu numai - mai sunt şi alte categorii de cetăţeni) , este provocată în exclusivitate de regimul politic al preşedintelui României instaurat şi condus de Traian Băsescu în perioada 2009-2012.

 Într-un astfel de stat autoritarist, este evident că şi justiţia este un instrument aservit politic, de aceea nici demersurile noastre pe calea justiţiei îndreptate pentru corectarea abuzurilor regimului Traian Băsescu, nu au niciun efect. Anumite tribunalele româneşti, în funcţie de comenzile de ordin politic, tergiversează procesele intentate de militari contra statului, prin diverse tertipuri precum programări extrem de tardive ale acestora sau amânări extrem de lungi pretextate de imposibilitatea constituirii completelor de judecată (ostentativ este faptul că acest lucru se întâmplă doar pentru militari, nu şi pentru alte categorii de cetăţeni), astfel că apare situaţia în care un proces pe fond poate să nu ajungă a fi planificat în instanţe nici după 2 ani de la intentarea lui. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României este desemnat politic de către preşedintele României, indiciu care demonstrează că nu există justiţie independentă în România. Acest fapt a devenit flagrant în anul 2009, când la învestirea procurorului general actual al României, preşedintele Traian Băsescu nu a ţinut cont de avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii, element nefiresc pentru o justiţie independentă. Subordonarea justiţiei faţă de regimul Traian Băsescu a atins pragul maxim cu ocazia referendumului organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu în data de 29 iulie 2012. Parchetul a ajuns în stadiul critic de a sprijini direct o semi-dictatură, anchetând şi intimidând fără nici un temei legal (după modelul foştilor comisari sovietici prezenţi în România în perioada postbelică), sute de cetăţeni pentru delictul inexistent de prezentare la vot, acţiune care are un singur scop: reinstaurarea prin orice mijloace a regimului pseudo-democrat prezidat de Traian Băsescu. Acelaşi Parchet ocoleşte cu bună ştiinţă, să se atingă de regimul preşedintelui Traian Băsescu, regim care în mod public şi prin toate căile şi mijloacele, a încălcat flagrant art. 2 din Legea nr. 14/2003 prin care a instigat cetăţenii să nu se prezinte la vot, ceea ce chiar constituie un delict în legislaţia română.

 Curtea Constituţională a României este formată spre deosebire de statele civilizate ale lumii, din membri desemnaţi exclusiv politic, ceea ce reprezintă o nouă deviaţie de la democraţie alături de alte aspecte, cum ar fi faptul că preşedintele acesteia nu a fost niciodată judecător înainte de a profesa la Curtea Constituţională a României. În acest context de politizare, 5 dintre cei 9 membri ai Curţii Constituţionale a României sunt desemnaţi politic de regimul instalat de Traian Băsescu, perioadă în care s-au întâmplat în fapt, cele mai flagrante încălcări ale dreptului omului în România de după căderea comunismului. Astfel, Curtea Constituţională a României a stabilit că desfiinţarea dreptului la pensie militară pentru militarii deja pensionaţi este constituţională, în schimb desfiinţarea dreptului la pensie specifică magistraţilor de care beneficiază şi membrii Curţii Constituţionale a României, este neconstituţională. Pe de altă parte, aceeaşi Curte Constituţională a României a stabilit că în cazul recalculării pensiilor civile la schimbarea legislaţiei de pensionare, pensionarilor civili nu poate să le fie scăzut cuantumul pensiei (Decizia 120/15.02.2007 a Curţii Constituţionale a României), nici magistraţilor(Legea nr. 303/2004, reactualizată în 26 ianuarie 2012), însă militarilor - da, ceea ce s-a şi întâmplat (prin O.U.G. nr. 1/2011, aprobată cu Legea nr. 165/2011). Nu în ultimă instanţă, referitor la neretroactivitate, Curtea Constituţională a României a stabilit într-un mod care sfidează orice principiu democratic că desfiinţarea dreptului la pensie militară deja obţinut nu are caracter retroactiv, întrucât anularea respectivului drept acţionează doar pentru viitor. Ori în mod similar interpretării Curţii Constituţionale a României în cazul pensiilor militarilor, noi cetăţenii români putem fi deposedaţi oricând printr-o lege de locuinţele şi proprietăţile noastre, întrucât Curtea Constituţională a României ar considera că e constituţional: rămânem fără locuinţe sau proprietăţi doar din momentul promulgării legii de deposedare, deci deposedarea acţionează doar pentru viitor în concepţia Curţii Constituţionale a României, instituţie care aplică astfel în mod arbitrar principiul neretroactivităţii. Politizarea justiţiei la cel mai înalt nivel, rezidă şi dintr-un element în curs de derulare în viaţa politică românească, respectiv starea actuală de suspendare a preşedintelui României. Deşi preşedintele României poate fi ales cu majoritatea simplă a cetăţenilor care se prezintă la vot indiferent de numărul lor, Curtea Constituţională a României a stabilit că preşedintele poate fi demis tot cu majoritate simplă, însă numai dacă la vot se prezintă 50%+1 dintre cetăţenii români cu drept de vot, contrar recomandării Comisiei de la Veneţia. S-a ajuns astfel în situaţia paradoxală creată de Curtea Constituţională a României, prin care la referendumul organizat în data de 29 iulie 2012, cetăţenii au votat în proporţie de 88% pentru demiterea preşedintelui, iar preşedintele nu poate fi demis întrucât la vot nu s-au prezentat decât 46% dintre cetăţeni. Preşedintele a fost ales în anul 2009 cu 5,2 milioane de voturi pentru şi acum nu poate fi demis cu 7,5 milioane de voturi contra sa. Implicarea politică a Curţii Constituţionale a României într-o astfel de decizie este evidentă: rareori la un referendum poate fi atins pragul de 50%+1, decizia fiind un sprijin politic evident al Curţii Constituţionale a României pentru regimul Traian Băsescu şi care întăreşte aspectul de semi-dictatură mascată instituţional, Curtea Constituţională a României fiind componentă de execuţie într-un astfel de regim.

 Am precizat că în urma procesului abuziv de desfiinţare a pensiilor militare, au apărut cazuri de militari în rezervă (în retragere) şi membrii ai familiilor acestora care au ajuns în situaţia de a nu mai deţine resurse financiare de existenţă, mass media din România prezentând cazuri concrete de deces sau de suicid cauzate de politica abuzivă a regimului condus de Traian Băsescu. În fapt, acest lucru s-a întâmplat în egală măsură şi cetăţenilor civili, prin măsuri pretextate de programele de austeritate, măsuri care însă au încălcat drepturi esenţiale ale omului, printre care şi pe cel la viaţă. Programul de austeritate a însemnat diminuări de salarii în procente nemaintâlnite în nici un stat al lumii (25%) din venituri deja cu mult scăzute faţă de statele lumii civilizate, alături de o serie de alte măsuri la fel de radicale, toate având însă efecte şi asupra dreptului la viaţă al cetăţenilor români, nu doar asupra calităţii vieţii. Regimul politic Traian Băsescu a impus o aceste măsuri radicale de austeritate prin încălcarea flagrantă a art. 47 (1) din Constituţia României care stipulează că “Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent”. Nu avem posibilitatea să verificăm datele datorită lipsei de transparenţă a instituţiilor de profil ale statului român, dar unele surse media afirmă despre un număr de decese în rândul populaţiei României în anii 2010-2012, crescut cu mult din cauza măsurilor de austeritate ale regimului Traian Băsescu, unele statistici reliefând o rată a mortalităţii chiar şi cu 60% mai mare decât media anilor anteriori. Rugăm în acest sens, ca în măsura competenţelor instituţiei dvs., să verificaţi datele despre rata mortalităţii în România în perioada 2010-2012 comparativ cu anii anteriori, întrucât dacă datele furnizate de media despre creşterea semnificativă a ratei mortalităţii în perioada 2010-2012 sunt reale, regimul politic Traian Băsescu poate fi acuzat de genocid, conform tuturor normelor de drept internaţional umanitar. Reprezentanţii regimului au pretextat iniţial că măsurile antisociale tip genocid au fost impuse de Fondul Monetar Internaţional – pretext dovedit ulterior ca fiind fals, instituţia amintită controlând de fapt reducerea cheltuielilor bugetare în ansamblul lor şi nu pe cele alocate salariilor, pensiilor şi asistenţei sociale ale populaţiei. Cheltuielile bugetare puteau fi reduse din acele domenii pe care regimul Traian Băsescu le-a denumit “investiţii publice” dovedite în fapt ca fiind pseudo-investiţii, fără a fi necesar să fie afect dreptul la viaţă al cetăţenilor. De fapt, banii publici au fost direcţionaţi către conturi private protejate politic, investiţiile respective neaducând nici un profit la bugetul de stat, nefiind investiţii ca definiţie economică, ci simple achiziţii de bunuri şi servicii inutile şi supraevaluate prin care regimul Traian Băsescu s-a autoalimentat financiar. Nu pot exista circumstanţe atenuante pentru afectarea dreptului la viaţă al cetăţenilor pretextând măsurile de austeritate economică în condiţiile în care în perioada 2009-2012, miliarde de euro din banii publici reţinuţi de la cetăţenii români, au fost direcţionaţi către conturi protejate politic, sub masca unor pseudo-investiţii.

 Sperăm că v-am furnizat elemente concrete şi suficiente care să ateste faptul că nu există stat de drept în România, ci un stat nedemocrat în care instituţiile sale, inclusiv justiţia, folosesc din plin instrumente autoritariste, practică discriminarea legislativă şi socio-profesională a cetăţenilor, încălcând drepturile fundamentale ale omului.

 Regretăm că organismele internaţionale trebuie să afle de la noi, militarii români, ceea ce se întâmplă în România privind încălcarea drepturilor omului, discriminarea, persecuţia anumitor categorii de cetăţeni sau încălcarea principiilor statului de drept. Toate acestea reprezintă o realitate arhicunoscută în România la care atât instituţiile politice, cât şi cele ale statului român sunt părtaşe şi responsabile, realitate cunoscută însă mult mai puţin lumii democratice, fiind ascunsă cu bună ştiinţă de către statul român şi deturnată de diverşi politicieni. Pe de altă parte, considerăm că ne îndeplinim o datorie de conştiinţă faţă de poporul român prin faptul că vă informăm asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat în România.

 În momentul lansării acestei petiţii, starea politică din România este incertă şi deosebit de tensionată. Preşedintele României al cărui regim a provocat numeroase deviaţii de la democraţia autentică este suspendat, toţi politicienii sunt în stare de aşteptare pentru noi alegeri parlamentare (decembrie 2012), iar actualul Guvern şi Parlament sunt complet paralizate de lupta politică în care sunt angrenate cu preşedintele suspendat şi cu mecanismele instituţionale subordonate încă acestuia. Guvernul şi Parlamentul opozante preşedintelui, cunosc situaţia militarilor, au promis că o vor remedia, au avut şi au posibilitatea să îndrepte abuzurile, însă nu oferă niciun semnal concret în a înlătura starea de discriminare şi de încălcare a drepturilor fundamentale la care sunt supuşi militarii români. Prin urmare, pentru noi – militarii de carieră, starea de discriminare şi de încălcare a drepturilor noastre fundamentale este perpetuată continuu de la 01.01.2011 indiferent de situaţia politică. Această stare nu pare să aibă o finalitate apropiată, de aceea am apelat la sprijinul instituţiei dvs., nemaiavând încredere nici în statul român şi nici în justiţia română.

 Noi – militarii români, facem parte din generaţii diverse, unii fiind mai în vârstă, alţii mai tineri. În 1989, noi sau colegi de-ai noştri ne-am poziţionat de partea poporului român, sfidând dictatura de atunci şi instrumentele sale pe care le recunoaştem a fi folosite şi acum şi care, deşi au o faţada uşor diferită, îşi păstrează esenţa. Suntem conştienţi că reprezentăm o forţă care poate pune capăt în mod brusc stării de semi-dictatură, de încălcare a drepturilor omului şi de haos politic existente în România, aşa cum am procedat şi în 1989, însă considerăm că ceea ce s-a întâmplat atunci, nu se mai pretează la condiţiile anului 2012, România fiind membră a diverselor alianţe sau uniuni internaţionale. De aceea, apreciind valorile fundamentale ale democraţiei autentice europene şi internaţionale precum şi drepturile omului, solicităm cu respect intervenţia urgentă a instituţiilor de profil din statele democratice ale lumii pentru a determina România să redevină un stat de drept pentru toţi cetăţenii români.

 Cu deosebită consideraţie şi speranţă,

 Militarii activi, în rezervă şi în retragere ai Armatei României, membrii familiilor noastre şi cetăţenii români care sprijină demersurile democratice de eliminare a stării de discriminare şi de încălcare a drepturilor omului existente în România, conform semnăturilor şi datelor din tabelul anexat.

  (343 semnaturi pana acum)