Salarii 2015, la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)

Nu-l prea  înghit pe băsistul Liiceanu, din cauza ”toleranței la EBA” .Însă aici trebuie să-i dau dreptate. E JAF MARE!

SCRISOAREA DOMNULUI GABRIEL LIICEANU, 

CATRE DANIEL DAIANU, ,,salariat"ASF

din 8 feb.2016

Stimate domnule Daniel Dăianu,

   Vă scriu dumneavoastră pentru că sunteți singurul dintre membrii Consiliului ASF pe care îl cunosc și singurul care, mi-am zis, mi-ar putea răspunde competent și onest la întrebările care mi-au venit în minte după ce am citit textul apărut înHotNews despre veniturile salariaților ASF, apoi răspunsul și precizările dumneavoastră. Scriindu-vă, încerc să-mi stăpânesc șocul de primă instanță pe care i-l dă oricui întâlnirea cu cifrele acelea salariale aproape magice, desprinse parcă dintr-un basm arab al zilelor noastre (14 mii de euro pe lună! 72,000 de euro sau 68,000 de euro pe noiembrie și decembrie 2013, rezultați din „suplimentarea cu prime de vacanță și prime de sfârșit de an”!). Și culmea! într-un interviu pe care l-ați dat în 2013 cu ocazia înființării ASF, afirmați că „veniturile unor executivi din fostele entități erau de-a dreptul obscene”. Dar, Dumnezeule, acestea, m-am întrebat, cum sunt?

  

   Mi-am zis însă că, înainte de a formula orice judecată, corect ar fi să mă documentez. Și, iată, timp de vreo două zile, am bătut în lung și-n lat internetul, m-am uitat la informațiile privitoare la salariile din România, apoi am comparat activitatea instituției dumneavoastră de supraveghere și control cu activitatea instituțiilor similare din Marea Britanie, Germania, Franța.

   De ce tot acest efort, o să mă întrebați? Pur și simplu am avut senzația că, prin povestea asta cu „salariile ASF”, sunt confruntat cu o adevărată situație-limită a vieții pe care, ca români, o trăim în clipa de față împreună. Nu s-a ajuns oare prea departe, într-un punct, cum să spun?, al disprețului suprem  

   Întrucât scrisoarea mea este deschisă, voi începe prin a recapitula, pentru edificarea celor ce ne citesc, câteva dintre datele privitoare la rostul și funcționarea instituției al cărei vicepreședinte sunteți. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) s-a născut în urma unei ordonanțe de guvern din aprilie 2013, prin comasarea a trei comisii de supraveghere a pieței financiare din România și anume: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

  Comisia e menită să ne apere de abuzurile și malpraxisul participanților la piețele financiare românești.

Cât de mare este obiectul activității dumneavoastră și cât aveți de trudit în marginea lui? Din cele aproximativ 650 de firme și brokeri din piața de asigurări, în anul 2012, raportul public de activitate al CSA arată că CSA a finalizat actiuni de control la doar 10% din cei 650 de participanți la piața de asigurări.

Să trecem acum la veniturile celor din ASF, la salarii, la prime de vacanță și de sfârșit de an, așadar la remunerațiile care reflectă competențeleși volumul de muncă depus de agajații celor trei entități. Din păcate, CSA (cea mai mare dintre entități după venituri) dă cele mai puține date despre situația financiară proprie. În schimb, putem afla că veniturile ASF (suma celor trei entități) au fost de 26.5 milioane euro în 2012 (rezultate din acele taxe de funcționare), iar cheltuielile au fost de 31.2 milioane euro. De remarcat că fiecare entitate a avut un deficit de buget care, agregat, este de 4.7 milioane euro. E firesc să-ți pui întrebarea cum oare vă puteți permite să dați primeși salarii atât de mari, câtă vreme veniturile nu acoperă aceste cheltuieli? Cum, cu un asemenea deficit?

   Desi nu am găsit o cifră oficială a numărului de angajați ai ASF, putem face un calcul deductiv cu privire la acest număr în cele trei entități, dacă presupunem în mod neutru că ponderea venituri/angajați la toate entitățile se menține. Din acest simplu calcul rezultă cifra de 728 de angajați pe toată structura ASF (1). Iar dacă e vorba de 728 de angajați, salariul mediu pe care-l obținem prin calcule detaliate este de 2788 de euro pe lună, adică de 12,320 de lei, distribuiți în formă de piramidă, atingând la vârf (membrii Consiliului) salarii între 12 și 14 mii de euro lunar, plus acele „prime de vacanță”, care vă permit încheierea glorioasă a anului (noiembrie-decembrie) cu câte 70,000 de euro.

   Cum arată aceste salarii comparate cu celelalte salarii din economia românească? Dacă ne uităm la cifrele de la Institutul Național de Statistică pentru anul 2012, rezultă că salariile lunare ASF sunt de 5.8 ori mai mari decât media națională, de aproape 7 ori mai mari decât la educație și sănătate și, culmea, de 2.4 ori mai mari decât în însăși industria financiară, pe care cei de la ASF o invocă drept etalon de salarizare. Cele 24.4 milioane euro, care reprezintă masa salarială a ASF pentru 728 de angajați, ar putea susține 5000 angajați din „Sănatate și Asistență Sociala”, la salariul mediu de 1800 lei din acest segment de activitate. Oare se poate spune că șapte sute și ceva de angajați de la ASF, care monitorizează o piață de capital „primitivă”, sunt echivalentul a aproape cinci mii de lucrători în domeniul sănătății? Nu vi se pare înspăimântător? Și nu vi se pare înspăimântător că salariul unui chirurg de la Spitalul Fundeni (de 600 de euro) este de 20 de ori mai mic decât salariul dumneavoastră (de 12,000 de euro, fără prime de vacanță și alte prime)?

   Să vedem, în sfârșit, cum arată piețele financiare din România în raport cu celelalte piețe europene, ca să putem aprecia cât de mare este volumul dumneavoastră de muncă și dacă el se reflectă corect în veniturile dumneavoastră.

   În conferința Crearea unei piețe de capital internaționale în România, pe care ați susținut-o pe 12 februarie a.c. la BNR  ați arătat că „piața de capital de la noi este primitivă”, ați indicat că România se află pe ultimul loc în Europa de est.

   Dar cum arată volumul activității dumneavoastră raportat la cel al instituțiilor analoage din Anglia, Franța sau Germania? Să începem cu Anglia. În Anglia, o țară cu un sector financiar de top și cu cea mai bogata istorie financiară (din Londra au fost finanțate războaie, guverne etc.), omologul ASF, adică Financial Services Authority (FSA) avea aproximativ 3500 de angajați în anul 2012. Aceștia monitorizau 29,000 de firme participante la piața de capital. La dumneavoastră în ASF, cu cei 728 de angajați, numărul instituțiilor financiare supravegheate și reglementate se ridică la aproximativ 740. Pe baza raportului de activitate 2011/2012, Financial Services Authority  avea un cost anual de monitorizare pe firmă de aproximativ13,000 euro. În România, costurile salariale ASF sunt de 33,000 euro pe monitorizare, adică de 2.5 ori mai scump ca în Anglia. Cu alte cuvinte, în România un salariat ASF, ca să își facă treaba, este plătit, raportat la dimensiunile industriei financiare locale, de 2.5 ori mai mult decât unul de la FSA.

   Comparativ cu Franța, situația din România arată încă mai rușinos. În Franța, echivalentul ASF esteAutorité des Marchés Financières (AMF). În anul 2012, AMF a avut 447 de angajați și cheltuieli totale de 82.9 milioane de euro. Pe baza raportului anual 2012 al AMF, rezultă că „les rémunérations du personnel s’élèvent à 31.20 millions d’euros.” Iată deci că, cu cheltuieli salariale de 24.4 milioane de euro, ASF nu este departe de AMF, însă distanța între piața de capital din România și cea din Franța este, evident, astronomică. De reținut că numărul de entități supuse controalelor AMF a fost de 12,957 în anul 2012, deci în medie un angajat AMF a controlat 27 de entități participante la piață. Iată o entitate supraveghetoare cu adevărat eficientă!

   În Germania, autoritatea financiară este BaFin (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht), iar supravegherea unei instituții participante la piața de capital este de 12,070 euro, deci cu mult mai mic decât în România (33,000 euro).

   

   Așa arătând lucrurile după o privire comparativă, rezultă că ne aflăm în situația în care primarul din Ciorogârla, să zicem, este plătit mai bine decât primarul Londrei, în care un fotbalist de la FC Vaslui este plătit mai bine decât unul de la Real Madrid ș.a.m.d. Cum vă explicați, domnule Dăianu, că într-o țară săracă precum România, cu „o piață de capital primitivă” (folosesc propriile dumneavoastră cuvinte), ASF folosește peste 700 de angajați cu salarii care depășesc pe cele ale colegilor lor de la cele mai importante instituții de poliție financiară din Europa? 

   Aș putea glosa la nesfârșit pe caracterul total imoral al comportamentului instituției care plătește, pentru o activitate plină de „slăbiciuni de reglementare și supraveghere” (cuvintele dumneavoastră), oameni necalificați anume, cu salarii care sar din grila de profil de pe întreaga planetă. N-am să vă întreb cum vă simțiți când dumneavoastră vă apar lunar în cont sume de 20 de ori mai mari decât ale medicilor care salvează vieți și de 30 de ori mai mari decât salariul mediu din România. Am să vă găsesc chiar o scuză, spunând că nu faceți, toți cei de-acolo, decât să vă aliniați naturii umane mușcate de fiara lăcomiei. Nu sunteți unici pe lume. Fiara lăcomiei, care se ascunde în viscerele ființei umane torturând-o în cele mai hidoase chipuri, e veche de când lumea. Ea nu poate fi domesticită cu vorbe frumoase, cu precepte de morală sau religie, cu aluzii la nerușinare și cu trimiteri la cantitatea de suferință existentă pe lume. Fiara lăcomiei se trezește în mai toți oamenii care vin în contact cu locurile unde apar banii.

Și dumneavoastră și șeful dumneavoastră de la ASF, cel cu 72,000 de euro pe finalul lui 2013, sunteți (sau ați fost) înscriși, dacă nu mă înșel la liberali.      Cunoașteți cumva următorul amănunt din biografia părintelui liberalilor români, Ion C. Brătianu? Iată-l: „Omul acela nu avea alt scop în viață decât a-și servi țara. [...] Când, exilat, lucra la Unirea Principatelor și abolirea protectoratului rusesc, își vindea moșiile și rupea logodna cu o femeie aleasă din iubire; când hotărî aducerea dinastiei străine, își părăsi soția în momentul nașterii, cu un copil bolnav, pe moarte, și mai vându o moșie”.(6)

   După o sută cincizeci de ani lucrurile au ajuns în punctul opus. „A-și servi țara”? Vorbe-n vânt! A lua din ea cât poți!