Hirosima si Nagasaky, doua experiente care nu ar mai trebui repetate niciodata

Ciuperca nuclera

Inainte de a citi  ce e scris mai jos trebuie sa “ascultati”  o poveste. O poveste adevarata. Era prin 1982, cam prin luna mai, intr-un “poligon” improvizat, pe prundisul unui rau care strabatea marginea de est a unei localitati din centrul Ardealului, localitate care gazduia o unitate de elita a armatei Romaniei. In acea zi, una dintre subunitati avea o sedinta de antrenament  de distrugeri, scop in care militarii erau instruiti sa plaseze o incarcatura exploziva de trotil in “zona sensibila” a unui obiectiv ce trebuia distrus, sa o amorseze  si  sa o detoneze. Nu era prima sedinta de acest fel. Mai fusesera destule, si fara incidente. Numai ca, in acea zi, ofiterul responsabil cu aceasta activitate, a decis ca niste calupuri  ramase la sfarsitul sedintei, cam un kg, sa fie detonate simultan. Locul de desfasurare era situat cam la 7- 8 sute de metri de primele case. Explozia acestui kg de trotil a fost atat de puternica, incat a  produs spargerea geamurilor  unor locuinte din localitate, plasate in acest perimetru. Firesc, ofiterul a platit contravaloarea pagubelor, dar se putea sfarsi mult mai rau pentru el.  De ce am vrut sa amintesc de acest episod? Pentru ca azi, 6 august 2013, pe langa  praznicul, Schimbarii la Fata a Mantuitorului, se comemoreaza si victimele efectelor primului atac nuclear din istoria omenirii, lansarea de catre  bombardierul american B 29, supranumit Enola Gay, a bombei “atomice” cum se numea pe acea vreme, botezata Little Boy, la 6 august 1945, asupra orasului japonez Hirosima.  Echivalentul in trotil a acestei prime incarcaturi nucleare, a fost de 15 kilotone. Aici am vrut sa ajung. V-am aratat efectele unui kg de trotil ( TNT sau trinitrotoluen, cum mai este cunoscuta aceasta substanta). Imaginati-va  aceste efecte multiplicate de 15 milioane de ori! Sau imaginati-va 15 mii de tone.  Ca sa le transporti ai avea nevoie de 750 de vagoane  a cate 20 de tone fiecare, adica 15 trenuri cu cate 50 de vagoane! Si asta nu-i tot.  Echivalentul in trotil al acestei prime bombe nucleare se situeaza la limita inferioara fata de ceea ce avea sa se produca dupa aceea, mai ales pe timpul razboiului rece. Mai puteti face un efort de imaginatie? Sa zicem ca atat rusii, cat si americanii detin incarcaturi nucleare cu un echivalent ce depaseste 10 megatone. Adica, 10 milioane de tone de trotil! Adica 500 de mii de vagoane, sau 25 de mii de trenuri cu cate 50 de vagoane fiecare, a cate 20 de tone!!!

Enola Gay

Acum, pentru a intelege mai bine prin ce au trecut victimele exploziilor nucleare de la Hirosima si Nagasaki, am sa va povestesc, in cateva cuvinte, despre  factorii distructivi ai acestor explozii. In primul rand, imediat dupa declansarea exploziei, cu precadere in cazul exploziilor nucleare aeriene inalte dar si la joasa altitudine sau chiar la suprafata solului, apare o zona luminoasa sferica, in al carei centru temperatura poate ajunge pana la  10 milioane de grade, o temperatura mult superioara celei de la suprafata soarelui (cca 6 mii de grade!!!) sau plasmei din coroana solara, unde temperatura nu depaseste 6 milioane de grade. Aceasta sfera luminoasa arata chiar ca un soare si se manifesta cateva secunde, timp in care topeste solul de la suprafata de contact si, odata cu racirea sa, vaporii formati se ridica, ating norul initial al exploziei, formand ciuperca nucleara. Acest prim fenomen al exploziei este cunoscut ca “emisiunea de lumina” si “consuma” cca 30 % din energia degajata in procesul reactiilor nucleare. Efectele emisiunii de lumina sunt impresionante pentru moralul personalului si sunt materializate prin arsuri de diferite grade si chiar prin orbire. La Hirosima si Nagasaky, persoanele neadapostite aflate la 1-2 km de epicentru au suferit arsuri de gradele 2 si 3, (3 fiind cel mai grav, mortal in majoritatea situatiilor) iar cei care au avut “norocul” sa se afle la distante situate intre 2 si 4 km, au suferit arsuri de gradele 2 si intai.

  Acum, din cauza temperaturii enorme dezvoltate de explozie, pe langa sfera de foc apare si o presiune foarte mare generata de miscarile bruste ale straturilor de aer incalzite, dinspre centrul exploziei, care le comprima si deplaseaza  pe cele inconjuratoare, formandu-se astfel   “unda de soc”  Viteza de propagare a undei de soc este atat de mare in apropierea centrului exploziei, incat aceasta depaseste de cateva ori viteza sunetului! E uluitor! Cam 2000 km pe ora, cand cel mai devastator uragan atinge in jur de 300 km pe ora! Sa nu va inchipuiti insa,  ca aceasta viteza ramane constanta. Pe masura ce se departeaza de centrul (epicentrul) exploziei, viteza scade, parcurgand in functie de calibru, cum a fost cazul celei de la Hirosima spre exemplu, 1000 de metri, in primele doua secunde, 2000 de metri, dupa 5 secunde, si  3000 de metri, dupa 8 secunde. Efectul devastator al undei de soc se stinge dupa aproximativ 10 secunde de la declansare. Ce efecte poate produce? Ganditi-va la viteza de deplasare si comparati cu dezastrele produse de uragane! Este suficient sa va spun ca la Hirosima si Nagasaky, aproape 70 la suta dintre victimele exploziilor au avut rani deschise, taieturi de tesuturi iar cca 20 %, fracturi si contuzii severe, iar la Hirosima, 50% din cazurile mortale au fost cauzate de unda de soc.

Fluxurile de neutroni si raze gama emise in procesul reactiilor nucleare si al dezintegrarii fragmentelor de fisiune constituie “radiatia penetranta” Cu alte cuvinte, radiatia penetranta este o emisiune invizibila de raze gama si neutroni, formata pe timpul reactiei de fisiune a nucleelor de uraniu si plutoniu, sau,  in cazul reactiilor termonucleare, pe timpul reactiei de fuziune ale izotopilor de hidrogen, (protiu, deuteriu si tritiu). Actiunea radiatiei penetrante este relativ redusa in timp, cam 10 -15 secunde din momentul declansarii exploziei, aceasta fiind determinata in special de razele gama  pentru ca neutronii emisi in zona reactiilor nucleare au o durata de viata de cateva sutimi de secunda. Ca efecte, radiatia penetranta patrunzand in corpul uman, ionizeaza  atomii moleculelor care, odata ionizati  isi modifica proprietatile chimice initiale ducand la aparitia unor substante noi, care nu mai pot prelua functiile metabolice ale substantelor substituite, astfel aparand o boala numita boala de iradiatie. Gravitatea acestei boli depinde de doza de radiatie absorbita de organism. Sunt 3 astfel de grade ale bolii de iradiatie. Gradul 3 este cel mai periculos, se produce atunci cand doza de radiatie depaseste 300 roentgeni si se manifesta prin dureri mari de cap, tempertura ridicata, somnolenta, lipsa poftei de mancare,  caderea parului (unii spun ca temporara) ulceratia buzelor, hemoragia organelor interne, etc. La Hirosima si Nagasaky 15 % dintre victime au murit din cauza radiatiei penetrante. Acestea se aflau expuse descoperite la o distanta de cca 800 de metri de epicentru. Cei care s-au aflat la peste 2000 de metri de epicentrul, nu au avut urmari grave din cauza radiatiei penetrante.

“Contaminarea radioactiva”  este data de cantitatea impresionanta de substante  devenite radioactive ca urmare a “implicarii” in exploziile nucleare si care se depun pe urma norului radioactiv , contaminand la randul lor substantele, materiile, materialele cu care vin in contact. Gradul de contaminare radioactiva  se masoara in roentgeni pe ora. Un roentgen pe ora inseamna acel nivel de radiatie in care o persoana ramane in zona contaminata timp de o ora, si primeste o doza de radiatie egala cu  un roentgen, adica o densitate de contaminare egala cu aprox. 40 milioane de dezintegrari intr-un minut, pe cm. p.

Cam asta a fost introducerea despre ceea ce inseamna puterea si efectele  unei explozii nucleare.

Hirosima Azi, si atunci

Acum cititi despre cum s-a ajuns acolo, si ce s-a intamplat efectiv .

Ultimatum

 Aparitia avionului n-a speculat factorul surprindere. Dimpotriva, aliatii au procedat "fair play" cu inamicul, trimitandu-i la 26 iulie 1945 un ultimatum, conceput la conferinta de la Potsdam. Ultimatumul fusese redactat de Truman, Atlee si Jiang Jieshi, aprobat in secret si de Stalin. Textul era simplu, dar categoric:

 "Somam guvernul sa ordone capitularea neconditionata a tuturor fortelor armate si sa ofere garantiile necesare ca actioneaza cu buna credinta. In caz contrar, intreaga Japonie va fi transformata in ruine".

 Este putin pobabil ca cineva si-ar fi inchipuit ca Japonia va ceda la asemenea provocare, cu atat mai mult, cu cat informatiile pe care le-ar fi putut avea despre nimicitoarea arma secreta nu puteau fi decat foarte vagi. Japonia n-a reactionat.

Little Boy

 Ca urmare, 11 zile mai tarziu, la ora 7,30 ora locala, in orasul Hiroshima a sunat alarma aeriana. Orasul nu prea cunoscuse bombardamente in timpul razboiului, iar populatia s-a indreptat relativ calma spre adaposturi, ca la un exercitiu de rutina.

Dezastrul

 La putin dupa ora 8,00, deasupra orasului a aparut un bombardier B-29, singur. Cine a trait anii razboiului, stie ca bombardamentele nu erau opera unui avion izolat. Nici faptul ca, de la o oarecare distanta, mai zburau inca doua bombardiere identice, nu spunea mare lucru. Rolul lor nu era de a bombarda. Era sa repereze si sa inregistreze efectele primului bombardament atomic din lume. Toate trei se gaseau la 9.000 metri inaltime - foarte mare pentru acele timpuri.

 Pentru comparatie, putem retine ca bombardamentele asupra Romaniei se faceau de la o inaltime de 4.000 - 4.500 metri, suficienta pentru a nu se afla in "bataia" artelieriei antiaeriene.

 Lansata in cadere libera de la cei 9.000 metri, bomba a explodat la o inaltime de 600 metri, conform calculelor, deasupra centrului orasului. Efectul a fost apocaliptic, orasul fiind practic ras de pe suprafata pamantului.

 Peste 75.000 persoane au murit pe loc, alte 50.000 in zilele care au urmat si inca circa 125.000 in perioada urmatoare, indeosebi din cauza radiatiilor. Numarul exact al victimelor nu s-a aflat nici pana astazi, dar se stie ca, din cele 90.000 de cladiri au fost total distruse 62.000, iar pe o raza de 500 metri , in zona epicentrala, n-a ramas nici o fiinta vie.

Nagasaki

 La Tokio, nu s-a produs imediat deruta. Nici comandatii militari, nici chiar imparatul nu erau convinsi ca informatiile care le parvin sunt corecte. Cand acestea se confirma, apare spaima, dar nu si descurajarea. Dimpotriva, armata hotaraste sa-si stranga randurile si sa-si intensifice atacturile in Oceanul Pacific.

 A urmat cea de a doua bomba a carei victima cadea orasul Nagasaki. De data acesta, a aparut deruta. Imparatul insusi si-a dat seama ca trebuie sa ia in serios ultimatumul de la Potsdam, conform caruia "intreaga Japonie va fi transformata in ruine".

 Nici el nici generalii nu stiau insa ca aliatii nu avusesera dectat doua bombe atomice. N-o aveau si pe a treia.

 In seara de 9 august, premierul Suzuki convoaca o Conferinta Nationala, cu acordul imparatului, in buncarul din Palat, aflat la 15 metri sub pamant.

Hotararea imperiala nu putea fi comentata

 Atunci s-a pus pentru prima oara problema de a raspunde ultimatumului, cu alte cuvinte de a capitula. Membrii guvernului au sovait, generalii s-au impotrivit si, pana noaptea tarziu, nu s-a luat nicio  hotarare.

 Hotararea, prin care nu s-a luat o decizie, a fost comunicata imparatului Hirohito, care a taiat nodul gordian in termeni simpli: "Continuarea razboiului ar insemna distrugerea natiunii". Cu aceste cuvinte, s-a incheiat ultimul capitol al celui de al doilea razboi mondial.

 Desi parerile erau impartite, desi sentimentele japoneze fata de patrie sunt greu de explicat, hotararea impartatului nu putea fi si nu poate fi comentata.

 Singura replica au dat-o cativa generali, care, fara sa conteste hotararea imperiala, au acceptat-o exprimandu-si durerea prin gestul de harakiri, implinit chiar in salile palatului.

Paul Tibbets, în vârstă 92 de ani, a pilotat bombardierul B-29, supranumit Enola Gay, care a lansat bomba atomică la Hiroshima, la 6 august 1945.

Această bombă a provocat moartea instantanee a zeci de mii de persoane şi a permis grăbirea încheierii celui de-al doilea război mondial, ducând la capitularea Japoniei.

"Dacă Dante ar fi fost cu noi în avion, ar fi fost terifiat", a povestit un an mai târziu Paul Tibbets. "Oraşul pe care l-am văzut clar în lumina zilei era acum acoperit de un praf oribil. Totul a dispărut sub această pătură înspăimântătoare de fum şi foc", a adăugat el.