Ioan Opris, Razvan Teodorescu, Dan Berindei, si autorul Narcis Dorin ION |
Am participat in viata mea, ca invitat, la foarte multe manifestari culturale prilejuite
de lansarea unor volume de carte, in
toate spectrele domeniilor posibile de referinta.
Nu mi-a fost dat insa niciodata sa vad o asemenea concentrare de eminenta cenusie.
Spun asta, pentru ca la eveniment au
participat 6 academicieni, dintre care 4 au vorbit atat despre volumul lansat,
dar mai cu seama despre autor, dr. Narcis Dorin ION, pe care l-au ridicat efectiv in slavi,
facandu-l sa roseasca stanjenit, si sa afirme
– ce curaj totusi!- ca nu merita multe din laudele care i s-au adus. Nu vreau sa fac o recenzie, ar fi si caraghios
dupa o prefata semnata de academicianul Dan Berindei, va prezint doar o
succinta prima impresie dupa rasfoirea Albumului.
ALBUMUL realizat
intr-o grafica exceptionala, chiar daca imaginile sunt doar alb-negru, este
structurat pe doua domenii de referinta, nu din punct de vedere al stilului arhitectual
al palatelor prezentate de catre autor,
ci din punct de vedere al disparitiei efective sau , din fericire, al “supravietuirii” unora dintre ele.
In acest sens, primele monumente arhitectonice descrise sunt
cele care acum sunt in ruina, cazul Curtii Domnesti, sau au disparut pur si simplu in diferite circumstante
amintite in lucrare, cum ar fi: Curtea
Arsa; Palatul Domnesc de pe Calea Victoriei si Palatul Brancoveanu- Bibescu. Se continua cu
descrierea arhitecturala si istorica a inca 11 Palate, cele care exista astazi,
printre care Palatul Sutu, cel care a gazduit evenimentul lansarii albumului, apoi cel al
domnitorului Barbu Stirbey, cel al lui Grigore al IV-lea Ghica, Palatul Regal,
Palatul Cotroceni, Palatul Cantacuzino, Palatul Elisabeta, etc.
Bre, acu' ce să zicem, palate şi palate:
RăspundețiȘtergereIa aici:
http://www.youtube.com/watch?v=GHTBPhQcXCY
Multumesc, Florine! Pana sa va linkul nu rasesem pe ziua de azi.
Ștergere